Nebunia lui Dumnezeu

                                                  (1Cor.1:17-31)

   In ceea ce priveşte studiul Scripturii, pasiunea vieţii mele este ca prin intermediul naraţiunilor biblice, a întâmplărilor relatate de aceasta, să-L surprind pe Dumnezeu, în diferitele ipostaze în care ni se descoperă. Fiecare întâmplare, minune, pildă, conjunctură sau eveniment istoric, cuprinse în Biblie, sunt ca şi un tablou în care ni se revelează o altă dimensiune a frumuseţii lui Dumnezeu. Faţă de teologia sistematică, acest mod de a-L vedea pe Dumnezeu are avantajul că ni-L prezintă, într-o formă mai dinamică, mai expresivă, si mai atractivă. Una este să studiezi  bunătatea lui Dumnezeu înşirând, dintr-o  concordanţă biblică, toate versetele care vorbesc despre ea, dar cu totul altceva este să  studiezi acelaşi subiect, privind la tabloul Samariteanului milostiv, a Fiului risipitor sau la tabloul Calvarului. Astfel de tablouri ne dezvăluie despre Dumnezeu, aspecte pe care în teologia sistematică nu le putem observa. Este la fel ca şi în pictură, unde artiştii căutau să surprindă oamenii  mai mult în mişcare, pentru a le conferi cât mai multă expresivitate, vitalitate, si frumuseţe. Muşchii încordaţi la maxim, tendoanele întinse, corpul surprins în desfăşurarea unei acţiuni, oferă o imagine mult mai splendidă şi graţioasă decât cea a unui corp static şi rigid.    

    În această zi, iată ipostaza în care vă propun să-L surprindem pe Dumnezeu:  Vă rog să-mi permiteţi puţină imaginaţie. Priviţi-L pe  Dumnezeu înconjurat de cei mai mari înţelepţi ai lumii. Textul nostru ne vorbeşte despre ei, despre înţelepciunea lor în care se încredeau, şi pe care Dumnezeu căuta să o confrunte. Într-o cultură greacă, a secolului întâi, în care Pavel a scris corintenilor, dintre aceşti înţelepţi nu puteau să lipsească: Thales din Milet, Anaximene, Anaximandru, Socrate, Platon, Aristotel,... filozofi care au creat una dintre cele mai strălucite culturi, şi au influenţat puternic şi culturile care au venit după ei. Si iată-L pe Dumnezeu  întrebându-se:,, Ce replică să pregătesc acestor  înţelepţi şi ideilor propuse de ei, prin care se ridică împotriva Mea. În ce fel să-mi arat superioritatea ?’’ Toţi ne-am fi aşteptat să asistăm la o demonstraţie de forţă  a divinităţii în raport cu umanitatea, însă El, după ce stă o clipă pe gânduri, zice : ,,Cred că a sosit timpul să-mi arat nebunia.’’ Ceea ce urmează nu mai este imaginaţie ci Scriptură.

   Subiectul predicii mele este: NEBUNIA LUI DUMNEZEU.  Nu ştiu dacă aţi mai auzit vreodată o predică cu acest titlu. Nu vreau să vă speriaţi de subiect, nici nu vreau să sune a blasfemie, dar tema centrală a acestui text este nebunia lui Dumnezeu. Nebunie care El şi-o descoperă, ca să astupe, pentru totdeauna, gura încrezuţilor şi înfumuraţilor înţelepţi ai lumii, si să-şi arate fără nici un dubiu sau putinţă de tăgadă absoluta superioritate a înţelepciunii Sale. Nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât toată înţelepciunea oamenilor, şi prin arătarea acesteia, Dumnezeu reduce, pentru totdeauna, la tăcere toată lăudăroşia şi pălăvrăgeala fără rost a înţelepţilor lumii. Dumnezeu are simţul umorului. Acesta este modul Său de a răspunde celor care au cutezanţa de a se ridica împotriva Lui, aşa cum spune Psalmul 2:4 ,, Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei’’.

   Ceea ce vă propun în continuare, este să privim mai atent la Nebunia lui Dumnezeu, şi să observăm cum prin aceasta  El demolează construcţiile făurite de arogantele minţi umane. Să urmărim: CINCI ASPECTE ALE NEBUNIEI LUI DUMNEZEU, văzute din felul în care şi-a ales slujitorii şi metodele de lucru spre a da un răspuns înţelepţilor veacului acestuia ridicaţi împotriva Sa.

   1.Dumnezeu n-a ales pe cei înţelepţi în felul lumii.

     Pentru a astupa gura înţelepţilor, Dumnezeu nu alege niste înţelepţi. Aceasta chiar că-i nebunie curată, dar dacă reuşeşte este si arma cea mai eficientă în realizarea acestui scop. Să închizi gura unui înţelept printr-un om de rând, iată adevărata genialitate.  Pentru a-i vorbi lui Faraon, într-o chestiune de importanţă cosmică, Dumnezeu nu alege cel mai mare orator al timpului său, ci un bâlbâit. Pentru a reduce la tăcere gălăgioasa clică a rabinilor necredincioşi din Ierusalim, Dumnezeu alege nişte pescari, oameni necărturari si de rând. Din punct de vedere uman, nebunie curată, însă tocmai aceasta i-a uimit si mai mult pe marii preoţi şi i-a determinat să se întrebe: De unde au aceştia atâta îndrăzneală, iar concluzia la care au ajuns ne este rezumată în cuvintele:,,au priceput că fuseseră cu Isus.” Iată deci adeverindu-se cuvintele că nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii. Chiar şi apostolul Pavel recunoaşte că este un necioplit în vorbire cu precizarea că ,,nu însă şi în cunoştinţă’’, şi tot el se adresează corintenilor că n-a venit la ei să le vestească taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită, nu prin vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere. Dacă ne uităm printre noi la cât de înţelepţi suntem, în felul lumii acesteia, vom constata că Dumnezeu stăruie până astăzi în modul acesta de a-şi alege slujitorii.

  2.Dumnezeu n-a ales pe cei puternici în felul lumii.

  Cassius Marcellus Clay a fost considerat cel mai mare boxeor al tuturor timpurilor. Ar fi  fost cea mai mare nebunie, ca pentru a-l zdrobi, să trimiţi cu el în ring un ,,copil cu păr bălai şi cu faţa frumoasă.’’ Insă Dumnezeu mai face din când în când aşa ceva: David împotriva lui Goliat cu o praştie şi o piatră, Ghedeon împotriva lui Madian cu trambiţele de la fanfară şi ulcioarele de băut apa, Israel împotriva zidurilor Ierihonului cu nişte strigăte, Iosafat împotriva moabiţilor şi amoniţilor cu ,,corul bisericii.’’ Din punct de vedere militar: curate nebunii. Numai că de fiecare dată, s-a dovedit cu prisosinţă, că nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii. Uitându-ne la noi înşine şi unii la alţii, vom constata că niciunul nu  avem vocaţie de ,,Rambo.’’ Nu avem nici muşchii lui Sylvester Stallone nici celebritatea lui. Însă cu toate acestea Dumnezeu ne mai aruncă în  lupte cel puţin la fel de încinse şi animate ca acelea din filmele lui. Poate că nu suntem obijnuiti cu acest fel de a lucra a lui Dumnezeu. Câteodată ne simtim ca ,, niste pui de gostat’’ în faţa fălcilor încleştate ale lui Goliat şi ni se cam face pielea pe noi ca şi pe găina. Însă va trebui să ne obijnuim cu ideea că acesta este unul din modurile preferate ale lui Dumnezeu de a lucra, si va trebui să învăţăm să mergem pe mâna Lui. Va trebui să-L cunoaştem mai mult şi să ne încredem mai mult în El.

   3.Dumnezeu n-a ales pe cei de neam ales.

   Pentru infăptuirea reformei protestante, Dumnezeu nu-l alege pe papa Leon al zecelea membru al unei faimoase familii din Italia: familia De Medici, care a stat în fruntea Florenţei câteva secole, dând lumii celebri oameni politici, papi şi cardinali, ci îl alege pe Martin Luther născut într-o familie de ţărani  germani din Turingia tatăl său fiind miner. Niciunul dintre noi nu ne putem lăuda că aparţinem familiei regale a Angliei, a casei de Windsor, care conduce regatul unit de peste o sută de ani. Nunta nici unui dintre noi n-a fost urmărită în direct la televizor de două miliarde de oameni, ca cea  a prinţului William, şi nici înmormântarea noastră nu va fi urmarită în direct de două miliarde şi jumătate de oameni, ca cea a prinţesei Diana. Insă Dumnezeu ne-a dat un har si mai mare. Pe noi, nişte oameni cu nume fără rezonanţă istorică, provenind din nişte neamuri fără importanţă, ne-a ales ca să purtăm cel mai minunat nume care există, nu doar pe pamânt ci în întregul univers: Nume în faţa Căruia se vor  pleca, nu două miliarde de oameni, ci orice genunchi a celor din ceruri, de pe pămaânt şi de sub pământ. Plecarea noastră din lumea aceasta va fi urmărită în direct de toate miliardele de fiinţe cereşti ale lui Dumnezeu, iar la sărbătoarea nunţii noastre cu Domnul Isus Hristos, vor participa toţi sfinţii lui Dumnezeu din toate timpurile: toţi îngerii, heruvimii şi serafimii, şi toate făpturile lui Dumnezeu din toate lumile existente. Aceea va fi clipa în care se va vedea cel mai desluşit că nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât înţelepciunea oamenilor.

   4. Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte.

     Dumnezeu nu se supune criteriilor umane de selecţie a lucrurilor sau a metodelor de lucru. Este suficient să citim fericirile, ca să ne dăm seama, că toate virtuţile pe care Domnul Isus le considera aducătoare de fericire, pentru cei din lume sunt lucruri nebune: A fi sărac în duh sau ,,cu duhul” aşa cum suntem badjocoriţi, a plânge sau a nu şti să te bucuri de viaţă, a fi blînd sau ,,bleg” cum consideră mulţi, flămând şi însetat după neprihănire, sau a nu şti ce-i frumos în viaţă, a fi milostiv sau ,,fraier”, cu inima curată sau excentric, a fi împăciuitor sau a te lega la cap dacă nu te doare, prigonit pentru neprihănire sau culmea fanatismului, pentru mintea înţelepţilor lumii sunt cele mai absurde si iraţionale concepte auzite vreodată. Predica de pe munte, mai conţine multe astfel de absurdităţi, în opinia lumii, dar din păcate chiar şi în opinia unor fraţi si surori, din bisericile noastre. Să faci  bine celui ce îţi face rău, să-i dai vrăjmaşului tău mâncare să mănânce si apă să bea, dar fără să-i  adaugi şi câteva grame de şoricioaică în farfurie, ci chiar să-l iubeşti si să te rogi pentru el. Acestea sunt câteva din lucrurile nebune ale lumii, pe care Dumnezeu le-a ales ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. El a ales crucea, slujirea, martirajul, smerenia, răbdarea, renunţarea la sine şi la viaţa proprie, lucrurile nebune ale lumii acesteia, ca sa le facă de ruşine pe cele înţelepte. În cartea Quo Vadis se relatează, că ceea ce i-a impresionat cel mai mult pe spectatorii prezenţi în arenele romane la omorîrea creştinilor, a fost că aceştia din urmă în timpul aruncării lor la fiare, cădeau în genunchi, se rugau şi cântau cântări spre slava lui Dumnezeu. Dealungul istoriei, mulţi persecutori, torţionari, inchizitori, văzând modul creştinilor de a muri s-au transformat în martiri. Nebunia lui Dumnezeu face de rusine înţelepciunea oamenilor.

   5. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari, lucrurile josnice, dispreţuite ba chiar cele care nu sunt ca să facă de ruşine pe cele care sunt.

      Dumnezeu a ales mieii ca sa-i facă de ruşine pe lupi, ba chiar mai mult decât să-i facă de ruşine. Dumnezeu a ales pruncii, si chiar pe cei ce sug la piept, ca să-Şi scoată din gura lor o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor Lui. Dumnezeu a ales o măgăriţă ca să-i vorbească mândrului vrăjitor Balaam. Dumnezeu nu întâmpină nici o dificultate să-si hrănească prorocul pe timp de foamete. Corbii îndeplinesc cu credincioşie poruncile Sale, iar pumnul de făină şi puţinul untdelemn, pot fi indestulătoare pentru hrănirea a trei persoane o peroiadă lungă de timp. Domnul Isus poate hrăni cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii, din cinci pâini şi doi peşti, şi acesta este modul Său de a lucra până astăzi. Dumnezeu a ales o mică ţărişoară, Canaanul, si un mic popor, Israelul, ca să-i pună în centrul evenimentelor istorice pentru milenii.  Exemplele ar putea continua, dar în  finalul acestui mesaj aş vrea să observăm câteva

   IMPLICAŢII ALE ACESTUI MOD DE A LUCRA A LUI DUMNEZEU :

   1. Să nu trecem metodele, căile, planurile lui Dumnezeu totdeauna prin filtrul logicii şi raţiunii umane. Asta nu înseamnă că Dumnezeul nostru este ilogic sau iraţional, ci înseamnaă că mintea noastră limitată sau afectataă de păcat, poate la un moment dat, să nu înţeleagă, de ce acţionează Dumnezeu într-un anume fel, şi căile Lui să ni se pară o nebunie. Însă, nebunia aceasta aparentă, de fapt, conţine o înţelepciune superioară, pe care mintea noastră, în acel moment, n-o poate cuprinde. Deci termenul de ,,nebunia lui Dumnezeu” trebuie folosit cu ghilimelele de rigoare, pentru că de fapt acesta desemnează înţelepciunea superioară si neânţeleasă de către om a lui Dumnezeu.

   2. Pentru a înţelege înţelepciunea lui Dumnezeu, avem nevoie de iluminarea Duhului Sfânt. ,,Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi, este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi.  Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci,  şi pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.  Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa Sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”  Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.  În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, în afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu.  Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.   Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţînd o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.  Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, Sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte.  Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.  Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.’’(1 cor.2 :6-16) În măsura în care suntem umpluţi şi călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu, dobândim capacitatea de a percepe înţelepciunea lui Dumnezeu.

   3. Dumnezeu urmăreşte un dublu scop atunci când acţionează aşa încât faptele Lui să pară o nebunie în ochii lumii: în primul rând  urmăreşte să dea o lecţie usturătoare celor care se încred în înţelepciunea umană. (nimic nu-i mai umilitor pentru Goliat decât sa fie omorât de David), iar în al doilea rând urmăreşte să anuleze dreptul oricărei persoane de a se lăuda cu ceva înaintea lui Dumnezeu. ,, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.’’(1 cor 1 :29) Dacă Dumnezeu n-a ales pe cei înţelepţi în felul lumii, nici pe cei puternici nici pe cei de neam ales, dacă Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, lucrurile slabe ale lumii, lucrurile josnice dispreţuite ba chiar lucrurile care nu sunt, înseamnă că niciunul nu avem cu ce să ne lăudăm înaintea lui Dumnezeu nici în legătură cu ce suntem nici în legătură cu ce facem, si că singurul lucru care ne rămâne de făcut este să-i dăm lui Dumnezeu toată slava, cinstea şi să ne ancorăm tot mai mult în Harul lui Dumnezeu prin care suntem ceea ce suntem, şi să ne încredem în El.

4) Dacă Dumnezeu alege lucrurile: nebune, slabe şi fără importanţă pentru a-şi îndeplini lucrările Sale, înseamnă că oricare putem fi folosiţi în lucrarea Sa, indiferent de numele, inteligenţa, sau capacităţile de care dispunem. Nu avem nici un motiv să ne considerăm dezavantajaţi, văduviţi sau privaţi de şansa de a face ceva frumos pentru Domnul.