Lucrând cu plăcere şi bucurie pentru Domnul

                                 (Luca 22:7-13)

   De multe ori, ne speriem de dificultatea împlinirii responsabilităţilor, încredinţate nouă, de către Domnul. Adesea, avem senzaţia, că ceea ce ne cere El să facem este foarte greu, în cele mai multe cazuri aproape imposibil de realizat: Să-ţi slujeşti aproapele, să iubeşti chiar şi duşmanii, să fi martor al lui Hristos, să propovăduieşti Evanghelia la orice făptură, să faci ucenici din toate neamurile, etc, etc... ni se par porunci prea înalte pentru a le îndeplini. Dar oare chiar aşa să fie? Scriptura afirmă că poruncile Lui nu sunt grele. (1Ioan 5:3) Din Biblie înţelegem, că Dumnezeu nu ne dă niciodată sarcini de care să nu ne putem achita. Dimpotrivă, înţelegem că a lucra cu El este un har cât şi un mare privilegiu.

   În cele ce urmează, vă propun să observăm în textul de astăzi câţiva paşi, care ne vor ajuta să lucrăm pentru Domnul cu uşurinţă, cu bucurie, cu dăruire şi din toată inima. Ucenicii au primit însărcinarea de a pregăti paştele. Datorită anumitor aspecte pe care le vom studia în continuare, sarcina aceasta li s-a prezentat plăcută şi foarte uşoară. Deci: ce paşi trebuie să facem, pentru ca să putem lucra, cu plăcere şi bucurie pentru Domnul:

1) Iubeşte-L pe Isus. Este uşor să lucrăm pentru Domnul, dacă Îl iubim cu adevărat. Dacă nu-L iubim, orice ne-ar cere să facem ni se pare imposibil. Găsim scuze şi justificări la toate cele. Dupăcum spune chiar El în Ioan 14:15 ,, Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”. Dragostea sau lipsa ei fac ca un lucru să fie uşor sau greu de îndeplinit. Dragostea este o motivaţie suficient de puternică, care să ne determine să facem ceea ce în alte condiţii ni s-ar părea imposibil.

   În textul nostru, Domnul Isus avea nevoie de cineva care să-i pregătească paştele. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, îi alege pe: ucenicul iubirii şi pe cel care, peste câteva zile, avea să răspundă la întrebarea: ,,mă iubeşti tu mai mult decât toţi aceştia?” prin cuvintele ,,şti că te iubesc”. Pentru Petru şi Ioan această misiune era uşoară, deoarece erau împinşi înainte de dragoste. Nu acelaşi lucru l-am fi putut spune despre Iuda. Cu siguranţă, pentru el, această misiune ar fi fost foarte grea, afară de faptul că ar fi căzut şi de acolo nişte arginţi.

   Cum poţi ajunge să-L iubeşti pe Isus? Isus Hristos este genul de persoană, de care n-ai cum să nu te îndrăgosteşti, cu condiţia să Îl cunoşti suficient şi să petreci destul timp în prezenţa Sa. Iubirea Lui este irezistibilă. Trebuie numai să-ţi aşezi capul pe pieptul Său la fel ca Ioan, şi să-I permiţi să te reabiliteze ca şi pe Petru. Vei deveni îndrăgostit de El, doar să-L auzi zilnic tâlcuindu-ţi Scripturile, ca celor doi dinspre Emaus, şi să-L vezi descoperindu-Şi faţa la timpul liniştit şi tihnit de părtăşie. Nimic nu schimbă viaţa mai mult ca astfel de experienţe. Inima începe să se încălzească umplută de fiorii unei iubiri necunoscute până atunci. Încerci o stare sufletească de iubire, superioară chiar şi celei femeieşti. Te simţi ca înviat din morţi, ca o fecioară inocentă curtată de Însuşi Prinţul universului. Vârsta pe care o ai dispare, şi dintr-o dată devii tânăr, îndrăgostit şi visător, ca la prima adolescenţă. În suflet, îţi prind viaţă nişte trăiri, pe care nici măcar nu le-ai crezut cu putinţă. În fiinţa ta, încep să vibreze nişte corzi de a căror existenţă nici măcar n-ai bănuit. În acele minunate clipe, ai vrea să cânţi, să te rogi, să reciţi poezii, să scri, să compui ceva frumos pentru Persoana iubită, şi singurul lucru care te doare este vocabularul tău atât de limitat. Atunci cuvintele cele mai pline de farmec îţi clocotesc în inimă, ca lui David, atunci oftezi adânc, ca şi poetul care zice: O de-aş avea eu limbi o mie, şi mii de buze să cuvânt, pe tonuri mii o armonie, spre slava Celui pururi sfânt. Atunci realmente părăseşti pământul şi începi să trăieşti într-o lume ca de basm, într-o lume, nu fantasmagoreică şi imaginară, ci reală, dar faţă de care ai fost orb până atunci. Totul devine atât de real, dincolo de orice posibilitate de autoânşelare. Nu-i halucinaţie, nici efectul unor practici spiritiste de factură păgână, ci este intimitatea cu Domnul Isus Hristos, care se realizează în duh şi în adevăr. Atunci întreaga atitudine faţă de lume şi viaţă ţi se schimbă. Nu mai ai dusmani decât pe diavolul, nu mai ai obstacole de netrecut în cale, iar problemele se transformă toate în provocări. Ai curajul tineresc de a sări peste cel mai înalt zid, chiar şi la 80 de ani, cu încrederea în Dumnezeu care îţi vine în ajutor. Alergi fără nici o frică spre Goliat, chiar dacă eşti numai un ţânc pe lângă el. Îi sfidezi pe cei ce tremură cu săbiile în mână lângă el, şi alergi spre uriaş ca să-l răpui, chiar dacă ai la dispoziţie doar o praştie şi o piatră. Pentru cei din jurul tău, eşti nebun de legat, ca să nu zic fanatic, dar eşti nebun pentru Hristos. Chiar Dumnezeu Însuşi este nebun pentru înţelepţii lumii acesteia, însă nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii. Deci iubeşte-L pe Isus şi acesta îţi va aduce mult entuziasm în lucrarea Sa.

2) Cunoaşte Scripturile. În întâmplarea care se petrece în textul nostru, ucenicii nu întreabă: Cum să pregătim paştele? Dacă totuşi ar fi pus această întrebare, Domnul Isus le-ar fi răspuns: Luaţi Biblia şi citiţi! Acolo scrie totul despre modul în care trebuie pregătite paştele. Cercetaţi cărţile lui Moise şi veţi afla. Prezenţa lui Isus cu ucenicii nu anulează datoria lor de a cerceta Scripturile, dupăcum n-o anulează nici prezenţa Duhului Sfânt în viaţa credinciosului. Domnul Isus doar le tâlcuia Scripturile, şi acelaşi lucru Îl face şi Duhul Sfânt în viaţa noastră. Misiunea de a fi martori ai lui Hristos, în lume, prin trăire şi prin vorbire, poate fi dusă la îndeplinire doar prin cunoaşterea temeinică a Cuvântului lui Dumnezeu.

   Să privim puţin spre un caz din Vechiul Testament. Moise robul Domnului murise. Iosua urma să conducă mai departe poporul Israel înspre ţara promisă. Spre a-l pregăti pentru uriaşa responsabilitate pe noul lider, Dumnezeu îi recomandă o bibliografie obligatorie, la fel cum ar proceda orice profesor în faţa studenţilor pe care îi pregăteşte: ,,Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta nici la stânga, ca să isbuteşti în tot ce vei face. Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.” (Iosua 1:7-8) Mă întreb, cum ar fi arătat lista bibliografică pentru Iosua, dacă responsabilitatea de a i-o recomanda ar fi fost încredinţată unui erudit al lumii contemporane? Cred că nu-i foarte complicat să ne imaginăm ce cărţi i-ar fi indicat un ,, dr. Prof. Univ....” al marilor centre academice de astăzi. Să facem un mic efort de imaginaţie: ,, Iosua: ca lider vei avea nevoie de nişte cursuri de leadershiep pentru a şti cum să te impui înaintea oamenilor, şi cum să-i convingi să te urmeze în direcţia pe care le-o propui. Trebuie să cunoşti şi ceva despre psihologia maselor, despre modul de comportare a mulţimilor, cu scopul de a le putea ţine în frâu. Ca administrator al unei imense prăzi de război, pe care o vei dobândi, va trebui să ai studii şi în domeniul managementului. Acestea te vor ajuta să duci cu bine la sfârşit, imensa responsabilitate de împărţire a ţării între seminţiile lui Israel şi apoi în administrarea ei ulterioară. Pentru că fişa postului pe care îl vei ocupa prevede şi sarcina de a face dreptate, ai nevoie şi de facultatea de drept. Nu uita că vei ocupa şi postul de comandant suprem al forţelor armate, aşa că va trebui să dobândeşti şi cunoştinţe militare superioare. Pentru că ţi se va cere să supraveghezi şi activitatea religioasă a preoţilor şi leviţilor, va trebui să cunoşti toate tipurile de interpretare a Pentateuhului, şi toate comentariile rabinilor scrise pe marginea acestuia. Nu uita nici de datoria de a lăsa posterităţii o carte scrisă, pentru îndeplinirea căreia trebuie să fi puţin şi om de litere. Trebuie să citeşti literatura contemporană existentă, pentru a intra în tagmă, şi să descoperi principiile de a scrie o carte, dacă se poate un best-seller. Ca om politic, diplomat, cred că îţi dai seama că va trebui să studiezi şi tainele acestei complicate îndeletniciri. Ar fi deasemenea foarte indicat să vorbeşti şi câteva limbi de circulaţie internaţională, şi n-ar strica să ,,ai habar” şi despre cultura celor şapte popoare cananite pe care vrei să le confrunţi.” Astfel eruditul timpurilor noastre l-ar fi îngropat pe Iosua sub un munte de cărţi, şi l-ar fi târât vreo patruzeci de ani de la Oxford la Sorbona şi de la Londra la Paris, care i s-ar fi părut conducătorului lui Israel mai grei decât cei petrecuţi în pustie fără apă şi fără pâine.

   Faptul care este de-a dreptul surprinzător, este că Dumnezeu pentru a pregăti omul cu cele mai înalte responsabilităţi în stat, îi recomandă o singură carte: Cartea Legii. Si pe deasupra îi garantează, că dacă va lucra cu credincioşie, după toată legea primită, şi dacă nu se va abate de la ea nici la dreapta nici la stânga, va izbuti în tot ce va face şi va lucra cu înţelepciune. Pare prea simplu ca să fie şi adevărat. De fapt toate cerinţele lui Dumnezeu sunt foarte simple. Omul are darul de a complica totul. Vezi reformele din învăţământ, şi uriaşele tentacule ale caracatiţei aparatului birocratic, ce sufocă toată ţara.

   Recunosc importanţa faptului de a citi cât mai multe cărţi. Aceasta ajută la dezvoltarea gândirii a cunoştinţelor cât şi a limbajului. Dar recunosc şi pericolul de a pune prea mare accent pe alte cărţi până la a neglija Scriptura. Din păcate există atâţia predicatori care sunt îndrăgostiţi de cărţi dar care neglijează Cartea Cărţilor. Sunt atâţia oameni care citesc cu mare atenţie comentariile tuturor teologilor cu privire la Biblie, dar ei nu au timp să stea singuri cu ea.

   Eficienţa în lucrare va creşte în măsura în care ne vom întoarce la Scriptură, şi într-un mod simplu şi personal, vom învăţa să medităm zi şi noapte asupra ei.

3) Înţelege că eşti conlucrător cu Dumnezeu. Ucenicii au făcut totul întocmai după cum li se spusese. Misiunea lor nu era una imposibilă, pentru că Domnul a mers înaintea lor pregătind toate detaliile pentru a le asigura biruinţa.

-Să observăm câteva lucruri făcute de Domnul în această misiune:

1) Le-a răspuns la întrebarea pe care o aveau în minte legat de locul în care trebuiau să fie pregătite paştele. Nu-i lasă în confuzie, nici în delicata situaţie de a alege singuri locaţia.

2) Le-a indicat locul unde urma să se întâlnească cu persoana de legătură: ,,la intrarea în cetate”. Nu-i lasă să alerge, aiurea, peste tot, de colo până colo, doar vor reuşi să dea cumva peste omul de care aveau nevoie.

3) Le-a oferit şi semnalmentele de recunoaştere: ,,va purta un ulcior pe umăr.” Nu vor fi puşi în penibila situaţie de a se înfiinţa pe urma altor oameni decât a celui aşteptat.

4) Le-a indicat şi drumul spre casa în care vor pregăti paştele: ,,urmaţi-l”. Servitorul îi va duce exact la casa cu pricina. Nu li se pune în mână o hartă complicată a oraşului, cu străzi întortochiate, ca după două trei încercări nereuşite să fie nevoiţi să abandoneze.

5) A pregătit dinainte inima stăpânului casei. Nu lasă în seama ucenicilor să-şi tot formuleze în minte, pe drum, cuvintele cele mai convingătoare, cu care să încerce să-l înduplece pe proprietar să dea o cameră pentru Domnul. Lucrul acesta fusese făcut deja de către Dumnezeu. Treaba ucenicilor este simplă. Ei trebuie doar să întrebe: ,,Unde-i?” Aşa merg treburile când lucrează Domnul. Toate se potrivesc la milimetru. Când lucrăm noi, riscăm să fim scoşi afară de nişte oameni nervoşi la inima cărora Dumnezeu n-a lucrat, şi spre casa cărora poate nici măcar n-am fost călăuziţi.

6) A dispus deja pregătirea camerei. Ucenicii nu trebuie să vină cu mături cu făraşe, cu perii de rădăcină, şi cu cârpe. Ei vin la totul gata. În ce priveşte ligheanul, acesta trebuie păstrat pentru altceva.

7) A oferit ucenicilor semnalmente de recunoaştere a camerei respective: mare, de sus, pregătită gata. Era exclusă orice posibilitate de a ajunge pe o pistă greşită.

     Fraţilor: este atât de simplu să îndeplineşti misiuni pentru Domnul în felul acesta. Mai greu ar fi fost dacă lucrurile de mai sus trebuiau făcute de ucenici, sau dacă s-ar fi crezut deştepţi, aşa ca noi, luând-o pe unde le-ar fi tăiat capul. Dacă la intrarea în cetate Petru ar fi zis lui Ioan: Ăsta nu-i loc de îmtâlnire, hai să ne ducem în centru. Sau dacă atunci când a apărut omul cu ulciorul pe umăr Ioan ar fi zis: Mie nu-mi place mutra lui, arată ca un ţărănoi. Eu nu mă duc după ăsta. Tu treaba ta ce faci. Da iată-l pe ăla cu diplomatul. Nu-i aşa că-i simpatic? Hai s-o luăm după el. Oricum trebuie să aibă o casă mai acătării decât maimuţoiul ăla. Si iată-i pe Petru şi pe Ioan intrând în frumoasa vilă a omului cu diplomatul. Stau de vorbă cu gazda, şi în loc de bun venit li se răspunde cu o găleată rece de apă în cap. Ies amândoi plouaţi şi la propriu şi la figurat pe poartă, şi zic unul către altul plângându-şi de milă: ,,Greu mai e să fi ucenic al lui Isus” Ne vine să râdem, dar tare mă tem că râdem de noi. Complicaţiile în lucrare apar atunci când o luăm pe cont propriu. Când nu-L întrebăm pe Domnul unde vrea să-I pregătim paştele şi alegem noi locaţia care ni se pare mai potrivită. După atâtea greşeli făcute nu ar trebui să ne mire că ne lovim numai de obstacole şi nimerim numai peste oameni împietriţi.

    Observaţi cât de simplu este să lucrezi pentru El când respecţi instrucţiunile. Toate se potrivesc ca la marele fix, dar cât de anevoie este să lucrezi aşa cum îţi vine la socoteală. Oare nu cumva zbaterea noastră istovitoare în lucrare se datorează faptului că nu lucrăm călăuziţi de Duhul Sfânt ci de căşunelile noastre? Sunt atâtea exemple biblice din care rezultă că misiunea martorilor adevăraţi ai lui Hristos era atât de simplă tocmai datorită faptului că partea cea mai dificilă era făcută de Duhul Sfânt:

-Propovăduirea lui Petru din ziua de rusalii. La fel ca şi în cazul cu pregătirea paştelor şi aici ucenicii respectă instrucţiunile Domnului Isus date înainte de înălţare, şi rezultatul este deasupra tuturor aşteptărilor: 3000 de convertiţi.

-Filip şi Famenul etiopian. După ce îl identifică corect pe ,, omul cu ulciorul” Filip se ia după el şi ajunge acolo unde trebuie, la cel care avea deja odaia inimii pregătite şi cu totul  gata să o ofere Domnului.

-Petru şi Corneliu. După ce Petru renunţă să se creadă mai deştept decât Dumnezeu se duce la locul indicat, chiar dacă nu corespunde logicii sale. Rezultatul: o odaie gata pregătită pentru Domnul. Rolul lui Petru: mai mult ca simplu.

-Pavel şi temnicerul din Filipi. Aici ,,omul cu ulciorul pe umăr” îi apare lui Pavel în vis:,,treci în Macedonia şi ajută-ne”. Pavel se ia după el chiar dacă acesta îl duce prin închisoare, convins că şi acolo Dumnezeu a pregătit o odaie în care avea să fie primit: odaia inimii temnicerului.

Concluzie:

   O dacă am înţelege că suntem conlucrători cu Dumnezeu, şi dacă l-am întreba pe El în fiecare dimineaţă: Doamne astăzi unde doreşti să-ţi pregătesc paştele? În odaia cărei inimi doreşti ca jertfa Ta să fie prăznuită? Unde mă voi întâlni cu omul pe care l-ai pregătit? La intrarea în cetate, la serviciu sau la şcoală? După ce semnalmente îl voi recunoaşte? Cine mă va conduce la omul care are deja odaia inimii pregătită pentru Tine? Cum să procedez ca să nu mă rătăcesc? Sunt acestea rugăciunile noastre din fiecare dimineaţă? A lucra pentru Domnul este plăcut şi frumos, dar numai dacă Îl iubeşti, cunoşti Scripturile şi asculţi de El în fiecare clipă.