Sunt nefericită în căsnicie şi am câţiva copii mici. Soţul meu vine dintr-un mediu violent şi chiar dacă nu m-a abuzat fizic, pe mine şi pe copiii mei, îi place extrem de mult să aibă autoritate şi este imposibil să-i faci pe plac. M-a rănit profund, din punct de vedere emoţional, iar până acum am tăcut pentru a-i proteja reputaţia. În cele din urmă, i-am spus că nu mai pot continua astfel şi că voi divorţa de el. Nu am intentat încă divorţul însă am în plan lucrul acesta.

La câtva timp după aceea, m-am îndrăgostit de un alt bărbat şi am avut o aventură. Acest bărbat mă iubeşte şi doreşte să se căsătorească cu mine, deşi am întrerupt relaţiile sexuale cu el, recunoscând că fac un păcat. Simţindu-mă vinovată şi nedorind să divorţez, i-am cerut ajutor şi sfat soţului meu. El a refuzat să-mi ofere ajutorul, a spus că totul este în regulă şi mi-a sugerat să fac cum doresc. Atunci m-am hotărât să mă căsătoresc cu celălalt bărbat.

Acum, soţul meu spune că s-a răzgândit şi că doreşte să salveze căsnicia noastră. Încă trăiesc cu soţul meu însă nu simt nimic pentru el, ca soţie. În schimb sunt îndrăgostită de celălalt bărbat. Ce ar trebui să fac?

Răspuns

Întrebarea ta este atât de dureroasă şi de dificilă încât o primesc cu inima mâhnită. Îmi pare rău pentru tine, pentru soţul tău şi, în special, pentru copiii tăi. Te sfătuiesc să mai ceri şi sfatul altora, al celor care te cunosc pe tine şi pe soţul tău, precum şi circumstanţele în detaliu.

Am să-mi focalizez răspunsul pe problemele teologice implicate. Nu ai menţionat dacă soţul tău este sau nu credincios. Pentru moment, voi presupune că este. Mai întâi, am să expun câteva aspecte din Biblie şi apoi voi încerca să le explic pe fiecare.

Înainte de divorţ

Pentru început, idealul lui Dumnezeu pentru omenire este o căsnicie fericită (Gen. 2:18), nu una nefericită, şi în nici un caz divorţul. El nu doreşte ca oamenii să aibă parte de căsnicii nefericite. În acelaşi timp, El urăşte divorţul (Mal. 2:16). El urăşte divorţul din cel puţin două motive: este o trădare a celuilalt (Mal. 2:14-16) şi este o violare sau o rupere a jurămintelor maritale. Dumnezeu tratează foarte serios trădarea şi El ia jurămintele în serios (Num. 30). Cu toate acestea, Dumnezeu Însuşi doreşte să divorţeze atunci când păcatul soţiei Sale este prea mare (Is. 50:1; Ier. 3:8). Pe de-o parte, deci, divorţul trebuie evitat în general şi întotdeauna implică păcatul (fie din partea celui care provoacă divorţul, fie din partea celui care doreşte divorţul, fie din partea amândorura). Pe de altă parte, el este uneori justificat, deci nu este întotdeauna păcat să divorţezi.

În al doilea rând, este un păcat să iubeşti ceea ce este păcătos. De exemplu, Isus a învăţat că a dori să comiţi adulter este o călcare a aceleiaşi porunci pe care o calcă adulterul (Mat. 5:28). Aplicând acest lucru situaţiei tale, trebuie să spun că nu este de lăudat faptul că iubeşti pe un alt bărbat, nu este ceva nevinovat. Dorinţa de a te mărita cu el şi de a te culca cu el nu este un rău atât de mare ca a comite adulter în mod fizic însă este, totuşi, un păcat. Inima ta ar trebui să-i aparţină soţului tău.

Ţine cont, de exemplu, că în Biblie de obicei Dumnezeu echivalează idolatria cu adulterul. Atunci când poporul Său se închină altor dumnezei, Domnul îi acuză de idolatrie (Ier. 3:6 şi mai departe; Ezec. 23:1 şi mai departe). Biserica este, Mireasa lui Hristos (Ef. 5:25-27). Nu împlinim porunca lui Dumnezeu dacă numai ne ferim de a ne închina altor dumnezei. Dumnezeu pretinde ca noi să-L iubim cu toată inima (Mat. 22:36-38). Atunci când nu facem lucrul acesta, inimile noastre sunt necredincioase, chiar dacă buzele noastre vorbesc ceea ce trebuie (Mat. 15:8). Tot astfel, noi trebuie să ne angajăm faţă de perechea noastră cu toată inima. Atunci când permitem ca inima noastră să fie necredincioasă, păcătuim. Până în momentul în care vei fi eliberată în mod legitim de jurămintele făcute soţului tău, nu poţi iubi pe un altul, cum nici nu te poţi culca cu un altul.

Din cele spuse, atât tu, cât şi soţul tău vă faceţi vinovaţi de păcat: el că nu te iubeşte (Prov. 30:23; Ef. 5:25-33; Col. 3:19), iar tu că ai comis adulter (Ex. 20:14) şi că nu-l iubeşti (Tit 2:4). Din punct de vedere teologic, primul pas pe care trebuie să-l faceţi fiecare este să vă pocăiţi de păcatele voastre (infidelitate, lipsa dragostei, resentimente, minciună etc.). Este ceva ce trebuie să faceţi acum, indiferent dacă veţi divorţa sau nu şi indiferent dacă divorţul este sau nu justificat.

Justificarea divorţului

Deuteronom 24:1-4

Din Scriptură eu înţeleg că divorţul este permis numai în circumstanţe excepţionale. De exemplu, în timp ce mulţi din timpul lui Isus apelau la Deuteronom 24:1-4, ca dovadă că divorţul era în general acceptat, Isus Însuşi respinge această idee (Mat. 19:1 şi mai departe). Isus arată că acest text pur şi simplu mai degrabă reglementează divorţul, decât îl permite. Dumnezeu a ştiut că divorţul/păcatul este inevitabil, aşa că a dat legi care să-l reglementeze, pentru a proteja victimele lui. Isus a dovedit că Deuteronom 24:1-4 a fost o reglementare şi nu o permisiune, atunci când a spus că Moise a dat această lege deoarece israeliţii aveau inimi împietrite (Marcu 10:4-5).

Moise se pare că a dat această lege cu privire la certificatul de divorţ pentru a o proteja pe femeia care divorţează (Deut. 24:1-4). Certificatul proba dreptul ei legal de a se recăsători. Fără un asemenea certificat, femeia nu ar fi fost recunoscută ca divorţată în mod legitim, fiind în imposibilitatea de a se recăsători. De ce lucrul acesta nu i-ar fi permis să se recăsătorească? Pentru că a te căsători cu o femeie care nu a fost divorţată însemna să comiţi adulter (vezi mai jos interpretarea/aplicarea pe care o face Isus Vechiului Testament).

Matei 19:1 şi mai departe şi Levitic 20:10

Învăţăturile lui Isus vizavi de această problemă sunt normative pentru mine: „dacă un bărbat divorţează de soţia lui – în afară de cazul când ea i-a fost necredincioasă – şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter.” (Mat. 19:9) (Noul Testament – traducere în limba română modernă, WBT, n.trad.). Pentru început, voi spune patru lucruri despre acest verset.

Primul, învăţătura lui Isus susţine că Genesa 2 stabileşte modelul pentru căsnicie: „ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Mat. 19:6; 19:4-5). Aceasta înseamnă că întotdeauna trebuie să urmărim idealul unei căsnicii perpetue.

Al doilea lucru, cercetătorii încă nu s-au pus de acord asupra a ceea ce înseamnă „necredincioasă în căsătorie”. În mod sigur, adulterul este inclus; dacă şi alte păcate cad sub incidenţa acestui termen este o problemă în dezbatere. După părerea mea, în această categorie nu sunt incluse prea multe alte păcate. Voi discuta mai târziu această problemă.

Al treilea lucru, Isus nu pare să spună că divorţul însuşi este adulter. O persoană care divorţează, dar nu se căsătoreşte, nu comite nici un păcat pe care Biblia să-l poată clasifica drept adulter. În schimb, recăsătoria în urma unui divorţ care nu are temei biblic merită acuzaţia de adulter.

Al patrulea lucru, învăţăturile lui Isus vizavi de ceea ce poate şi nu poate să facă un bărbat se aplică la fel şi pentru femeie.

În orice caz, conform învăţăturii lui Isus, există o singură categorie de păcate care justifică divorţul: „necredincioşia în căsătorie”, uneori tradusă şi cu „curvie”. Acest termen traduce cuvântul grecesc porneia. Unii comentatori cred că acesta este primul termen dintr-o listă incompletă. Însă nu există nici o listă în Matei 19:9 (sau în paralela din Mat. 5:32); este doar un singur termen. Nimic din acest text nu ne face să credem că porneia este doar primul termen dintr-o listă care nu este specificată. Conţinutul unei asemenea liste ar fi trebuit să fie prezent într-un alt text şi apoi folosit aici. Paralelele cu Marcu 10:11-12 şi Luca 16:18 nici măcar nu menţionează porneia ca motiv pentru divorţ. După părerea mea, acest lucru este o dovadă că nu există mai multe excepţii decât porneia.

Ce este, deci, porneia? Mai întâi, principalul mod de a fi eliberat de sub legământul marital este moartea partenerului (Rom. 7.1-4). În Vechiul Testament adulterul era pedepsit cu moartea (Lev. 20:10; codurile de legi prezentau de obicei pedepsele maxime, nu pe cele stipulate, în afară de cazul în care acestea erau specificate), care avea drept rezultat libertatea părţii rămase de a se recăsători. De aici rezultă că pedepse mai puţin aspre (cum este divorţul) erau de asemenea permise, ceea ce ducea, şi de această dată, la libertatea partenerului de a se recăsători.

Isus a permis divorţul ca o alternativă validă la aplicarea pedepsei capitale partenerului care a păcătuit (Mat. 19:9). Iosif a demonstrat, de asemenea, că aceasta era o aplicaţie validă a Levitic 20:10, deoarece Biblia îl numeşte „neprihănit” pentru că a dorit să divorţeze de Maria pe ascuns, decât să o discrediteze sau să-i dorească moartea (Mat. 1:18-19). Regula, deci, pare a fi ceva de genul „păcatele [împotriva partenerului tău] care justifică moartea, de asemenea justifică şi divorţul.” Cu alte cuvinte, dacă ai păcătuit atât de rău încât partenerul tău ar putea, din punct de vedere legal, să ceară moartea ta, partenerul tău poate fi, de asemenea, liber să divorţeze, în schimb. Divorţul este în mod sigur o aplicaţie mult mai îndurătoare a Leviticului 20:10, în cele mai multe cazuri.

După părerea celor mai mulţi cercetători, atât termenul ebraic pentru adulter din Levitic 20:10 (na’aph), cât şi porneia (termenul grecesc, n.trad.) au acelaşi domeniu semantic, fiecare implicând păcate sexuale crase. Contextul în Levitic 20:10 pare a indica în principal adulterul însă şi alte păcate sexuale justifică moartea şi pot fi incluse uşor în această categorie (de ex., bestialitatea, incestul, Lev. 20).

În plus, Isus nu a creat legi noi şi nici nu le-a abolit pe cele vechi (Mat. 5:17-20). Acest lucru mă face să cred că Matei 19:9 este o aplicare a Vechiului Testament. Mi se pare că Levitic 20:10 este candidatul principal pentru legea pe care o aplică Isus aici. Acest lucru mă face să trag concluzia că porneia din Matei 19:9 se referă la adulter şi la alte păcate sexuale crase, care în Vechiul Testament justifică pedeapsa capitală. Deşi putem să despicăm firul în patru vizavi de sensul fiecăruia dintre aceşti termeni, ideea este că aici se au în vedere păcatele sexuale crase ce vizează infidelitatea şi care justifică divorţul.

Astfel, după părerea mea, legământul marital între credincioşi poate fi întrerupt în mod legitim prin moarte sau prin divorţul care are temei biblic. Divorţul are temei biblic doar atunci când în Vechiul Testament, pentru o asemenea faptă, ar fi fost justificată pedeapsa capitală. În zilele noastre această perspectivă poate fi considerată una extremă însă cred că este una biblică şi voi încerca s-o explic mai pe îndelete.

1 Corinteni 7:10-17

Divorţul mai este justificat din punct de vedere biblic atunci când un necredincios îl părăseşte pe un credincios (1 Cor. 7:15), dar nu şi în cazul în care un credincios îl părăseşte pe un necredincios. Am scris mai mult despre această excepţie în altă parte.

Multe biserici permit divorţul şi în cazul abandonării iar unii consideră lucruri ca abuzul a fi o formă de abandon. Acest lucru poate sau nu să fie o justificare, în funcţie de detalii. Oricum, nu cred că abuzul emoţional constituie un motiv pentru divorţ, nici în Vechiul Testament şi nici în Noul Testament.

În cazul abandonării efective a unui credincios de către un necredincios, cred că avem de-a face cu ceea ce Biblia ar considera un divorţ care există în realitate chiar dacă acesta are autoritate legală sau nu. Acesta este tipul de situaţie care ar motiva în mod rezonabil porunca lui Moise referitoare la certificatul de divorţ, în Deuteronom 24:1-4, text care cred că este baza pe care Pavel permite recăsătoria într-o asemenea situaţie (1 Cor. 7:15). Necredinciosul n-ar trebui să plece iar credinciosul n-ar trebui să-l alunge sau să-l izgonească pe necredincios. Însă dacă un asemenea păcat este comis de către necredincios, credinciosul este apărat, primind un certificat de divorţ de la necredincios.

După divorţ

După un divorţ justificat din punct de vedere biblic, amândouă părţile se pot recăsători. Nu văd nicăieri în Scriptură interzicerea recăsătoriei celui care a provocat divorţul. Mai degrabă, Biblia pare să spună că un cuplu căsătorit este într-un legământ care poate fi rupt numai în anumite circumstanţe. O dată ce este rupt, amândoi partenerii sunt liberi. O persoană nu poate avea obligaţii contractuale faţă de altă persoană fără ca cealaltă persoană să aibă aceleaşi obligaţii contractuale. Doi oameni sunt fie în legământ, fie în afara lui; nu există o cale de mijloc prin care numai o parte este în legământ.

Oricum, multe divorţuri nu sunt justificate biblic. În aceste cazuri, partenerii divorţaţi nu au dreptul să se recăsătorească deoarece legământul nu a fost călcat. Fiecare este sub legământ faţă de celălalt, fiind trataţi numai ca separaţi (1 Cor. 7:11).

Separarea este o opţiune păcătoasă în cele mai multe cazuri, deşi Pavel recunoaşte că uneori se întâmplă acest lucru. Scenariul descris de Pavel pare a fi un caz în care un cuplu a divorţat fără o justificare biblică. Deoarece ei nu au o justificare biblică, ei nu sunt cu adevărat divorţaţi. Prin urmare, singurele lor opţiuni sunt separarea continuă (pseudo-singurătatea) sau împăcarea. Astăzi, acest lucru se poate întâmpla fie prin simpla separare, fie printr-un divorţ legal, dar fără temei biblic.

Mai departe, din moment ce adulterul justifică divorţul şi din moment ce recăsătoria ilegitimă este un adulter, dacă unul dintre parteneri se recăsătoreşte în urma unui divorţ nejustificat biblic, celălalt partener poate să-l elibereze de obligaţiile legământului, rupând legământul în temeiul adulterului. În mod clar această opţiune este una păcătoasă, deoarece este provocată de o recăsătorie prin care s-a comis adulter.

Partea dificilă

Acum ajungem la partea în care voi încerca să te fac să îţi dai seama cum se aplică aceste principii la situaţia ta. Cum am menţionat deja, primul pas ar trebui să fie pocăinţa, atât din partea ta, cât şi din partea soţului tău.

Dacă soţul tău doreşte să se împace cu tine, cred că ai obligaţia biblică de a face o încercare în sensul acesta. Scriptura îi cheamă pe soţi să-şi iubească soţiile (Ef. 5:25) şi pe soţii să-şi iubească soţii (Tit 2:4). Tu eşti soţia lui, deci ai obligaţia să-l iubeşti. Ştiu că pare o regulă imposibilă însă este ceea ce Scriptura învaţă. Să sperăm că nu este atât de greu ca iubirea vrăjmaşilor, care de asemenea ne este poruncită (Mat. 5:44).

Practic vorbind, în timp ce îţi poate părea imposibil să-ţi iubeşti soţul, este adevărat că alte cupluri au reuşit să se reîndrăgostească (pe unele le ştiu şi eu). Dacă ei au reuşit, şi tu poţi să faci lucrul acesta. Ideea este că, dacă Biblia îţi cere să-ţi iubeşti soţul, acest lucru este ceva ce poţi realiza cu ajutorul Duhului Sfânt (1 Cor. 10:13; Gal. 5:22).

De asemenea, tot practic vorbind, a te împăca cu soţul tău ar fi mult mai bine pentru copiii tăi. Şi chiar dacă nu pui atât de mult preţ acum pe perspectiva soţului tău, ca tată sunt ferm convins că dacă nu ar trăi sub acelaşi acoperiş cu copiii lui, acest lucru l-ar devasta.

Întrebarea importantă referitoare la împăcarea cu soţul tău este dacă i-ai spus sau nu de aventura ta. Dacă i-ai spus, el va dori, probabil, să divorţeze de tine având un temei biblic. Desigur, în momentul acesta, probabil asta îţi doreşti. Dacă-i spui, fii sigură că motivele tale sunt curate. Dacă-i spui pur şi simplu cu speranţa că el va divorţa de tine şi dacă nu cauţi iertarea lui pentru infidelitatea ta faţă de el, atunci chiar dacă vei obţine în cele din urmă divorţul pe care îl doreşti, te vei face vinovată şi tu de divorţ.

Cu privire la iubitul tău, trebuie să încetezi să-l mai iubeşti, atât fizic, cât şi sentimental. Şi acest lucru ar putea părea imposibil însă, la fel ca în cazul tuturor poruncilor lui Dumnezeu, Duhul Sfânt poate să-ţi dea puterea să te supui. Dacă în cele din urmă vei divorţa şi nu ai încetat să-l iubeşti pe iubitul tău, presupun că te vei mărita cu el. Vei avea justificare biblică pentru acest lucru dacă soţul tău divorţează de tine în temeiul adulterului tău. Însă nu te vei putea recăsători fără să păcătuieşti, deoarece va trebui încă să te pocăieşti de faptul că l-ai iubit până nu ai fost divorţată.

General vorbind, oamenii consideră că este mai uşor să obţii iertarea decât să nu păcătuieşti, astfel că fac tot ceea ce vor şi se bizuiesc pe iertare. Însă este important să ne amintim că nu asta susţine Biblia, ci că adevărata iertare pretinde o adevărată pocăinţă. Biblia ne învaţă că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu şi că, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, atunci vom asculta de Dumnezeu. Într-un sens foarte real, deci, problema ce-ţi stă înainte este dacă-ţi vei sacrifica dorinţele de acum de dragul dragostei tale pentru Dumnezeu sau dacă vei sacrifica ascultarea de Dumnezeu de dragul dorinţelor tale de acum.

Şi, desigur, alegerea ta va avea consecinţe eterne. Credincioşii îşi adună comori în ceruri atunci când ascultă (Mat. 6:18-21) şi nu-şi adună comori atunci când nu ascultă. De aceea Pavel şi mulţi alţii de pe paginile Scripturii au dorit să trăiască vieţi atât de nenorocite (1 Cor. 9:14 şi mai departe; 15:19). Nu sugerez că ar trebui să te resemnezi şi să fii nefericită – departe de mine! Spun că ar trebui să-I oferi Duhului Sânt o şansă pentru a face din căsnicia ta una fericită, iar dacă vei întâmpina şi suferinţe, vei fi răsplătită pentru că le-ai îndurat.

Aş adăuga că Dumnezeu este mult mai înclinat să-şi binecuvânteze copiii atunci când aceştia ascultă, decât atunci când aceştia sunt neascultători (Ps. 1). Dacă chiar vrei să fii fericită în viaţă, atunci cel mai bun pariu al tău ar fi să urmezi instrucţiunile lui Dumnezeu despre cum poţi să fii fericită. A căuta fericirea într-o altă căsnicie poate părea o dorinţă nevinovată însă nu este ceea ce Dumnezeu porunceşte. Cu alte cuvinte, a urma sfatul lumii poate să te facă fericită pentru o vreme (Evr. 11:25) însă nu te va împlini pe viaţă.