Chemare la caracter

Ieremia 1:4-19

Când citești cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu și analizezi viața oamenilor pe care care El i-a folosit de-a lungul vremurilor, descoperi una din calitățile importante pe care toți aceștia au avut-o și anume, caracterul. Cu toții au avut calități excepționale: unii au fost buni conducători, alții au fost oameni curajoși, au avut viziune asupra lucrării, au fost înzestrați cu daruri și talente deosebite, au simțit cu cei din jur, au fost ascultători și credincioși lucrului încredințat. Toate acestea și multe alte calități nu ar fi fost de niciun folos dacă Dumnezeu nu ar fi dezvoltat mai întâi în ei această trăsătură excepțională și anume, caracterul.

Aici ne lovim de o problemă care afectează și societatea noastră, lipsa oamenilor de caracter. Mai dureros este să ajungi să găsești și în biserici oameni care au multe daruri, au voință, au resurse, dar sunt lipsiți de caracter. Cel mai grav este atunci când astfel de oameni ajung în fruntea bisericii, când ajung să devină modele pentru alții.

În acest mesaj vom reflecta la importanța caracterului, de ce este atât de valoros în ochii lui Dumnezeu caracterul nostru, și cum ne putem face o analiză a propriei noastre vieți pentru a vedea dacă suntem cu adevărat plăcuți Domnului.

Ceea ce ne deosebește de restul creației este capacitatea noastră de a gândi. Gândirea rațională și exprimarea acestei gândiri în cuvinte articulate este amprenta divină lăsată în noi. Dar, dacă gândirea noastră ne poate ridica pe culmi foarte înalte, ceea ce ne poate menține acolo este doar caracterul. Ce ar fi mintea omului lipsită de caracter? Ar fi o minte îndreptată doar spre explorarea și aprofundarea răului. Caracterul este acea latură a vieții noastre interioare care ne poate păstra mintea curată și nealterată de mizeria morală din jurul nostru.

Cineva spunea că așa cum suntem noi când nu ne vede nimeni, doar noi și Dumnezeu, așa suntem noi în realitate. Ceea ce caracterizează viața noastră privată ține de caracterul nostru. Atunci când caracterul va fi transformat de Dumnezeu, viața noastră privată, la fel ca cea publică, va fi o mărturie a prezenței și puterii Duhului Sfânt.

Am citit textul care ne descrie chemarea lui Ieremia în lucrarea profetică. Când Dumnezeu i-a făcut această chemare, se presupune că Ieremia avea sub 20 de ani. Câți tineri sunt în biserica noastră în jurul acestei vârste? Ieremia a fost găsit vrednic de Dumnezeu să fie chemat în lucrare, și l-a slujit cu credincioșie timp de 40 de ani. Toate acestea, pentru că Ieremia s-a dovedit la acea vârstă fragedă a fi un om de caracter. Și s-a dovedit a fi un slujitor de caracter pe toată durata vieții lui, într-una din cele mai grele perioade din istoria Împărăției de Sud, ultimii 40 de ani dinaintea cuceririi țării de către armata babiloniană și începutul exilului de 70 de ani.

Haideți acum să parcurgem câteva aspecte legate de caracter. Vom începe mai întâi cu...

1.      Formarea caracterului

Vom pătrunde puțin în școala formării caracterului. Cum se formează oamenii de caracter? Care sunt „examenele” pe care trebuie să le parcurgem pentru a deveni oameni de caracter? Ne vom uita la cinci „profesori” foarte exigenți dar care modelează caracterul omului: rugăciunea, încercarea, ascultarea, disciplina și închinarea.

a)      Caracterul se formează prin rugăciune

Am pe birou o mică sculptură care înfățișează un om îngenunchiat, cu mâinile împreunate pentru rugăciune așezate pe un scaun, cu capul plecat între mâini, și cu Biblia așezată lângă piciorul scaunului. Pe soclul sculpturii este inscripționat versetul din Ieremia 29:13, unde Dumnezeu spune: Mă veți căuta, și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima. Imaginea acelui om îngenunchiat îmi este tot timpul în fața ochilor ori de câte ori lucrez la birou, pentru a-mi aduce aminte de importanța rugăciunii în viața unui slujitor al Domnului.

Rugăciunea este indispensabilă formării caracterului. Oamenii de caracter au fost oameni care au avut o viață intensă de rugăciune. Gândiți-vă la cea mai importantă persoană care a trăit vreodată pe acest pământ, Domnul Isus Cristos. Fiul lui Dumnezeu a fost desăvârșit în umblare, în vorbire și în lucrare. Suntem uimiți de frumusețea caracterului Lui, așa cum ne este el descris de evangheliști. În spatele acestui caracter a stat însă și o puternică viață de rugăciune. Rugăciunea Lui a strălucit în noaptea spirituală a acelei lumii, iar în lumina acelei străluciri a ieșit la iveală cel mai frumos caracter  al vreunei persoane care a trăit pe acest pământ.

Nu există oameni cu adevărat de caracter care să nu iubească rugăciunea. Odată aprinsă, flacăra rugăciunii topește viața și înalță caracterul. Sub această flacără spirituală caracterul nostru este curățat de impurități, este format și desăvârșit, pentru a putea fi folosit de Dumnezeu.

Doar pe genunchi înaintea lui Dumnezeu ne vedem așa cum suntem de fapt. Pe genunchi în rugăciune se topește orice lăstar al firii pământești. Caracterul este curățit de viclenie, de ură, de invidie, de poftă, de răutate, și el începe să semene tot mai mult cu cel al Domnului Isus Cristos, Mântuitorul sufletelor noastre.

Pe de altă parte, absența rugăciunii distruge caracterul. Un creștin care nu se roagă, care nu iubește rugăciunea este un creștin cu un caracter deformat, pentru că el este un creștin care nu are o oglindă reală pentru caracter. Doar în oglinda rugăciunii noi ne putem vedea caracterul așa cum este.

b)     Caracterul se formează prin încercări

Ieremia a fost chemat de Dumnezeu într-una din cele mai grele momente ale istoriei lui Iuda. Așa cum am spus, el a profețit în ultimii 40 de ani dinaintea robiei babiloniene. Când citim cartea scrisă de el suntem impresionați de statornicia lui Ieremia în lucrarea la care a fost chemat, în pofida împotrivirii, a nepăsării și a răutății poporului.

Nu știu dacă a mai fost vreun profet atât de batjocorit, umilit și chinuit ca Ieremia. Puțini au avut parte de atâtea încercări, așa cum a avut el parte, timp de 40 de ani. Cu toate acestea, Ieremia nu s-a oprit în niciun moment din a le vesti celor din vremea lui voia lui Dumnezeu, și a le atrage atenția asupra consecințelor felului lor de viață.

Aș vrea să rețineți acest aspect foarte important. Dumnezeu are nevoie în orice vreme dar în mod special pentru perioade critici ale istoriei, de oameni de caracter. Astfel de oameni sunt chemați de El și folosiți de El cu putere, și ei rămân o mărturie pentru generațiile viitoare. Într-o vreme foarte grea a istoriei Dumnezeu l-a chemat pe Ieremia, un tânăr de 20 de ani. În toate încercările prin care a trecut caracterul lui nu s-a frânt, ci s-a format, s-a maturizat și s-a întărit. Loviturile nu l-au distrus, ci l-au făcut și mai puternic.

Să nu uitați acest aspect foarte important. Dumnezeu se folosește uneori de situații dramatice, de încercări, prigoană și suferință, ca să modeleze și să formeze caractere puternice. Caracterul nu se formează în fața televizorului, și nici la colțul străzii. Acolo se deformează caracterul. În schimb, în suferință și încercări caracterul unui copil al lui Dumnezeu capătă forma dorită de El.

Pătrunzând mai adânc în acest univers al încercărilor, aș vrea să luăm seama și la dezamăgirile care pot apărea în viața noastră. Ne legăm uneori inima de cei din jurul noastru, ne punem încrederea în prieteni, investim în relații, și sunt cazuri în care investiția noastră se întoarce înapoi fără niciun rod; mai mult, noi rămânem răniți și dezamăgiți.

Cred că și-n acest aspect Dumnezeu vrea să ne învețe o lecție. El nu vrea să ne determine să nu mai iubim oamenii, să nu mai investim în relații și să nu ne mai facem prieteni. Lecția pe care Domnul nostru vrea să ne-o comunice este următoarea: atunci când vom suferi dezamăgiri în relația cu semenii noștri, în acele momente siguranța că El nu ne dezamăgește niciodată va fi ancora sufletului nostru și zidul de apărare pentru caracterul nostru. În astfel de momente dificile, caracterul nostru nu trebuie să se frângă, ci să se întărească în credința în Domnul Isus.  

c)      Caracterul se formează prin ascultare

Un alt profesor care lucrează foarte bine la modelarea caracterelor noastre este ascultarea.

Această calitate spirituală lipsește din multe vieți. Suntem prea grăbiți să vorbim și să ne auzim vorbind, și prea greu ne facem timp pentru ascultare. Ascultarea este un act de voință și se dezvoltă prin perseverență. Ascultarea se cultivă în fiecare zi, ca și o floare de mare preț care dă parfum vieții noastre spirituale.

Înainte ca Ieremia să-i vorbească lui Dumnezeu, Dumnezeu i-a vorbit mai întâi, și Ieremia a ascultat. Oamenii cărora le-a vorbit Dumnezeu au fost oameni dispuși și deschiși să-L asculte pe Dumnezeu. El nu-și va irosi timpul cu acele persoane care sunt atât de ocupate cu ceea ce au ele de spus, încât niciodată nu au timp să-L asculte pe Dumnezeu ce are El de zis.

Deschideți vă rog la Luca 23:6-9. Acest Irod cunoscut și sub numele de Irod Antipa, un nepot de-al lui Irod cel Mare, cel care a domnit atunci când S-a născut Domnul Isus, a avut harul să-L întâlnească pe Fiul lui Dumnezeu înainte de răstignire. Observați reacția Domnului din versetul 9? În pofida tuturor întrebărilor pe care Irod i le-a pus, Domnul Isus nu i-a răspuns nimic.

Nu vi se pare o reacție neobișnuită la Fiul lui Dumnezeu? Studiați viața Lui și veți vedea că El întotdeauna Și-a făcut timp pentru cei din jurul Lui. Nu și de data aceasta. Oare de ce? Pentru că Domnul nu mai avea timp să-I răspundă unuia care niciodată nu-și făcuse timp să-L asculte.

Cred că fiecare înțelegem dubla valență a ascultării. În acest context nu este vorba doar de ascultarea fizică, ci și de ascultarea morală, spirituală, acea supunere a vieții noastre planului lui Dumnezeu. Această ascultare ne desăvârșește caracterul, pregătindu-ne pentru lucrarea spirituală.

d)     Caracterul se formează prin disciplinare

Este cel de-al patrulea profesor necesar formării caracterului nostru: disciplina.

Ca să faci o dată un lucru îți trebuie plăcere. Plăcerea de a face ceva este cauza care ne conduce spre diferite activități. Mergem să ajutăm pe cineva pentru că ne face plăcere să ajutăm acea persoană. Am venit astăzi la biserică pentru că am avut plăcere să fim astăzi în Casa Domnului și nu în altă parte. Dacă plăcerea lipsește, atunci dispare și interesul.

Ca să faci de mai multe ori același lucru, doar plăcerea nu este suficientă, ai nevoie și de disciplină. De ce mergem la lucru în fiecare zi? Pentru că ne face plăcere? Sunt multe momente în care nu avem nicio plăcere să lucrăm, dar facem lucrul respectiv pentru că ne-am disciplinat viața, și pentru că avem nevoie de bani pentru existența noastră trupească.

Dar de ce venim la biserică în fiecare duminică? Disciplina nu ar fi suficientă, e nevoie și de o motivație corectă. Motivația este motorul acțiunilor noastre. Unii sunt extrem de motivați să facă răul, alții, să facă binele. Noi venim aici pentru că vrem să ne întâlnim cu Dumnezeu și unii cu alții. Avem o motivație bună, suficient de puternică, și ne-am disciplinat în acest sens.

Disciplina și motivația corectă vor duce la formarea unor caractere puternice. Discplina însă este cea care ne conduce la motivație. În viața fiecăruia dintre noi a fost o perioadă în care nu iubeam Casa Domnului, nu iubeam citirea Bibliei și nici rugăciunea. Cum ajungi să iubești și să prețuiești  lucruri care par lipsite de valoare în lumea aceasta? Prin disciplină spirituală. Aceasta te va conduce apoi spre decoperirea motivației corecte, care va aduce și plăcere spirituală în viața ta. Iar prin acest proces, caracterul se șlefuiește pentru a fi de folos lucrării lui Dumnezeu.

Când nu-ți mai găsești plăcere să vii la Biserică, să te rogi sau să citești din Biblie, spune-ți: „Trebuie să fac toate acestea. De ele atârnă sănătatea sufletului meu.” Iar ceea ce azi vei face doar dintr-o disciplină auto-impusă, mâine va deveni o plăcere căutată.     

e)      Caracterul se formează prin închinare (Iov 1:20)

Cel de-al cincilea profesor de formare al caracterului este închinarea.

Veți spune unii dintre dvs: „O, nimic mai simplu. Eu iubesc închinarea, mă bucur când în biserică frații și surorile Îl laudă pe Dumnezeu prin cântare.” Aș vrea să înțelegeți faptul că închinarea presupune mult mai mult decât cântare. Ea este și cântare dar nu numai cântare.

V-ați gândit să vă închinați înaintea lui Dumnezeu cu mulțumire atunci când vă moare unul dintre copii? Sau după ce v-a ars casa? Sau, v-ați gîndit să vă plecați pe genunchi cu mulțumire înaintea lui Dumnezeu atunci când ați pierdut toată agoniseala de-o viață?

Cred că aceste lucruri v-au șocat. Cum poți să te mai închini lui Dumnezeu atunci când ai pierdut pe cei dragi sau ai pierdut toată agoniseala ta de-o viață? Ei bine, unii oameni au putut face acest lucru. Deschideți vă rog la Iov 1:13-22.  

Vă rog să vă sublinați versetul 20. El ne prezintă tot ce a făcut Iov atunci când a primit, una după alta, toate aceste vești teribile. El s-a sculat, și-a sfâșiat mantaua, și-a tuns capul, s-a aruncat cu fața la pământ și... s-a închinat.

Când am recitit acest verset parcă nu mi-a venit să cred ce am citit. Oare și-a pierdut mințile Iov? Înțeleg închinare înaintea lui Dumnezeu atunci când toată familia este împreună cu mine și sănătoasă, când casa și averea e-n regulă, când totul îmi merge bine. Dar, oare, mă mai pot închina din toată inima înaintea Domnului atunci când El mi-a luat totul?

Aș vrea să observați că primul gest făcut de Iov după aflarea veștilor a fost închinarea. Observați cât de aproape era închinarea de inima lui, cât de mult o iubea? Când dramele vieții au lovit toate deodată în corabia vieții lui, Iov n-a mai știut să facă decât ceea ce știa el cel mai bine și iubea cel mai mult: închinarea înaintea lui Dumnezeu.

Aș vrea să vă spun că acest tip de închinare este cel mai bun profesor pentru caracterul nostru. E ușor să ne închinăm înaintea lui Dumnezeu când avem de toate, dar dacă Dumnezeu ți-ar lua mâine tot ce ai, ai mai veni să te închini înaintea Lui, să-ți ridici mâinile spre cer și să spui din toată inima: „Domnul a dat, Domnul a luat, binecuvântat să fie Numele Domnului”!?

Știți de ce prețuiește cel mai mult Dumnezeu acest fel de închinare? Pentru că ea vine de la o persoană care nu mai are nimic pentru care să-I mulțumească lui Dumnezeu. Când nu mai ai nimic și totuși continui să te închini, prin închinarea ta spui următorul lucru: „Îl am încă pe Domnul de partea mea, iar acest lucru pentru mine este mai prețios decât orice altceva.”

Doar atunci când Iov nu a mai avut nimic, doar pe Dumnezeu, el a putut rosti cuvintele memorabile din 19:25-27, iar această închinare totală, nealterată de nimic altceva, a fost cel mai bun profesor de modelare al caracterului lui.

Aș vrea să vă relatez o istorie adevărată. Ea avut loc pe data de 4 martie 1977 într-un oraș din centrul țării. În jurul orei 21,00 s-a declanșat unul dintre cele mai puternice cutremure care au avut loc vreodată în țara noastră. Într-un bloc la etajul opt o mamă împreună cu cei trei copii ai ei se pregăteau să servească masa de seară. Soțul acelei sore era încă la biserică la comitet.

Familia tocmai începuse să mănânce când masa a început să se clatine, și odată cu ea, întregul bloc. Era un uruit sinistru, de la etajul opt se vedea blocul cum se unduia în față și înapoi. Imediat scara blocului s-a umplut de urletele oamenilor care fugeau înnebuniți pe scări în jos, cu dorința să ajungă cât mai repede afară.

În acele momente, mama  spus un singur lucru celor trei copii în vârstă de 19, 18 respectiv 7 ani: „Haideți să ne punem pe genunchi și să ne rugăm Domnului.” În timp ce afară oamenii urlau de spaimă, într-o mică bucătărie de la etajul opt al unui bloc din Hunedoara, printre alte replici ale cutremurului, eu împreună cu mama, fratele și sora mea ne încredințam viața în mâna lui Dumnezeu. Apoi, ne-am îmbrăcat în tăcere, am încuiat ușa și am coborât în fața blocului unde o mulțime de oameni, mulți doar în pijamale, așteptau speriați să vadă ce se mai întâmplă.

Aceasta este închinarea care modelează cel mai bine caracterul nostru.

Să nu uităm niciodată acest lucru. Dumnezeu nu este atât de mult impresionat de performanțele noastre, nici de realizările noastre. În schimb, El este mișcat de un caracter nobil, de un creștin cu un caracter integru, un om al „da”-ului și al „nu”-ului, un om care ce promite face, un om pe cuvântul căruia te poți baza, care refuză orice compromis și se scaldă în fiecare zi în lumină și adevăr. Suntem noi astfel de oameni de caracter?

2.      Ce este caracterul?

Iată o întrebare foarte importantă. Am văzut cum se formează caracterul prin cei cinci mari „profesori” pe care Dumnezeu îi folosește în viața noastră. Dar, ce este caracterul și mai ales, ce înseamnă a fi om de caracter? Ne vom uita în continuare la trei aspecte importante legate de caracter.

a)      Caracterul înseamnă mai mult decât a spune lucrurile corecte

Deschideți vă rog la Ieremia 7:1-7. Vedem în acest pasaj cum Ieremia este trimis de Dumnezeu să stea la poarta Templului și să vestească un mesaj din partea Lui tuturor bărbaților care se urcau pentru a se închina Domnului.

Ne putem închipui situația aceasta. Oamenii veneau la închinare, și înainte de a intra puteau auzi cuvintele de mustrare ale lui Ieremia. Mă întreb dacă nu ar trebui să ridice Dumnezeu oameni ca Ieremia și-n vremea noastră, care să stea la ușile bisericilor și să avertizeze poporul cu privire la pericolul de a-L sluji pe Dumnezeu cu inima împărțită.

Care era problema generației lui Ieremia? Observați avertismentul din versetul 4: Nu vă hrăniți cu nădejdi înșelătoare, zicând: „Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!” Oamenii spuneau lucruri corecte, frumoase, dar Dumnezeu vedea dincolo de cuvintele lor, și anume faptul că inima lor era departe de El.

Știți cum se aplică acest verset astăzi? Putem să ne rugăm frumos, putem să cântăm frumos, putem să spunem lucrurile corecte ori de câte ori suntem în locul acesta, și totuși să nu fim oameni de caracter, să fim niște creștini cu inima împărțită, să fim doar creștini care să ne hrănim cu nădejdi înșelătoare. Nu rostirea cuvintelor corecte ne dă dreptul să fim primiți înaintea lui Dumnezeu, ci un caracter frumos.

Caracterul înseamnă mai mult decât a spune lucrurile corecte. Creștinii de caracter sunt cei care vin înaintea lui Dumnezeu nu numai cu cuvintele corecte, ci și cu inima curată, cu mintea deschisă, gata să primească Cuvântul și mai ales să-L împlinească.

Mă întreb, dacă gândurile noastre ar fi proiectate toate pe un ecran uriaș chiar în acest moment, ce ar reflecta ele? Ne-ar face cinste sau nu? Ar fi mărturia atenției noastre la Cuvântul lui Dumnezeu, sau ar fi mărturia dezinteresului și al plictiselii?

Selwyn Hughes, un consilier și sciitor creștin, a povestit următoarea întâmplare. Era într-o biserică în Marea Britanie când un tânăr din acea biserică a rostit o rugăciune foarte frumoasă. În timp ce-l auzea pe acel tânăr rugându-se, fratele nostru s-a gândit imediat: „Cu siguranță că această persoană va ajunge un mare slujitor al lui Dumnezeu.” Puțin mai târziu, în timpul programului din biserică, fratele l-a observat pe acel tânăr că i-a trimis un bilet unei doamne tinere din biserică. Dumnezeu i-a descoperit că acel bilet conținea o invitație la a petrece noaptea împreună. La sfârșitul programului i-a oprit pe cei doi și le-a spus ce i-a decoperit Dumnezeu. Aceștia au răms înmărmuriți. Partenerii celor doi erau plecați din localitate, și într-adevăr, ei intenționau să petreacă noaptea împreună.

 Nu uitați prima trăsătură a caracterului. Caracterul presupune mai mult decât rostirea unor cuvinte corecte. Atenție, așadar, la acest prim pericol, la această capcană de a spune doar lucrurile corecte care trebuiesc rostite, dar care nu au nicio acoperire în realitatea vieții trăite. Nu numai glasul care se ridică spre cer trebuie să spună lucrurile corecte, ci și mâinile care se ridică trebuie să fie curate. Nu pot să nu mă întreb: Oare nu a apărut, în special după 1989, o generație nouă de creștini care să spună ce trebuie, dar care nu mai trăiește așa cum trebuie? Să ne păzească Dumenzeu să ajungem să fim creștini doar cu vorba și nu și cu fapta.

b)      Caracterul înseamnă mai mult decât a face lucrurile corecte

A face lucrurile corecte sub presiunea momentului nu este neaparat dovada unui caracter nobil.

Zedechia a fost ultimul împărat al lui Iuda înainte de robia babiloniană. În pofida situației dezastruoase din țară Zedechia a fost unul dintre cei mai răi împărați ai lui Iuda (vezi 2 Cronici 36:11-21). Deși a fost avertizat de Ieremia, Zedechia și-a împietrit inima și mai mult.

Într-un moment de tresărire morală, când a realizat starea nenorocită în care dusese națiunea lui Iuda, Zedechia a încercat să facă un lucru corect care să compenseze mulțimea fărădelegilor comise până atunci: a dat un edict de eliberare al tuturor robilor evrei (vezi Ieremia 34:8-17)

A fost doar o încercare firavă, dar care a eșuat foarte repede. Caracterul josnic al lui Zedechia a ieșit foarte repede din nou la iveală, și odată cu el, întreaga răutate a oamenilor lui Iuda. În pofida poruncii lui Dumnezeu de a nu mai ținea robi pe frații lor după trecerea a șase ani, acea geneație de oameni, după foarte scurt timp, și-au obligat frații să le devină robi din nou.

Observați contrastul pe care Ieremia l-a subliniat? În pofida unui lucru bun pe care acei oameni l-au făcut, acesta nu a ținut prea mult. În scurt timp ei s-au întors la același stil de viață din trecut, bazat pe răutate și silnicie.

Ați observat cât de pline sunt bisericile de sărbători sau în preajma examenelor? Oare de ce majoritatea oamenilor simt nevoia să facă ce este corect doar atunci când sunt într-un mare pericol sau trec printr-o grea suferință? De ce încercăm cu disperare să ne reparăm relația cu Dumnezeu doar atunci când ne merge rău în viață, pentru ca apoi să o stricăm din nou când lucrurile intră pe un făgaș normal?!

Am aflat de o nouă „modă” care deja prinde tot mai mult contur în bisericile din America. Oamenii cu bani, oamenii de afaceri, dau tot mai mulți bani la biserică sau în diferite proiecte umanitare, sperând ca prin aceasta o parte din toate înșelătoriile, escrocheriile sau minciunile lor să fie iertate de Dumnezeu. Am ajuns să credem că putem să-L mituim pe Dumnezeu prin faptele bune pe care le facem.

Cred că ne dăm seama cât de periculoasă este o asemenea mentalitate, aceea de a face binele doar dintr-un simplu calcul matematic. Binele nostru nu trebuie să fie o cifră, o ecuație, o greutate pusă pe cântar. Binele trebuie să vină dinlăuntrul ființei noastre, și trebuie făcut fără nicio altă motivație ascunsă, fără nicio dorință firească de compensare a faptelor rele. 

Îmi doresc să nu cădem și noi în această capcană, de a face binele crezând că prin aceasta Dumnezeu va fi impresionat de faptele noastre corecte. Caracterul unui copil al lui Dumnezeu strălucește și-n vremuri bune la fel ca și-n vremuri grele. Noi nu trebuie să încercăm să-L impresionăm pe Domnul prin faptele noastre corecte. Singurul lucru care-L impresionează pe Dumenzeu este o viață curată, smerită, dispusă în orice moment să facă tot ce trebuie pentru Mântuitorul ei. Astfel de vieți trebuie să ne dorim să avem fiecare dintre noi.  

c)      Caracterul înseamnă mai mult decât a avea sentimente corecte

Deschideți vă rog la Ieremia 20:7-9. Acest pasaj este unul auto-biografic. Ieremia se descrie pe sine într-unul din cele mai dificile momente ale vieții lui. Ieremia stă în fața sentimentelor lui, a glasurilor lui interioare, și apoi cu toată sinceritatea stă înaintea lui Dumnezeu pentru a primi răspuns.

Sunt momente grele în viața noastră de copii de Dumnezeu când trebuie să recunoaștem că vocile care vin din interiorul ființelor noastre sunt în opoziție cu planul și voia lui Dumenzeu cu privire la noi. Există o zbatere lăuntrică teribilă, care vrea să ne determine să renunțăm la a mai face voia lui Dumnezeu, și a ne urma propriul drum al rațiunii, sentimentelor și voinței.

Ieremia a trecut și el printr-un moment similar. Profetul lacrimilor a ajuns într-un moment teribil al lucrării, când a văzut că tot ceea ce a făcut pentru Domnul nu a avut niciun impact asupra celor din jur; dimpotrivă, ei păreau a fi și mai împietriți ca înainte. Într-un astfel de moment, când s-a simțit singur, descurajat, când toată lucrarea lui i s-a părut fără niciun rezultat, Ieremia și-a exprimat amplitutidinea sentimentelor contradictorii care erau în inima și mintea lui.

Aș vrea să observați părerea lui despre el însuși exprimată atât de bine în versetul 7: M-ai înduplecat Doamne, și m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine și m-ai biruit! În fiecare zi sunt o pricină de râs, toată lumea își bate joc de mine. Ieremia a acceptat cu greu acea stare. A fost teribil pentru el să ajungă clovnul cetății. Toți oamenii din cetate când îl vedeau, îl arătau cu degetul și râdeau de el. Nu numai cei mari, dar și copiii ajunseseră să-l ironizeze. Profețiile lui erau primite cu zâmbetul pe buze și cu hohote de râs. Avertismentele lui erau văzute ca făcând parte din apanajul unui nebun de la curtea împăratului, a cărui datorie era să descrețească frunțile celor din jur. Ieremia nu a fost crezut nici măcar atunci când lucrurile rostite de el au început să se împlinească. Avea deja o etichetă pe care cei din jur i-a puseseră, și pe care a purtat-o până-n mormânt.

Din punct de vedere omenesc sentimentele lui de durere, frustrare, amărăciune, mânie chiar la vederea atitudinii de batjocură și respingere, erau justificate. Ieremia însă reușește să treacă dincolo de aceste sentimente justificabile, și să strălucească printr-un caracter deosebit, nobil, caracterul unui adevărat slujitor al lui Dumnezeu.

Cum a reușit Ieremia să depășească povara acestor sentimente care încercau să-l copleșească peste măsură? Răspunsul este în inima lui predată în întregime lui Dumnezeu. Inima și întreaga viață a lui Ieremia erau controlate nu de sentimente, nu de dorințe proprii, nu de aspirații omenești, ci de adevărul cuvântului rostit de Dumnezeu în capitolul întâi.

Vă mai aduceți aminte de cuvintele pe care Domnul i le spusese la începutul chemării în lucrare? Versetul 5 din primul capitol: Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamaei tale, te cunoșteam, și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, și te făcusem prooroc al neamurilor. Asemenea cuvinte nu pot fi uitate niciodată. O asemenea alegere te urmărește toată viața. Ieremia nu a uitat cât a trăit cuvintele rostite de Dumnezeu în dreptul lui. Ele au fost motorul care a influențat în cele din urmă alegerile și deciziile pe care le-a luat și l-a propulsat în lucrare. Ieremia nu a uitat în niciun moment că Dumnezeu are un plan cu viața lui.

Ne gândim și noi la modul cel mai serios la planul pe care Dumnezeu îl are cu viața noastră? Credem lucrul acesta, că în dreptul fiecărei vieți Dumenzeu scrie un scenariu etern, care începe aici pe pământ și se continuă în veșnicii?

Aici ajungem în sfârșit la definirea caracterului unui copil al lui Dumnezeu. Acum avem suficiente elemente ca să putem înțelege ce este, de fapt, caracterul unui creștin.

Ce este caracterul? Este suma tuturor sentimentelor, gândurilor, cuvintelor și acțiunilor unei vieți conduse de Cuvântul lui Dumnezeu. O viață condusă de Cuvânt este mărturia unui caracter sfânt, a unui caracter care a fost modelat de sus, și nu de jos.

Caracterul plăcut lui Dumnezeu este rezultatul aprinderii unui foc sfânt al adevărului care vine de sus și care este turnat în interiorul vieții umane. Un astfel de caracter se va ridica deasupra sentimentelor corecte, deasupra faptelor corecte, deasupra vorbelor corecte.

Înțelegeți de ce Ieremia a putut rezista chiar și în cele mai grele momente ale vieții? El a rezistat în încercare, chiar dacă sentimentele lui erau negative, pentru că deasupra tuturor trona cuvântul lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși prin cuvânt.

Aici este secretul biruinței spirituale. Noi nu ne putem birui prin efort propriu, printr-un act de voință, prin auto-motivare sau prin alte tehnici de supraviețuire rațională sau psihologică. Ceea ce ne va da biruință asupra momentelor foarte grele, asupra sentimentelor și emoțiilor foarte puternice este doar prezența Cuvântului lui Dumnezeu în noi și siguranța că Dumnezeu are un plan cu viața noastră.

Toți bunicii mei au fost oameni cu o credință foarte puternică. Am ajuns să-l cunosc însă doar pe bunicul din partea mamei. El a plecat la Domnul în anul 1986. În ultimii 3-4 ani de viață a fost foarte bolnav. A avut peste 15 preinfarcturi înainte de a fi biruit de boală. Toate acestea l-au slăbit puțin câte puțin. În ultimele luni de viață nu-i mai recunoaștea nici chiar pe cei dragi din casă.

Odată, mama și tata s-au dus să-i facă o vizită, să-l mai încurajeze. L-a întrebat mama mai întâi: „Tăticule, mă mai cunoști?” „Nu te cunosc.” „Sunt eu Cornelia, fata ta”. „Nu te cunosc”. Cu ochii în lacrimi l-a întrebat apoi tata: „Tăticule, dar pe mine mă recunoști?” „Nu te mai cunosc nici pe tine.” „Sunt ginerele tău, Samuel.” „Nu te recunosc.”

Pe acel fond de durere al imposibilității de a fi recunoscuți de cel drag, tatălui meu i-a venit o idee: „Tăticule, dar pe Domnul Isus Îl cunoști?” Dintr-o dată fața bunicului s-a luminat și cu o voce schimbată a zis: O, da, pe El Îl cunosc.” „Vrei să ne rugăm împreună?” Și a urmat apoi una din cele mai înălțătoare rugăciuni care s-au auzit vreodată. Ele izvorau de pe buzele unui muribund care nu-i mai cunoștea pe cei din jur dar Îl cunoștea foarte bine pe Cel pe care-L slujise toată viața.

Caracterul unui copil al lui Dumnezeu se definește și se descoperă prin cunoașterea lui Dumnezeu. Cu cât Îl cunoaștem mai bine pe Domnul, cu atât caracterele noastre vor străluci în întunericul acestei lumi a păcatului.

3.      Ce avem noi de făcut?

Iată o întrebare foarte importantă la sfârșitul acestui mesaj. Am înțeles cum lucrează Dumnezeu la formarea caracterelor noastre, am văzut ce sunt caracterele sau cum ar trebui să fie caracterele noastre, acum ne întrebăm și ce anume avem de făcut ca și copii de Dumnezeu, având nu numai o nouă identitate dar și un nou caracter.

Sunt trei lucruri importante pe care trebuie să le reținem. Primul este legat de alegerea noastră, al doilea de promisiunea divină iar ale treilea de noua noastră misiune.

Așa cum am spus mai înainte, versetul cinci din primul capitol ne arată chemarea lui Ieremia în lucrare. Haideți să luăm acest verset fiecare dintre noi și să-l aplicăm în dreptul nostru. Ce învățăm de aici?

Faptul că Dumnezeu are un scop cu viața ta. Tu ești o ființă gândită de Dumnezeu înainte ca să capeți formă și viață. Faptul că trăiești acum și aici nu este la întâmplare. Tu nu ești un accident, tu ai fost planificat de Dumnezeu să te naști.

Asta înseamnă că Dumnezeu are un plan cu tine, are o lucrare specială cu viața ta pe care a gândit-o pentru tine și vrea ca tu, cu ajutorul Lui, să o duci la bun sfârșit. Înțelegerea acestei realități spirituale te ajută să faci primul pas în vederea asumării și îndeplinirii planului divin. Nu uita niciodată acest lucru, chiar și atunci când Satan va încerca să te convingă contrariul.

Al doilea lucru la fel de important pe care trebuie să-l reținem este legat de promisiunea divină. În versetul 8 Dumnezeu i-a spus lui Ieremia: Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap.

Cuvintele acestea sunt valabile și pentru noi. Ce ne comunică Dumnezeu prin intermediul lor? Faptul că nu vom avea probleme, că nu vor fi încercări, batjocuri, greutăți pe calea slujirii Domnului? Nu, ci faptul că în mijlocul tuturor acestor greutăți, El va fi alături de noi.

Iată o altă veste menită să aducă pace și alinare în furtunile vieții. Domnul ne-a promis că va fi alături de noi ca să ne scape și nu ne va lăsa singuri.

Al treilea lucru este legat de misiunea noastră. Uitați-vă în prima parte a versetul 2 din cap. 2: Du-te și strigă.  Aceasta este una din cele mai grele misiuni, să mergi și să strigi. Asta a făcut Ieremia, și a suferit mult din cauza faptului că nu a tăcut, ci a continuat să strige cu orice preț.

Frați și surori, Dumnezeu nu are nevoie de slujitori muți, ci de slujitori care să strige în Numele Lui. Proba adevăratelor caractere se vede în îndeplinirea întocmai a lucrării încredințate.

Adevăratul caracter va arăta nu ceea ce este în exterior, ci ceea ce este în interior. Iar atunci când interiorul tău este schimbat, este transformat, este născut din nou, nu vei mai tăcea, vei fi gata să spui și altora cu orice preț, indiferent de risc vestea bună a mântuirii.

Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze cu astfel de caractere alese, plăcute Lui și spre slava Lui. Amin!