Creştinul se închină lui Dumnezeu atunci când Îl adoră, îşi mărturiseşte păcatele, îl laudă şi stăruieşte în rugăciuni. Iniţiativa este divină. Dumnezeu a oferit omului şansă de a comunica cu El prin închinare şi rugăciune. Este o legătură a relaţiei cu Dumnezeu care a dat omului acest simţământ al dorinţei de a se ruga Lui. Rugăciunea este strict necesară pentru creştin în relaţia sa cu Dumnezeu, este posibilitatea comunicării omului cu Dumnezeu. Prin rugăciune, omul, îşi arată dependenţa sa de Dumnezeu de la care primeşte răspunsul rugăciunilor şi nevoilor sale. Comuniunea noastră cu Domnul are în esenţă rugăciunea deoarece, prin acest mijloc şi privilegiu dăruit, ne putem exprima şi putem vorbi lui Dumnezeu.

Până la căderea omului în păcat, primii noştri părinţi, Adam şi Eva comunicau şi vorbeau cu Dumnezeu Tatăl în mod direct. Fiind fără păcat puteau sta în prezenţa lui Dumnezeu. După ce au păcătuit oamenii au fost îndepărtaţi de la faţa lui Dumnezeu, nu au mai putut vedea slava lui Dumnezeu şi nici sa mai mamance din pomul vieţii. Au fost scoşi afară di rai şi sortiţi morţii (Geneza cap.2:8-17; cap.3:6-24). Adam şi Eva şi generaţiile ce le-au urmat aveau sa sufere oboseală, chinuri, durere şi apoi moartea fizică pe un pământ blestemat din pricina păcatului lor. În mila şi bunătatea Lui cea mare, Dumnezeu, în planul Său de mântuire şi de salvare a oferit omenirii păcătoase, începând cu Adam şi Eva, prin Domnul Isus Hristos, simbolizat prin jertfele de animale, refacerea legăturii întrerupte, căci păcatele pun un zid de despărţire între om şi Dumnezeu. Unul din elementele de bază şi ca un privilegiu acordat de Dumnezeu pentru om a fost rugăciunea, împreună cu jertfirea animalelor aduse înaintea tronului de milă a lui Dumnezeu. Animalele curate şi jertfite pe altar au simbolizat măreaţa jertfă a Mântuitorului ce avea să fie adusă. Aceasta a avut valabilitate pentru generaţiile de oameni din trecut prezentate în Vechiul Testament. “Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului” (Geneza cap.4:26). Primii oameni au primit instrucţiuni stricte de la Dumnezeu prin intermediul îngerilor sau le vorbea din cer despre modul de închinare - exemplul jertfei lui Cain şi Abel. Apoi învăţăturile şi poruncile ce le-au primit erau transmise din tată în fiu şi din generaţie în generaţie pentru a păstra pe Dumnezeu, care i-a creat, în memoria lor.

Pentru menţinerea unei relaţii vii şi autentice, omul păcătos, pe lângă celelalte îndatoriri faţă de Dumnezeu (umilinţa, pocăinţa şi recunoaşterea păcatelor, credinţa, dorinţa şi simţământul nevoii de salvare şi de mântuire) are nevoie de rugăciune. Pentru un adevărat creştin şi slujitor al lui Dumnezeu, rugăciunea este strict necesară şi nu trebuie să lipsească din viaţa lui zilnică. Prin rugăciunile noastre aduse înaintea tronului de har a lui Dumnezeu, aducem toate dorinţele şi nevoile noastre, implorând iertare, ajutor, putere şi biruinţă de la Dumnezeul nostru Atotputernic (Ps. Cap.51, cap.32:6, cap.65:2 şi cap.102:17). Avem permisiunea, prin harul şi mijlocirea Domnului Hristos să aducem, prin rugăciunile noastre, toate problemele şi îngrijorările ce ne apăsă, pentru fiecare zi şi pentru fiecare clipă a vieţii (Filipeni cap.4:6; 1Petru cap.5:7). Prin rugăciune ne exprimăm dependenţa de Dumnezeu, care ne-a creat, Izvorul şi Dătătorul de viaţa şi de putere. Rugăciunea mai poate fi numită şi respiraţia sufletului către Dumnezeu, deoarece un adevărat creştin este caracterizat şi printr-o viaţa de rugăciune permanentă către El. Fără rugăciune putem fi pierduţi, motiv pentru care suntem îndrumaţi de apostolul Pavel să ne rugăm neîncetat pentru orice lucru, pentru orice nevoie, pentru orice situaţie, pentru a primi putere, ocrotire şi ajutor de la Atotputernicul şi Milostivul nostru Dumnezeu (1Tes. Cap.5:17; Ps. Cap.91). Avem ca mărturie exemplul personajelor Biblice care şi-au consacrat viaţa slujirii lui Dumnezeu, cu toată lepădarea de sine şi care au biruit prin puterea rugăciunii (proorocii Vechiului Testament, apostolii).

Biserica lui Dumnezeu, în frunte cu apostolii şi primii ucenici ai Domnului, s-a născut datorită rugăciunii. Ca un răspuns la rugăciune ucenicii au fost umpluţi cu Duhul Sfânt (Fapte cap.1 şi cap.2). Mai marii Bisericii sunt în primul rând oameni ai rugăciunii. În rugăciune Domnul îi vorbea lui Pavel. El a descoperit ca Duhul Sfânt, prin rugăciune, îl ajuta pe măsură ce el căuta să cunoască şi să facă voia Domnului (Romani cap.8:14). Rugăciunea este absolut esenţială pentru adevăratul creştin (Romani cap.12:12). Armătura creştinului include şi rugăciunea. Toate rugăciunile să fie aduse în toată vremea, cu toată stăruinţa şi pentru toţi sfinţii (Efeseni cap.6:18-20; 1Timotei cap.2:1-5). “Cărarea sincerităţii şi cinstei nu este lipsită de piedici, dar în fiecare dificultate, noi trebuie să vedem o chemare la rugăciune. “În Numele Meu...” aşa i-a îndemnat Domnul Hristos pe ucenici să se roage. Pentru Numele lui Hristos, Domnul îi iartă pe aceia care se tem de El. În cărţile din ceruri este scris şi felul cum ne rugăm, cât de serioase ne sunt rugăciunile şi sincere. “Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da” (Ioan cap.15:7). Fiecare făgăduinţă din Cuvântul lui Dumnezeu constituie un subiect de rugăciune. Rugăciunea este la fel de importantă şi de necesară pentru viaţa cum este hrana zilnică, este o necesitate spirituală şi îndemnul pentru noi este: “Vegheaţi şi rugaţi-vă, mai ales în momentele de criză şi încercare” (Matei cap.26,41; Marcu cap.14:38). Rugăciunea este viaţa sufletului şi comuniunea în taină cu Dumnezeu. Este foarte importantă în afară de rugăciunile în public. Domnul Hristos, exemplul nostru, se retrăgea deseori pe Muntele Măslinilor unde petrecea întreaga noapte în rugăciune. El se ruga pentru aceia pe care a venit să-i mântuiască. “Acest Mântuitor care s-a rugat pentru aceia care nu simţeau nici o nevoie de rugăciune şi a plâns pentru aceia care nu simţeau ca au nevoie de lacrimi” (Luca cap.19:41, cap.21:37 şi cap. 23:34).

Rugăciunea ne este necesară zilnic, este viaţa sufletului şi temelia creşterii spirituale (exemplele lui Ieremia, Daniel, apostolii Domnului Isus etc.). Rugăciunea şi credinţă sunt strâns legate. “De aceea vă spun ca orice lucru veţi cere când vă rugaţi să credeţi ca l-aţi şi primit şi-l veţi avea” (Marcu cap.11:24).

Condiţii ce trebuie să le împlinim pentru ca rugăciunile să ne fie ascultate de Dumnezeu:

Lucrurile cerute să fie conform făgăduinţei Sale şi tot ce primim trebuie folosit pentru a împlini voia Sa. Putem cere de la Dumnezeu prin rugăciune iertarea păcatelor, să ne dăruiască Duhul Sfânt, să putem avea un temperament creştin, înţelepciune şi putere pentru a face voia şi lucrarea Sa şi orice dar pe care ni-l făgăduieşte Domnul prin Cuvântul Evangheliei. Rugăciunea în familie şi rugăciunea publică, în adunare, amândouă îşi au locul şi importanţa lor, dar rugăciunea şi comuniunea în taină cu Dumnezeu este cea care susţine viaţa sufletului şi relaţia cu Dumnezeu a credinciosului (Matei cap.6:6). Dimineaţa şi după apus să ne rezervăm un timp pentru rugăciune în taină. În astfel de momente de comuniune cu Dumnezeu putem primi putere şi înţelepciune de la Domnul. “Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor” (Isaia cap. 41:13). “Orice lucru veţi cere când vă veţi ruga, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea” (Marcu cap.11:24). Aceasta este credinţa adevărată: a crede că primim binecuvântarea chiar înainte de a o avea. Credinţa adevărată se bazează pe mila, puterea, înţelepciunea, dreptatea şi făgăduinţele lui Dumnezeu aflate în Cuvântul Său. “Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da” (Ioan cap.15:7). Orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui (1Ioan cap.3:22). Rugăciunea, credinţa şi lucrarea sunt remediul împotriva descurajării. Dumnezeu este puterea noastră. Să ne rugăm mult pentru orice situaţie dificilă. Rugăciunea credinţei este arma cu care putem să ne împotrivim cu succes fiecărui atac al vrăjmaşului (Psalmi cap.34:6,7; 1Petru cap.5:9).

Pentru noi, creştinii ce formăm Biserica Domnului din aceste timpuri, este strict necesară legătura noastră cu Dumnezeu prin rugăciuni permanente, zilnic de câte ori este necesar şi nevoia o cere, rugăciuni aduse cu credinţă către Dumnezeu Tatăl în Numele Domnului Isus Hristos. Rugăciunea este mijlocul rânduit de Dumnezeu pentru a avea biruinţă în lupta cu păcatul, pentru a birui firea pământeasca cu patimile şi poftele ei şi pentru formarea şi sfinţirea caracterului – naşterea din nou (Galateni cap.2:20 şi cap.5:24). Dacă dorim să progresăm şi să creştem în credinţă şi în sfinţenie este nevoie din partea noastră de multă stăruinţă în rugăciune. Pentru studiul şi înţelegerea Cuvântului Evangheliei este nevoie de rugăciune şi luminarea minţii noastre de către Duhul Sfânt. Domnul Isus Hristos, cât a fost pe pământ ca om, a comunicat cu ucenicii Săi în mod direct dându-le învăţăturile necesare pentru suflet şi împlinind nevoile lor de sănătate. A învăţat şi a îndemnat pe oameni să se roage lui Dumnezeu şi cum să se roage pentru a primi ceea ce este este nevoie. Rugăciunea este un rod al credinţei noastre în Dumnezeu. Prioritatea în rugăciune este iertarea păcatelor noastre prin jertfa şi sângele Domnului Isus vărsat la calvar. Este strict necesar să cerem iertare şi putere de pocăinţă de la Dumnezeu deoarece păcatele ne despart de Dumnezeu, pun un zid de despărţire şi-i ascund faţa Lui (Isaia cap. 59:1-2). Să ne rugăm Domnului pentru ajutor să ne pocăim cu adevărat şi ajutor pentru a cunoaşte şi recunoaşte pe Dumnezeu în mila, harul şi bunătatea Sa pentru noi. Aici este vorba de experienţa personală a fiecăruia cu Dumnezeu. Rugăciunea pentru noi, fiecare personal, este mijloc de comunicare cu Dumnezeu şi mijloc prin care putem menţine relaţia noastră vie cu Dumnezeu, o relaţie a legământului bazată pe dragostea şi ascultarea noastră de toate poruncile Lui (Ioan cap.14:13-16). Rugăciunea celor care doar se roagă şi calcă din poruncile Domnului (Cele Zece Porunci) nu le va fi de ajutor. Pentru a avea răspunsul dorit la multele rugăciuni, cereri şi dorinţe, mai întâi să ne pocăim şi să îndepărtăm păcatele şi obiceiurile păcătoase din viaţă. Este strict necesar pentru fiecare creştin să citească şi să studieze, cu rugăciune, pentru a cunoaşte adevărurile Sfintei Scripturi şi voia lui Dumnezeu. Domnul Isus Hristos ne face chemarea să venim la El prin glasul inimii şi al rugăciunii cu tot ce ne apăsă şi ne îngrijorează. “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă! Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei cap.11:28-29). Noi găsim odihnă, pace şi nădejde la Dumnezeu, aruncând toate îngrijorările noastre asupra Lui, căci avem făgăduinţă că se îngrijeşte de toate nevoile noastre ca un Tată iubitor de copiii Lui. Să avem încredinţarea că suntem copiii lui Dumnezeu şi aparţinem Lui prin creaţiune şi răscumpărare (Ioan cap.1:12-13 şi 1Ioan cap.3:1-3).

O inimă rea şi necredincioasă ne poate despărţi de Dumnezeul cel Viu (Evrei cap.3:12). Să fim mulţumitori şi să binecuvântăm pe Dumnezeu în orice vreme, aducând în rugăciuni totdeauna bucuria, recunoştinţa şi mulţumirile noastre. Căci avem motive de mulţumire şi de a binecuvânta şi lăuda pe Dumnezeu (Psalmul 103). Domnul aude şi vede tot comportamentul nostru, al fiecăruia în parte, chiar şi atunci când cârtim şi murmurăm în timpul încercărilor. Acestea pot avea loc când nu avem destulă credinţă şi răbdare. Foarte uşor din cauză ne vegherii uităm dovezile de dragoste şi îndurare de la Dumnezeu ce au fost revărsate peste noi. Harul şi mântuirea oferite prin jertfa Domnului Isus Hristos sunt cele mai mari dovezi a milei şi dragostei lui Dumnezeu pentru noi păcătoşii. Momentele de încercare şi de durere ce vin peste noi ne determină să ne încredem şi să ne rugăm lui Dumnezeu mai mult, cu mai mare credinţă pentru putere şi izbăvire. Să ne rugăm mai mult ca altădată în astfel de situaţii şi să stăruim până vom primi încredinţarea că Dumnezeu ne-a ascultat. Unul din păcatele poporului Israel, pentru care cei mai mulţi au murit în pustie, au fost murmurările şi cârtirile lor aduse împotriva Domnului (Exod cap.15:24 şi cap.16:2,3,8). Trebuie, pentru binele nostru, să fim mulţumitori şi încrezători lui Dumnezeu.

Cum să venim în rugăciune înaintea lui Dumnezeu şi pentru care motive să ne rugăm?

Rugăciunea o înălţăm aşezaţi în genunchi, cu ochii închişi şi cu gândul şi mintea îndreptate spre tronul ceresc al lui Dumnezeu. Rugăciunea poate fi adusă şi stând în picioare, după cum este posibil. Ne mai putem ruga în permanenţă prin gândurile noastre atunci când suntem la diferite activităţi obişnuite muncind, călătorind etc. şi în afara orelor stabilite pentru aceasta. Este necesar să ne rugăm la începutul oricărei activităţi din viaţa obişnuită, cerând ajutor şi binecuvântarea Domnului.

Înaintea lui Dumnezeu pentru rugăciune trebuie să venim cu cel mai înalt simţământ de respect şi teamă sfântă şi cu recunoştinţa inimii pentru harul dăruit nouă de Dumnezeu. Cuvintele rugăciunii să fie simple şi la obiect. Înaintea tronului de har al Domnului să venim cu rugăciuni de mulţumire, de laudă şi de slavă adresate lui Dumnezeu Tatăl, Fiului Său Isus Hristos şi Duhului Sfânt pentru tot ce ne dăruieşte şi ne ajută. Să ne rugăm pentru pocăinţă şi recunoaşterea păcatelor înfăptuite, cerând ajutor pentru a nu le repetă, pentru împlinirea diferitelor nevoi spirituale (primirea Duhului Sfânt, pentru credinţă, pentru creşterea în sfinţenie, pentru împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi pentru înţelegerea Sfintei Scripturi). Domnul Isus, înainte de înălţarea Sa la cer, a deschis mintea ucenicilor Săi şi le-a dat înţelepciune de la Duhul Sfânt să înţeleagă Scripturile. Să ne rugăm pentru ca să primim ajutor să fim destoinici în lucrarea de evanghelizare. Să facem şi rugăciuni de mijlocire: pentru ţara în care trăim, pentru toţi oamenii, pentru membrii Bisericii, pentru cei bolnavi etc. Să ne rugăm pentru familiile noastre părinţi şi copii. Să ne rugăm pentru diferitele nevoie materiale necesare acestei vieţi. Să ne rugăm pentru nevoile noastre personale: sănătate, ocrotire, înţelepciune şi multe altele de care, fiecare personal ştim că avem nevoie de la Domnul. Să ne rugăm să putem duce o viaţă sfânta şi de lumină în mijlocul acestei lumi. Să ne rugăm să putem trăi în pace cu toţi oamenii, să avem în permanenţă roadele Duhului Sfânt. Să ne rugăm şi pentru vrăjmaşi. Să ne rugăm personal pentru ajutor să ne putem pregăti şi să fim gata pentru Împărăţia Cerului şi pentru întâlnirea noastră cu Domnul Isus Hristos, Marele Mântuitor.

Motive că rugăciunile să ne fie ascultate:

• Insistenţa în rugăciune încrezându-ne în bunătatea Lui Dumnezeu (Luca cap.11:5-8; Matei cap.7:7-11).

• Umilinţa în rugăciune. Pilda vameşului şi fariseului (Luca cap.18:10-14).

• Să iertăm celor ce ne-au greşit şi înainte de rugăciune să rezolvăm orice conflict ce l-am avut cu cei din jur (Matei cap.6:5).

• Rugăciunea sinceră fără prefăcătorie: cu simplitatea inimii şi din motive curate şi exprimate de o vorbire simplă (Marcu cap.13:33).

• Rugăciunea cu lacrimi şi cu inima zdrobită nu o dispreţuieşte Dumnezeu (Matei cap.5:4).

• Rugăciunea adusă în Numele Domnului Isus Hristos care mijloceşte şi primeşte rugăciunile şi prin care avem acces la Tatăl Ceresc. (Ioan cap.14:13-14).

Tot ceea ce avem şi tot ceea ce suntem trebuie să fie dăruit lui Dumnezeu. Pentru a salva oile Sale, Domnul Isus Hristos şi-a dat propria Sa viaţă şi “când se va arăta Păstorul cel Bun”, zice apostolul, “veţi căpăta cununa, care nu se poate veşteji, a slavei” (1Petru cap.5:4).

Amin!

Olga Bucaciuc, Suceava.