Editorialul numărului 4, anul X, 1937, al revistei Creștinul

Este ceva omenesc să stai cu gloata.
Este ceva dumnezeiesc să stai singur.
Este ceva omenesc, să te iei după mulţime, să te laşi târât de curent.
Este ceva plăcut lui Dumnezeu să te călău­zeşti după un principiu şi să te împotriveşti curentului.

Este ceva firesc ca, pentru un câştig sau o plăcere, să faci un compromis cu cugetul tău şi să te potriveşti obştei în cele sociale sau religioase.
Este ceva dumnezeiesc să jertfeşti câştig şi plăcere pe altarul adevărului şi al datoriei.

„Nimeni n’a fost cu mine, ci toţi m’au părăsit”, scria apostolul, luptătorul încercat, vorbind despre prima lui înfăţişare înaintea lui Nero ca să răspundă pentru viaţa, pentru credinţa şi învăţătura lui, care erau protivnice lumii Romane.

Adevărul n’a mai fost la modă de când omul şi-a schimbat haina de lumină nestricăcioasă pentru un vestmânt de frunze veştejite.

Noe a clădit şi a călătorit singur. Vecinii lui şi-au bătut joc de caraghioslâcurile lui, dar au pierit în stil mare.

Avraam a umblat şi s’a închinat singur. Locuitorii din Sodoma surâdeau la vederea acestui păstor năuc; ei trăiau ca lumea şi au ajuns să slujească de hrană flăcărilor.

Daniel mânca şi se rugă singur.

Ilie a adus jertfe şi a măr­turisit singur.

Ieremia a proorocit şi a plâns singur.

Isus a trăit şi a murit singur.

Despre cărarea singuratecă pe care ucenicii lui aveau să meargă, El a spus: „Strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt ceice o află”. Iar despre felul cum aveau să fie trataţi ucenicii de ceice umblă pe calea cea lată, El a zis: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar pentrucă nu sunteţi din lume…, de aceea vă urăşte lumea”.

Israel în pustie se lăuda cu Avraam şi prigonea pe Moise. Regii vorbeau de bine pe Moise şi prigoneau pe prooroci. Caiafa cu preoţii din jurul lui, lăudau pe prooroci şi prigoneau pe Isus. Biserica papilor a preamărit pe Mântuitor şi a prigonit pe sfinţi (pe credincioşi). Iar astăzi, mulţimea, atât în biserici, cât şi în lume, proslăveşte curajul şi vitejia patriarhilor, a proorocilor, a apostolilor şi a mucenicilor; totdeodată însă, osândeşte ca pe nişte încăpăţânaţi sau proşti, pe ceice dau dovadă, acum, de aceeaşi credincioşie faţă de adevăr.

Atenţiune! Se caută, astăzi, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, gata să asculte de convingerile lor despre adevăr şi datorie, cu preţul averii lor, prietenilor şi însăşi vieţii lor!