BIRUINȚA ȘI DUREREA LUI ISUS
Autor: Puchea Dorel  |  Album: Predici personale  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de pucheadorel in 02/06/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

 

BIRUINȚA ȘI DUREREA LUI ISUS

Luca 19: 29-48

1.     INTRAREA LUI ISUS ÎN IERUSALIM – Isus a intrat în inima noastră (Luca 19: 29-40).

a)     Trimiterea: „Duceți-vă!” (v.29). Isus ne trimite și pe noi. Ne trimite la inimile oamenilor să-L vestim pe El.

b)    Mi-am pus trei întrebări: De unde știa Isus că ucenicii vor găsi măgărușul? De ce măgărușul nu fusese încălecat niciodată? De unde știa Isus ce îi vor întreba oamenii pe ucenici?(v.30) Măgărușul era special pregătit pentru Isus. Inimile oamenilor trebuie să fie pregătite pentru El. Inimile oamenilor trebuie să fie pregătite pentru a asculta de El.

c)     Regii acelor timpuri intrau în capitală pe cai, însoțiți de un alai numeros. Isus a intrat în smerenie, călare pe un măgăruș pentru a împlini profeția din Zaharia 9: 9. Satana intră aparent biruitor în inima omului pe cai mari care se numesc: Lăcomie, Ură, Curvie, Crimă, Neascultare, dar pleacă cu coada-ntre picioare atunci când intră Isus. Isus intră umil în inima omului, pe un măgăruș care se numește Dragoste, face o curățenie desăvârșită și de cele mei multe ori rămâne acolo... dacă omul nu-L dă afară.

d)    Oamenii Îi dădeau onoruri Regelui lor. (v.36) Peste numai câteva zile, foarte mulți dintre ei aveau să asiste la condamnarea lui și, poate, să strige: „Răstignește-L!”. Natura umană este foarte schimbătoare uneori.

e)     ÎNTREBĂRI: Suntem noi pregătiți pentru Marea Trimitere? Este inima ta pregătită pentru a asculta de El?

2.     PLÂNGEREA LUI ISUS PENTRU CETATE – Isus a plâns pentru noi (Luca 19: 41-44).

a)     Isus s-a apropiat de cetate (v. 41a). El se apropie și de inima omului. (Apoc. 3: 20)

b)    Isus a văzut starea cetății (v. 41b). El vede starea omului și pocăința lui și îl sprijinește. (Ps. 145: 14)

c)     Isus a plâns pentru cetate (v. 41c). Isus plânge pentru orice păcătos care nu se pocăiește.

d)    ÎNTREBĂRI: Cât de tare ți-ai deschis inima ca să-L primești? Cum este pocăința ta: una adevărată, veritabilă, sau doar una de fațadă? La ora actuală consideri că Isus este mulțumit de starea ta, sau încă plânge pentru tine?

3.     ISUS A FĂCUT CURĂȚENIE ÎN TEMPLU – Isus a făcut curățenie în inima noastră (Luca 45-48).

a)     Oamenii au transformat Casa Domnului dintr-o casă de rugăciune într-un târg. (v.45, 46). Isus a făcut curățenie și a redat Templului destinația inițială.

b)    Pentru că a făcut „curățenie”, fariseii urmăreau să-L omoare. Asta înseamnă că lucrul acesta îi deranja și foarte probabil aveau de câștigat de pe urma acestei afaceri. Deodată au văzut cum se duce câștigul lor.

c)     ÎNTREBARE: Inima ta este un Templu curățit sau încă mai sunt lucruri care îl pângăresc?

CONCLUZIE: - Isus Hristos a intrat în inima noastră și a făcut curățenie.

-         El ne trimite pe fiecare dintre noi la „oile pierdute”.

-         El plânge de fiecare dată când noi nu suntem după voia Sa.

-         El vrea ca inima noastră să fie un Templu curățit în care să locuiască Duhul Sfânt.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3313
  • Export PDF: 5
Opțiuni