Larga răspândire a simbolului crucii – originea ei antică – istoria ei superstiţioasă – diferitele ei forme şi semnificaţia lor

CRUCEA ESTE recunoscută ca fiind unul dintre cele mai importante simboluri ale bisericii romano-catolice. Ea este expusă pe vârful acoperişurilor şi al turnurilor. Este văzută pe altare, pe mobilier şi pe veşmintele ecleziastice. Forma majorităţii bisericilor catolice este ca cea a unei cruci. În căminele, spitalele şi şcolile catolice, crucea împodobeşte pereţii. Pretutindeni, crucea este vizibil onorată şi adorată – în sute de moduri!

Când un sugar este stropit cu apă, preotul face semnul crucii deasupra frunţii lui, spunând: „Primeşte semnul crucii pe fruntea ta”. În timpul confirmării, candidatul este însemnat cu semnul crucii. În Miercurea cenuşii (zi de miercuri în care începe postul Paştelui - n.tr.) se foloseşte cenuşă pentru a se face o cruce pe frunte. Când catolicii intră în clădirea bisericii, îşi înmoaie degetul arătător al mâinii drepte în „apă sfinţită”, îşi ating fruntea, pieptul, umărul stâng şi umărul drept – trasând astfel forma crucii. Acelaşi semn este făcut înainte de luarea mesei. În timpul liturghiei, preotul face semnul crucii de 16 ori şi binecuvântează altarul cu semnul crucii de 30 de ori.

În bisericile protestante, la modul general, oamenii nu cred în facerea semnului crucii cu degetele. Ei nu se apleacă înaintea crucilor, nici nu le folosesc ca obiecte de închinare. Ei au înţeles că aceste lucruri sunt nescripturale şi ţinând de superstiţie. Dar folosirea crucii s-a păstrat în continuare pe turnuri de biserică, pe amvoane şi în diverse alte moduri ca forme de împodobire.

Primii creştini n-au considerat crucea pe care a murit Isus ca un simbol al virtuţii, ci mai degrabă ca „lemnul blestemat”, un mijloc al morţii şi al „ruşinii” (Evr.12:2). Ei nu s-au încrezut într-o veche cruce tristă. Dimpotrivă, credinţa lor era în ceea ce s-a îndeplinit pe cruce; şi prin această credinţă, ei au cunoscut iertarea deplină şi completă a păcatului! în acest sens au predicat apostolii despre cruce şi au preamărit-o (l.Cor.l:17,18). N-au vorbit niciodată despre cruce ca despre o bucată de lemn pe care ar putea-o atârna cineva de un lănţişor în jurul gâtului sau pe care ar purta-o la mână ca protector sau talisman. O astfel de întrebuinţare a crucii a apărut mai târziu.

Crucea a ajuns să fie considerată ca simbol creştin doar din momentul în care creştinismul a început să fiepăgânizat (sau, aşa cum preferă unii, păgânismul a fost creştinizat). În anul 431 s-au introdus crucile în biserici şi în încăperi, iar folosirea crucilor pe turle nu a apărut decât prin 586.¹ În secolul 6, imaginea crucifixului a fost autorizată de biserica de la Roma.² Nu li s-a cerut caselor particulare să posede cruce decât începând cu al doilea Conciliu din Efes.³

Dacă crucea este un simbol al creştinismului, nu se poate afirma cu corectitudine că ar fi avut originea în cadrul creştinismului, căci într-o formă sau alta a fost un simbol sacru cu mult înaintea erei creştine şi printre multe popoare necreştine. Conform dicţionarului An Expository Dictionary of New Testament Words, ea şi-a avut originea printre babilonienii din Caldeea antică. „Forma bisericească a unei cruci cu două raze… şi-a avut originea în Caldeeaantică şi a fost folosită ca simbol al zeului Tamuz (apărând în forma misticului Tau, iniţialele numelui său) în acea ţară şi în ţinuturile dimprejur, inclusiv Egiptul… Pentru a face să crească prestigiul sistemului ecleziastic apostat, păgânii au fost primiţi în sânul bisericilor fără regenerarea prin credinţă, şi li s-a permis în mare parte să-şi păstreze semnele şi simbolurile păgâne. De aceea Tau sau T, în forma ei cea mai frecventă, cu bara orizontală pusă mai jos, a fost adoptată ca să reprezinte crucea lui Cristos”!⁴

În orice carte despre Egipt care arată vechile monumente şi ziduri ale templelor antice, se poate vedea folosirea cruciiTau. Imaginea de mai jos îl prezintă pe Amon, zeul egiptean, care ţine în mână o cruce Tau.

Ilustraţia alăturată, luată de pe o clădire a lui Amenofis IV din Teba, în Egipt, îl arată pe un rege cum se roagă. Observaţi cercul rotund al soarelui cu o reprezentare mistică a zeului-soare sub el. Un cunoscut istoric spune referitor la Egipt: „Aici găsim, neschimbate de mii de ani, printre cele mai sacre hieroglife ale ei, crucea în diverse forme… dar cea care este cunoscută în mod deosebit ca fiind ,crucea din Egipt’ sau crucea Tau are forma literei T, adesea cu un cerc sau un oval deasupra ei. Totuşi, acest simbol mistic nu a fost specific acestei ţări, ci a fost venerat… printre caldei, fenicieni, mexicani şi în fiecare popor antic din ambele emisfere”.⁵

Pe măsură ce simbolul crucii s-a răspândit în diverse naţiuni, folosirea lui s-a dezvoltat în diferite moduri. Printre chinezi, „crucea este… recunoscută a fi una dintre cele mai vechi reprezentări artistice…este înfăţişată pe zidurile pagodelor lor, este pictată pe felinarele folosite la iluminarea celor mai tainice nişe din templele lor”.⁶

Crucea a fost un simbol sacru în India timp de secole printrenecreştini. A fost folosită la însemnarea borcanelor cu apă sfântă luată dinGange, precum şi ca un simbol al sfinţilor Jaina dezîncarnaţi. În partea centrală a Indiei, au fost descoperite două cruci grele de piatră care datează cu mult înaintea erei creştine – una având peste trei metri, cealaltă peste doi metri. Budiştii, şi numeroase alte secte din India, îi însemnau pe adepţii lor pe cap cu semnul crucii.⁷

Pe continentul Africa, la Susa, băştinaşii înfig o cruce în râul Gitche. Femeile Kabile, deşi sunt mahomedane, îşi tatuează o cruce între ochi. În Wanyamwizi, zidurile sunt împodobite cu cruci. Yarick-ii, care au întemeiat un şir de regate din Niger până la Nil, aveau o imagine a crucii pictată pe scuturile lor.⁸

Când spaniolii au ajuns pentru prima dată în Mexic, „nu şi-au putut reţine uimirea”, spune Prescott, „când au văzut crucea, simbolul sacru al propriei lor credinţe, înălţată ca obiect de închinare în templele lui Anahuac. Spaniolii nu ştiau că simbolul închinării din cea mai indepărtată antichitate… a unor naţiuni păgâne asupra cărora lumina creştinismului nu strălucise niciodată era crucea”.⁹

La Palenque în Mexic, întemeiat de Votan în secolul 9 înaintea erei creştine, se află un templu păgân cunoscut sub numele de „Templul Crucii”. Acolo, gravată pe lespedea unui altar, se află o cruce centrală de 2 pe 3,35 metri. The Catholic Encyclopedia conţine o fotografie a acestei cruci, sub care se află cuvintele: „Cruce precreştină din Palenque”.¹⁰

În vremuri străvechi, mexicanii s-au închinat unei cruci cu numele de tota (tatăl nostru). Această practică de a se adresa unei bucăţi de lemn cu titlul de „tată” este menţionată şi în Biblie. Când israeliţii au amestecat idolatria cu religia lor, ei au spus unui butuc: „Tu eşti tatăl meu” (Ier.2:27). Dar este contrar Scripturii să numeşti o bucată de lemn (sau un preot) cu titlul de „tată” (Mt.23:9).

Cu multe secole înainte, în Italia, înainte ca oamenii să fi ştiut ceva despre artele civilizaţiei, ei au crezut în cruce ca simbol religios. Ea era considerată ca protectoare şi era pusă pe morminte. Monede romane din anul 46 î.Cr. Îl arată pe Jupiter ţinând un sceptru lung care se termina cu o cruce.” Fecioarele Vestale ale Romei păgâne purtau crucea atârnată de lănţişoarele de la gât, aşa cum poartă acum maicile din biserica romano-catolică.¹²

Grecii au pictat cruci pe panglica pe care o avea în jurul capului zeul lor, care corespundea luiTamuz al babilonienilor. Porcelli menţionează faptul că Isis era reprezentată având o cruce pe frunte. Preoţii ei purtau cruci rituale în închinarea pe care i-o aduceau. Deasupra templului Serapis din Alexandria se afla o cruce. Când a fost dezgropat templul Sfinxului, s-a descoperit că are o formă de cruce. Persanii aveau stindarde în formă de cruce în timpul luptelor lor cu Alexandru cel Mare (335 î.Cr.).

Crucea a fost folosită ca simbol religios de către aborigenii din America de Sud în vremuri străvechi. Copiii nou născuţi erau puşi sub protecţia ei împotriva duhurilor rele. Cei din Patagonia îşi tatuau o cruce pe frunte. S-a descoperit olărie antică în Peru, marcată cu semnul crucii ca simbol religios. Monumentele arată că regii asirieni purtau cruci atârnate de lănţişorul de la gât, asemenea străinilor care s-au luptat împotriva egiptenilor.¹³

Nişte cruci erau reprezentate şi pe veşmintele Rot-n-no, şi anume deja în secolul 15 înaintea erei creştine.¹⁴

The Catholic Encyclopedia recunoaşte că „semnul crucii, reprezentat în forma lui cea mai simplă prin încrucişarea a două linii în unghiuri drepte, exista cu mult înainte de creştinism, atât în Est, cât şi în Vest. E întâlnită în trecutul foarte îndepărtat al civilizaţiei umane”.¹⁵

„Dar oare nu este crucea un simbol creştin de când a fost crucificat Isus?” se întreabă unii. Este adevărat că în gândirea celor mai mulţi crucea a ajuns acum să fie asociată cu Cristos. Dar cei care îi cunosc istoria şi modurile superstiţioase în care a fost folosită – mai ales în secolele trecute – pot vedea o altă faţă a monedei. Deşi sună dur, cineva a pus întrebarea: „Să presupunem că Isus ar fi fost omorât cu o puşcă; ar fi oare acesta un motiv să avem o puşcă agăţată de gât sau pe vârful acoperişului bisericii?” De aici rezultă: Lucrul important este cine a fost cel ce a murit, nu care a fost instrumentul morţii. Sf. Ambrozie a spus pe drept: „Să ne închinăm lui Cristos, Regele nostru, care a atârnat pe lemn, şi nu lemnului”.

Crucificarea ca metodă a morţii „a fost folosită în antichitate ca pedeapsă pentru crime oribile în Egipt, Asiria, Persia, Palestina, Cartagina, Grecia şi Roma… Tradiţia atribuie unei femei, regina Semiramida, introducerea pedepsei cu moartea pe cruce”!¹⁶

Cristos a murit pe o cruce – indiferent ce tip era ea – şi totuşi în religia catolică sunt folosite multe tipuri de cruci. Aici sunt arătate câteva dintre aceste tipuri diferite. O pagină din The Catholic Encyclopedia prezintă patruzeci! Dacă utilizarea catolică a crucii a început doar cu crucea lui Cristos - şi nu a fost influenţată de păgânism – de ce sunt folosite atât de multe tipuri diferite de cruci? Un cunoscut scriitor spune: „Dintre mai multe feluri de cruci care mai sunt la modă ca blazoane sau steme naţionale şi bisericeşti, diferenţiate prin denumirile familiare de: cruce Sf. George, cruce Sf. Andrei, cruce malteză, cruce greacă, cruce latină, etc., nu există nici una dintre ele a cărei existenţă să nu poată fi trasată până în timpul cel mai îndepărtat din antichitate” !¹⁷

Crucea cunoscută sub numele de crucea Tau a fost larg folosită in Egipt. “În vremurile de mai târziu, creştinii egipteni (copţi), atraşi fiind de forma ei şi probabil de simbolismul ei, au adoptat-o ca semn distinctiv al crucii”.¹⁸ Ceea ce este cunoscut sub numele de crucea greacă a fost de asemenea descoperit pe nişte monumente egiptene. Această formă de cruce era folosită în Frigia unde împodobea mormântul luiMidas. Printre ruinele oraşului Ninive, un rege este înfăţişat purtând o cruce malteză pe piept. Forma crucii cunoscută astăzi drept crucea latină a fost folosită de că-tre etrusci, aşa cum se poate vedea pe un mormânt păgân antic: crucea în mijloc, iar în stânga şi în dreapta ei îngeri înaripaţi.

Printre indienii Cumas din America de Sud, ceea ce a fost numită crucea Sf. Andrei era considerată ca protectoare împotriva duhurilor rele.” Ea apărea pe monedele lui Alexandru Bala în Siria, în anul 146 î.Cr., şi pe cele ale regilor baktrieni de prin anul 140 până în anul 120 î.Cr. – cu mult înainte ca Sf. Andrei să se fi născut! Crucea pe care o arătăm aici este numită astăzi crucea Calvarului, totuşi acest desen este luat de pe o inscripţie antică din Tesalia, care datează dintr-o perioadă anterioară erei creştine!

Mai rămâne o ultimă întrebare. Isus a murit pe o anumită cruce – ce formă avea aceasta? Unii cred că ar fi fost doar un stâlp de tortură, fără să aibă şi o bârnă orizontală. Cuvântul „cruce” exprimă automat sensul că cele două bucăţi de lemn se încrucişează într-un anumit punct sau unghi. Dar cuvântul grecesc din care este tradus cuvântul „cruce” în Noul Testament, stauros, nu are neapărat acest înţeles. Cuvântul însuşi înseamnă pur şi simplu un stâlp care se află într-o poziţie verticală.²⁰ Dacă obiectul pe care a murit Isus n-a fost mai mult decât aceasta, atunci nu se poate deloc vorbi despre o „cruce” (ca atare)! Lucrul acesta ar arăta limpede nebunia de a „creştiniza” mai multe tipuri de cruci!

Pe de altă parte, afirmaţia lui Toma despre semnul cuielor (la plural) din mâinile lui Isus (Io.20:25) ar putea indica faptul că pe stâlpul vertical a fost prinsă o bârnă orizontală, pentru că dacă ar fi fost vorba numai de un stâlp vertical, mâinile Lui ar fi fost străpunse probabil de un singur cui. Aceasta, cuplat cu faptul că era loc deasupra capului Său pentru inscripţie (Lc.23:38), ar tinde să favorizeze ipoteza a ceea ce s-a numit crucea latină. Cruci în forma literei „T” sau „X” pot fi eliminate, deoarece acestea probabil că n-ar permite suficient spaţiu deasupra capului pentru inscripţie.

Cât priveşte forma exactă a crucii lui Cristos, nu e nevoie să ne preocupe lucrul acesta. Toate aceste teze sunt neînsemnate în faţa adevăratuluisens al crucii – nu bucata de lemn -, ci răscumpărarea eternă realizată prin moartea lui Cristos pe cruce.