Arhivele regale – 13. Un omor pentru un ogor! – 1 Regi 21

(Pentru cei îngrijorați că am sărit peste acest episod, iată-l. S-a născut mai greu. Are numărul 13 …)

Motto: Cât costă ambițiile tale?

I. Ahab – Un împărat cu mofturi – 1 Regi 21:1-7

Fiecare om își are prețul lui! Tu pentru ce sau pentru cât te-ai vinde? Ahab s-a vândut pentru o … grădină de zarzavat. Mai mare jalea …

Capitolul 21 din 1 Regi începe cu o punte a continuității, care ne atrage atenția că Ahab, împăratul care „s-a mâniat“ în loc să se pocăiască sub mustrarea Domnului (1 Regi 20:43), a continuat din rău în mai rău:

„După aceste lucruri, iată ce s-a întâmplat. Nabot, din Izreel, avea o vie la Izreel, lângă casa lui Ahab, împăratul Samariei (1 Regi 21:1).

Lui Ahab i-a venit cheful să facă din această vie a lui Nabot o grădină de zarzavaturi și … „a făcut-o de varză“. Dialogul care a urmat a fost o înfruntare. Ahab a vrut să-și facă un moft, Nabot a vrut să rămână credincios rânduielilor strămoșești prevăzute în legea Domnului cu privire la interzicerea înstrăinării moștenirii semințiilor lui Israel:

„Şi Ahab a vorbit astfel lui Nabot: ,,Dă-mi mie via ta, să fac din ea o grădină de verdeţuri, căci este foarte aproape de casa mea. În locul ei îţi voi da o vie mai bună, sau dacă-ţi vine mai bine, îţi voi plăti preţul ei în argint.“ Dar Nabot a răspuns lui Ahab: ,,Să mă ferească Domnul să-ţi dau moştenirea părinţilor mei!“ Ahab a intrat în casă, trist şi mâniat, din pricina cuvintelor, pe cari i le spusese Nabot din Izreel: ,,Nu-ţi voi da moştenirea părinţilor mei!“ Şi s-a culcat pe pat, şi-a întors faţa, şi n-a mâncat nimic“ (1 Regi 21:2-4).

Remarcați simetria textului care face trecerea între Ahab „trist și mânios“ după mustrarea Domnului și Ahab „trist și mâniat“ din cauza refuzului primit de la Nabot.

Ahab ar fi trebuit să renunțe la „moftul“ lui de grădinar. La urma urmei era „rege“ și îndatoririle și preocupările lui ar fi trebuit să fie altele! Ca reprezentant al lui Dumnezeu ar fi trebuit să fie mai preocupat decât Nabot să vegheze la respectarea previziunilor legate de moșteniri din Levitic 25:23 și Numeri 36:7

„Pământurile să nu se vândă de veci; căci ţara este a Mea, iar voi sunteţi la Mine ca nişte străini şi venetici“.

„Nici o moştenire a copiilor lui Israel să nu treacă de la o seminţie la alta, ci fiecare din copiii lui Israel să se ţină lipit de moştenirea seminţiei părinţilor lui“ .

Profetul Ezechiel se va pronunța și el categoric împotriva unor astfel de mofturi cu care vor fi ispitiți cei aflați în poziții de putere și autoritate în țară:

„Domnitorul nu va lua nimic din moştenirea poporului, nu-l va despuia de moşiile lui. Ci, ce va da de moştenire fiilor săi, va lua din ce are el, pentru ca nici unul din poporul Meu să nu fie îndepărtat din moşia lui!“ (Ezec. 46:18).

Mânia lui Ahab este însoțită de tristețe. Aceasta arată că se vedea neputincios, limitat de realitate. Îmbufnat, Ahab s-a aruncat în pat, s-a întors cu fața la perete și n-a vrut să vină la masă. Tipic. Așa se comportă orice copil răsfățat. În tristețea lui era însă și ceva bun. Avea rețineri să-și împlinească dorințele. Poate că îi stăteau în cale „principiile“, poate că se temea de părerile oamenilor sau poate că avea totuși o anumită teamă de Dumnezeu pe care noi o numim astăzi „conștiință“ … De toate acestea avea să-l scape Izabela, nevasta importată din Sidon, piaza rea venită să curme în Israel teama de Dumnezeu și ascultarea de conștiință:

„Nevastă-sa Izabela a venit la el, şi i-a zis: ,,Pentruce îţi este tristă inima şi nu mănânci?“ El i-a răspuns: ,,Am vorbit cu Nabot din Izreel, şi i-am zis: „Dă-mi via ta pe preţ de argint; sau, dacă vrei, îţi voi da o altă vie în locul ei.“ Dar el a zis: ,,Nu pot să-ţi dau via mea!“ Atunci Izabela, nevasta lui, i-a zis: ,,Oare nu domneşti tu acum peste Israel? Scoală-te, ia şi mănâncă şi fii cu inima veselă, căci eu îţi voi da via lui Nabot din Izreel!“ (1 Regi 21:5-7).

II. Izabela – o împărăteasă fără scrupule – 1 Regi 21:8-21

Măreția unui om se vede până și în lucrurile mici. La fel și mișelia. Incidentul acesta ne este lăsat ca o ilustrație a influenței demonice adusă de Izabela peste casa lui Ahab și împărăția lui Israel. Femeia aceasta fără scrupule a fost gata să pervertească perceptele religiei evreilor, să le folosească viclean subordonându-le scopurilor ei mârșave și să desfigureze conștiința tuturor celor din jurul ei. Izabela îl trimite pe Ahab să se culce liniștit, numai că „somnul rațiunii naște monștrii“ și faptele Izabelei o vor arăta cum nu se poate mai limpede:

„Şi ea a scris nişte scrisori în numele lui Ahab, le-a pecetluit cu pecetea lui Ahab, şi
le-a trimes bătrânilor şi dregătorilor cari locuiau cu Nabot în cetatea lui. Iată ce a scris în aceste scrisori: ,,Vestiţi un post; puneţi pe Nabot în fruntea poporului, şi puneţi-i în faţă doi oameni de nimic, cari să mărturisească astfel împotriva lui: „Tu ai blestemat pe Dumnezeu şi pe împăratul!“ Apoi scoateţi-l afară, împroşcaţi-l cu pietre, şi să moară.“ (1 Regi 21:8-10).

Ce v-ați aștepta să facă niște oameni neprihăniți care primesc o asemenea epistolă? Textul ne spune că n-au făcut ceea ce ar fi fost normal să facă niște veritabili lideri religioși din poporul lui Iehova. Influența Izabelei împământenește în țară ipocrizia, iar amenințarea ei din umbra tronului îi face pe oameni să devină „neoameni“:

„Oamenii din cetatea lui Nabot, bătrânii şi dregătorii cari locuiau în cetate, au făcut cum le spusese Izabela, după cum era scris în scrisorile pe cari li le trimisese ea. Au vestit un post, şi au pus pe Nabot în fruntea poporului. Cei doi oameni de nimic au venit şi s-au aşezat în faţa lui; şi aceşti oameni răi au mărturisit aşa înaintea poporului, împotriva lui Nabot: ,,Nabot a blestemat pe Dumnezeu şi pe împăratul!“ Apoi l-au scos afară din cetate, l-au împroşcat cu pietre, şi a murit. Şi au trimes să spună Izabelei: ,,Nabot a fost împroşcat cu pietre, şi a murit“ (1 Regi 21:11-14).

Ca o noapte a conștiinței, influența păgână a idolatrei Izabela cultivă răul în țară. Ahab a fost un împărat rău, dar slab. Izabela a fost o împărăteasă rea și puternică. Sub inluența ei, Ahab este fără frâu, iar dregătorii devin oameni răi, complici la fărădelegile regale. Peste Israel se lăsase întunerecul spiritual, iar la umbra lui, Ahab nu se rușinează să-și împlinească moftul:

„Când a auzit Izabela că Nabot fusese împroşcat cu pietre şi că murise, a zis lui Ahab: ,,Scoală-te şi ia în stăpânire via lui Nabot din Izreel, care n-a vrut să ţi-o dea pe preţ de argint; căci Nabot nu mai trăieşte, a murit.“ Ahab, auzind că a murit Nabot,
s-a sculat să se pogoare la via lui Nabot din Izreel ca s-o ia în stăpânire“ (1 Regi 21:15-16).

III. Un Dumnezeu plin de har – 1 Regi 21:22-29

„Dacă n-ar fi fost Dumnezeu de partea noastră, s-o spună Israel acum…“ este refrenul care răsună peste tot în istoria Vechiului Testament. „Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel“ (Ps. 121:4).

Intervenția lui Dumnezeu este aspră și promptă. Vorbele Lui îi reproșează lui Ahab că s-a vândut pe un preț prea mic, dovedindu-și totala lipsă de valoare. Purtătorul lui Dumnezeu este și de data aceasta profetul Ilie. Urmăriți-l cum îl reprezintă pe Dumnezeu, dar și cum învață de la Dumnezeu ceva nou cu ocazia aceasta.

a. Confruntarea

Nu era prima dată când cei doi se întâlneau. Și de data aceasta, conștiința lui Ahab îi spune că această întâlnire nu se va termina cu bine:

„Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, Tişbitul, astfel: ,,Scoală-te şi pogoară-te înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel la Samaria; iată-l, este în via lui Nabot, unde
s-a pogorât s-o ia în stăpânire. Să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu eşti tu un ucigaş şi un hoţ?“ Şi să-i mai spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Chiar în locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, vor linge câinii şi sângele tău.“ Ahab a zis lui Ilie: ,,M-ai găsit, vrăjmaşule?“ Şi el a răspuns: ,,Te-am găsit, pentrucă te-ai vândut ca să faci ce este rău înaintea Domnului“ (1 Regi 21:17-20).

b. Condamnarea

Dialogul dintre cei doi este parcă un ecou al celui de pe vremea cumplitei secete, înainte ca Ilie să coboare foc din cer pe Carmel (1 Regi 18:17-18). Atunci, Ahab a scăpat ușor, căci au fost pedepsiți profeții lui Baal. Acum, Ilie a rostit pedeapsa pentru regele Israelului. Cel ce ședea pe tronul cerului rostise condamnarea celui ce se arătase slab și nevrednic pe tronul Israelului:

,,Iată ce zice Domnul: „Voi aduce nenorocirea peste tine; te voi mătura, voi nimici pe oricine este al lui Ahab, fie rob, fie slobod în Israel, şi voi face casei tale cum am făcut casei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi casei lui Baeşa, fiul lui Ahia, pentru că M-ai mâniat şi ai făcut pe Israel să păcătuiască“ (1 Regi 21:21-22).

Cumplita condamnare a avut un capitol special destinat celei care a siluit conștiința oamenilor temători de Dumnezeu. Lupoaica strecurată printre oile lui Israel, împreună cu toată haita ei, a fost dată la câini de Cel ce păstorea peste Israel:

„Domnul a vorbit şi despre Izabela, şi a zis: ,,Câinii vor mânca pe Izabela lângă întăritura Izreelului. Cine va muri în cetate din casa lui Ahab, va fi mâncat de câini, iar cine va muri pe câmp va fi mâncat de păsările cerului“ (1 Regi 21:23-24).

Am ales intenționat să intitulăm acest episod din studiul nostru: „Un omor pentru un ogor“ și să atragem atenția că fiecare om își are prețul lui. Aceasta este logica textului biblic. Aceasta este inexorabila concluzie la care vrea Dumnezeu să ajungem: dacă ne lăsăm în voia mofturilor noastre păcătoase vom ajunge să ne vindem sufletul pentru fleacuri și să răsturnăm scara de valori normală. Dumnezeu ne-a dat oameni ca să-i iubim și lucruri ca să le folosim.  Păcatul răstoarnă această ordine și ajungem să iubim lucrurile și să folosim oamenii. Este același proces de decadență pe care-l va rezuma apostolul Pavel în epistola către Romani:

(1) – cunoașterea lui Dumnezeu (Rom1:18-21)
(2) – ignorarea lui Dumnezeu (Rom. 1:22)
(3) – înlocuirea lui Dumnezeu (Rom. 1:23-25)

(4) – degenerarea idolatră și demonică (Rom. 1:26-32).

Întunecarea spirituală duce la somnul rațiunii din care ies apoi monștrii închipuirilor noastre idolatre. Într-o ironie mușcătoare, Dumnezeu subliniază monstruoasa răsturnare de valori care s-a instalat în Israel odată cu închinarea la vițeii și altarele idolatre ridicate de Ieroboam la Dan și la Bethel (1 Regi 12:25-30):

„Când vorbea Efraim, răspândea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit. Şi acum ei păcătuiesc într-una, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei, şi jertfind oameni, sărută viţei!“ (Osea 13:1-2).

Nici un împărat din Israel n-a făcut aceasta mai repede și mai adânc decât Ahab:

„N-a fost nimeni care să se fi vândut pentru ca să facă ce este rău înaintea Domnului, ca Ahab, pe care nevastă-sa Izabela îl aţâţa la aceasta. El a lucrat în chipul cel mai urâcios, mergând după idoli, cum făceau Amoriţii, pe cari-i izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel“ (1 Regi 21:25-26).

Dacă acest capitol s-ar fi încheiat așa, am fi văzut numai dreptatea lui Dumnezeu, nu și harul Său minunat. Imaginea ar fi fost corectă, dar incompletă. Ilie s-ar fi obișnuit doar să omoare profeți mincinoși și să condamne împărați căzuți pradă mistificărilor. Dumnezeu a vrut ca Ilie să-L cunoască mai bine și să ne vorbească și nouă despre harul iertării care vine peste harul pocăinței.

c. Corectarea

Din ceea ce urmează, cel mai important lucru este că Dumnezeu și-a continuat dialogul cu Ilie, iar vorbele Lui au fost de data aceasta mai dulci decât fagurele de miere:

„După ce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe trup, şi a postit: se culca cu sacul acesta, şi mergea încet. Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, Tişbitul, astfel: ,,Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieţii lui; ci în timpul vieţii fiului său voi aduce nenorocirea casei lui!“ (1 Regi 21:27-29).

Nu vă grăbiți să spuneți că Dumnezeu s-a arătat prea îngăduitor cu un om de teapa lui Ahab. Nu spuneți că și-ar fi meritat pe drept cuvânt pedeapsa. Bucurați-vă în schimb că lui Ahab i s-a mai dat timp să se pocăiască. Săltați de bucurie că el a
făcut-o! Chiuiți de veselie că pedeapsa a fost îndepărtată de la el! De ce? Pentru că șansa lui este și șansa … noastră. Dumnezeul dreptății este și Dumnezeul harului, iar calea către iertare a rămas de atunci și până astăzi aceeași: calea … pocăinței.

„Înțelegi tu, Ilie?“

 Va urma.

Sursa:http://barzilaiendan.wordpress.com/