VIZIUNEA – LUMINA LUI DUMNEZEU
Isaia 58:11 "Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă."
1. De ce e nevoie de viziune?
· Viziunea fără acţiune este doar un vis. Acţiunea fără viziune este doar timp pierdut. Viziunea însoţită de acţiune poate face cu adevărat o diferenţă pozitivă.
· Lucrul cel mai important este să fii gata în orice moment să sacrifici ceea ce eşti pentru ceea ce ai putea deveni.
· Schimbarea nu va veni dacă aşteptăm altă persoană sau altă perioadă. Noi suntem cei pe care i-am aşteptat!
· Posibilităţile sunt numeroase atunci când ne decidem să acţionăm şi nu să reacţionăm
· Viziunile pe care le oferim copiilor noştri, vor modela viitorul. – dacă noi nu, de ce ei?
2. Ce este viziunea?
· Planul pentru a atinge un scop
· O privire în viitor
· O privire prin credinţă bazată pe promisiunile şi puterea lui Dumnezeu
· Un ţel comun al unei comunităţi sau biserici
· Matei 16:18 "Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.
3. Viziunea redescoperă potenţialul:
· Fiecare biserică este alcătuită din oameni cu daruri care au nevoie unul de altul pentru a realiza marea lucrare care i-a fost încredinţată Bisericii.
· 1 Corinteni 12:28 "Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi."
· Cel mai mare impact il avem cind ne gindim la oameni, la relatii
· Faptele apostolilor 9:31 "Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea."
4. Viziunea oferă un scop comun:
· Ştim de ce existăm şi ce trebuie să făcem
· Ştim clar unde vrem să ajungem
· Ştim ce paşi şi cîţi sunt pentru a ajunge acolo
· Ştim ce să făcem cu resursele existente: oameni, utilităţi, bani, teren, etc
5. Viziunea cuprinde – “Eu îmi voi zidi Biserica”:
· Deoarece e o promisiune divină
· Deoarece Isus are metode divine
· El nu foloseşte metode de market ci credincioşi dedicaţi faţă de neprihănire
· Dacă ascultăm îl vom lăsa să-şi zidească biserica!
· Deoarece El e Zidarul
· Fapte 2:39 – „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru”
· Ioan 6:37 – „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”
· Fapte 2:47 – „Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi”
· Datorită scopului divin
· Efeseni 5:25 "Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană."
6. Cum să primim viziunea?
· Cunoscînd voia lui Dumnezeu din Scriptură
· Cunoscînd voia lui Dumnezeu în rugăciune
· Cunoscînd scopul bisericii
· Cunoscînd voia lui Dumnezeu în părtăşie cu ceilalţi
· Cunoscînd nevoile bisericii
· Cunoscînd nevoile celor din afara bisericii
· Cunoscînd potenţialul şi resursele
· Cunoscînd timpul pe care îl trăim