Decizii
Autor: Raul Pescaru  |  Album: Atributele credintei  |  Tematica: Credință
Resursa adaugata de pastorraulpescaru in 12/03/2018
    12345678910 0/10 X
Referințe

 

                                                Decizii

Matei 4:1-11

Tinarul bogat, in vestita lui intilnire cu Christos,
- a pus intrebarea care trebuia,
- a adresat-o Persoanei care trebuia,
- a primit raspunsul care trebuia,
dar n-a fost gata sa ia decizia care trebuia. - Billy Graham

  Importanta deciziilor noastre

Noi facem ceea ce hotarim sa facem, iar ceea ce suntem este suma tuturor deciziilor noastre. Chiar si lipsa de decizie este in sine o hotarire pe care o luam. Daca meciul baiatului tau incepe la 11:30 iar tu vorbesti inca la telefon la 11:35, ai luat deja o decizie!

Suntem modelati de deciziile noastre; caracterul nostru este rezultatul hotaririlor pe care le luam. Felul in care decizi determina CE si CINE suntem mai mult decit oricare alta activitate a noastra. Luam unele decizii pe moment, in timp ce asupra altora agonizam timp de zile, luni sau chiar ani de zile.

Multi oameni, care nu pot sau nu doresc sa ia hotariri sanatoase isi ruineaza viata si se strapung singuri cu o sumedenie de dureri, necazuri si suferinte. Probleme de servici, probleme de casnicie, probleme cu copiii, probleme cu prioritatile vietii, probleme morale, probleme etice, probleme spirituale, probleme de sanatate, probleme financiare, toate sunt rezultatul unor decizii la care am ajuns in urma unui proces de gindire prea putin studiat si inteles.

                                                 Decizii de prioritate si decizii morale

In afara deciziilor minore, ce de exemplu alegerea rutei pe care sa ne intoarcem acasa de la servici, toate celelalte decizii ale noastre pot fi impartite in decizii "de prioritate" si decizii "morale." Deciziile de prioritate sunt alegeri intre "bine" si "mai bine", adica intre doua sau mai multe alternative morale si drepte in ele insele. Ele reprezinta felul in care alegem sa ne cheltuim timpul si banii in viata de zi cu zi.

Cind ai de ales intre o plimbare la sosea cu sotia sau sa te duci la meci trebuie sa faci o decizie de "prioritate." Cind ai de ales intre un al doilea servici sau sa petreci mai mult timp cu cei din familie trebuie sa faci o decizie de "prioritate." Cind ai de ales intre investirea banilor intr-o afacere sau pastrarea lor la banca trebuie sa faci o decizie de "prioritate." Singurul lucru care ti se cere in astfel de situatii este sa fi intelept, sa alegi cu tact si pricepere intre ceea ce este bine, ceea ce este mai bine si ceea ce este cel mai bine.

Deciziile "morale", pe de alta parte, sunt alegeri intre "bine" si "rau." Trebuie sa optezi sau pentru ceea ce este corect din punct de vedere moral sau pentru ceea ce este din punct de vedere moral "rau." Cine alege gresit in acest domeniu face un "pacat." Decizia de a spune unui client ca i-ai luat mai mult din greseala este o decizie morala. Hotarirea de a nu te angaja in curvie imaginara cu o frumusete feminina de la birou este o decizie morala.

Puterea de a face decizii morale corecte izvoraste din dorinta de a avea integritate si din suportul spiritual pe care ni-l da Dumnezeu.

Deciziile care au un caracter dublu, si de prioritate si morale, sunt cele mai grele si trebuie sprijinite pe principiile pe care ni le pune la dispozitie Cuvintul lui Dumnezeu.

Hotarirea de a cumpara o masina noua pare o simpla problema de prioritate cind o analizezi la suprafata, dar cind masina dorita este una de lux pe care o poftesti ca sa-ti umilesti sau uimesti colegii, alegerea devine una morala. Situatia se coplica si mai mult daca suma de bani necesara te va forta sa neglijezi alte cheltuieli necesare familiei sau darnicia ta fata de lucrarea Domnului. Aditivul "de lux" da alegerii tale o dimensiune "morala", intre "bine" si "rau."

Cea mai fundamentala intrebare in luarea deciziilor este:

                                                  "Cum sa nu alegem rau? Cum sa fim siguri ca nu facem o decizie lipsita de intelepciune?

La aceasta intrebare nu exista decit un singur raspuns: "Trebuie sa invatam de la Isus Christos. Trebuie sa ne uitam la El si sa imitam procesul lui decizional."

Unul din cele mai bune exemple din viata Domnului Isus este confruntarea cu Diavolul in pustie. Dupa ce a fost botezat in Iordan, Isus a fost dus de Duhul in pustie ca sa fie ispitit de Satan.

Dupa patruzeci de zile de post, Diavolul a venit la Domnul Isus cu trei oferte tentante. Cele trei raspunsuri ale lui Isus reprezinta pentru noi trei principii pe care trebuie sa le aplicam ori de cite ori suntem pusi in situatia de a alege intre diferite alternative.

"Caci n-avem un Mare Preot care sa n-aiba mila de slabiciunile noastre; ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat. Sa ne apropiem dar cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie" (Evrei 4:15-16).

Prima decizie pe care a trebuit s-o faca Domnul Isus, sa schimbe sau nu piatra in piine, a fost o alegere de a se incadra sau nu in planul lui Dumnezeu pentru viata Lui (Matei 4:1-3)

 

Raspunsul Domnului Isus ne recomanda un principiu universal valabil:

 

                                      1. Fa intotdeauna decizii in ascultare de Cuvintul lui Dumnezeu. Daca deciziile tale contrazic Biblia sunt cu siguranta decizii gresite.

A doua decizie pe care a trebuit sa o ia Domnul Isus, sa sara sau nu de pe streasina Templului, a fost sa aleaga sa-L ispiteasca sau nu pe Dumnezeu (Mat. 4:5-7).

In mod asemanator, Diavolul ne ispiteste si pe noi sa alegem versete de ici si de colo pentru a ne justifica prioritatile gresite si scopurile imorale.

Din raspunsul Domnului Isus invatam un al doilea principiu:

 

                                      2. Evita decizii riscante care-l ispitesc pe Dumnezeu. Nu te pune intr-o situatie din care numai o minune te-ar putea salva.

A treia decizie pe care a trebuit s-o ia Domnul Isus, sa i se inchine sau nu lui Satan, a fost raspunsul la un atac frontal. Isus a fost pus in situatia de a renunta la inchinarea exclusiva fata de Dumnezeu pentru a primi bunurile trecatoare ale acestei lumi.

Din raspunsul lui, extragem cel de al treilea principiu:

 

                                     3. Nu fa decizii care sa reduca inchinarea si slujirea ta fata de Dumnezeu. Nu uita ca iti poti pierde sufletul daca te lasi prins in cursa pentru bunurile acestei lumi.

Vai, de cite ori ne vindem noi loialitatea fata de Dumnezeu ca sa dobindim bani, pozitii sociale inalte, putere si satisfacerea pornirilor noastre pacatoase!

Fiecare dintre noi are libertate de decizie. Nu putem insa hotari care sa fie consecintele deciziilor hoastre. Ce suntem si ceea ce vom deveni este suma tuturor deciziilor pe care le luam. Doamne, ajuta-ne sa ne lasam invatati de Tine:

"Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi si va da, dupa placerea Lui, si vointa si infaptuirea" (Fil. 2:13).

 

 

 



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3924
  • Export PDF: 4
Opțiuni