In perceptia multora dintre noi chemarea Lui Dumnezeu inseamna amvon, atat. In textele mentionate mai sus este descrisa chemarea facuta de Dumnezeu unui om pe nume Noe, un om care conform Cuvantului a capatat trecere inaintea Domnului. Datorita acestui fapt, Dumnezeu hotaraste sa ii incredinteze o lucrare foarte importanta, nu, nu aceea de a pastorii o adunare locala, nu despre asta este vorba. O lucrare de construire a unei barcii imense cu scopul salvarii lui, a rudelor lui si salvarii unor animale din calea maniei Lui Dumnezeu care avea sa se abata asupra intregului pamant cu scopul exterminarii totale datorita nivelului nemaiintalnit de inalt de stricaciune. Cuvantul spune " pământul era stricat, căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ." 

       Chemarea Lui Dumnezeu pentru Noe era facuta. Noe trebuia sa se apuce de lucru repede, caci zilele oricarei vietati erau numarate. Dumnezeu statea dupa el.  

       Chemarea lui Noe era una speciala, avea sa atraga atentia repede. Si nu aceea atentie pe care o cautam noi, cautand mereu sa fim in centrul atentiei, in lumina reflectoarelor, in primul rand, acolo cat mai aproape de cel ce filmeaza. Noe nu avea sa atraga atentia in acest fel.  

      In momentul in care intra in lucrarea Lui Dumnezeu, Noe isi asuma cateva aspecte deosebit de importante in ceea ce inseamna slujirea Lui Dumnezeu. Aspecte la care trebuie sa fim si noi foarte atenti.  

       In primul rand trebuie sa acceptam faptul ca slujirea Lui Dumnezeu ne poate aduce batjocura celor de langa noi, din partea celor ce vad slujirea noastra. Aparent se construia in desert o lada de lemn ce trebuia sa pluteasca... si nu pe Nil sau pe vreo mare apropiata, ci acolo e loc va plutii, cat de curand. Ii era foarte greu lui Noe sa explice celor din jur fenomenul natural ce avea sa aiba loc, nu mai vasuse nimeni niciodata ploaia, picurii de ploaie. Unii radeau de el, altii il credeau senil. Dar el nu raspunde in niciun fel, trebuia sa finalizeze corabia, si trebuia sa o faca repede indiferent de reactiile celorlalti sau de atitudinea lor. Slujirea Lui Dumnezeu trebuie facuta indiferent de pozitia sau atitudinea celor din jur.

       In al doilea rand, acceptand chemarea Lui Dumnezeu, acceptam si iesirea din confortul nostru sau putem spune, iesirea din confortul adunarii.  

Noe nu numai ca trebuia sa tina animalele pentru o anumita perioada de timp in arca, acele animale aveau nevoie zilnic de hrana si de curatenie. Va imaginati daca in tot acel timp, in acra nu s-ar fi facut curat in spatiile acelor animale sau nu s-ar fi hranit acele animale. Acceptend chemarea Lui Dumnezeu, accepteam si disconfortul slujirii celor ce miros urat, cazuti in sant... celor ce au trecut si pe la procii Gadarei.

      Serecisul este mare, dar lucratorii sunt putini. Cei mai multi incearca sa secere in plantatie, sa lucreze in confort, nu in holda, acolo unde sunt si spini si naparci. Acolo unde poti si atacat de acei lucratori falsi care cauta sa tina lumea in intuneric.  

      Apostolii s-au obisnuit cu slujirea din Ierusalim, chiar si dupa primirea Sfantului Duh. Desi, dupa Cuvantul Domnului Isus, trebuia sa iasa de acolo spre neamuri. Doar o mare prigoana ii mai putea clintii din loc... Si aceasta nu se lasa mult asteptata.

     Noi de ce avem nevoie pentru a putea raspunde corect Chemarii Lui Dumnezeu... tot de o prigoana?