Isus plangea.

 Mi s-a deschis o poarta larga si mergeam pe o cale lata, dar nu stiam ca merg la moarte. Mi-a aparut Isus in drum. M-am oprit o clipa, sa vad ce vrea si El mi-a spus ca ma iubeste. M-am uitat lung sa vad daca glumeste, dar era serios. Nu l-am crezut, l-am certat:

-         “Ce vrei de la mine? Ce ai vazut la mine? Sunt un om ca toti oamenii, nici mai bun, nici mai rau si merg pe drumul meu. Ce vrei de la mine”?

-         “Vreau INIMA TA”!

-         “Inima mea”?

-         “Da. O vreau toata, numai a Mea”.

-         “Nu te cunosc…lasa-ma in pace! Eu am drumul meu, prietenii mei, sunt inca tanar, sunt sanatos, sunt in putere si vreau sa ma distrez, sa ma simt bine”.

-         “Si te simti bine? Esti fericit”?

-         “Nu. Recunos  ca nu ma simt nici bine si nici nu sunt fericit.

 De copil am dat inima mea unui stapan rau.

Mi-a spus ca-mi vrea binele, ca doreste fericirea mea si ca sub conducerea sa pot sa fac tot ce poftesc, fara nici o infranare.

M-a amagit si m-am dat rob lui: am mintit, am inselat, am furat, am baut, am fumat, am  curvit, am fost zgarcit si am strans numai pentru mine, fara sa-mi pese de cel sarac.

Toate le-am facut, dar de fericit, nu sunt fericit. Din contra, ma simt murdar si mizeria aceasta ma roade pe dinauntru.

Mi-e sila de mine si de viata mea.

Si acum, Tu imi spui ca ma iubesti! Pe mine? Nu vezi cat sunt de tavalit in noroaiele lumii acestea? Nu merit nimic, decat moartea, nicidecum iubirea Ta”.

-         “Fiule, da-mi inima ta! Vreau sa o curatesc, ca s-o locuiesc si s-o fericesc.

Sa sti ca te-am ales inainte de intemeierea lumii ca sa fi sfant si fara prihana inaintea Mea; te-am infiat si te-am facut mostenitorul Meu, ca sa slujesti de lauda slavei Mele.

Tu Tu esti al Meu!

Pentru tine am fost la Golgota si am murit in locul tau.

Am inviat de dragul tau si acum mijlocesc la dreapta Tatalui ceresc pentru tine”.

      Nu mai puteam sa respir, m-am prabusit la picioarele Lui si am spus:

Nu numai inima, Doamne Isuse!

Ia-ma tot.

Ia viata mea, sufletul meu, cugetul meu, mintea mea, trupul meu, ia-ma tot si reda-mi demnitatea de OM, din care am cazut!

Vreau sa fiu al Tau!

Spala-ma si curateste-ma in scump Sangele Tau, singurul care are putere.

In Sangele Tau este putere!

Iarta-ma, Doamne! Ai mila, Doamne!

Vreau sa ma schimb, si toate zilele care mi-au mai ramas vreau sa le traiesc numai dupa sfanta voia Ta.

Ma pocaiesc!

 Vad bine ca prezenta Ta imi da PACE.

 Prezenta Ta imi da BUCURIE.

Prezenta Ta ma transforma si ma face BUN.

Iti multumesc ca mi-ai iesit in drum  si m-ai oprit sa mai merg pe calea pierzarii vesnice.

Imi iau crucea si te urmez, pentru ca …si eu te iubesc, Isuse, Domnul meu!

Multi ani din viata mea am trait de capul meu, fara Dumnezeu.

M-am pocait!

Glorie Domnului!

Acum stau de vorba cu dragul meu Isus de multe ori.

Ma viziteaza noaptea, in vis.

Intr-o noapte m-am trezit cu gandul acesta in minte:

“Nicidecum n-am sa te las, cu nici un chip nu te voi parasi”.

Sunt cuvintele lui Dumnezeu.

M-au umplut de bucurie.

Mie mi-a vorbit Dumnezeu la 3 dimineata.

Iar acum cateva zile, sambata dimineata, m-am trezit dintr-un vis si Isus plangea.

Nu a vorbit cu mine, nu a spus nimic, doar plangea…

Frate si sora, sti tu de ce plangea Isus al meu?

 Isus plangea!

De doua ori e scris in Biblie despre Domnul Isus ca plangea:

- Odata, Isus a fost extrem de miscat de durerea profunda a unor prieteni.

Surorile lui Lazar, Marta si Maria erau indurerate de moartea fratelui lor si Isus a plans.

Biblia spune ca in acele momente  

„Isus, cand a vazut-o plangand, pe ea si pe iudeii care venisera cu ea, S-a infiorat in duhul Lui si S-a tulburat”

Lacrimile lui Isus sunt, poate cel mai puternic exemplu legat de ce inseamna compasiunea Domnului fata de noi.

Cata mila are Domnul de noi!

- Altadata, Isus a plans cu amar pentru Cetatea Sfanta, Ierusalim.

       Mantuitorul, indurerat de faptul ca oamenii din cetate i-au  intors spatele lui Dumnezeu,

41.”Cand S-a apropiat de cetate si a vazut-o, Isus a plans pentru ea

42. si a zis: "Daca ai fi cunoscut si tu, macar in aceasta zi, lucrurile care puteau sa-ti dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tai.

43. Vor veni peste tine zile, cand vrajmasii tai te vor inconjura cu santuri, te vor impresura si te vor strange din toate partile:

44. te vor face una cu pamantul, pe tine si pe copiii tai din mijlocul tau; si nu vor lasa in tine piatra pe piatra, pentru ca n-ai cunoscut vremea cand ai fost cercetata."

De ce a plâns Isus pentru cetatea Ierusalimului?

Pentru că n-a voit să primească învăţătura Lui, n-a voit să primească lumina, pacea, viaţa şi mântuirea pe care le adusese Mântuitorul în lume.

“Eu pentru aceasta am venit în lume”, zicea Mântuitorul, „ca să vindec pe cei zdrobiţi cu inima, să propovăduiesc robilor d eliberarea, şi  orbilor capatarea  vederii, să eliberez pe cei apăsaţi si sa vestesc anul de indurarea al Domnului“, ca să dau „poporului cunoştinţa mântuirii“ şi să luminez „pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii“ (Luca 1,77 şi 79).

 Dar Ierusalimul n-a vrut să primească aceste lucruri, ca să aibă „pace“ şi mântuire.

Mântuitorul a stăruit neîncetat să aducă la mântuire poporul evreu din Ierusalim, dar el n-a vrut să primească mântuirea.

Iar Dumnezeu nu impune mântuirea  cu forta.

De aceea zicea Isus:

„Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să vă aduc la mântuire, dar voi n-aţi vrut“.

Dumnezeu pune înaintea omului mântuirea şi îl îmbie cu ea; mai mult nu poate face, căci atunci mântuirea ar fi un lucru impus, si Domnul nu trece peste libertatea de vointa a omului.

Mântuitorul Şi-a făcut toată datoria faţă de Ierusalim şi faţă de mântuirea poporului din cetate.

Atunci de ce plânge Mântuitorul?

Plânge pentru că mare şi nemărginită este durerea Lui pentru sufletele pierdute. Mântuitorul n-a plâns pentru dărâmarea zidurilor de piatră ale Ierusalimului, ci a plâns pentru dărâmarea şi pieirea sufletelor din cetate. Câtă dragoste şi câtă durere este în lacrimile ce le-a vărsat Mântuitorul pentru cetatea Ierusalimului! Dar nu numai dragoste şi durere, ci şi învăţătură este în aceste lacrimi.

Să luăm aminte că şi noi avem in trupul nostru o cetate sufletească. Şi noi avem un Ierusalim sufletesc căruia Mântuitorul îi tot predică şi pe care îl tot cheamă la mântuire.

 Dar, de cele mai multe ori, cetatea sufletului nostru nu-L ascultă pe Mântuitorul şi nu primeşte predica Lui.

Ca şi odinioara Ierusalimul,

cetatea sufletului tău, nu-L ascultă pe Domnul şi nu primeşte mântuirea.

Cetatea sufletului tău, cititorule, nu L-a primit pe Domnul şi de aceea n-are pace.

Cetatea sufletului tău merge spre dărâmare, de nu mai ramane piatra pe piatra. Vrăjmaşul diavol a împresurat-o, a făcut şanţ împrejurul ei, a dat atac cu ispitele lui si cu poftele tale  şi a intrat înăuntru.

N-ai primit pe Mântuitorul şi de aceea credinţa ti se macina, cetatea trosneşte din temelie şi Mântuitorul plânge pentru tine.

Da, cititorule! Mântuitorul plânge, pentru că mare şi nemărginită este dragostea Lui faţă de noi. Mântuitorul plânge pentru sufletul tău şi al meu, pentru pieirea ta şi a mea, pentru nepăsarea mea şi a ta.

Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, plânge pentru tine şi pentru mine, pentru sufletul meu şi al tău.

Mântuitorul n-a plâns în vremea cumplitelor Lui  patimi, n-a plâns când L-au pălmuit şi L-au batjocorit evreii si romanii deopotriva, n-a plâns când L-au bătut,

n-a plâns când cuiele au pătruns sfintele Sale mâini şi picioare, n-a plâns când sângele curgea şiroaie din rănile Sale şi sudori de sânge picurau de pe fruntea Lui, dar, iată,

Isus a plâns pentru moartea spirituala a Ierusalimului şi plânge si  astazi pentru cei ce pierd acum ultima chemare.

Ce scump şi nepreţuit poate fi un suflet de om  şi mântuirea lui, când Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, plânge pentru pierderea lui!

Ati auzit? Mântuitorul plânge pentru un orice  suflet pierdut, şi tu cu atâta uşurinţă îţi prăpădeşti sufletul.

Mântuitorul plânge pentru pieirea sufletului tău, şi tu stai liniştit în păcate?

Tu îţi omori sufletul cu nepasarea?

Fie ca măcar lacrimile Domnului să te înfioare şi să te înveţe ce lucru scump este sufletul tău şi mântuirea lui inaintea Domnului.

37. Dupa ce au auzit aceste cuvinte, ei au ramas strapunsi in inima si au zis lui Petru si celorlalti apostoli: "Fratilor, ce sa facem?"

38."Pocaiti-va", le-a zis Petru,"si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh.

39. Caci fagaduinta aceasta este pentru voi, pentru copiii vostri si pentru toti cei ce sunt departe acum, in oricat de mare numar ii va chema Domnul Dumnezeul nostru."

     Sa ne pocaim cu adevarat fratilor si

                  Dumnezeu sa ne ajute la aceasta!

Sa ne luptam lupta cea buna a credintei cu armele luminii, cu toata dragostea;

Sa facem faptele bune pe care Dumnezeu le-a pus inaintea noastra;

Sa iubim mai mult pe aproapele nostru, sa facem milosteni, sa simtim mai mult cu cei de langa noi si sa-I ajutam sa-L cunoasca pe Domnul.

Isus Plangea!

Nu vrem sa mai planga Isus al nostru.

Il iubim pe Isus, Mantuitorul nostru, cu toata inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul si cu toata puterea noastra  si…nu vrem sa mai planga Isus.

Traim intr-o tara care se declara crestina. Pai daca asa arata crestinii, cum o arata paganii?

               Sa nu mai mintim, oameni buni, sa nu-L intristam pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu! Amin?

 Va chem sa cadem cu totii la picioarele Domnului, caci El este un Dumnezeu bun. Sa ne pocaim cu adevarat, sa apelam la mila Lui, la indurarea Lui, si sa-I cerem iertare ca l-am intristat si l-am facut sa planga. Sa-L rugam pe El sa mearga cu noi mai departe, caci despartiti de El nu putem face nimic.

Nimic fara Dumnezeu!

Dumnezeu cu noi, fratilor!

Amin!