„Implicațiile uriașe ale Învierii lui Hristos

Nu este o exagerare să spunem că învierea lui Hristos are implicații uriașe.

1. Mormântul gol este un argument atât de zdrobitor împotriva evreilor necredincioși, încât nici după aproape 2000 de ani, ei nu pot dovedi unde este  trupul dispărut al lui Hristos. Intenționat ei trec cu vederea multe pasaje din Vechiul Testament care proorocesc învierea lui Mesia. Învierea este lucrarea Dumnezeului Treiunic: Tatăl L-a înviat pe Fiul Său. Hristos S-a înviat și pe Sine. Duhul Sfânt L-a înviat și pe Hristos.

2. Învierea învinge teroarea ocultismului. Efesenii trăiau cu o teamă extraordinară de puterea întunericului. Apostolul răspunde cu argumentul învierii „... şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi, şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti,”, Efeseni 1:19-20.

3. Apostolul Pavel aduce un argument uluitor pentru învierea lui Hristos din natură. Ceea ce spune el este că Dumnezeu a proiectat ciclul de viață al plantelor pentru a ne învăța despre învierea lui Hristos. Domnul Însuși vorbește despre bobul de grâu care moare, dar învie pentru a aduce mult rod.

4. Cea mai mare dovadă a divinității lui Hristos pentru omenire este învierea Sa din morți. Când Hristos a înviat, El l-a dezbrăcat pe Diavol de puterea morții, învingându-l pe dușmanul lui Dumnezeu și al omenirii. Domnul a făcut un spectacol al ierarhiilor demonice. Moartea a fost golită de teroarea ei. Păcatul a fost anulat și iertat. Învierea lui Hristos validează Vechiul Testament, Noul Testament și întreaga existență a creștinismului.

5. Aplicație: Învierea lui Hristos este și învierea noastră. Învierea lui Hristos ne dă neprihănirea. Datorită învierii Lui, suntem și proslăviți împreună cu El. Mai există un aspect – puterea învierii în viețile noastre. Acesta este un subiect dificil. Pavel explică că puterea învierii este prezentă în viețile noastre atunci când experimentăm unirea cu Domnul în moartea Sa, care este reprimarea dureroasă și necesară a firii pământești.”