„... Și ce cere acela Unul singur? ... ” (Maleahi 2:15)

Maleahi înseamnă „Trimisul meu” sau „Îngerul meu”. Maleahi nu este un nume uzual. Lipsa datelor personale a întărit convingerea că Maleahi nu a fost un personaj istoric, ci este un pseudonim, și că adevăratul autor ar fi Ezra sau un profet de după robie. Cartea profetului Maleahi este ultima carte din Vechiul Testament și descrie starea poporului evreu după întoarcerea din robia babiloniană. Poporul s-a întors în țară, Templul a fost rezidit, preoția și sistemul jertfelor au repornit, dar decăderea morală și economică era mare. Deși mesajul cărții este relativ scurt, este foarte practic și consistent. O caracteristică a predicii lui Maleahi este diologul. În Carte este întâi redată părerea poporului, apoi argumentele Domnului, care resping afirmațiile evreilor. Astfel, Cartea lui Maleahi prezintă un puternic contrast între comportamentul evreilor și standardul divin, între necredința oamenilor și credincioșia lui Dumnezeu. Intrând în amănunte vom putea redescoperi voia lui Dumnezeu și în același timp ne vom putea verifica.

Cuvântul Domnului începe prin a le reaminti evreilor iubirea lui Dumnezeu pentru ei, iubire manifestată prin alegerea lui Iacov în dauna lui Esau. Apoi Dumnezeu se adresează întrebător preoților care nesocotesc Numele Domnului oștirilor prin faptul că aduc pe altar bucate necurate și vite bolnave. De ce era așa de important pentru Dumnezeu ce și cum se punea pe altar? Este clar că Atotputernicul nu mânca carnea taurilor și nici nu bea sângele țapilor (Psalmul 50:13), dar prin ceea ce aduceau și puneau pe masă arătau prețuirea ce o aveau pentru Dumnezeu și relația cu Acesta. Evreul, aducând la altar animale furate sau betege, arăta dispreț față de Dumnul oștirilor al cărui Nume este mare și înfricoșător. Dumnezeu, vai, rostește blestem peste cei care Îl disprețuiesc în religiozitatea lor. (Maleahi 1:6-2:9; Ieremia 48:10^a) Cu privire la atitudinea slujitorilor avem aici un verset de aur: „Căci buzele preotului trebuie să păzească știința, și din gura lui se așteaptă învățătură, pentru că el este un sol al Domnului oștirilor”. (Maleahi 2:7)

O altă mare problemă era atunci, ca și acum, căsătoriile mixte și divorțul. Evreii erau poporul legământului, o națiune închinată Domnului. Statutul deosebit între popoare le cerea să nu se încuscrească cu cei ce slujeau idolilor de piatră. Căsătorindu-se cu femei străine au spurcat și au pângărit legământul. Deasemeni, căsătorindu-se în afara cadrului național, evreii erau foarte predispuși la a părăsi Calea Domnului pentru a îmbrățișa păgânismul popoarelor din jur. Mai mult, odată căsătoriți divorțau foarte frecvent. Evreii se întrebau de ce rugăciunile nu erau ascultete, jertfele nu erau primite. Răspunsul Domnului: „Pentru ce? ... Pentru că Domnul a fost martor între tine și nevasta din tinerețea ta, căreia acum nu-i ești credincios... Căci Eu urăsc despărțirea în căsătorie, - zice Domnul, Dumnezeul lui Isralel, ... De aceea, luați seama în mintea voastră, și nu fiți necredincioși!” (Maleahi 2:10-16)

La evreii din acele vremuri nu numai închinarea sau căsătoria erau o problemă, o problemă era și dărnicia. Inițial în națiunea lui Israel regimul era unul teocratic, conducătorul statului fiind Dumnezeu. Acesta își exercita conducerea prin Lege și prin preoți, Templul fiind centrul religios, politic, militar și economic al națiunii. Pentru întreținerea acestui sistem teocratic, care-L avea în centru și în vârf pe Domnul, a fost instituită practica zeciuielii. Atunci când această formă de impozitare funcționa statul era puternic, când cetățenii nu-și mai achitau contribuția națiunea era în pericol. Dumnezeu prin Maleahi îi mustră pe evrei amintindu-le că încă din vremea părinților îl înșelau refuzând să aducă la Casa Dumnului zeciuala, promițându-le în același timp mari binecuvântări dacă se vor schimba. Dumnezeu merge până într-acolo încât le dă voie chiar să-L pună la încercare în ce privește dărnicia. (Maleahi 3:7-12) Chiar dacă contextul în care trăiește creștinul este schimbat, principiul dărniciei pentru întreținerea lucrării lui Dumnezeu rămâne (2Corinteni 8:3,11-12; 9:7)

Și mai aveau o problemă evreii; Îl judecau aspru pe Dumnezeu pentru că tolera pe cei răi. „Unde este Dumnezeul dreptății!”, se auzea mereu. În contextul acesta Domnul anunță vremuri mesianice, o zi grozavă de judecată, când se va face deosebire între cel neprihănit și cel rău, între cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește. (Maleahi 2:17-3:6; 3:13-4:6) Această anticipare a vremurilor mesianice în ultima pagină a Vechiului Testament se constituie într-un cap de pod extraordinar spre Evanghelii. Poate cuvântul care descrie cel mai bine starea poporului pe vremea lui Maleahi este infidelitatea. Se află aici o lecție deosebită pentru noi creștinii, poporul Noului legământ. Așteptând Ziua Domnului, în care toți cei răi vor fi ca cenușa, ca și popor al Domnului, să fim fideli Cuvântului, fideli în relațiile dintre noi, fideli lui Dumnezeu.