„... Să le pui înaintea Domnului, Dumnezeului tău, și să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău. Apoi să te bucuri... ” (Deuteronom 26:1-11)

Dumnezeu cere poporului Său o constantă atitudine de recunoștință. (Deuteronom 8:12-14; 1Tesaloniceni 5:18)

Este tare plăcut să întâlnești oameni recunoscători, și dezgustător să ai de a face cu persoane nemulțumitoare. Ne educăm copiii de mici să spună mulțumesc, ne impunem să fim recunoscători față de cei din jur când situația ne-o cere, îi considerăm fără cei șapte ani de acasă pe cei care nu știu a răspunde cu un mulțumesc atunci când li se face un bine. În Scriptură ni se cere să fim recunoscători în primul rând față de Dumnezeu. Să-i mulțumim Dumnului pentru viață, pentru planeta aceasta frumoasă și primitoare, pentru familiile noastre, pentru purtarea de grijă, pentru mântuirea în Hristos. Să-i mulțumim Atotputernicului chiar și pentru încercări știind că toate lucrează în favoarea celor care îl iubesc pe Dumnezeu. (Romani 8:28)

În multe medii la sfârșitul anului agricol, la început de toamnă, se organizează tot felul se sărbători legate de roadelor câmpului. La eveii din vechime sărbătorile de felul acesta aveau loc la începutul verii, când începeau să fie adunate cele dintâi roade.

UNU: Evreul trebuia să așeze din cele dintâi roade ale câmpului într-un coș, să le ducă la Tempul lui Dumnezeu, să le pună în mâna preotului, iar în timp ce întindea coșul plin cu bucate preotului, trebuia să-și mărturisească istoria cu recunoștință: „Tatăl meu era un Arameu pribeag... Dumnezeu ne-a adus în locul acesta, și ne-a dat țara aceasta, țară în care curge laptele și mierea. Acum iată, aduc cele dintâi roade din rodurile pământului pe care mi le-ai dat Tu, Doamne!”

DOI: Evreii după ce își mărturiseau istoria cu recunoștință trebuiau să se închine înaintea Domnului Dumnezeu. Atunci când intri înaintea unui rege îți aduci darul și în același timp te închini. Închinarea înaintea lui Dumnezeu este gestul cel mai important din viața de credință. Prin închinare Îi recunoști suveranitatea și îți afirmi supunerea. Omul ”modern”, înstrăinat de Adevăr, l-a declarat pe Dumnezeu mort, religia opiu pentru popor, iar închinarea, blestemul omenirii. Cu aceștia se împlinește Scriptura care spune: „... măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu i-au mulțumit; ci s-au dedat la gânduri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat”. (Romani 1:21) Dar pentru toți cei care au Adevărul, închinarea adusă Creatorului nu este un semn de slăbiciune, ci unul de sănătate intelectuală. Înțelegerea profundă a faptului că Dumnezeu le-a făcut pe toate și prin voia Lui se țin în ființă, te face instinctiv să exclami: „Vrednic ești Doamne!” (Apocalipsa 4:11)

TREI: Israel avea așadar chemarea să i-a din roadele câmpului, să le pună în mâna preotului, să-și mărturisească istoria familiei și a națiunii, să se închine înaintea Domnului cu admirație și recunoștință, apoi să se bucure cu cei ce vor fi în jurul lor. Bucurie înaintea Domnului la capătul anului agricol, sau la capătul anului calendaristic, este sentimentul de satifacție și mulțumire că în ciuda problemelor de tot felul, Domnul a fost și anul acesta cu tine! În viața aceasta, omului îi este dat să experimenteze de toate, și bune și rele. Secretul bucuriei stă în a încerca să privești întotdeauna partea plină a paharului.

 Pollyanna Whittier, fica unui misionar sărac, rămasă orfană întâi de mamă, apoi de tată, în ciuda necazurilor, era întotdeauna bucuroasă şi mulţumită. Secretul ei era “jocul bucuriei”, învățat de la tatăl ei, care consta în găsirea un motiv pentru a fi bucuroasă în orice situaţie, pentru că, nu-i așa, întotdeuna există și un motiv de care să te bucuri. Pollyanna își amintește la un moment dat: „Mereu mi-am dorit o păpușă, dar niciodată nu am avut bani destui pentru asemenea lucruri. Tatăl meu a fost misionar. Așa că el a scris altor misionari și le-a cerut să-i trimită o păpușă folosită. A fost o eroare comică. Când au venit pachetele cu ajutoare în loc de păpușă au trimis o pereche de proteze. Sigur, am fost dezamăgită, așa că tatăl meu a inventat jocul bucuriei. Tata spunea: „Haide să nu ne posomorâm. Să încercăm să găsim ceva de care să ne bucurăm.” Așa că am făcut un joc din asta... „Jocul bucuriei.” După un timp am găsit un motiv de bucurie și leget de proteze. Ne-am bucurat că nu trebuie să le folosim!”

„Mulțumirea de sine îi face bogați pe cei săraci, nemulțumirea îi face săraci pe cei bogați” - B. Franklin