„Fiincă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)

I. Ioan 3:16 ne spune că Dumnezeu a iubit. Obiectul dragostei divine este, surpriză, lumea! La ce s-a gândit Domnul atunci când a rostit cuvântul “lume”? Există o lume ca şi tot universal, există o lume ca şi sistem de valori, etc. Sensul cuvântului lume aici este “fiecare fiinţă omenească.” Când spunem că Dumnezeu a iubit lumea înseamnă pur şi simplu că Dumnezeu iubeşte fiecare persoană care a trăit, trăieşte şi va trăi în viitor pe pământ. Dumnezeu iubeşte oamenii! Dumnezeu te iubeşte cu siguranţă, suflete!

Ascultaţi; Dumnezeu nu ne iubeşte / Dumnezeu nu ne iubeşte mult / DUMNEZEU NE IUBEŞTE ATÂT DE MULT! ! ! Atât de mult încât nici un superlativ uman nu poate descrie îndeajuns iubiure Lui! ... Când Domnul Isus vorbeşte de iubirea lui Dumnezeu la timpul trecut, probabil se referă la faptul că din veşnicie Dumnezeu a ales să iubească lumea.

II. Cum a-ţi aprecia dumneavoastră iubirea? ... Dacă ar fi să definesc dragostea într-un cuvânt, atunci acel cuvânt ar fi, sacrificiu. Testul dragostei adevărate stă în cât este dispusă ea să se sacrifice pentru cel iubit. Ei bine, în dragostea Sa pentru oameni, Dumnezeu merge până într-acolo încât dă pe singurul Lui Fiu.

A dat se referă cu siguranţă în primul rând la CRUCE. Dumnezeu L-a înălţa pe Fiul Său pe Cruce, L-a dat să moară ca jertfă mîntuitoare pentru omul păcătos. Aceasta înseamnă că El a murit în locul păcătoşilor, ca înlocuitor al lor. Romani 5:8 “Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.”

Doctrina ispăşirii substitutive (înlocuitoare) a lui Hristos este miezul creştinismului. Evanghelia Îl proclamă pe Fiul lui Dumnezeu ca înlocuitor real şi ca jertfă deplină. Când a murit pe Cruce, Hristos a făcut-o în locul păcătosului. Sacrificiul Lui producând o ispăşire (îndreptăţire, absolvire) completă şi deplină pentru om înaintea lui Dumnezeu.

Deasemeni, Dumnezeu L-a dat pe singurul Lui Fiu să fie răscumpărător. Omul este sclavul păcatului şi răului (Romani 6:6.16-17) Este rolul răscumpărătorului să elibereze captivii! Isus Hristos ne-a găsit în piaţa de sclavi a păcatului şi ne-a cumpărat pentru Dumnezeu. Preţul plătit pentru eliberarea vieţilor noastre a fost viaţa Lui Însuşi. Apostolul Pavel scrie: “S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere” (Tit 2:14)

III. Am văzut până aici în versetul de aur al Bibliei că subiectul este Dumnezeu. Despre Dumnezeu se spune că iubeşte. Obiectul dragostei este lumea, omul. Modalitatea (mijlocul) prin care se arată dragostea lui Dumnezeu este dăruirea Fiului Său. Această atitudine are evident un scop. Scopul iubirii divine este ca un număr cât mai mare de oameni să fie salvaţi, mântuiţi: “…pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Avem aici mai multe afirmaţii distincte:

a) Mai întâi; “pentru ca orcine / crede în El.”

-Oricine? ! ? . . De ce nu spune Domnul Isus “…pentru ca toţi” ci spune “…pentru ca oricine”? Dumnezeu în preştiinţa Lui a cunoscut din veşnicie că deşi oferta Lui de pace se adresează tuturor oamenilor; unii o vor accepta iar alţii nu, unii vor fi interesaţi, pe când alţii nu; unii vor crede, alţii nu vor crede.

-Credinţa în Hristos este instrumentul prin care omul poate beneficia de generozitatea divină. În altă parte Mântuitorul spune “Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimis El” (Ioan 6:29) -Atât de simplu? Doar să crezi? ... -Da! ... Vei spune; „eu îmi ziceam că trebuie să dau, să alerg, să fac, ~&!"_~ Mântuirea este condiţionată de credinţa în Hristos ca mântuitor personal; „oricine crede în El.” Doar să crezi, să crezi cu seriozitate, să crezi cu hotărâre, să crezi cu disperare: să crezi în Fiul lui Dumnezeu.

b) În al doilea rând; “să nu piară.”

“A pieri” înseamnă “a fi pierdut”, noţiune care are în Biblie mai multe sensuri.

-Mai întâi pierdut înseamnă depărtat, despărţit de Dumnezeu. (Exemplu: Pilda fiului risipitor, Luca 15). Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu ne-ar fi pierdut şi nu ştie unde ne aflăm, ci înseamnă că datorită păcatului suntem înstrăinaţi de Dumnezeu.

-Mai există un înţeles al cuvântului pierdut, şi anume “distrus.” (Exemple: “…Lată este calea care duce la pierzare…” sau “…dacă nu vă pocăiţi toţi veţi pieri la fel.” (Matei 7, Luca. 13) Înţelesul este următorul: omul în general datorită păcatului se află pe drumul ce duce în gheenă, cei ce refuză să se întoarcă la Domnul sunt pentru totdeauna pierduţi (chinuiţi, munciţi) în iad. În Ioan 3:16, ambele înțelesuri sunt valabile.

c) În al treilea rând; “să aibă viaţă veşnică.”

O caracteristică uimitoare a planului lui Dumnezeu pentru cei care cred este că ei au viaţa veşnică – Ioan 3:15,16, 36. De altfel, tema vieţii veşnice este predominantă în Evanghelia lui Ioan. CE ESTE ACEASTĂ VIAŢĂ VEŞNICĂ?

-Înţelesul normal este: viaţă fără sfâşit. O viaţă care începe în ziua naşterii din nou şi este continuată dincolo de moarte în rai pentru totdeauna.

-Viaţă veşnică înseamnă şi un fel diferit de viaţă. O viaţă trăită prin Duhul Sfânt pentru gloria lui Dumnezeu. O viaţă superioară calitativ.