PROTECȚIA

Domnul Isus după proslăvire primește câteva lucruri de la Dumnezeu Tatăl pentru robii Săi, printre care și revelația cu privire la vremurile din urmă: Apocalipsa.

La începutul cărții Apocalipsa, după cuvintele de introducere, Îl avem prezentat pe Isus Hristos proslăvit. Capitolele 2 și 3 ne pun înainte 7 mesaje spirituale adresate unor biserici și liderilor lor, mesaje de o valoare deosebită până astăzi. Capitolele 4 și 5 ne prezintă Scena Tronului Ceresc, în care ni se descoperă Dumnezeul atotputernic și Fiul Său, singurul vrednic să exercite judecată lumii în care trăim. Capitolul 6 începe mesajul profetic propriuzis. Vedem aici că pe măsură ce Mielul rupe pecețile Cărții primite din mâna lui Dumnezeu, în cer și pe pământ au loc fenomene deosebite.

În interpretarea pe care am dato mesajului am spus că probabil Scena cerească prezentată în capitolele 4 și 5 este deja trecut, iar primele imagini din Apocalipsa 6 sunt la lucru în vremea noastră.

Evenimentele ce urmează a se întâmpla sunt fapte aduse la viață de ruperea peceților 5 și 6, ruperi care vor conduce la răpirea bisericii și aruncarea lui Satan pe pământ, evenimente ce vor cauza mare bucurie în cer și groază teribilă pe pământ.

Spuneam deasemeni că evenimentele anticipate în Apocalipsa 6, respectiv, evenimentele aduse la viață de ruperea peceților (sigiliilor) sunt lucruri pregătitoare și premergătoare judecății divine care va începe propriuzis odată cu ruperea peceții a 7-a și întroducerea în scenă a trâmbițelor.

Lucru minunat este că înainte de a prezenta judecată celor 7 trâmbițe Cuvântul Domnului deschide o paranteză în desfășurarea evenimentelor apocaliptice pentru a ne arăta dragostea protectoare a lui Dumnezeu pentru poporul Său.

Domnul Dumnezeu nu are în Scriptură nici un fel de promisiuni pentru cei răi și necredincioși, ci doar o mulțime de vai-uri. În schimb pentru porporul Său, Domnul a așezat în Cuvântul Său o mulțime de promisiuni încurajatoare.

Capitolul 7 este un răspuns la întrebarea cu care se încheie capitolul precedent: „A venit ziua cea mare a mâniei lui Dumnezeu, și cine poate sta în picioare?” Răspunsul este: POPORUL DOMNULUI! Poporul lui Dumnezeu a fost și va fi păzit mereu. Aleluia!

Să ne aducem aminte cum a fost pe vremea lui Noe, cum l-a păzit Domnul pe Lot în Sodoma, cum a deosebit Dumnezeu ținutul Gosen de Egiptul lui Faraon. Amintind toate aceste lucruri evanghelistul spune: ”înseamnă că Domnul știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici și să păstreze pe cei nelegiuți, ca să fie pedepsiți în ziu judecății”. (2Petru 2:9)

Capitolul 7 cuprinde două viziuni diferite. Prima se referă la Israel (1-8), cea dea doua se referă neamuri (9-17). Ambele descoperiri având același scop, să ne arate dragostea protectoare al lui Dumnezeu pentru poporul Său.

APOCALPSA 7:1-8

4 îngeri puternici se pregătesc să vatăme, să aducă stricăciuni pe pământ, un al cincilea îi oprește însă pentru a pune mai întâi pecetea pe fruntea slujitorilor lui Dumnezeu. (Apoc. 7:3) (Faptul acesta are un precedent care ne vine de pe vremea lui Ezechel: Citim Ezechel 9:1 – 4... )

Din modul cum se exprimă Cuvântul înțelegem că cei pecetluiți sunt evrei. Unii cred că atât cifra de 144.000, cât și enumerarea semințiilor lui Israel, trebuie luate simbolic, alții că cei amintiți aici nu sunt neapărat evrei, în timp ce alți comentatori caută argumente pentru a susține că versetele de aici se referă la biserică.

Cert este că acești oameni (cei 144. ooo de evrei) sunt pecetluiți pentru a fi protejați. Apocalipsa 9:4 declară explicit că cei care au pecetea lui Dumnezeu sunt protejați de efectele judecății trâmbiței a cincea. Mai mult, vedem în Apocalipsa 14:1 – 5 că cei 144.000 Îl însoțesc pe Domnul Isus. (Textul din urmă, prin cuvintele pe care le spune despre cei 144.000, îngreunează înțelegerea noastră cu privire la identitatea acestui grup.)

APOCALIPSA 7:9 – 17

De la versetul 9 scena se mută în cer, înaintea scaunului de domnie, unde Ioan vede o mare adunare. Mintea cercetătorului este provocată: CINE SUNT CEI CARE FORMEAZĂ ACEASTĂ MARE GLOATĂ și DE UNDE VIN?

Versetul 13-14: „Și unul din bătrâni a luat cuvântul li mia zis: „Aceștia, care stau îmbrăcați în haine albe, cine sunt oare? Și de unde au venut?” ”Doamne”, i-am răspuns eu, „tu știi”. Și el mi-a zis: „Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielui”.

Observați, SÂNGELE MIELULUI, este mijlocul pentru care cei adunați în cer stau în haine albe (imaginea unei nunți) cu ramuri de finic în mâini (imagine de sărbătoare, amintind de intrarea Domnului Isus în Ierusalim), proclamând mântuirea lui Dumnezeu. (Apocalipsa 7:14)

De două mii de ani aceeia care cred mesajul Evangheliei, prin lucrarea regeneratoare a Duhului Sfânt, evrei sau neamuri, sunt adăugați Trupului lui Hristos, formând Biserica lui Dumnezeu, unică și universală.

Credința în Sângele Fiului lui Dumnezeu vărsat la Golgota spală, albește, protejează; dă dreptul de a intra în cer pentru a-I sluji lui Dumnezeu. (În Vechiul Testament avem o imagine foarte frumoasă a salvări de la judecată prin sângele vărsat. Exodul 12:1 – 13. Istoria aceasta veche este o imagine care avea menirea să arate spre adevăratul Miel și spre adevăratul sânge izbăvitor.)

Afirmațiia că Biserica universală a Domnului Isus, înălțată la Răpire, este prezentată în imaginea din Apocalipsa 7 este contestată din pricina următoarei afirmații: „Aceștia vin din necazul cel mare”.

Pentru unii necazul ce mare este o perioadă scurtă de timp înaintea revenirii Domnului Isus. Pentru alții expresia se referă la întreaga perioadă dintre Apocalipsa 6 și 19. Pentru unii „necazul cel mare” are mai multe etape în care se va împlinii. Pentru alții Cuvântul face referire la perioadă de la sfârșitul timpului.

Adesea expresia „necazul cel mare” de aici este asociat cu vorbele Domnului Isus din Matei 24, cu 21, unde Mântuitorul a pronunțat cuvintele „un necaz așa de mare”. Este singurul loc unde expresia din Apocalipsa 7 își găsește corespondent în Biblia.

Asocierea îi determină pe mulți să creadă că această mare gloată este formată din oameni mântuiți în zilele din urmă, în perioada mâniei care pentru unii va avea o durată de, fie, 3 ani și jumătate, fie, 7 ani.

OBSERVAȚII:

Cu privire la cuvintele Domnului Isus din Matei 24: Domnul nostru acolo s-a referit la evrei și la Ierusalim, iar cuvântul acela s-a împlinit în anul 70 când a fost dintrus statul Israel. De remarcat că, dacă în vechime Dumnezeu lucra împotriva lui Israel, astăzi Domnul lucrează în favoarea națiunii lui Israel.

În ce privește perioada de după Răpirea Bisericii, aceasta va fi una de mânie și nu de har. Dacă unii vor fi mântuiți în acea vreme de tribulație, vor fi mântuiți ca prin foc, și probabil nu în așa măsură întât să formeze o adunare fără număr. Apocalipsa 9:20 – 21; 11:10, de pildă, ne spun că, oamenii vor avea o atitudine ostilă față de Dumnezeu în ciuda judecăților divine. Apocalipsa 16:9 spune: „Și oamenii au fost dogorâți de o arșiță mare și au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii și nu s-au pocăit ca să-I dea slavă”.

Deasemeni, faptul că apostolul Ioan nu știe să răspundă la întrebarea bătrunului cu privire la identitatea golatei cerești nu este un argument că nu este Biserica, tot la fel Ioan nu știa răspunsul la întrebarea din Apocalipsa 5:2, fapt care l-a făcut să se pună pe plâns. Este clar că emoția trăită în timpul viziunilor cerești și-a spus cuvântul în ce privește răspunsurile apostolului. Ne putem imagina că în condițiile normale Ioan știa perfect răspunsul la ambele întrebări; nu a scris el despre aceste lucruri în Evanghelia care-i poartă numele, precum și în epistolele sale?

Deci, cred că expresia „necazul cel mare” face referire la întreaga istorie zbuciunată de pe pământ. Necaz este acum și în cer din pricina forțelor malefice care încă sunt libere, dar necazul cel mare îl experimentează doar oameni aflați în valea umbrei morții. (Este destul să mergi într-un spital sau într-o capel unde oamenii își iau la revedere îndurerați de la persoana care i-au părăsit, pentru ați da seama de realitatea tristă în care se află omul)

Apoi, logic vorbind, nu credeți că mulțimea aceasta, fără număr, care stă înaintea Tronului, este prea universală și prea numeroasă, să credem că a fost adunată în câteva luni? Și dacă cei care formează acestă mulțime fără număr sunt veniți din preoada de câțiva ani a tribulației, întreb; unde este Biserica Domnului Isus, unde se află aceia care L-au mărturisint pe Dumnezeu și L-au iubit pe Hristos de-a lungul secolelor?

Din modul în care este prezentat acest grup, felul cum au ajuns înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, și lucrurule cu care se ocupă acolo, înțeleg că este vorba de biserica ridicată la cer. Cu faptul că biserica v-a fi luată la cer înainte de dezlănțuirea mânie lui Dumnezeu se împlinește cuvântul profetului Isaia: „Să învieze dar morții Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! -Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viață, și pământul va scoat iarăși afară pe cei morți. Du-te poporul meu, intră în odăița ta, și încuie ușa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânie! Căci iată, Domnul iese din locuința Lui, să pedepsească nelegiuirea locuitorilor pământului; și pământul va da sângele pe față, și nu va mai acoperi uciderile.” (Isaia 26:19 – 21)

CONCLUZIE:

Frați și surori, ne apropiem cu pași repezi de vremea sfârșitului. Domnul Isus schimbă hainele de avocat al apărării cu cele de procuror al acuzării. Lucru minunat însă este să aflăm că Dumnezeu și de data aceasta îi protejează pe cei ce sunt ai Săi. Capitolul 7 din Apocalipsa ne prezintă dragostea protectoare a lui Dumnezeu pentru poporul Său. Înțelegem de aici că chiar dacă biserica Domnului va pre-gusta ceva din evenimentele sfârșitului, judecată lui Dumnezeu pentru actuala societate va fi dezlănțiută abia după ce credincioșii dintre evrei și neamuri sunt puși la adăpost.

În felul acesta se împlinește Cuvântul care spune: „Fiincă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghiem, fie că dormim, să trăim împreună cu el”. (1Tes. 5:9 - 10)

Una peste alta, modul în care interpretăm amănuntele din Apocalipsa 7 poate fi diferit, cu un lucru trebuie să fim cu toții de acord: Dumnezeu își protejează poporul. Adevărul acesta este în acord, cum am văzut, cu întreaga învățătură a Scripturii și este și logic. Și apoi, cum ar arăta un tată care nu și-ar ocroti copiii de întuneric, de sărăcie, de calamități, sau de oamenii răi?

Ce ne spune Dumnezeu în Apocalipsa 7 este că El protejează cele două familii (ramuri) ale poporului Său, pe evrei și biserica dintre neamuri. Lucrul acesta trebuie să fie o pricină de mare mângăiere pentru cei credincioși și o încurajare pentru cei care nu fac parte din poporul Domnului să se hotărască pentru Dumnezeu.