„... ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? ... ” (Iacov  2:14-26)

"Nu este un vis omenesc sau o iluzie. Credinţa este lucrarea lui Dumnezeu în noi. Ea ne strămută în lumea divină pentru renaşterea noastră în Dumnezeu. Ea îl omoară pe vechiul Adam din noi şi ne face o făptură nouă, ne recreează inima, curajul, înţelegerea şi toate celelalte faţete ale personalităţii. Credinţa vine prin lucrarea Duhului Sfânt. Ea implică o putere de viaţă care ne împinge irezistibil spre bine. Credinţa nu întreabă care sunt faptele bune ce trebuiesc făcute, ci trece la înfăptuirea lor fără nici un fel de întrebare." [Martin Luther]

Iacov, fratele Domnului, în pasajul biblic menționat parțial la început ne spune că există trei feluri de credință în Dumnzeu; (1) credință moartă, (2) credință demonică și (3) credință mântuitoare, dovedită prin fapte. Poate nu ai privit niciodată credința din perspectiva aceasta, dă-mi voie să explic.

1. Credința moartă este credința pur intelectuală, care se limitează la idei și cuvinte. Una din caracteristicile ei este că nu se poate vedea în faptele vieții. Credința care se rezumă doar la afirmații de pe buze dar nu este susținută de fapte nu folosește la mântuire. Iacov întrebă: „ce-i folosește cuiva să spună ca are credință, dacă n-are fapte? Poate oare credință această să-l mântuiască?” Răspunsul este evident, nu. (14-18)

2. Credința demonică este convingerea că Dumnezeu există, că este unul singur, și este înfricoșător. Credința demonică este superioară credinței multor oameni de astăzi care se consideră drept credincioși. În Evanghelie vedem că demonii au crezut că Isus este Fiul lui Dumnezeu, știau că există un loc și un timp de pedeapsă și că Domnul Isus este judecătorul. (Matei 3:11,5:1; Luca 8:31) Vedem că acest gen de credință produce sentimente ca pricepere, respect, groază. Dar, întrucât nici această credință nu produce faptele pocăinței, este și ea zadarnică. (19-20)

3. Credința mântuitoare este credința în Dumnezeu care unește cunoștințele și sentimentele cu faptele. Este credința care-l pune în mișcare pe om. Textul din Iacov ne pune înainte două astfel de exemple:

-Avraam, bărbat pe care credința îl face ascultător de Dumnezeu.

-Rahav, femeie pe care credința o determină să caute salvarea.

Avraam și Rahav, personalități diferite în multe privințe, au ceva în comun, credința lor a produs fapte neprihănite.

-Avraam prin faptele credinței a devenit prietenul lui Dumnezeu.

-Rahav prin credința care a produs fapte a intrat în genealogia Domnului Isus.

O măsură primară și nedefinită de credință în supranatural, în Dumnezeu, are fiecare om din lume. Credința mântuitoare însă este ceva foarte punctual. Biblia spune: „Astfel, credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos”.  (Romani 10:17) Credința noastră crește în măsura în care punem Cuvântul Domnului Isus în noi și acționăm conform lui. Teologul britanic C. H. Spurgeon spunea: „Credința și ascultarea sunt legate în același snop; cel care Îl ascultă pe Dumnezeu se încrede în El; iar cel care se încrede în Dumnezeu Îl ascultă”.

Astăzi dacă întrebi pe cineva în spațiul românesc, chiar răsărit-european: „Ești credincios?”; cel mai probabil îți va răspunde: „Credincios!” Dar oare cum este credința noastră? Iată, în învățătura Noului Testament ni se spune că există credință moartă, credință demonică și credință mântuitoare. Cum este a mea? Dar a ta? ...