Crearea omului

GENEZA 2:1-25

Verset de aur: Eclesiast 7:29

I. Evaluarea lui Dumnezeu făcută creaţiei şi odihna Sa, v 1-3

1. In creaţie: cf. Gen.l:10,12,18,21,25; Evr.4:4.

2. Tulburarea prin păcat: cf. Gen.3:9,24; 6:6,13; Io.5:17.

3. Dumnezeu Se odihneşte acum în Cristos: cf. Mt 3-17; 17-5; Io.l2:28; 4:34; 8:29; 16:10; Fap.l7:31; 2:36. Totul este dat în mâna Fiului, Io.3:35.

4. Cel credincios se odihneşte acum în Cristos prin Persoana Sa şi prin lucrarea Sa îndeplinită, Evr.4:l-ll; Ps.ll6:7

II. Crearea omului, v. 7-25

1. Originea lui: Actul direct de creaţie al lui Dumnezeu exclude orice idee de evoluţie, cf. Gen.5:l-2; 9:6; Ps 8:3-6; Is.40:12-15,26,28; 45:11-12.

2. Natura şi structura sa: Gen.2:7; l.Tes.5:23.
a) Corpul - ca sediu al conştienţei de lumea sa înconjurătoare, cf. Mt.6:25. Prin cele 5 simţuri avem contact cu lumea înconjurătoare.
b) Sufletul - ca sediu al conştientei de sine însuşi cf Le 12:17-19.
c) Spiritul - ca sediu al conştientei de Dumnezeu, cf. lCor.2:10-12,14; Prov.20:27. Acest lucru îl deosebeşte pe om de celelalte fiinţe.

3. Sfera sa de responsabilitate: Gen. 1:26-28; Ps.8:6; celui căruia i s-a dat să stăpânească peste creaţia lui Dumnezeu, domeniul de stăpânire asupra pământului.

4. Sfera sa de locuire: Gen.2:8-14. Grădina Eden, sădită de Dumnezeu, sfera ideală de viaţă, îngrijită de Dumnezeu să aibă toate cele necesare vieţii.

5. Sfera sa de însărcinări: Gen.2:15. Lucratul şi păzitul grădinii - o ocupaţie care să-i umple timpul.

6. Sfera interzisă lui: Gen.2:16-17. Înzestrat fiind cu o voinţă liberă, el este responsabil.
Această poruncă este necesară, deoarece:
a) Acordă şi recunoaşte poziţia mai înaltă a lui Dumnezeu.
b) Dă omului poziţia lui ca fiinţă ce poate acţiona liber din punct de vedere moral în prezenţa lui Dumnezeu. Stăpânirea perfectă se bazează pe ascultarea deplină faţă de Legea perfectă.

7. Tovarăşa lui de viaţă: Gen.2:18-25. Cf. Ef.5:22-32.
a) Relaţia de căsătorie: Femeia nu este luată din capul lui, ca să stăpânească, nici din picioarele lui, ca să fie nesocotită de el, ci din coasta lui, ca să fie iubită, întreţinută şi îngrijită de el.
b) Sensul căsătoriei:
a) Să fie un ajutor, v. 18.
b) Să înlăture singurătatea, v. 18.
c) Unirea, v.23-24.
d) O imagine a relaţiei dintre Cristos şi Biserică. Cf. Ef.5:22-32; Rom.7:4; Io.l7:21-26; Ap.l9:7-9.