Dumnezeul care se ascunde…
Autor: Nechifor Caleb  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cotnike in 15/03/2008
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

                                          Dumnezeul care se ascunde...

Ps.143:6b; Isaia 45:15; 54:8

E posibil oare ca Dumnezeul cunoscut de toti creştinii ca un Dumnezeu care se revelează, Dumnezeul care ne scoate pe noi din propriile noastre ascunzători, tocmai EL să se ascunde uneori?... Ar avea oare El oare motive să se ascundă faţă de noi?

Dacă vom studia cu atenţie cartea psalmilor vom observa că în această carte de 13 ori de vorbeşte despre Dumnezeul care îşi ascunde uneori Faţa, faţă de unii oameni pentru anumite motive. Dacă vom privii mai de aproape această carte vom oberva că:

- de 3 ori apare întrebarea: "Pentru ce Te ascunzi?... "- Ps.10:1b; 44:24a; 88:14b;

- de 2 ori apare întrebarea: "Până când Îţi vei ascunde Faţa de mine?" - Ps13:1b; 89:46a;

- de 4 ori apare rugăciunea: "Nu-mi ascunde Faţa Ta..."- Ps. 27:9b; 69:17c; 102:2a; 143:7b;

- de 3 ori apare concluzia: "Îţi ascunzi Faţa..." - Ps. 104:29a; 10:11b; 30:7b;

- şi doar o singură dată expresia: " ...şi nu-şi ascunde Faţa..." - Ps. 22:24b

Dumnezeul care se ascunde...

1. Datorită păcatelor noastre (Is.54:8a)

"într-o izbucnire de mânie...

Ceea ce Îl determină pe Dumnezeu să îşi ascundă Faţa de noi sunt păcatele noastre.Dumnezeu în sfinţenia Sa nu poate să privească păcatul şi de aceea Îşi întoarce, Îşi ascunde Faţa.

Obs. Nu întotdeauna, Dumnezeu când se ascunde o face pentru că noi am păcatuit. Sunt cazuri în care Dumnezeu Îşi
ascunde Faţa de noi pentru că vrea să ne încerce.Neprihănitul Iov păcatuise? Atunci de ce Dumnezeu timp de 37 de capitole s-a ascuns pentru el si pentru cauza lui. Dumnezeu nu s-a ascuns datorită păcatelor lui, ci pentru că Dumnezeu dorea să îl încerce şi în acelaşi timp să demonstreze întregului Univers, chiar şi diavolului, că El încă mai are oameni care Îl slujesc cu devotament în orice context.

2. Doar pentru o clipă (Is. 54:8b)

"Câteva clipe te părăsisem..."-Is.54:7
"Îmi ascunsesem o clipă Faţă de tine..."

Dumnezeu, chiar dacă se ascunde faţă de noi, o face doar pentru o clipă.

3. Şi totuşi ne iubeşte pentru eternitate (Is.54:8c)

"...te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste" -Is. 54:7
"...Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste vecinică"-Is. 54:8c
"Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta dela tine, şi legămîntul Meu de pace nu se va clătina "

Chiar dacă Dumnezeu se ascunde faţă de noi pentru câteva clipe, totuşi EL ne promite că ne va iubi pentru totdeauna, cu condiţia ca noi să ne mărturisim păcatele, să ne pocăim.

Domnul să ne ajute!
Amin

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3411
  • Export PDF: 6
  • Favorită: 1
Opțiuni