Introducere

            Atingând acest subiect foarte controversat în secolul nostru, fiind într-o ipostază în care revelația Lui Dumnezeu este acceptată ca adevăr absolut, nu este destul să crezi ceea ce crezi că este adevărul, dar avem nevoie de înțelepciune de la Dumnezeu, să fim foarte direcți și apți de-a aborda celelalte concepte despre lume și viață și anume componentele lor, care sunt camuflate atât de reușit și se arunca pe scena mondială ca valori creștine, însă în adevăr, miezul lor este pseudo-creștin. Vorbind despre concepte despre lume și viață înțelegem că subiectul cel mai discutat este omul. Și aici și este divergența, deoarece cel care acceptă revelația divină, înțelege că centrul a tot trebuie să fie Dumnezeu. Kant vorbea despre antropologie în două faze: fiziologică și pragmatică. ,,Antropologia fiziologică învață ce face din om natura, cum el este creat și cum se dezvoltă, antropologia pragmatică se ocupă de om ca de o ființă liber gânditoare, încercând să înțeleagă ce el poate deveni, în urma eforturilor personale”[1]. Începând mersul de pe această pistă, unde omul este suma tuturor valorilor, unde gândul că odată și odată omul va fi Dumnezeu aici pe pământ nu părăsește inima secularismului, vom încerca să vedem vlaga din măduva conceptelor umane despre lume și viață. Nu vrem să abordăm fiecare concept despre lume și viață,  însă vom încerca să dăm răspuns la întrebările cu care se confruntă fiecare concept despre lume și viață și anume origine, sens, moralitate și speranță ce modelează un destin, astfel trecând prin ele,  să putem da o notă critică prin prisma revelației Lui Dumnezeu, însă mai mult atingând latura ateistă, ca în cele din urmă să putem construi un concept sănătos creștin despre lume și viață.

1.     Cu toții pornim de la paradigme

 ,,După cum știți, ori ce om are o concepție despre lume și viață. În esență o concepție despre lume și viață, răspunde la patru întrebări necesare – întrebări ce se referă la origine, sens, moralitate și speranță ce modelează un destin”[2]. Trecând prin aceste patru paralele vom încerca să răspundem provocării tematicii noastre, văzând în contradicție, diferite tabere care se luptă de secole.

1.1  Ce este un concept uman despre lume și viață ?

Conceptul despre lume și viață este ca o lentilă intelectuală prin care oamenii privesc realitatea. Culoarea lentilei este un factor determinant în formarea convingerilor despre lume.  Concepția despre lume și viață este o orientare fundamentală a inimii, care poate fi exprimată printr-un set de presupoziții pe care le susține conștient sau subconștient cu privire la structura fundamentală a realității, și care asigură temelia pe ceea ce trăim”[3] Mai mult, o concepție despre lume este un curent filosofic care încearcă să explice cum se leagă și se îmbină diferite aspecte ale realității. Dar nu mai puțin important este să înțelegem consecințele. Aici gândurile ne influențează emoțiile, reacțiile și comportamentul. Gândiți-vă care au fost rezultatele conceptelor despre lume și viață ale lui Adolf Hitler.

,,cel mai puternic trebuie să-l domine pe cel mai slab și să nu se împerecheze cu acesta, căci dacă ar face-o și-ar sacrifica propria natură superioară. Numai cel născut slab poate considera acest principiu crud, și aceasta doar din cauza slăbiciunii naturii și îngustimii minții sale….dacă natura nu dorește ca indivizii mai puternici să se împerecheze cu cei mai slabi, cu atât mai puțin își dorește ea împerecherea dintre o rasă superioară și una inferioară.”[4]

Hitler a considerat această lege a naturii ca fiind ,,foarte logică”. Întradevăr ea a fost atât de logică pentru naziști încât ei au construit lagăre de concentrare ca să-și pună în practică credința că rasa umană nu este doar ,,produsul eredității și al mediului” sau cum le plăcea să spună al ,,sângelui și țărânei”. Citatul de mai sus din Mei Camf ar trebui să ne servească drept tristă amintire că o concepție despre lume și viață are concluzii și consecințe, și ideile și convingerile pot schimba fața lumii.

Haideți acum să mergem prin cele 4 întrebări, la care trebuie să răspundă fiecare concept despre lume și viață.

2.     Originea

2.1 Criza Adevărului

Starea de spirit predominantă este, după cum ne spune Langdon Gilkey ,,sceptică față de toate formulările de ultimă coerență sau de ultimă semnificație, atât speculative cât și Teologice”. Astăzi nimeni nu mai poate da crezare la nimic și nimănui. Dumnezeul cel viu din Biblie Se revelează inevitabil și invincibil. Logosul divin este pretutindeni și întotdeauna canalul de revelație supranaturală. Dumnezeul care se lasă găsit, atribuie abaterea omului de la adevăr și bâjbâirea printre cuvinte exclusiv căilor întortocheate ale omului, și imploră necontenit umanitatea nemulțumită să-și deschidă urechile și ochii către revelația răscumpărătoare pe care i-o oferă.

Cum se explică faptul că marile civilizații apărute în strădania umană de-a lungul istoriei s-au prăbușit una după alta. Oare nu fiindcă de la căderea originară a omului și până în clipa de față, păcatul a apăsat existența omenească într-o criză permanentă a cuvântului și adevărului? Cuvântul Lui Dumnezeu nu are nici un compliment pentru ceea ce se numește progres istoric; ,,mai degrabă el indică pseudo-paradisurile omenești ca fiind veritabile turnuri Babel care întunecă și falsifică adevărul și cuvântul Domnului”[5]. Oscar Cullman scrie cu discernământ că ,,trebuie să respingem ideea falsă că ruperea noastră de mărturiile Biblice a fost cauzat de progresul științei moderne, așa că noi astăzi nu putem crede în istoria mântuirii fiindcă s-a schimbat concepția noastră asupra lumii. Cu alte cuvinte, criza  modernă a adevărului și a cuvântului nu este ceva unic sub raport istoric și cultural.

A existat într-adevăr o vreme în care credința supremă în Dumnezeul revelației profetic – apostolice, manifestată în învierea Lui Isus, Cel răstignit, avea o fascinație asupra minții și a voinței cu mult mai mare decât are astăzi chiar și știința tehnologică. Nu numai oamenii de rând, dar chiar și cei mai nobili și distinși, își începeau ziua cu rugăciune, aduceau Lui Dumnezeu mulțumiri la masă, acceptau cu bucurie călăuzirea zilnică în cele mai mici detalii, și întâmpinau moarte cu încredere totală în viața fericită de apoi.  

În era aceasta a mass mediei, principala misiune a bisericii este aceea de a învinge eclipsarea lui Dumnezeu. Ea trebuie să se angajeze cu tot zelul la hotarele informațiilor și ale presiunii omenești și să dezvăluie Cuvântul și adevărul Lui Dumnezeu umbrite în mod curent. Ea trebuie să ridice mulțimi ruinate spre harul regenerator al Lui Dumnezeu și trebuie să plaseze însăși cultura noastră științifică în slujba strategică a cerințelor universale și implicabile ale Stăpânului Cosmosului.

2.2  Cred că nu există Dumnezeu  (ateismul)

,,Existăm deoarece un grup ciudat de pești au avut niște aripioare neobișnuite, care s-au putut transforma în picioare producând creaturile terestre; existăm deoarece cometele au lovit pământul și au exterminat dinozaurii, dând prin aceasta mamiferelor o șansă pe care altfel n-ar fi avut-o (așadar mulțumiți stelelor voastre norocoase în cel mai literal sens cu putință); existăm deoarece pământul n-a înghețat  niciodată total în timpul erei glaciare, poate că tânjim după un răspuns mai ,,înalt” – dar nu există niciunul. Nu putem descifra sensul vieții într-un mod pasiv în realitățile naturii. Trebuie să ne construim noi singuri răspunsurile – din înțelepciunea noastră și din simțul nostru etic nu există nici o altă cale”. (ateul Stephen Jay Gould)

Gould zice mai departe că: îndată ce înțelegem adevărul acestei realități – că nu există altă realitate în afară de cea pe care ne-o construim noi singuri – departe de-a fi descurajați, ne simțim mai degrabă eliberați. E fine, că el s-a eliberat, dar milioanele de oameni care nu s-au eliberat, când întreaga viață devine un semn al întrebării ce fac ei?  ,,Tăcerea științei ateiste în privința întrebării de ce există ceva în loc să nu existe nimic este, de-a dreptul asurzitoare”[6].

Ateismul crede că nu există Dumnezeu, nici în acest univers, nici în afara Lui. Totul se reduce la cosmos sau univers, iar acesta se autosusține. Printre cei mai de seamă se numără, Karl Marx, Friedrich Nietsche, Sigmund Freud, Jean Paul Satre. Vrem să prezentăm o listă care face lumină asupra credeului lor.

-        Dumnezeu – nu există, doar universul există

-        Universul – este etern sau a apărut întâmplător

-        Omul (origine) -  a evoluat, este un aglomerat, de molecule și nu este veșnic

-        Răul (origine) – este real, cauzat de ignoranța umană

-        Răul (destin) – poate fi eradicat de om prin educație

-        Etica (baza) – este creată și întemeiată de om

-        Etica (natura) – este relativ, determinată de situație

Religia ca ,,opiul maselor” a cunoscut o dezvoltarea ulterioară în gândirea Lui Marx. Intrând la universitatea din Berlin și fiind înconjurat de filozofia și teologia gânditorilor ca Ludwig Feuerbach, Max Steiner, Moses Hess și ulterior Friedrich Engels, Marx a devenit ateu, proclamând ,,este clar precum soarele și evident precum ziua că nu există Dumnezeu și, mai mult că nu poate exista Dumnezeu”, omul este ființa supremă pentru om. Deci pentru Marx omul este Dumnezeu. omul la creat pe Dumnezeu după chipul lui. Omul a creat religia pentru a se închina înaintea lui însuși ,,omul a căutat o ființă supraumană în realitatea fantastică a cerului și nu a găsit acolo nimic altceva decât propria lui Reflexie”. Astfel cum omul este Dumnezeu el trebuie să ia controlul asupra realității și să o modeleze în folosul lor. Religia în conceptul lui Marx este doar un antidepresiv, pentru clasa muncitoare oprimată.

3.     Sensul

3.1 Golul din sufletul omului

Sensul vieții constă în a nu căuta sensul vieții, dacă ți-L dă Dumnezeu de sus (Bernard Show). Această mică propozițiile rezumă probabil strigătul de secole, expus în dezbateri, cărți și îndoieli. ,,Există totuși un lucru asupra căruia teiștii și ateiștii sunt de acord, și anume indiferent care ar fi punctul de plecare noi trebuie să dăm un răspuns la întrebarea privitoare la sensul vieții.”[7] Dacă viața este întâmplătoare, atunci principala consecință este că existența nu poate avea un sens și un scop ultim. Această consecință este punctul vulnerabil al ateismului, toți oamenii la nivel individual și colectiv,  tânjesc după un sens, și dacă este scop este și nădejde, aici este și sensul. Doar în iad oamenii vor fi lipsiți de nădejde, pe pământ totuși nădejdea este, ești ateu sau nu, fiecare om are nădejde.

Unul din cele mai frecvente răspunsuri care continuăm să le auzim este că golul din sufletul omului continuă să le urmărească viața, în ciuda succesului obținut. Deși nimeni nu recunoaște cu plăcere acest lucru, ceea ce le conferă sens multora, în special în țările cu oportunități de dezvoltare economică, este un standard de viață ridicat, chiar dacă el uneori cere să fie plătit cu viața. Totuși mărturiile unor oameni care au ajuns piscurile semețe, arată că este dezamăgire ,,După cea de-a doua sa victorie de la Wimbledon , Boris Becher a uimit întreaga lume că se luptă cu gândul sinuciderii”[8]. În disperarea strigătului sufletului uman se pare că Nici o moarte nici o tragedie, nici o atrocitate – nimic nu mai contează cu adevărat. Viața este complet lipsită de sens, fără nici un scop. Sensul ultim al omului este însuși omul.

Deși omul plictisit tânjește să i se întâmple ceva, dezamăgitor este faptul că atunci când lucrurile după care tânjește se întâmplă cu adevărat în viața lui, el le golește tocmai de sensul după care tânjește inconștient, folosindu-le ca pe niște mijloace de divertisment. În cultura populară până și a doua venire a Lui Isus Cristos devine fior sterp… nici o distracție nu poate vindeca plictisitul, întocmai cum anturajul caută cu atâta asiduitate nu poate risipi singurătatea, omul plictisit este singur pentru el însuși, nu pentru alții, cum ar fi tentat să creadă. Acestuia îi lipsește individualitatea și capacitatea de-a experimenta. Și nici o distracție nu i le poate da înapoi. Prin urmare, el își continuă viața nealinat și flămând.”[9]

Viața trăită fără Dumnezeu creează  nu numai o tensiune enormă pentru moralitate, speranță și sens; ea  înseamnă totodată și un angajament absolut față de o filozofie cu privire la esența și destinul vieții care, dacă se dovedește falsă, nu garantează absolut nici un ajutor sau mângâiere. O asemenea credință este cerută din partea celui care are un mod de viață antiteistă. Bernard Russel și alții care și-au trăit viața pe căile răzvrătirii s-au lăudat adesea cu ce I-ar spune ei Lui Dumnezeu, dacă ar avea surpriza după poarte să-L întâlnească. Ele sună mai bine acum, înainte  de marea trecere, decât vor suna după aceea. Priviți o listă de oameni care în timpul vieții lor nu aveau dubii deloc în poziția lor antiteistă, și care sensul vieții lor costa în a nega existența Lui Dumnezeu, însă cuvintele de pe patul de moarte au arătat altceva.

Voltaire: pe patul de moarte cerea să fie lângă el un preot, sora medicală care a asistat la moartea lui a spus ,,pentru toți banii din Europa nu aș mai vrea să văd moartea lui”

Engels: pe patul de moarte zice ,,noi trebuie să înapoiem viața celui, care a murit pe cruce pentru noi.

Lenin: spre sfârșitul vieții sale cerea iertare și scaunelor și meselor ,,noi am mers pe o cale greșită, Rusiei îi trebuia faptele a zece Francisc Dassisi.

Hans Frank: Un nazist din minister, înainte de spânzurare, spunea: moartea aceasta o primesc ca o răsplată pentru toate relele care le-am făcut. Dar eu totuși am nădejdea către Dumnezeu, și către mila sa, care poate mă va salva. 

Mao Dze–Dun: în interviul jurnalului anglican ,,Snow”(1971) Mao spune: degrabă eu voi sta înaintea Lui Dumnezeu. în 1936 Mao sa îmbolnăvit foarte tare, el a cerut să fie botezat.

Ieroslavskii (pseudonim): Președintele internațional al antiteiștilor, înainte de moarte se adrese către Stalin ,,ardeți-mi toate cărțile, îl vedeți pe cel Sfânt, El de mult mă așteaptă pe mine, El este aici ardeți cărțile mele.

Karl Marx: iată ce spune infirmiera casei lui ,,Karl era un om temător de Dumnezeu, când el era bolnav se ruga singur în camera Lui, înaintea lumânărilor aprinse”

De la primul război mondial încoace, mulți savanți germani și francezi ce-l interpretează pe om conform categoriilor contemporane al libertății umane, localizează existența reală a omului pur și simplu în decizia personală. Doar propria perspectivă de credință a omului e ceea care învinge lumea impersonală a științei, creează și modelează realitatea istorică. Apoi, mai există pozitivismul logic ,,el consideră semnificative numai acele afirmații care sânt falsificabile din punct de vedere empiric și dea ceea respinge toate afirmațiile despre Dumnezeu ca fiind niște absurdități goale sub aspecte cognitiv”[10]

Dacă omul este ultima instanță, creatorul tuturor lucrurilor sensurilor și  valorilor – sensul sinelui și valoarea societății, sensul istoriei și valoarea vieții, sensul cosmosului și valoarea adevărului - și chiar sensul istoriei valoarea valorii – atunci un vast spectru de mituri, moderne și antice deopotrivă, sânt libere să domine domeniul interpretărilor, fără să fie contestate. În acest caz nimeni nu trebuie să prindă o mai mare sau o mai mică valabilitate pentru un mit sau altul, fie el mitul hitlerist, marxist etc.

Revelația scripturală cristalizează ideea că sensul cosmosului, al omului și al istoriei este dat transcendental sub forma revelației divine, inteligibile ,,Pe această bază, creștinismul afirmă că oferă acea concepție durabilă, care, numai ea singură, face posibilă unitatea permanentă a teologiei, filozofiei, istoriei și științei”[11]

4.     Moralitatea

4.1 Oare nu există morală ?

Concepția ateistă despre lume și viață, și un mod de viață haotic, fără sens, lipsit de vreo esență ultimă transcendentală, nu duce doar la moartea sensului, ci și la moartea judecății morale. Sam Harris afirmă că în lume nu există o ordine morală obiectivă. Dacă uciderea inocenților este un lucru rău, el este rău nu fiindcă știința ne spune, ci fiindcă orice viață are o valoare intrinsecă, fiecare om are o valoare, noi nu putem limita omul la un simplu ,,homos sovieticos”. Un ateist nu are cum să susțină vreo preferință morală decât prin mijloace subiective, adică pe baza preferințelor sale personale, sau ale mediului său. Nimeni nu poate face afirmații absolute pornind de la propriile sale sentimente într-o anumită problemă, de aceea ei sunt nevoiți să recunoască că judecata morală nu este rațională fără Dumnezeu.

Bertrand Russel într-o dezbatere la avut pe interlocutorul său pe preotul iezuit Frederick Copleston, în aceasta mergea vorba de morală. În care Russel a încercat să o evite. Dar atunci când Copleston l-a întrebat cum face diferență între bine și rău, Russel nu a putut răspunde, decât acest argument ,,nu am altă justificare în această privință decât pentru a distinge între albastru și galben…văd că sunt diferite. Bine zice Copleston, dumneavoastră faceți distincția între albastru și galben cu ajutorul  văzului, dar care este barometrul delimitării binelui de rău?

Când afirmi că există rău, trebuie să presupui că există și bine. Dacă afirmi că există bine, trebuie să presupui că există o lege morală pe baza căreia distingi între bine și rău. Trebuie să existe un standard în funcție de care să determini ce este bine? și ce este rău? Când afirmi o lege morală, trebuie să postulezi și un dătător al legii morale – adică sursa legii morale. Valorile obiective există, doar dacă există Dumnezeu.

4.2. Unde e antiteismul când sufăr

      Suferința este fără îndoială, cea mai puternică piedică în calea credinței în Dumnezeu. întreaga zbatere a omului este amplificată de experiența morții – formula ultimă de durere și suferință–care, potrivit lui Camus, este unica problemă a filozofiei. Și Când facem pasul următor scepticul, își pune întrebarea dacă Dumnezeu, a știut că creează o lume unde va fi durere, omor etc. de ce a făcut-o? Ei ne d-au patru alternative.

a.      Să nu creeze nici o lume

b.     Să creeze o lume în care să nu existe categoria de bine și de rău, o lume amorală, robotizată

c.      O lume în care să se poată alege doar binele

d.     O lume, care o avem așa cum este. Cu bine și cu rău.

Vedeți ca problema chiar e mare aici. Dacă universul în care trăim nu este unul moral, atunci de ce să punem problema în termeni morali ? de ce să abordăm durerea în felul acesta?  Pe de altă parte, dacă universul este într-adevăr unul moral. Nu este oare posibil ca întreaga experiență a durerii și a suferinței să fie cu adevărat megafonul lui Dumnezeu prin care Acesta ne atrage atenția asupra unei realități morale? Însă dacă trăim într-o lume morală, întrebarea se întoarce împotriva ei însăși. în această situație, antiteismul se confruntă cu o dilemă morală și logică. Dacă întrebarea pe care el o ridică are sens, ea este autoincriminatorie – adică dacă universul nostru este unul moral, atunci criticul trebuie să-și confrunte propria imoralitate ,,Pe de altă parte, dacă întrebarea e lipsită de sens, întrucât răul nu este o categorie validă într-o lume materialistă și fără Dumnezeu, atunci criticul trăiește într-o contradicție prin faptul că își formulează critica împotriva Lui Dumnezeu în termeni morali”[12] Într-un fel sau altul, ori întrebarea, ori cel ce întreabă se anulează pe sine.  

4.3 Suferința în folosul nostru

,,O fetiță de trei ani din Elk River, Minnesota, care suferă de o maladie rară ce se manifestă prin lipsa de sensibilitate la durere și care se numește SCDA – sensibilitatea Congenitală la durere cu Anhidroză, adică cine suferă de această boală nu simte durerea, nu transpiră, și nu varsă lacrimi, în întreaga lume sunt cunoscute aproximativ o sută de persoane care suferă de o asemenea maladie. Micuța Gabby Gingras este supravegheată tot timpul. Pe când avea doar patru luni, părinții ei au observat că își mușcă degetele până când aceasta sângerează, fără să simtă nici un fel de disconfort. La doi ani a trebuit să i se scoată dinții, ca să nu se multe singură  provocându-și răni serioase. Putea să-și pună mâna pe o plită fierbinte, fără să simtă nici o urmă de durere. De asemenea trebuia să poarte tot timpul ochelari de protecție, căci oricând putea primejdios să-și zgârie corneea. Fetița mărturisește că vrea să plângă uneori și nu are lacrimi. Viața ei este într-un continuu pericol”[13]

Părinții copiilor bolnavi de SCDA au o singură rugăciune, ca copii lor să simtă durerea. Chiar dacă Dumnezeu și zice că ceva este bun nu numaidecât înseamnă  că noi am înțeles că lucrul acesta este bun. Noi acum citind scriptura înțelegem ce este bine, și ce este rău. Toate lucrurile create au fost bune, dar bune pentru cine, oare nu pentru Dumnezeu, dacă să ne ducem în grădina eden. Înțelegea oare omul că toate lucrurile create de Dumnezeu erau bune, doar atunci când a păcătuit a înțeles ce este bine și ce este rău.

Tu poți folosi de bine ne știind că acesta este bine, și doar atunci când apare răul înțelegi că ceea ce a fost era bine.  Într-o lume în care ar fi doar roboți nu pot fi întrebări. Doar într-o lume în care noi trăim, noi putem pune întrebări. Și Dumnezeu creează așa o lume unde permite ca omul ă să poată să-l învinuiască pe Dumnezeu. Dumnezeu a creat o lume  unde vor fi nevoi, suferințe, și totuși, El merge mai departe știind că noi îl vom învinui pentru de aceasta. Doar pe această cale noi putem gândi că ar fi putut exista o lume mai bună. De unde noi știm că ar fi putut exista o lume mai bună ? scopul final a tuturor lucrurilor nu este ceea ce noi vedem, dar ceea ce ne așteaptă.

Cel ne-desăvârșit nu poate să-l învinuiască să-l judece pe cel desăvârșit. Pentru că dacă este așa, atunci el nu este desăvârșit. Ori noi suntem mai desăvârșiți ca El, deoarece noi vedem mai mult decât vede El. Iov a spus că am făcut-o dar nu o voi mai face, pentru că atunci când a intrat în discuție Dumnezeu, Iov a înțeles, că Dumnezeu are ce spune. Noi încercăm în lumea aceasta să lămurim existența Lui Dumnezeu și a răului. Noi suntem liber pentru a alege. Alegem să fim mulțumitor, ori să spunem că El este vinovat de ceea ce ni se întâmplă. Aici sufere ei în doi, omul din cauza păcatului Dumnezeu pentru om, El este un Dumnezeu care știe ce înseamnă rău. Făcându-L pe Dumnezeu vinovat de rău, rău alegi.

5.     Speranța

Altceva ce mai moare în ateism este Speranța. Fără a avea motive ca să spere oamenii își vor crea tot felul de substituite și se vor supune unor ritualuri cultice pe care le-au conceput în dorința de-a dobândi speranță. Odată ce ai credință într-un Dumnezeu creator, viu, lucrător, omul trăiește cu speranță, speranța că odată va dobândi viața veșnică. Orice om din orice parte a lumii, nu este lipsit de morală, de gândul veșniciei, și de moarte. Confruntându-te cu morală, realizezi că este bine și este rău, alegând răul se asociază îndată cu moartea nu doar trupească, dar veșnică. Ajungând să discuți despre moartea, înțelegi că există dincolo de ea o altă viață. Gândul veșniciei nu a părăsit creierul omului niciodată, golul din sufletul omului, mereu a dat de știre, și nici un substituit nu va putea satisface setea după Dumnezeu, diavolul știind acest lucru, îndată îți va propune o religie falsă, doar să nu-l cauți pe Dumnezeu adevărat. Vrem să răspundem ateului, că chiar practicând o religie falsă, omul oricum trăiește cu speranță în inima sa. Pare prea simplă această ideea budistă – ateistă, sensul fiind într-o eliberare de tine însuți, în capăt având o anihilare completă.

5.1 Testul Lui Blaise Pascal

Într-o conversație cu autorul  și pastorul Rick Warren în revista Newsweek, Harris a ratat sensul pariului pascalian. Filozoful francez Blaise Pascal nu a vrut să spună că își riscă prin acest pariu credința, ci mai degrabă că există două teste ale credinței și anume: testul empiric – acela care se bazează pe cercetare, investigație; și testul existențial – care se bazează pe experiență personală. Negând existența Lui Dumnezeu, Sam Harris își lasă o singură opțiune în căutarea sa după fericire și semnificație, anume testul existențial al împlinirii de sine.  

Cel ce crede în Dumnezeu și îl urmează pe Isus are la dispoziție are la dispoziția nu numai testul existențial, care e supus circumstanțelor și condițiilor, ci și testul empiric al persoanei, și lucrării Lui Isus Cristos. Dar când se pune problema moralității și a sensului, aceștia nu au de unde să caute un cadru de referință dincolo de ei înșiși; iar dacă supozițiile lor sunt adevărate, sfera existențială este singura direcție legitimă în care pot căuta după sens. Pascal spune de fapt că dacă testul existențial este singura opțiune care i-ar rămas pentru găsirea sensului în viață, dorințele profunde ale inimii îi sunt satisfăcute, de aceea se simte împlinit. În cel mai rău caz, dacă ateul are dreptate și moartea este uitare, Pascal ar fi satisfăcut totuși singur test pe care ateul îl are pentru credința și ar fi găsit că relația lui cu Isus a fost împlinitoare din punct de vedere existențial. Ca creștin, el a satisfăcut testul lui de adevăr în persoana Lui Isus – testul empiric - și testul existențial propus de ateu. De aceea a spus el că nu poate pierde pariul, orice test ar fi folosit.

6.     Concluzie

Deci trăind în secolul nostru înțelegem că avem o gamă mare de concepte despre lume și viață, noi nu am mers să arătăm fiecare concept în parte să nu fim prea subtili, însă referindu-ne mai mult la ateism, ceea ce predomină mai mult astăzi în conceptele oamenilor. Am vrut să vedem întradevăr, cât de vădit pare a fi existența Lui Dumnezeu, revelat prin Scriptură, și totuși antiteismul persistă cu putere în conceptele oamenilor. Sunt două tabere în ziua de azi care nu se vor împăca până la sfârșitul veacului.  Să admitem că Dumnezeu există din perspectiva antiteistă, dacă ateistul moare și Dumnezeu există el a pierdut tot, dacă eu îl am pe Cristos ca Domn, și mor, nu am pierdut nimic, fiindcă el există și alegerea mea nu mă păgubește.

1.     McLeish Archibald ,,When We are Gods” Saturday Reviw, 1967

2.     F. H. Henry Carl ,,Dumnezeu, revelație și autoritate  vol1”, Ed. Creștină Oradea, Copyright 1976

3.     Tennyson Alfred Lord, In memoriam” VI, 2 în Tennyson”s Poetry, ed. Robert W. Hale, jr., Norton, New York-Londra, 1971

4.     Adolf Hitler ,,Mein Camf”, New York, N.Y.:Hurst and Mlackett, 1942

5.     Zacharias Ravi ,,Poate omul să trăiască fără Dumnezeu” Ed. Oradea, Cartea Creștină, 2009

6.     Zacharias Ravi ,,Sfârșitul Rațiunii” Editura Creștină, Oradea, 2010

7.     Sire James W. ,,Universul de lângă noi” Ed. Cartea Creștină Oradea, 2005

8.     Фролов И.Т.  ,,ЧЕЛОВЕК” Москва, издательство Республика, 1995