Originea Shed

„Au adus jertfe dracilor (Shed), unor idoli care nu sunt dumnezei, unor dumnezei pe care nu-i cunoşteau, dumnezei noi, veniţi de curând, de care nu se temuseră părinţii voştri.” – Deuteronom 32:17

Cu cât privim mai în profunzime cuvintele lui Moise, cu atât devine mai ciudat întregul verset. Primul lucru pe care îl observăm este că sacrificiile au fost făcute către Shed de către israeliţi. Al doilea aspect al acestui scenariu straniu este că Moise arată că erau „dumnezei” noi, de care nici măcar părinţii lor nu s-au temut. Pentru a menţine perspectiva, trebuie să ne amintim că israeliţii tocmai fuseseră eliberaţi din Egipt, unde veneraseră diferiţi dumnezei. Shed erau complet diferiţi de dumnezeii care erau veneraţi în Egipt. Moise ne spune de asemenea că erau „dumnezei noi, veniţi de curând”.

• Nou – Chadash (ebraică) – Lucru nou, ceva nou.

Nu numai că evreii aduceau jerfe acestor Shed, dar Moise arată că părinţii lor nu s-au temut de ei. Ceea ce pare să implice că israeliţii aveau o teamă reală de Shed, care nu existase în generaţiile anterioare. Să aruncăm o privire cuvântului folosit pentru teamă în ebraică.

• Teamă – Sa’ar (ebraică) – a tremura, a-i fi înfiorător de teamă.

Israeliţii erau mai mult decât speriaţi; echivalentul englezesc al cuvântului sa’ar ar fi „îngrozit”. Nu numai că erau îngroziţi, dar din cartea Psalmilor aflăm cât de îngroziţi erau şi ce fel de sacrificii aduceau pentru Shed.

„Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli [demoni, versiunea engleză].” – Psalmul 106:37

Israeliţii erau atât de speriaţi încât au început să-şi sacrifice proprii fii şi fiice. Ce fel de entitate ar face o persoană să-i fie atât de teamă încât să-şi omoare propria carne şi propriul sânge ca sacrificiu? Din nefericire, Biblia nu ne dă o descriere a acestor entităţi, dar era o altă cultură în zonă, care se închina la Shed şi care a păstrat înregistrări foarte detaliate despre ei, care includ sculpturi şi picturi.

Asirienii şi babilonienii venerau creaturi cunoscute ca Shedu. Ambele culturi erau legate îndeaproape şi vorbeau limba semitică akkadiana, care era foarte similară ebraicii antice. Conform credinţelor vremii, Lamassu (de gen feminin) şi Shedu (de gen masculin) erau aceeaşi creatură. Aceste fiinţe erau zugrăvite în modul următor:

Conform culturilor asiriană şi babilonoană, Shedu erau hibrizi cu corp de taur, aripi de vultur şi cap de om. Poveşti despre creaturi hibride apar în general în două perioade: în istoria foarte veche şi în timpurile moderne. În timp ce continuăm să cercetăm originea demonilor, vom vedea că există o legătură foarte strânsă între demoni şi creaturile hibride.

Minister Dante Fortson, The Origins of Demons – Part 1. Copyright © Minister Dante Fortson. Pentru articolul în engleză, vezi http://ministerfortson.com/?p=3722.

Originea demonilor – Partea 2

Originea Sa’iyr

Sa’iyr este un grup interesant de fiinţe spirituale fiindcă, precum Shed, erau şi ele considerate hibrizi. Iată cum defineşte cuvântul Sa’iyr Concordanţa Strong:

• Sa’iyr (ebraică) – Satir, faun, ţap, păros

Originea cuvântului Sa’iyr este sa’ar (a tremura, a-i fi îngrozitor de teamă), de care am dat anterior. Poveştile despre fauni şi satiri sunt cele mai răspîndite în miturile şi legendele altor culturi, dar găsim o referinţă la aceleaşi creaturi în Vechiul Testament. Deci ce sunt mai exact faunii şi satirii?

„Faunul este o manifestare a spiritelor pădurii şi animalelor, jumătate om – jumătate ţap (de la cap la piept fiind jumătatea umană, dar având coarne de ţap), care ajuta oamenii sau li se împotrivea, după capriciile sale. Romanii credeau că faunii inspirau teamă oamenilor care călătoreau în locuri izolate, îndepărtate sau sălbatice.”

Precum am văzut, originea credinţelor în satir îşi au rădăcina în cuvântul evreiesc pentru teamă. La peste o mie de ani mai târziu, romanii aveau aceeaşi convingere că asemenea creaturi hibride provocau teamă în inimile oamenilor care călătoreau singuri. Evreii se temeau de aceste creaturi şi drept rezultat, le şi venerau şi le aduceau sacrificii.

„Să nu-şi mai aducă jertfele lor la idolii [demoni, versiunea engleză] cu care curvesc. Aceasta va fi o lege veşnică pentru ei şi pentru urmaşii lor.” – Levitic 17:7

Cuvintele pe care le foloseşte în versetul de mai sus Dumnezeu când vorbeşte cu Moise sunt interesante, fiindcă oferă o legătură între Sa’iyr şi o altă legendă în jurul acestor creaturi. Dumnezeu Se referă la oameni „curvind” cu Sa’iyr. Cuvântul evreiesc folosit este zanah, care este tradus ca prostituată, curvă, a curvi şi curvie în Vechiul Testament. Mare parte din învăţătura Bisericii despre curvie a fost diluată, ca să însemne doar sex. Totuşi, de-a lungul Bibliei, există o legătură strânsă între curvie şi închinarea păgână. În fiecare legendă despre fauni şi satiri, ei sunt foarte cunoscuţi pentru escapadele lor sexuale cu femeile umane şi uneori cu bărbaţii.

„Satirii sunt descrişi ca ştrengari dar fără curaj, subversivi şi periculoşi, dar timizi şi laşi. Creaturi dionisiace, sunt iubitori de vin şi femei, şi sunt gata pentru orice plăcere fizică.” [2]

În lista de activităţi din mitologia despre satir, se află asocierea lor cu muzica, dansul, joaca şi orgiile. Vechiul Testament conţine de fapt o referinţă care asociază satirul cu dansul.

„Ci fiarele pustiului îşi vor face culcuşul acolo, bufniţele îi vor umple casele, struţii vor locui acolo, şi stafiile se vor juca [satirii vor dansa, versiunea engleză] acolo.” – Isaia 13:21

Cuvântul tradus ca satir în versetul de mai sus este acelaşi cuvânt tradus ca demoni în Levitic 17:7. Această legendă ne face să ne întoarcem la întrebarea: Au fost poveştile despre astfel de creaturi mai mult decât doar mit şi legendă?” Când continuăm să cercetăm despre Sa’iyr, întâlnim în special unul despre care se spune că este originea cuvântului „pandemoniun”.

„Pan l-a ajutat pe fratele lui adoptiv în bătălia cu titanii, scoţând un ţipăt oribil şi făcându-i să se împrăştie îngroziţi.”

Conform legendei, ţipătul lui Pan a fost cel care a condus la pan-demonium printre rivalii săi. Cuvântul grecesc daimonium se referă la a fi sub influenţa unui demon. Pandemonium se traduce literal ca „sub controlul demonic al lui Pan”. Povestea lui Pan este legată de o mare luptă în ceruri din cultura greacă, dar când privim mai atent în cultura evreiască, găsim o poveste similară despre un înger căzut cu numele de Azazel. Numele Azazel a fost folosit în filmul „Fallen” [Căzut din cer] avându-l în rolul principal pe Denzel Washington. În film, Azazel a fost prezentat ca un demon al regiunii păduroase, care avea puterea de a poseda oameni şi animale. Surprinzător, găsim o menţiune despre Azazel în Biblie, în asociere cu păcatul şi ţapii.

„Aaron să arunce sorţi pentru cei doi ţapi: un sorţ pentru Domnul şi un sorţ pentru Azazel [ţapul ispăşitor, versiunea engleză].” – Levitic 16:8

Este important de specificat că acest ţap nu era îngerul căzut despre care este vorba. Cuvântul evreiesc tradus ca ţap ispăşitor este Azazel, care înseamnă „ţapul care s-a rătăcit”. Povestea lui Azazel este de fapt o convingere ebraică foarte veche care nu vine din Biblie, ci din evenimente despre care ei cred că au avut loc înainte de potopul lui Noe.

„Azazel este reprezentat în Cartea lui Enoh ca unul dintre conducătorii Veghetorilor răzvrătiţi din timpul care a precedat potopul; el i-a învăţat pe bărbaţi să facă săbii, cuțite, scuturi şi platoșe, iar pe femei, arta înşelătoriei, împodobindu-şi trupul, vopsinduşi părul şi pictându-şi faţa şi sprâncenele, şi de asemenea le-a revelat oamenilor secretele vrăjitoriei şi le-a corupt obiceiurile, ducându-i la nelegiuire şi necurăţie; până ce, în sfârşit, la porunca Domnului a fost legat de mâini şi de picioare de arhanghelul Rafael şi înlănţuit de stâncile aspre şi ascuţite de la [Ha] Duduael (= Beth Ḥadudo), unde va rămâne în întuneric până la marea Zi a Judecăţii, când va fi aruncat în foc pentru a fi ars etern.”

Această credinţă specifică provine din 1 Enoh, care a fost ascunsă în Coran, împreună cu alte cărţi din Biblie. 1 Enoh apare şi în Biblia Etiopiană şi în multe alte traduceri timpurii. A fost de asemenea o carte foarte populară în timpul perioadei celui de al doilea templu, şi se face referire la ea atât de către Petru cât şi de către Iuda. În timp ce nu este considerată Scriptură, atât evreii cât şi creştinii de la început o considerau ca fiind o carte foarte importantă, care reflecta credinţele timpurii despre potopul lui Noe. Creaţia satirului a început cu un înger căzut care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu? În timp ce nu putem spune sigur aceasta, pare să se potrivească mobilului îngerilor căzuţi, care vroiau să corupă toată creaţia lui Dumnezeu.

Minister Dante Fortson, The Origins of Demons – Part 2. Copyright © Minister Dante Fortson. Pentru articolul în engleză, vezi http://ministerfortson.com/?p=2547.

Originea demonilor – Partea 3

Pentru cei care au fost condiţionaţi toată viaţa să creadă că hibrizii sunt materialul din care este alcătuită mitologia, informaţiile de mai sus nu prezintă prea multă greutate. Ceea ce nu înseamnă că hibrizii au fost creaţi fără motiv. De fapt se pare că există un motiv foarte valid pentru ca îngerii căzuţi, în special Lucifer, să încerce să creeze o creatură hibrid.

„Tu ziceai în inima ta: Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei, mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.” – Isaia 14:13-14

Ambiţia lui Lucifer a fost să fie ca Dumnezeu în orice mod posibil. Pentru a-şi atinge scopul, era necesar să imite ceea ce Dumnezeu crease deja. Problema cu hibrizii nu este că apar în toată lumea în miturile şi legendele altor culturi, ci că apar în Biblie ca păzitori ai tronului lui Dumnezeu. Este posibil că Satan încerca să copieze creaturi care au fost făcute de Dumnezeu.

„Tot în mijloc se mai vedeau patru făpturi vii a căror înfăţişare avea o asemănare omenească. Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte, şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel şi scânteiau ca nişte aramă lustruită. Sub aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mâini de om; şi toate patru aveau feţe şi aripi. Aripile lor erau prinse una de alta. Şi când mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte. Cât despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o faţă de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o faţă de bou; iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur.” – Ezechiel 1:5-10

În timp ce nu este descrierea exactă a lui Shedu pe care îl venerau asirienii, există câteva similarităţi care ies în evidenţă:

• Picior de viţel

• Aripi multiple

• Faţă de om

Este o coincidenţă, sau este dovada că hibrizii mitologiei îşi au originea în încercarea lui Lucifer de „a fi ca Cel Prea Înalt”? Aici pătrunde lupta spirituală în domeniul fizic. Este pe deplin posibil ca atunci când privim sculptura unui Shedu, să privim în urmă la o perioadă a istoriei în care abominaţiile care au luat naştere în mintea lui Lucifer şi a altor îngeri căzuţi, să fi păşit cu adevărat pe Pământ. Chiar mai tulburător este că ştiinţa caută în mod activ crearea hibrizilor om/animal, în mare măsură precum cei menţionaţi în mituri şi legende de-a lungul istoriei.