„Aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte dupa socotinţa fiecăruia” (2 Petru 1:20)

„Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (2 Tesaloniceni 2:15)

• Un scurt cadru istoric informativ al acestei epistole

Ne stă în faţă un verset din Sfânta Scriptură care constitue justificarea biblică a tradiţiei orale în cadrul ortodoxiei. Înainte de a ne avânta în comentarea acestui verset socotesc foarte utile câteva informaţii cu caracter istoric la adresa acestei epistole.

Epistolele 1 şi 2 Tesaloniceni au fost scrise de Pavel la anul 51 d.H. Dar înainte de ele, Pavel scrisese deja Epistola sa către Galateni – în jurul anilor 48 sau 49 d.H. Deci să reţinem, Pavel a scris mai întâi Galatenilor, şi apoi Tesalonicenilor. Detaliul acesta este foarte important de reţinut având în vedere textul de la Galateni 1:8-9, unde citim următoarele instrucţiuni: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit - să fie anatema!”

Pavel a scris, aşadar, aceste două versete de la Galateni 1:8-9 ÎNAINTE de a scrie epistolele către Tesaloniceni. Iar în aceste versete porunceşte ferm Galatenilor să nu accepte nimic altceva decât aţi primit. Îi îndeamnă, prin aceasta, să urmeze exemplul Domnului Iisus Care, când a fost ispitit în pustie a rămas la ce primise, adică la ceea ce era scris în Cuvântul lui Dumnezeu răspunzând Satanei de trei ori cu scris este! (Matei 4). Pavel merge apoi mai departe şi le spune că, dacă se va întâmpla vreodată prin cine ştie ce împrejurare ca el însuşi, adică Pavel, să vină cu vreo altă evanghelie în afară de aceea pe care a scris-o şi pe care ei o aveau pentru că o primiseră deja, chiar şi el, Pavel, să fie anatema. Iar în versetul 9, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu anatemizează chiar şi un înger din cer care ar îndrăzni să spună ceva diferit de ceea ce propovăduise deja Pavel. Şi cu riscul că am să mă repet vreau să mai precizez încă odată că Pavel (desigur, e vorba despre Duhul Sfânt prin Pavel) a stabilit acest canon dumnezeiesc cu privire la evanghelia pe care o propovăduise şi care fusese primită, cu cel puţin doi ani înainte de a scrie textul de la 2 Tesaloniceni 2:15.

• Analiza literară

Urmează acum să citim împreună versetul acesta pe secvenţe căutând să înţelegem cât mai exact mesajul pe care vrea Duhul Sfânt să ni-l transmită. Vom lua câte o secvenţă de verset şi o vom analiza în lumina contextului căutând ca prin relaţia cu alte texte din Scriptură să găsim în ce măsură autorizează acest verset tradiţia orală – sau nu. Este imperativ ca, ori de câte ori ne întemeiem o învăţătura sau alta pe un text din Scriptură, să ţinem cont de contextul întreg al Cuvântului lui Dumnezeu. Căci oricine vrea să folosească Scriptura ca bază pentru o doctrină sau alta trebuie să ţină cont de toată Scriptura deoarece, aşa cum citim la 2 Timotei 3:16, „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu”, nu numai un verset sau un text izolat care favorizează mai bine învăţătura denominaţiunii religioase din care facem parte. De altfel, asupra acestui fapt Scriptura ne atrage atenţia prin textul de la 2 Petru 1:20 unde ni se face cunoscut că „nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia”. Adică nu am voie să iau un verset sau un text izolat şi să-i dau interpretarea după socotinţa mea, a denominaţiunii religioase din care fac parte, nici după socotinţa celor mai mari sfinţi de pe Pământ, ba încă nici chiar după socotinţa unui înger din cer (Galateni 1:8-9). De ce? Pentru că, aşa cum citim mai departe tot în 2 Petru 1 la versetul 21, „niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu (cei aproximativ 40 de oameni sfinţi folosiţi de Dumnezeu în scrierea Scripturii) au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt”.

Astfel dar, conformându-ne principiilor Duhului Sfânt în ce priveşte intepretarea Sfintei Scripturi vom purcede şi noi la analiza versetului acestuia prin citirea lui cu atenţie, folosind şi alte adevăruri ale Duhului Sfânt de pe întinsul Scripturii, menite să ne aducă lumina deplină asupra înţelesului pe care a avut în vedere să ni-l transmită. Apoi vom lua ca învăţătură numai aceea ce se potriveşte desăvârşit cu celelalte învăţături ale Duhului Sfânt de pe tot întinsul Sfintei Scripturi.

• Deci, dar, fraţilor...

Cu aceste cuvinte începe textul de la 2 Tes. 2:15. Notăm, prima dată, conjuncţia deci, un cuvânt de legătură care ne obligă să luăm în seamă cele spuse mai înainte de către Apostol. Tematica acestui capitol 2 de la 2 Tesaloniceni priveşte ferirea credincioşilor de duhul de amăgire al celui rău cu privire la ziua venirii Domnului prin zvonuri care circulau sub formă de cuvinte. Apostolul îi îndeamnă pe fraţii aceştia cărora le vorbise până aici, să rămână neclintiţi şi să nu se lase zdruncinaţi de astfel de veşti zvonite. Hotărât lucru, îndemnurile acestea sunt tot atât de valabile şi pentru toţi creştinii de azi dar, o să vedem mai jos, trebuie ţinut cont de contextul în care le-a fost adresat acest îndemn specific Tesalonicenilor, la vremea aceea. În felul acesta vom putea înţelege limpede actualitatea acestui verset aplicată şi la vremurile noastre care, aşa cum am arătat deja mai sus, trebuie neapărat să fie în desăvârşită concordanţă cu adevărul stipulat de Pavel, cu cca 2 ani mai înainte, în Galateni 1:8-9, cât şi alte texte ale Sfintei Scripturi.

• staţi neclintiţi...

A sta neclintit presupune în mod obligatoriu un suport sigur, concret, solid. Dacă vreau ca eu să stau neclintit suportul trebuie să fie prin definiţie neclintit. Despre care alt suport mai neclintit se poate vorbi în afară de Sfânta Scriptură? Oare nu tot prin Sfânta Scriptură scrisă a biruit Însuşi Dumnezeul-Om, Iisus Hristos în pustie? Aşa cum citim la Luca 21:33, până şi cerul şi pământul vor trece, dar ceea ce ne-a spus Domnul Iisus nu va trece. Prin urmare singurul suport neclintit pe care puteau Tesalonicenii de-atunci şi noi cei de azi să rămânem neclintiţi, sunt cuvintele Domnului Iisus - Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvintele Domnului Iisus care „s-au scris” sunt tot ceea ce le trebuia şi Tesalonicenilor de-atunci şi nouă celor de azi pentru a crede în El şi, crezând, să avem viaţă în numele Lui (Ioan 20:31). Şi tot cuvintele Domnului Iisus sunt acelea după care vom fi judecaţi în ziua de apoi (Ioan 12:48).

Iată deci suportul neclintit pe care îndeamnă marele Apostol Pavel pe Tesalonicenii de-atunci, pe noi cei de azi şi pe credincioşii din toate timpurile care vor mai veni, să stea şi să stăm neclintiţi.

• ţineţi

După aceea Apostolul îndeamnă: ţineţi. Din nou, dacă e vorba să ţin ceva atunci trebuie neapărat să fie ceva palpabil, foarte explicit şi nu mai puţin de lămurit. Nu poţi ţine nişte păreri vagi, presupuneri, lucruri povestite din auzite ş.a.m.d. căci, ce să ţii de astea? Spre exemplu, când conduc maşina trebuie să ţin legea circulaţiei. Dar aceasta nu este aşa, o lege pe care am auzit-o circulând din gură în gură pe la unii sau pe la alţii şi care poate astfel fi înţeleasă pe jumătate, spusă apoi de altul pe sfert ş.a.m.d., ci este vorba despre o lege foarte clară, specifică, scrisă negru pe alb pe capitole şi articole, prezentând soluţii pentru toate dificultăţile ridicate de traficul rutier; iar în caz de accident să se poată stabili vinovatul pe temeiul unui articol de lege scris. Vinovatul unui accident rutier nu va fi întrebat de către judecător asupra celor auzite de el cu privire la legea circulaţiei prin vecini, pe la colegii de la serviciu, prin familia lui sau mai ştiu eu pe unde ci judecătorul va citi un articol de lege scris negru pe alb în codul penal al ţării, căci pe acela trebuia vinovatul să-l ştie şi să-l ţină.

În cazul poruncii Apostolului dată Tesalonicenilor lucrurile stau exact la fel. Dar o să argumentaţi cu aceea că Apostolul vorbeşte Tesalonicenilor despre lucrurile pe care le-aţi învăţat prin viu grai... Este foarte adevărat că aici este o aluzie clară la cuvinte auzite pe cale orală, nu la un articol de lege scris. Însă, atenţie, erau lucruri pe care ei, Tesalonicenii, le-au auzit cu propriile lor urechi direct de la sursă, de la acela care le poruncea să le ţină, adică, direct din gura Apostolului Pavel (vom afla imediat mai jos când le-au auzit ei de la el şi cu ce ocazie). Deci Pavel nu le cerea să ia aminte la lucruri auzite de la tot felul de oameni anonimi spuse cu secole în urmă ci despre acelea auzite din gura lui şi a lui Sila.

Apoi aici este vorba despre lucruri învăţate, ţineţi.. pe care le-aţi învăţat nu simplu, auzite. Asta înseamnă că Pavel le-a vorbit (o să vedem imediat unde şi când), ei l-au văzut, l-au auzit şi după ce l-au auzit au învăţat tot ceea ce le-a spus el prin viu grai; iar acum tot el, Pavel, cel care le-a vorbit gură către gură, pe care l-au văzut cu ochii lor şi de la care au primit acele învăţături concrete pe care nu numai că le-au auzit cu urechile lor dar le-au şi învăţat, îi chema să le ţină. Asta nu este acelaşi lucru cu a ţine nişte învăţături date de nişte oameni cu secole în urmă şi transmise din gură-n gură tot de oameni despre care nimeni nu ştie cine au fost, câtă credibilitate li se poate acorda, cât de bine au auzit cele ce li s-au spus şi cât de bine au putut reda altora care, la rândul lor, cât de bine au prins şi cât de bine au putut reda şi ei mai departe din gură-n gură peste mai multe generaţii de oameni ş.a.m.d. Nu putem să luăm atât de superficial Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i dăm înţelesul după socotinţa fiecăruia. Trebuiesc cântărite foarte atent toate aceste detalii şi numai după aceea să încercăm să tragem învăţătura corectă.

Şi mai este un detaliu care se cere menţionat aici. Am amintit noi deja mai sus că oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt (2 Petru 1:21). Asta înseamnă că o învăţătură care vine de la Duhul Sfânt trebuie să fie susţinută de întreg conţinutul Sfintei Scripturi deoarece oamenii sfinţi n-au vorbit de la ei ci de la Duhul Sfânt. A crede că Duhul Sfânt Se contrazice dându-ne învăţături contradictorii înseamnă a săvârşi hula împotriva Duhului Sfânt. Aşadar, în cazul acesta, ce ne facem cu textul de la 1 Corinteni 4:6 unde ni se porunceşte, tot prin gura Apostolului Pavel, să nu trecem peste ce este scris? Ar putea Pavel să îndreptăţească ascultarea noastră la tradiţii orale (de la care fac excepţie cele predate de el în direct Tesalonicenilor) în 2 Tes. 2:15 în timp ce la 1 Cor. 4:6 ne interzice să trecem peste ce este scris?

• Predaniile

Am stabilit mai sus că, în primul rând, versetul acesta este adresat fraţilor care se confruntau cu un val de rătăcire al satanei privind ziua venirii Domnului, rătăcire răspândită prin tot felul de zvonuri, care mai de care mai părut convingătoare, minuni şi semne. Antidotul unei astfel de situaţii confuze şi cu atât mai înşelătoare le era oferit fraţilor de către Apostol printr-un suport limpede ca cristalul şi neclintit ca Dumnezeu pe care ei puteau să rămână neclintiţi în urma atâtor zvonuri şi strategii satanice de înşelare – predaniile pe care le auziseră direct din gura lui.

Predaniile! Punctul cheie al comentariilor în jurul cuvântului predaniile este constituit din forma lui de cuvânt articulat, exact aşa cum este redat şi în limba greacă în care a fost scris – de aceea am şi subliniat ultimele două litere care dau forma de substantiv articulat. Dacă neglijăm forma articulată a substantivului acestuia am pierdut toată însemnătatea lui. Aici nu se vorbeşte despre nişte predanii mai multe, mai puţine, mai bune sau mai puţin bune, care ar fi venind de la unii oameni de mai multă credibilitate sau de la alţii de mai puţină credibilitate, mai demne de crezut sau mai puţin demne de crezut etc. Nu, nu este vorba de aşa ceva nici pe departe. Când Apostolul a spus predaniile s-a referit la un buchet foarte specific, concret de învăţături pe care le-a dat el, personal. Aici vorbeşte Dumnezeu prin sfântul şi dumnezeiescul Apostol al Mântuitorului, Pavel, căruia i-a descoperit taina Bisericii ţinută ascunsă de veacuri la Sine. Ne vorbeşte Dumnezeu prin acel Apostol pe ale cărui urme ne porunceşte de două ori în Sfânta Scriptură să călcăm. Iar predaniile pe care ne porunceşte să le ţinem sunt învăţăturile pe care le-a dat el personal fraţilor (o să vedem imediat când, unde şi cu ce prilej).

Mai mult, dacă vrem să ne luăm temeiul autorizării tradiţiei orale din Scriptură, atunci trebuie să rămânem la Scriptura care, în ce priveşte celelalte lucruri ale lui Iisus nescrise în Scriptură ne învaţă următoarele: „...acesta s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui” (Ioan 20:30-31). Deci ce este scris ne este suficient să credem în Fiul lui Dumnezeu şi crezând, să avem viaţa veşnică. Tocmai de aceea, aşa cum am amintit deseori, Însuşi Dumnezeul-Om, Iisus Hristos, când a fost ispitit în pustie de Satana (Matei 4) a rămas strict pe temeiul a ce este scris!

Şi, din nou, dacă ne luăm temei pentru tradiţia populară din Scriptură, de ce nu ţinem cont de ceea ce ne comunică Scriptura cu privire la atotsuficienţa ei pentru îndrumarea spre Dumnezeu, cum găsim scris la 2 Timotei 3:16-17: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun.” Dacă, deci, Scriptura scrisă şi insuflată de Dumnezeu este suficientă pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun, de ce am mai avea nevoie de alte surse, mai ales omeneşti? Dacă acest Cuvânt scris al lui Dumnezeu îl poate aduce pe om la desăvârşirea cerută de El făcându-l pe om nu numai pregătit ci bine pregătit; şi nu numai pentru anumite lucruri ci pentru orice lucru bun, punem o întrebare retorică: poate cineva realiza o desăvârşire mai înaltă decât aceea la care ne aduce Dumnezeu prin Cuvântul Său scris, astfel încât, pe lângă Sfânta Scriptură scrisă să mai fie nevoie şi de alte surse?!

Scriptura ori este autoritate absolută încât să ne putem întemeia doctrinele de credinţă pe temeiul ei – iar în cazul acesta TOATĂ Scriptura este autoritatea supremă şi o luăm în calcul în întregime; ori, dacă nu prezintă suficientă autoritate încât să luăm de bază şi celelalte texte, atunci nu poate fi folosită ca autoritate nici în privinţa tradiţiei orale.

Acum, după aceste câteva comentarii la modul general ne vom întoarce la versetul pe care-l analizăm şi vorbim mai departe despre predaniile în contextul capitolului. Dar pentru a uşura explicaţiile trebuie, mai întâi, să ne ocupăm de identificarea predaniilor care trebuiesc ţinute prin specificaţia pe care le-aţi învăţat. Apostolul se referă aici la nişte predanii specifice, adică, am putea spune, predaniile acelea, care? Pe care le-aţi învăţat. Identificarea aceasta ne duce dintr-o dată înapoi la autorul epistolei şi la aceia care, mai întâi, le-au predat şi i-au învăţat aceste predanii – vom vedea imediat că aceştia sunt Pavel şi Sila.

Ceea ce trebuie neapărat să se ţină în seamă aici are de-a face cu faptul că sunt anumite predanii, predaniile acelea predate de anumite persoane şi cunoscute, învăţate deja de către destinatarii lor. Nu e vorba aici despre nişte învăţături predate de nişte oameni care au trăit cu nu ştiu câte generaţii înainte, ajunse la urechile fraţilor prin gurile la nişte oameni... nu, nici vorbă despre aşa ceva. Ba încă, aşa cum o să constatăm în paragraful următor, predaniile acestea sunt Sfintele Scripturi, căci din Scripturi le vorbise el. Predaniile despre care vorbeşte Pavel aici în 2 Tesaloniceni 2:15 sunt predaniile acelea pe care, voi, fraţilor, le-aţi învăţat deja, le cunoaşteţi şi, pentru că le-aţi învăţat şi le cunoaşteţi, pe acestea ţineţi-le! Ele, aceste predanii pe care deja le-aţi auzit la noi şi le cunoaşteţi, acestea vă vor ajuta să staţi neclintiţi pentru că acestea, fiind de la noi, de la Apostolii Domnului şi fiind din Scripturi sunt sigure.

• pe care le-aţi învăţat

Deşi am vorbit deja ceva despre segmentul acesta am să fac precizarea că aici era vorba despre nişte învăţături pe care fraţii le auziseră personal din gura lui Pavel şi a lui Sila şi pe care, apoi le-au învăţat. Cu alte cuvinte Apostolul Pavel le aminteşte să nu uite ceea ce învăţaseră de la el prin viu grai.

Când le-a predat aceste învăţături Pavel şi Sila Tesalonicenilor? Pentru aceasta apelăm la cartea Faptele Apostolilor 17:1-2 de unde aflăm că Pavel şi Sila (ei sunt menţionaţi la versetul 4) „au trecut prin Amfipoli şi prin Apolonia, au venit la Tesalnoic, unde era o sinagogă a iudeilor. Şi după obiceiul său, Pavel a intrat la ei şi în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi...”

Textul acesta din Faptele Apostolilor 17 ne aduce toate lămuririle necesare privind explicaţia versetului cu pricina, adică 2 Tes. 2:15. Iată ce învăţăm de-aici.

1. Predaniile primite pe cale orală pe care le poruncea Pavel Tesalonicenilor să le ţină erau acele învăţături pe care el însuşi le propovăduise în auzul urechilor lor pe perioada acelor trei săptămâni pe care le-a petrecut în Tesalonic. Erau, prin urmare, învăţăturile pe care fraţii din Tesalonic le-au auzit din gura Apostolului Pavel şi ale lui Sila şi prin care au venit la credinţă.

2. A doua înţelegere pe care ne-o aduce textul acesta priveşte natura predaniilor pe care Apostolul Pavel le propovăduise Tesalonicenilor prin viu grai şi pe care le poruncea acum să le ţină. Citim aici că că Pavel le-a grăit din Scripturi. Avem din nou lămurirea că predaniile acestea primite prin viu grai pe care le poruncea Pavel să le ţină nu erau în afara Scripturilor. Nicidecum! Aceste învăţături pe care le dăduse Pavel Tesalonicenilor prin viu grai le-a grăit din Scripturi. Tocmai de aceea a şi făcut el menţiunea fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră, pentru că era acelaşi conţinut. Că nici nu putea să le poruncească Pavel să ţină nişte predanii care nu erau în Scripturi o dovedeşte interzicerea lui fermă de la 1 Corinteni 4:6 cu privire la a nu trece peste ce este scris.

Iar pentru ortodocşii care doresc o mărturie din partea Sfintei Tradiţii în legătură cu porunca de a nu trece peste ce este scris amintim aici pe Dionisie Pseudoareopagitul care astfel ne porunceşte: „Deci să nu îndrăznim deloc a spune sau a concepe ceva despre Dumnezeirea cea mai presus de fiinţă şi tainică, în afară de cele ce ni s-au arătat nouă în chip divin prin Sfintele Scripturi.”¹ Clement Alexandrinul ne dă şi el aceeaşi învăţătură prin regula potrivit căreia noi, credincioşii, „folosim Scriptura ca o normă de descoperire a lucrurilor”.² Cât despre marele ierarh sfântul Vasile cel Mare, sfinţia sa declară că „Ceea ce-i străin de Scriptură se înlătură.”³

• fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră

Am comentat deja şi secvenţa aceasta de verset. Vreau doar să mai îndrept atenţia noastră asupra faptului că zicând fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră Pavel nu lasă loc pentru îndrăzneala nimănui de a autoriza predanii care nu se aliniază desăvârşit cu epistola noastră, adică a Apostolilor. Este singurul loc în care Sfânta Scriptură autorizează predaniile primite prin viu grai dar, aşa cum s-a arătat până aici, Duhul Sfânt a avut grijă să izoleze desăvârşit numai aceste predanii vorbind despre ele ca predaniile, care veneau de la sursa cunoscută şi autorizată de Duhul Sfânt, Pavel şi Sila şi care, aşa cum se arată cu prisosinţă aici, sunt desăvârşit aliniate cu epistola noastră, a Apostolilor.

Închei aceste comentarii asupra subiectului tradiţia populară cu un fel de veste bună, dacă se poate spune aşa, pentru susţinătorii ei şi îmi asum toată responsabilitatea pentru următoarea „dezlegare” pe care o dau în fraza următoare. Creştinul autentic ortodox are voie, ba chiar este sfătuit să asculte orice fel de predanie din partea oricui, chiar şi de la cineva care a trăit cu zeci de secole în urmă, ba încă şi dacă este anonimă, însă cu o condiţie: să fie inspirată de Duhul Sfânt. Iar mijlocul de verificare a autenticităţii predaniei se va face prin compararea ei cu epistola noastră, adică a Apostolilor. Prin aceasta şi numai prin aceasta creştinul dovedeşte că el calcă pe urmele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos care a înfruntat pe Satana cu scris este!