I. Dorim astăzi să vorbim despre smerenie. Smerenia este solul în care rodesc toate virtuţile creştine. Cele mai preţioase şi mai alese podoabe ale caracterului omenesc cresc în solul acesta. Însuşi Mântuitorul ne îndeamnă să învăţăm de la El căci, spune El, „Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11:29).

Înainte de a vorbi despre ce este smerenia vreau să limpezim ce NU este smerenia. De ce? Pentru că, în general, smerenia este asociată în uzanţa ei printre noi cu un sentiment de slăbiciune, de neputinţă, de te lăsa bătut de toate vânturile. Dar asta nu are nimic comun cu ce este smerenia. Smerenia nu înseamnă lipsă de voinţă şi de putere ci, tocmai dimpotrivă. Un om smerit nu este niciodată un om care se pleacă indiscriminatoriu în faţa oricăror păreri ale oricui îi cere. A fi smerit nu înseamnă nicidecum să umbli cu capul plecat la sân şi cu o faţă care inspiră milă şi neputinţă.

Atunci ce înseamnă smerenia?

Prima dată am să mă folosesc de Micul Dicţionar Enciclopedic, editura ştiinţifică şi encicolpedică editat la Bucureşti, 1986 din care vom lua acest înţeles: a se smeri înseamnă a lua o atitudine plină de respect, de umilinţă de supunere. Iar aceasta reclamă exersarea voinţei punând în valoare toate resursele noastre de energie.

Ca să avem o înţelegere mai limpede asupra sensului smereniei exprimat prin atitudinea de supunere am să mă refer puţin la procesul de îmblânzire a unui cal. Poate cunoaşteţi şi dvs. că există unităţi speciale de îmblânzire a cailor. Prin procedee anume studiate de către specialişti în materie, oricât de puternic şi nărăvaş ar fi un cal, ajunge până la urmă să se lase condus de către călăreţ.

Acum luaţi aminte. Un cal îmblânzit nu înseamnă un cal slab, neputincios. Nici pe departe. Calul este tot atât de vioi şi de vânjos ca şi mai înainte. Singura schimbare care a intervenit a avut loc în caracterul lui nărăvăş. Dacă mai înainte mergea cum voia şi unde voia el, acum merge cum vrea şi unde vrea călăreţul.

Cam în felul acesta se explică şi lucrarea smereniei, dar în cazul omului cu o foarte mare diferenţă. Calul ajunge blând prin usturimile cauzate de biciul îmblânzitorului; omul ajunge blând fiind fascinat de dulceaţa caracterului Mântuitorului. Calul este strunit cu o zăbală de oţel pusă în gură; omul aleargă fericit şi liber de dragul Mântuitorului. Este ca pe vremea când se practica sclavia. Un om foarte bogat care avea şi o inimă bună a cumpărat într-o zi un sclav tânăr, chipeş şi sănătos pentru un preţ foarte mare. După ce l-a cumpărat i-a întocmit un act de eliberare, i l-a pus în mâini şi a urmat acest dialog între ei:

- Tinere, de azi înainte eşti un om liber!

- Cum adică, întrebă plin de nedumerire sclavul, aţi plătit acest preţ enorm pentru mine iar acum mă lăsaţi liber?

- Da, a răspuns omul cu inima mare. Te-am cumpărat ca să te poţi bucura şi tu de viaţă.

- Atunci, a răspuns sclavul, vreau să vă slujesc de azi înainte de bună voie. Unde aş mai putea găsi eu o inimă plină de atâta bunătate şi mărinimie în toată lumea? Mă declar singur sclavul dvs. de buna mea voie, prin liberă alegere pentru tot restul vieţii. Am să vă slujesc cu toată râvna, bucuria, elanul şi vigoarea tinereţii mele aşa cum n-am slujit niciodată stăpânilor mei de mai înainte, ca drept recunoştinţă pentru bunătatea dvs. Şi zicând acestea a rupt în bucăţi actul lui de eliberare, l-a aruncat la picioarele eliberatorului său, a îngenuncheat în faţa lui şi a zis: Porunceşte stăpâne robului tău care te iubeşte şi este gata să-şi dea viaţa pentru tine!

Un om smerit nu-şi părăseşte nici unul din talentele şi însuşirile vieţii lui ci, dimpotrivă, şi le cultivă cu şi mai mult zel. Singura schimbare care intervine ca rezultat al smereniei sale are de-a face cu punerea de bună voie şi cu toată bucuria a tuturor capacităţilor, energiilor şi talentelor sale în slujba şi la dispoziţia lui Dumnezeu. Atât.

Care este aşadar deosebirea dintre un om smerit şi unul care nu e smerit? Cum poţi deosebi două persoane care sunt deopotrivă de înzestrate în mai toate domeniile caracterului uman, dar una este smerită şi cealaltă nu este? După ce-am învăţat ce este smerenia ne e foarte uşor să răspundem la această întrebare. Un om foarte talentat, foarte inteligent, foarte cult şi plin de multe alte însuşiri sclipitoare dar care NU este smerit va acţiona ca şi un cal neîmblânzit. După cum calul neîmblânzit nu vrea să ştie de stăpân ci aleargă mânat de instinctul lui animalic, tot aşa şi omul care nu e smerit nu vrea să ştie de Creatorul vieţii lui, adică de Dumnezeu. Acesta se călăuzeşte în viaţă numai după principii instinctuale, animalice. Pentru că nu şi-a folosit libertatea de alegere ca să-l aleagă pe Dumnezeu de stăpân, un astfel de om a rămas sub stăpânirea lui Satana şi din pricina aceasta aleargă mânat de satana cum aleargă calul neîmblânzit mânat de instinctele lui animalice.

Celălalt însă, care este tot atât de înzestrat ca şi primul, dar smerit, va acţiona ca un om cârmuit de voia lui Dumnezeu. El aleargă fericit şi liber pe urmele lui Iisus atras şi fascinat de calităţile dumnezeieşti ale Mântuitorului căruia i s-a predat folosindu-şi libertatea de alegere.

Vom alege acum un exemplu foarte grăitor de smerenie din Sfânta Scriptură – este vorba despre Maica Domnului. Maica Domnului nostru Iisus Hristos din care Şi-a luat Mântuitorul trup omenesc ne este exemplul minunat de urmat cu privire la ceea ce înseamnă smerenia.

Preotul profesor doctor, academicianul Dumitru Stăniloae ne vorbeşte despre Fecioara Maria cu următoarele cuvinte: “Fecioara Maria... arată ce poate realiza o făptură omenească folosindu-şi libertatea pentru a se însoţi cu voia lui Dumnezeu” - acest citat face parte din lucrarea Mica Dogmatică vorbită, pagina 184.

Am auzit noi ce ne învaţă acest strălucit teolog ortodox care este supra numit steaua teologilor ortodocşi ai sfârşitului secolului 20? Prea Curata Fecioară Maria ne învaţă cu adevărat ce putem realiza noi dacă ne folosim libertatea de a ne însoţi cu voia lui Dumnezeu.

Iată aşadar definiţia smereniei. Iar dacă vrem să facem uz şi de înţelesul cuvântului smerenie aşa cum ni-l redă dicţionarul enciclopedic amintit mai sus vom spune că smerenia înseamnă:

Folosirea libertăţii noastre pentru a ne uni cu voia lui Dumnezeu,

prin supunerea faţă de voia lui Dumnezeu,

alegând voia Lui în locul voii noastre.

Şi este cu atât mai luminoasă această definiţie şi mai plină de competenţă prin aceea că este întemeiată pe exemplul Sfintei Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos după trup, Preacurata Fecioară din care Şi-a luat trup omenesc Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

Întrebare: vreau eu, creştin protestand, ortodox sau catolic, să fiu smerit? Dacă răspunsul este da, adică vreau, atunci cum pot ajunge la smerenie? Răspunsul l-am aflat mai sus: prin folosirea libertăţii mele de a mă uni cu voia lui Dumnezeu, pentru a face voia lui Dumnezeu în locul voii mele.

II. Acum socotesc foarte benefic să spunem câteva cuvinte în legătură cu două situaţii în care Maica Domnului a făcut dovada despre care ne-a vorbit Dumitru Stăniloae. Apoi o să arătăm la modul cel mai concret felul în care putem noi să ne exersăm podoaba smereniei, după exemplul Maicii Domnului.

1) Prima dată deci despre Maica Domnului. Găsim în Evanghelia după Luca capit. 1 pe îngerul care vine şi aduce vestea Sfintei Maria că va rămâne însărcinată şi-L va naşte pe Iisus. După ce îşi exprimă nedumerirea cu privire la a rămâne însărcinată fără să ştie de bărbat, ea spune îngerului remarcabilele cuvinte: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (vezi versetul 38).

Iar a doua instanţă din viaţa Preacuratei pe care vreau să o aduc în scenă s-a consumat cu prilejul nunţii din Cana Galileii (Ioan capit. 2). Acolo avem pe Maica Domnului încercând să mijlocească la Fiul ei pentru nevoia nunilor. Li se terminase vinul. Fiul ei, însă, îi răspunde cu acele cuvinte „Ce ne priveşte pe Mine şi pe tine femeie? Nu Mi-a venit încă ceasul” (Ioan 2:4).

Avem aici două episoade din viaţa Preacuratei – fiecare dintre ele oferindu-ne învăţături minunate. Haideţi să le luăm pe rând pe fiecare.

a) În primul episod Fecioara Maria ne învăţă două lecţii din cele mai importante pentru viaţă, şi anume:

• Cum să ne folosim libertatea alegând voia lui Dumnezeu în locul voii noastre atunci când

nu înţelegem nimic din ceea ce ne cere Dumnezeu. Cum ar fi putut Preacurata să înţeleagă taina rămânerii însărcinate fără să ştie de bărbat? Ba încă, cine este acela dintre noi cei de astăzi care putem pretinde că am putea înţelege taina aceasta? Şi totuşi, în ciuda neînţelegerii tainei acesteia, Fecioara şi-a folosit libertatea de alegere, alegând voia aceasta foarte enigmatică a lui Dumnezeu, în locul voii ei.

• Iar a doua învăţătură priveşte costul pe care-l implică alegerea voii lui Dumnezeu în locul

voii noastre. Să nu uităm că pe vremea aceea, orice fată care era prinsă că a curvit era scoasă la uşa casei tatălui ei şi arsă de vie în foc sau omorâtă cu pietre. Iar omorârea asta cu pietre era o practică extrem de crudă. Condamnatul la moarte stătea undeva pe un loc înalt unde urma să fie omorât iar executorii aruncau cu pietre ferindu-i capul pentru ca victima să nu moară imediat, ci să fie chinuită cât mai mult. Îi zdrobeau mai întâi mădularele şi trupul făcând-o ca pe o grămadă de carne zdrobită, şi abia la urmă îi aruncau în cap. Acum ne dăm seama că atunci când Fecioara Maria a ales să i se facă după Cuvântul Domnului, era perfect conştientă de preţul cu care urma să plătească alegerea voii lui Dumnezeu. Dar a preţuit atât de mult voia lui Dumnezeu încât a găsit că este mai multă fericire să moară arsă de vie în foc alegând voia lui Dumnezeu, decât să trăiască făcându-şi voia ei proprie.

b) În al doilea episod în care o aflăm pe Maica Domnului la nunta din Cana Galileii avem de învăţat, de asemenea, două lecţii cu privire la ce înseamnă smerenia. Prima este următoarea:

• Ce înseamnă smerenia atunci când alegerea voii lui Dumnezeu ne umileşte în faţa oamenilor;

Cum spuneam mai sus, Maica Domnului a vrut să ajute pe nunii care erau în mare nevoie. Se terminase vinul, restaurantele erau închise la ora aceea, vecinii de la care ar fi putut cumpăra vin dormeau duşi. Ce să facă ei? Au rugat pe Maica Domnului să mijlocească ea la Iisus Învăţătorul pentru a face, cumva, vreo minune ca să-i scape de ruşinea de a nu mai avea vin. Şi pentru că Maica Domnului era plină de bunătate şi bunăvoinţă s-a grăbit să mijlocească la Fiul ei pentru nevoia oamenilor. Dar cum a primit-o Fiul? A primit-o adresându-i-se cu cuvântul străin de femeie, şi apoi respingându-i cererea.

Să nu uităm, se prea poate că erau de faţă aici şi alţi oameni care au ascultat conversaţia dintre Maică şi Fiul ei. Maica Domnului ar fi putut să se simtă tare jignită şi ofensată primind astfel de cuvinte din partea Fiului ei, mai ales în faţa şi auzul altor oameni. Ar fi putut să zică, vai de mine, aşa-mi vorbeşti Tu Fiule? Ai uitat băiatul mamei că eu Te-am alăptat şiTe-am îngrijit toată viaţa... şi aşa mai departe. Dar ce a făcut ea? Din cele ce citim în Scriptură, Maica Domnnului n-a spus nici o vorbă şi n-a făcut nici un gest din care să reiasă că s-ar fi supărat. Nimic de genul acesta. Ci în cea mai mare supunere faţă de reacţia neaşteptată a Fiului ei, s-a întors către oameni şi le-a dat o poruncă – singura poruncă a Maicii Domnului pe care ne-a păstrat-o Dumnezeu în Scriptura Sa.

• A doua lecţie privind smerenia ne-o oferă Maica Domnului tot aici. Tocmai am arătat mai

sus că Maica ne-a dat aici o poruncă. Ceea ce este demn de toată luarea noastră aminte priveşte faptul că Maica Domnului ne dă o poruncă pe care ea însăşi o împlineşte mai întâi cu cea mai remarcabilă promptitudine. Aşa cum spuneam mai sus, fără să arate nici cea mai mică urmă de împotrivire, de necaz, de ciudă sau măcar de vreun fel de resemnare, ea se întoarce de la Fiul ei către oamenii care asistaseră la dialogul lor şi le dă porunca aceasta: „Orice vă va spune El, faceţi!“ (versiunea Bartolomeu Anania). Maica Domnului n-a ţinut cont nici de faptul că fusese respinsă în prezenţa mulţimii adunate în jurul lor. Ea a ales şi acum, ca întotdeauna, mai bine să facă voia lui Dumnezeu care însemna umilirea în faţa oamenilor, decât să-şi facă voia ei proprie. Asta înseamnă smerenie; să faci, adică să împlineşti porunca lui Dumnezeu, indiferent de câtă înjosire ţi-ar aduce aceasta în faţa familiei tale, a rudeniilor, a prietenilor şi a societăţii, punct! Asta ne învaţă aceea care este slăvită între femei, unică în sânul neamului omenesc prin faptul că ea a purtat în pântecele ei pe Dumnezeul-Om, Iisus, Fiul lui Dumnezeu.

Aşadar, Maica Domnului ne-a poruncit să mergem direct la Fiul ei şi să facem orice ne va spune El. Nu merită să se numească ortodox acela care nu face ceea ce spune Fiul Maicii Domnului. Acela care nu ia aminte şi nu împlineşte orice spune Fiul Maicii Domnului, acela nu cinsteşte pe aceea care este binecuvântată între femei, nu cinsteşte pe aceea din care Şi-a luat trup omenesc Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu din Dumnezeu adevărat şi om din om adevărat dar fără păcat. Un astfel de om nu merită să se numească creştin, nici atât ortodox. Cine nu urmează exemplul slăvitei Maici a Domnului care nu a comentat cu nimic ordinul Fiului ei ci s-a supus cu desăvârşire, un astfel de om nu merită numele de creştin, mai ales acela de ortodox. A cinsti şi a urma pe Maica Domnului înseamnă a merge pe urmele ei, adică a împlini ORICE spune Fiul ei, cu orice preţ şi cu orice sacrificiu. Aceasta este lecţia pe care ne-o dă aici Preacurata Fecioară, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, după trup, Mântuitorul lumii.

2) Am vorbit mai sus despre lecţia smereniei pe care ne-o oferă Maica Domnului prin alegerea voii lui Dumnezeu în locul voii ei. Acum vom arăta ce înseamnă pentru noi să alegem voia lui Dumnezeu în locul voii noastre, exercitându-ne libertarea voinţei de alegere.

Care este voia lui Dumnezeu pe care ne-o adresează El în mod expres în Scriptură prin chiar gura Mântuitorului? Ce anume ne cere El să facem? Iată care este: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1:15).

(Să avem grijă, porunca Maicii Domnului către noi este să facem orice ne va spune Fiul ei. Iar Fiul ei ne dă aici două porunci foarte desluşite, adică să ne pocăim şi să credem în Evanghelie. Cine nu ascultă şi nu împlineşte aceste porunci ale Fiului Maicii Domnului NU este creştin ortodox, NU cinsteşte pe aceea care este unică în tot neamul omenesc, NU cinsteşte nici pe Dumnezeu care a ales pe Preacurata Fecioară să poarte în pântecele ei pe Fiul Său Preaiubit, luându-Şi trup omenesc din ea.)

Acum suntem curioşi să ştim ce înseamnă să ne pocăim? Foarte simplu. Învăţătura aceasta ne-o dă tot Iisus, Mântuitorul nostru. El ne spune în Evanghelia lui Ioan 5:19 că Fiul nu face “nimic de la Sine Însuşi, ci El face numai cele ale Tatălui Său”. A te pocăi înseamnă deci a face numai cele ce vin de la Tatăl din ceruri, adică cele scrise în Sfânta Scriptură. Şi apoi spune Fiul că trebuie să credem tot în Evanghelie. Deci în Evanghelie, nu în cele ce ne sunt aduse de oamenii de pe Pământ. În cerul lui Dumnezeu vor merge numai oamenii care fac voia lui Dumnezeu scrisă în Cuvântul lui Dumnezeu, adică în Sfânta Scriptură. Asta înseamnă a te pocăi.

• Concluzia finală a lecţiei smereniei

A fi smerit înseamnă: Alegerea voii lui Dumnezeu în locul voii tale cu orice preţ şi cu orice sacrificiu după exemplul Preacuratei Fecioare, Sfânta Maria, Maica Domnului şi Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!