Text de bază: Matei 6:7-15

Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi. Iată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: "Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!"  Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.

Ceea ce definește creștinismul este rugăciunea Tatăl nostru. Toți creștinii, indiferent de confesiunea religioasă o acceptă și o rostesc mai des ori mai rar, o cântă sau o spun în gând. Dacă ne-am raporta la ea așa cum se cuvine, și dacă am trăi ceea ce rostim cu buzele noastre, barierele confesionale ar dispărea. Dar probabil această rugăciune a devenit prea banală și prea comună, de cele mai multe ori o rostim din inerție însă ea face trimitere la adevăruri fundamentale, tocmai de aceea ar trebui să ne gândim de două ori înainte să o rostim.

Ea înglobează cea mai mare poruncă, pe care Hristos a afirmat-o în confruntarea cu fariseii: Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine insuți. În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii. (Matei 22:36-40). Prin ea declarăm că îl iubim pe Dumnezeu și pe cel de lângă noi.

Această rugăciune pe care Domnul Isus a lasat-o ucenicilor nu este o rugăciune de cerere, ci una de declarare a relației cu Dumnezeu, ea definind toate valorile de bază care ar trebui să existe în viața unui creștin.

Haideti să despicăm versetele și să vedem care anume sunt acele adevăruri fundamentale pe care Hristos vrea să ni le transmită și să ne conștientizeze de ele.

Tatăl nostru

De ce începe rugăciunea folosind denumirea de Tată și nu Dumnezeu, de ce nu a zis Isus așa: Dumnezeul nostru care ești în ceruri? Folosind această titulatură, Isus vrea să scoată în evidență relația cu Dumnezeul nostru. Creștinismul este singura religie în care divinitatea se apropie de om într-un mod foarte personal, și creatorul își numește creația fii și fice. În majoritatea celorlalte religii relația este una de stăpân – slugă, însă în creștinism această relație este ridicată la cel mai înalt nivel, o relație de Tată – fiu (fică). Relaţia cu Dumnezeul nostru este una extrem de specială, pentru că El fiindu-ne Tată ne putem raporta la El cu totul diferit; ori de câte ori avem o problemă, ori de câte ori ne frământă ceva avem un Tată la care să alergăm să-i spunem toate apăsările noastre. Ce mare uşurare să ştii că ai lângă tine un Tată suficient de sensibil să-ţi înţeleagă inima, suficient de înţelept să te ghideze în alegerile constante pe care le avem de luat în fiecare zi. Deşi omul se consideră suficient de puternic să nu aibă nevoie de ajutor de cele mai multe ori eşuează din cauză că nu suntem capabili să ducem povara tuturor problemelor de care ne izbim; uitaţi-vă la majoritatea oamenilor care se cred puternici să facă faţă încercărilor prin forţele lor, că ajung la un moment când se frâng şi cad jos. Este o mare uşurare să ajungi să îți dai seama că Dumnezeul căruia i te închini îți este Tată, gata să te asculte în frământâri, gata să te ajute în nevoi, un Tată pe care să te poți baza știind că este tot timpul lângă tine cu braț puternic dornic să îți ia povara de pe umeri doar să vrei să o lași în seama Lui. Ceea ce a făcut Hristos a fost de a ridica relația cu Dumnezeu la un statut superior pe care doar EL ca Dumnezeu întrupat o putea face; până atunci evreii erau obișnuiți să se adreseze lui Dumnezeu cu diferite nume (Elohim - Dumnezeul creator, puternic, tare; Adonai - Domnul; Iehova - Domnul, Eu sunt cel ce sunt) sau chiar să nu-I rostească numele pentru a nu-l pângări prin păcătoșenia umană (așa de mare era respectul lor pentru Dumnezeu). Hristos vine și le spune ucenicilor că de acum pot să-i spună lui Dumnezeu TATĂ, relația cu Dumnezeul lor trecea la următorul nivel, nu mai era un Dumnezeu din înaltul cerului ci unul care era acolo lângă ei gata să le asculte oftatul inimii. Cred că pentru unii din ucenici aceste vorbe ale lui Hristos li s-au părut cel puțin ciudate pentru că erau în contradicție cu tradiția iudaică.

Dupa ce am elucidat de ce se folosește termenul de Tată trebuie să ne întrebăm de ce se folosește Tatăl nostru și nu simplu Tatăl meu? Isus face trimitere la cea de a doua relație, relația de frați: Dumnezeu nu este doar Tatăl meu ci și Tatăl tuturor oamenilor care îl iubesc, creându-se astfel cadrul familial (biserica) în care suntem protejaţi. Biserica joacă un rol extrem de important în viaţa unui individ, iar biserica înseamă nu o clădire (indiferent cât de frumoasă ar fi ea) ci înseamnă relaţii sănătoase.

Așadar prin această formulă Tatăl nostru, ne dăm seama că Isus ne amintește de prima și cea mai mare poruncă (Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu tot cugetul, cu toată ființa ta iar pe aproapele tău ca pe tine însuți).

Sunt două relații pe care se pune accentul:

eu – Dumnezeu (relație tată –fiu);

 eu – semeni (relație între frați);

care ești în ceruri.

Se arată proveniența Dumnezeului nostru, nu un dumnezeu cioplit, închipuit de om aici pe pământ, ci un Dumnezeu din înaltul cerului, care a făcut cerul și pământul. În decursul istoriei umanităţii, fiecare civilizaţie a încercat să-şi închipuie zeităţi responsabile pentru aproape fiecare lucru de pe pământ, sufletul omului tot timpul a conştientizat că există cineva care este mai presus de el şi controlează totul. Însă există o difereţă majoră între ce îşi închipuie omul că este acea forţă şi ce este ea efectiv. Majoritatea zeităţilor închipuite de om s-au pierdut pentru că nu aveau un fundament, nu reflectau realitatea spirituală, doar credinţa în unicul Dumnezeu s-a menţinut şi se va menţine datorită cee ace reprezintă Dumnezeu în esenţă.

Dacă Dumnezeul meu îmi este Tată și este din înaltul cerului înseamnă că și eu dacă îl accept ca Tată care să îmi călăuzescă pașii, care să mă îndrume în luarea deciziilor inerente trăirii pe acest pământ vremelnic, înseamnă că eu sunt copil al cerului. Ajung să conştientizez că eu nu sunt de pe pământ, eu nu sunt de aici de jos, ţara mea e acolo sus.

Sfințească-se numele Tău!

Noi nu ne adresăm unui dumenzeu oarecare ci unui Dumnezeu Sfânt a cărui nume este sfânt, de trei ori sfânt, iar la aceeași sfințenie suntem chemați și noi, pentru că orice părinte vrea ca fiecare dintre copii lui să-i semene. Trebuie să ne dorim ca numele lui Dumnezeu să se sfinţească în vieţile noastre şi prin vieţile noastre.

Vie împărăția Ta;

Viața creștinului este o așteptare continuă după împărăția Tatălui său, o împărăţie veşnică unde moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere dar această împărăție începe de aici de pe pământ. Se pune așadar întrebarea: cum putem trăi în împărăția lui Dumnezeu, în casa Tatălui nostru încă de aici de pe pământ? Răspunsul îl găsim în Ioan 8:34-35 "Adevărat, adevărat vă spun", le-a răspuns Isus,"că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. Şi robul nu rămâne pururi în casă; fiul, însă, rămâne pururi. Prin Hristos am fost făcuţi moştenitori ai unei împărăţii vesnice, iar dacă mostenitorii pamânteşti ai coroanei regale din diferite ţări în care mai există aşa ceva, sunt educaţi şi se autoeducă pentru a fi la nivelul standardului de moştenitor al tronului, cu atât mai mult noi care suntem moştenitori ai unei împărăţii nepieritoare.

facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ.

Declar că la fel cum știu și îmi dau seama că în cer se face voia lui Dumnezeu, declar că la fel se face și pe pământ în viața mea. Poți spune că la sfârșit de lună când îți iei salariul se face voia lui Dumnezeu cu privire la situația ta financiară, indiferent că e mare sau mic? Poți spune că atunci când treci prin încercări trupești de boală se face voia lui Dumnezeu în viața ta? Dacă nu ia exemplul lui Iov și vei vedea ce drept a vorbit despre Dumnezeu în fiecare încercare. Aceasta trebuie să conștientizăm cu toată inima și cugetul nostru, că în orice lucru se face voia Tatălui nostru, doar așa vom putea să nu ne fie frică de nimic. Este greu să împlineşti acest cuvânt pentru că trebuie să-ţi omori eul tău egoist şi să îl laşi pe Dumnezeu să lucreze în viaţa ta. Este greu pentru că de cele mai multe ori noi spunem că un anumit lucru este bun pentru noi din perspectiva pe care o vedem noi, însă cum nu suntem capabil să avem o imagine de ansamblu a vieţii noastre atât trecute cât şi viitoare, se prea poate ca lucrul respectiv să nu fie benefic pentru noi. Din acaestă cauză trebuie să las să se facă voia lui Dumnezeu în viaţa mea pentru că El este cel mai în măsură să spună ce este bine pentru mine, şi aş face bine să nu încerc să-mi impun voia pentru că voi avea toate şansele să o sfârşesc rău.

Pâinea noastră cea de toate zilele dăne-o nouă astăzi;

Recunosc că în toate lucrurile se face voia Ta Doamne și recunosc că pâinea (hrana) de care am nevoie pentru trupul acesta trecător, Tu ne-o dai indiferent cât de mult ne chinuim noi să o câștigăm prin forțele noastre proprii. Una din bolile societăţii modern este „burn out” care tradus înseamnă consumat, şi reprezintă epuizarea intelectuală totală a unui om. Această boală apare datorită încercării multor oameni de a reuşi să urce cât mai sus în carieră pentru a avea cât mai multe, atât bani cât şi stimă din partea celor de lângă el. Oamenii nu sunt conştienţi că Dumnezeu ca orice tată se îngrijeşte să aibă ce să pună pe masă copiilor săi, şi încearcă prin forţe proprii să realizeze asta, însă de multe ori nu stiu ce înseamnă de ajuns şi ajung să sacrifice mult prea multe lucruri pentru bani sau poziţie socială.

Pâinea ne este asigurată doar pentru ziua de azi, cu scopul de a învăța ce înseamnă o dependență totală și zilnică de Dumnezeu.

și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștrii;

Un verset pe care îl rostim cu gura noastră și astfel noi înșine ne semnăm osânda. Mai bine nu îl rostim, căci dacă nu ierțăm nu vom fi iertaţi. Se face trimitere la acea relație între frați, cu ce măsură judec cu aceeași măsură voi fi judecat. Dacă eu nu iert nici Tatăl nu mă iartă pentru că El nu este părtinitor și aplică tuturor același tratament. Puterea iertării este unul din lucrurile pe care creștinul trebuie să îl învețe pentru a fi asemănător în caracter cu Domnul Isus, care la crucea de la Golgota a iertat extrem de mult, atât nedreptăţile făcute Lui, cât şi a realizat iertarea păcatului întregii omeniri. Dacă îmi stric relația cu cei de lângă mine, nu pot să am relație cu Tatăl.

și nu ne lăsa să cădem în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Acesta este adevăratul sens al versetului mult controversat. Dumnezeu nu ne duce în ispită pentru ca nu este în natura Lui să ne ispitească. Iacov 1:13 - 15 întăreşte această abordare: Nimeni, când este ispitit, să nu zică: "Sunt ispitit de Dumnezeu." Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.

Și să ne ispitească pentru ce, că El oricum știe că vom cădea? Că ne încearcă, da așa este, dar încercarea este diferită de ispitire. A ispiti înseamnă  a ademeni, a tenta, a atrage pe cineva cu un lucru care l-ar interesa și pe care nu și-l poate procura decât cu ajutorul ispititorului. A încerca înseamnă: a verifica în scopul de a constata dacă cineva sau ceva este bun sau rău. Iar încercarea este mai mult pentru a ne demonstra nouă înșine că avem o inimă înșelătoare și deznădăjduit de rea. Viața creștină este o viață de încercare în care cel rău este lăsat să ne încerce (a se vedea începutul carții Iov – satan vine să-și ceară voie de la Dumnezeu să se atingă de Iov); în măsura în care înțelegem acest adevăr esențial cu privire la Dumnezeul nostru vom întelege că nimic nu ni se întâmplă fără voia Lui, și pe deasupra nu ne va fi mai frică de cel rău, decât de Dumnezeu (un aspect foarte pregnant în zilele noastre, și anume oamenilor le este mai frică de cel rău decât de Dumnezeu).

Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin

Recunosc Doamne că ești un Tată atotputernic în veci. Amin, și anume spun da, așa este, tot ce am rostit este adevărat, cred și le împlinesc.

Dar interesant, după ce termină Isus de spus rugăciunea nu o termină brusc, ci ţine neapărat să scoată în evidenţă partea cea mai importantă din rugăciune şi spune aşa: Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.

Poate noi am fi scos în evidenţă atotputernicia lui Dumnezeu ca fiind cel mai important aspect, dar Isus ne spune că este altul. Dacă nu pot sa iert, este extrem de grav lucrul acesta pentru mântuirea noastră. De atâtea ori am citit aceste versete dar nu ne-am dat seama că defapt ce vor ele să spună este că dacă nu iert, greşelile mele nu vor fi iertate, deci jertfa lui Hristos nu mai poate opera pentru curăţirea mea, şi dacă greşelile nu-mi sunt iertate, implicit am pierdut Impărăţia Cerurilor, am o altfel de veşnicie, am să împărăţesc cu cel rău, pentru că Dumnezeu este iertător, iar dacă eu nu sunt iertător nu am să pot sta lângă El pentru că nu ne potrivim.

Rostim cuvintele acestei rugăciune foarte des, dar oare le și trăim? Rostim doar cu gura Tată, dar nu trăim semnificația acestui cuvânt, pentru noi de cele mai multe ori este doar o declarație și nu o relație; îi spunem Tată dar de câte ori ne întâlnim cu El, o dată sau de două ori pe săptămână? (poate nici atunci, că ne fuge gândul în altă parte. Oare cum ne-am simți dacă copiii noștri ne-ar întreba doar duminica ce mai facem, si chiar și atunci ne dăm seama că o fac din obilgație nu că le-ar păsa?)

Alergăm de dimineață până seara pentru tot ceea ce e lumesc: casă și mâncare, uitând că Tatăl nostru este Împăratul Împăraților, și Domnul Domnilor, uităm că trăim într-un palat care își schimbă înfățișarea în fiecare anotimp doar pentru a ne uimi cu frumusețile lui. Uităm că suntem prinți sau prințese doar pentru ca Tata este Împăratul Împăraților și ne comportăm ca cerșetori care cerșesc de la lumea asta o casa și o pâine. Ce ar trebui să facem mai des? Să închidem ochii trupești și să-i deschidem pe cei spirituali pentru a putea vedea coroana ce o avem pe cap și mantia de aur cu care suntem îmbrăcați, iar în această calitate suntem mostenitori a tot ceea ce Tatăl a creat, totul este la dispoziția noastră, trebuie doar să cerem si să avem inima pregatită să trăim cu Tatăl nostru încă de aici de pe pământ pentru a ne putea bucura de ceva mult mai măreț, o moștenire nepieritoare, un cer nou și un pământ nou.

Așa să ne ajute Dumnezeu!