Autoritatea lui Dumnezeu.  Mat 26 : 36-45

I). Introducere[1].   Deşi se  susţine că sistematizarea,  cărţilor în Biblie nu a fost de revelaţie divină, este un fapt  adevărat, că au fost  erudiţi, care au supervizat   întocmirea , cărţilor în canonul Noului Testament. Sunt cam 400 de ani între zilele lui Neemia şi Maleahi, ultimii proroci a Vechiului Testament şi naşterea lui Isus Hristos în Betleem. Aici se deschide o perioadă de linişte, ”tăcere”  în care Dumnezeu nu vorbeşte, după cum ne arată Biblia. Cu toate acestea, istoria Intertetamentală ne spune faptul că această perioadă, a fost una tulburătoare, plină de evenimente importante.  Autorul.  Evengheliei a fost Matei a fost un vameş convertit  Matei 9:9  De acolo, Isus a mers mai departe, şi a văzut pe un om, numit Matei, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine”. Omul acela s-a sculat, şi a mers după El. Matei  a fost ales să  redacteze, evreilor despre  Mesia.  Ideea principală  din carte este că  Matei  face cunoscut  programul lui Dumnezeu. Expresia Împărăţia cerurilor este  un crez,  a acestei Evanghelii. Biserica se găseşte inclusă în împărăţia cerurilor dar nu este acelaşi lucru cu ea,  de asemenea biserica se află inclusă şi în Împărăţia lui Dumnezeu. Matei îl înfăţişază, pe Domnul Isus drept împăratul mesianic promis de Dumnezeu  Israelului (Mat. 2:2, 6; 27-37). Fiind obişnuit să ţină consemnări sistematice el ne dă o cronică   ordonată a vieţii şi misiunii împărăteşti a Domnului Isus. Despre venirea  împărăţiei a vorbit și Ioan Botezătorul (Matei 3:1-2). Aceiaş veste l-a avut şi Domnul  Isus în început misiunii Sale publice (Matei 4:23). Aceiaşi declaraţie au fost trimişi  să o facă şi cei 12 apostoli.  (Matei 10:1-7). Matei[2] a fost șeful vameșilor din Capernaum, sub Irod Antipa și colecta impozite pentru romani. Tradiția spune că a predicat în Palestina, după care ar fi murit de moarte bună în Etiopia sau Macedonia. Cartea a fost scrisă între anii 63-64 D. C. Este o carte a discursurilor, în ea se vorbește depre Împărăția lui Dumnezeu, o lege nouă, slujba apostolică, o colecție de parabole, mustrarea cărturarilor și a fariseilor, și despre judecată. Scopul cărții este acela de a demonstra evreilor faptul că Isus Hristos este Mesia cel promis. El îl prezintă pe Hristos ca fiind Fiul lui David, Fiul lui Avarm. Evanghelia lui Matei este singura în care este menţionat cuvântul: „Biserică" (16:18;  18:17). Termenul grecesc folosit - eclesia - înseamnă „adunarea celor chemaţi afară  cu un scop", „mulţimea celor puşi de o parte". În Vechiul Testament, Israel fusese  „poporul ales al lui Dumnezeu". Ştefan numeşte  neamul lui Israel chiar cu termenul de „Biserică" atunci când spune: „El este acela  care, în adunarea Israeliţilor din pustie..." (Fapte 7:38). În  Noul Testament, Biserica nu mai este compusă numai din  evrei.  (Galat. 3:28). Din Ea pot  face parte şi evreii şi neamurile.

Omul are un statut[3] de fiinţă creată  şi ultima autoritate din Univers este Dumnezeu Creatorul. Omul prin răzvrătire îşi doreşte o autoritate proprie ( Turnul Babel :  Geneza  11 ),  şi ei doresc să-şi facă un nume şi să nu fie împrăştiaţi. Se poate pune în contrast Omul din Eden ( primul Adam), care cedează în faţa ispitei cu Hristos ( al doilea Adam ) care rămâne rob în ascultare şi învinge ispita. Autoritatea înseamnă drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziţii sau de a impune cuiva ascultare. Noi avem o autoritate derivată. Dumnezeu doreşte Slava Sa.  Valorile absolute din univers ca : Binele, Adevărul, Frumosul, pentru noi sunt concepte dar se ajunge la o Persoană.  Una este realitatea cerului şi alta este umbra pământului. Deoarece scara de valori este diferită, şi este necesară o corectare a imaginii despre aceste valori. Am ales textul respectiv pentru a reliefa autoritatea oamenilor dată de Dumnezeu chiar și pentru cele mai negre momente din istorie. Ioan 19:11  „N-ai avea nici o putere asupra Mea” i-a răspuns Isus „dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mâinile tale, are un mai mare păcat.”

II). Agonia din Ghestimane[4] 

Domnul Isus îi ia pe ucenici pentru a se ruga. „Trebuie să dăm atenţie rugăciuni pe care o spune Domnul Isus aici”. El spune aici despre o cupă pe care ar  fi dorit-o să fie  departe de El.  Paharul reprezintă crucea, iar semnificaţia este păcatul nostru. Mai tare decât moartea şi mai înfricoşător decât  supliciu de pe cruce este puţin probabil că noi putem percepe cu adevărat realitatea crucificării lui Hristos.  Este vorba despre faptul că Domnul Isus, cel fără păcat şi nepătat, este făcut  o vină pentru noi. Pe cruce, păcatul întregii umanităţi a fost pus peste El. Şi nu este aici vorba despre o  înelegere aici în  înţeles judecătoresc, sau academic, ci este vorba  de un sensul real,  atât de vădit încât Dumnezeu Tatăl a trebuit să-şi întoarcă faţa de la El. Nu consideram faptul că pentru noi, făpturii obişnuite cu vinovăţia, este ceva irealizabil să conştientizăm grozăvia şi  murdăria aşa cum a simţit-o Regele Isus. Se cuvenea a sesiza că Domnul Isus nu a implorat să preîntâmpine  crucea, ci  dimpotrivă a dorit  ca permisiune lui Dumnezeu să fie făcută. Consideram că este neadevărat pentru noi să pătrundem  complet în aceasă semnificaţie,  a ceea ce s-a petrecut în Ghetsimani, dar acolo este un punct când  Regele Isus a realiza biruinţa asupra păcatului.   De asemenea, Domnul Isus a fost ademenit în Ghetsimani la fel cum a fost ispitit în pustie.

Domnul îi îndeamnă  pe ucenici să se ferească pentru a nu scufunda în ispită. Oare care era tentaţia de care s-ar cuveni să se îngrijorare ucenicii?  Chiar  de această dată Satan era la câţiva paşi de ei  şi se înfrunta cu Domnul Isus. Cine ne poate ispiti?  decât  Satan. El este acela care nu s-a temut şi nu s-a deranjat să-l ispitească chiar şi pe Domnul. El nu s-ar alarma să ne ademenească  şi pe noi.  Dar o  chestiune pe care putem bineînţeles să o înţelegem şi  trebuie să fie  sesizată este supunere şi smerenie Domnului Isus faţă de Tatăl.  De acum războiul era încheiat. Domnul Isus a repurtat victoria  contra Satanei şi plănuire lui Dumnezeu va fi dus la îndeplinire.  Pesemne că şi Domnul a petrecut câteva clipă de repaus înainte de a le rosti discipolilor să se trezească.

Hristos[5] intră în primul stadiu al suferințelor, care cuprinde atât partea fizică cât și spirituală. ”sudori de sânge”. Este puțin probabi ca ” paharul acesta”, cerut în rugăciune pentru a fi înlăturat se referă la moartea fizică, ci mai curând la muntele de păcate care urma să se abată asupra  Lui și a sfințeniei Sale cât și  despărțirea lui temporară  de Dumnezeu. Rugăciune Lui a fost auzită de Dumnezeu pentru că El a fost întărit pentru a putea să bea acel pahar. ( Everi 5:7)

III ). Autoritatea lui  Dumnezeu[6].  Este prezentată ca şi  Suveranitatea Lui Dumnezeu, sub denumirea de Dumnezeu Atotputernic.  Geneza 17:1  Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Eu Sunt Dumnezeul Cel atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană.  Iov 27:11  Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic. Apocalipsa 1:8  „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic. Apocalipsa 19:6  Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aliluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. El s-a manifestat  în acţiunile Sale : Dumnezeu zice şi se face : Gen: 1, 3, 6, 9, 11, 14, 20……..Dumnezeu a numit : Gen. : 1, 5, 8, 10……Avem o descoperire progresivă a Sa în istorie, care culminează în momentul când Cuvântul s-a făcut Trup. 

Dumnezeu dă cele 10 porunci poporului evreu ( şi încă 613 ), şi cele 2 porunci din Noul Testament, date de Hristos ( Mat. 22: 37-40 ). şi  Matei, cap. 5 – 7 care constituie o mini Evanghelie, plus celelate învăţături şi Lucrarea Sa de Răscumpărare. Atunci când vorbim despre voia lui Dumnezeu, înţelegem voia Sa povăţuitoare care îndeamnă omul la mântuire şi voia Sa hotărâtoare care se îndeplineşte indiferent de voinţa omului.

În Vechiul Testament, lucrarea profeţilor este ultimul avertisment, pentru că aveau Legea lui Moise. În istorie vedem Istoria mântuirii – Mesia – Crucea, ca rezolvarea a păcatelor, dar şi în domeniul laic. Psalmi 47:8  Dumnezeu împărăţeşte peste neamuri, Dumnezeu şade pe scaunul Lui de domnie cel Sfânt. El orchestrează istoria. Perimetru mântuirii înseamnă : Har – Cristos – Crucea, şi omul – păcatul şi Harul.  Iosua 1:8  Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune. şi   Efeseni 2:8  Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Atunci când vorbim de autoritatea lui Dumnezeu, vorbim de Dumnezeu Atotputernic.     Pentru înţelegerea  conceptului de suveranitate al lui Dumnezeu este important să privim şi o parte din atributele lui Dumnezeu prim prisma unor teologi biblici, fiindcă autorii le înţeleg uşor diferit.

Dumnezeu[7] nu este o energie cerească sau o forță impersonală, ci este un Dumnezeu Personal, individualitate Lui este demonstrată prin ca atributele ce le poseda:  „constiență de sine (Exod. 3:14),  auto-determinare (Efeseni 1:11).  Dumnezeu posedă viață (Tim. 4:10),  inteligență (Fapte 15:18),  scop (Isaia 14:26-27),  acțiune (Ioan 5:17),  libertate (Efes. 1:11),  sentimente (Ioan 3:16)  voință (Ioan 6:38-39)". 

Caracterul lui Dumnezeu constă  şi s-a  manifestat in calificativele pe care le a avea. Aceste calificativ se clasifică in doua  clase, :  (1) naturale sau legate de splendoare Sa şi 
(2) etice sau legate de generozitate Sa. 

„Din atributele naturale fac parte:  atotputernicia (Apoc 19:6),  atotștiință (Ps. 147:5),  atotprezență (Ps. 139:7-10),  veşnicia (Deut. 33:27),  infinitatea (Ps. 147:5)  imutabilitatea sau neschimbare (Iacov 1:17; Ps. 33:11)”. 

„Din atributele morale fac parte: sfinţenia (Ps. 99:9; 1 Pet. 1:15-16),   neprihănirea (Ps. 11:7),  dreptatea (Rom. 2:6),  adevărul (1 Ioan 3:33;),  harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17),  dragostea (1 Ioan 4:8,16),  mila (Efes. 2:4)”. 

Teologii [8] împart atributele lui Dumnezeu în aproximativ două mari categorii: comunicabile în sensul de a le avea şi experimenta şi noi în mod parţial şi necomunicabile, pe care nu le avem nicidecum, doar  având cunoştinţă despre ele.  Dumnezeu posedă atribute pe care nu le înţelegem cum ar fi: natura Triunică, suficienţa de Sine, veşnicia, existenţa în Sine,  dar pe altele le pricepem mai bine, de exemplu mila , harul, credincioşia, înţelepciunea, pentru că în mod  parţial le-am primit şi noi.[9]

O altă calitate al lui Dumnezeu este viaţa. Miracolul vieţii, a vieţii biologice a suscitat interesul tuturor categoriilor de oameni. De la omul simplu, până la omul de ştiinţă care şi-a dedicat viaţa pentru a studia şi cerceta misterul vieţii, toţi au fost interesaţi de acest subiect. Dar Biblia vorbeşte de viaţă în special cu referire la domeniul spiritual, o viaţă dincolo de moarte, o viaţă pe care numai o relaţie corectă cu Dumnezeu o poate da.   De asemenea El, Creatorul  este acela care susţine universul.  Şi noi avem viaţa fizică, dar ea este  limitată, iar viaţa  veşnică o avem doar în El. (Fap.17:27). Pentru om moartea este o barieră ce trebuie trecută.  Dacă aspirăm,  să înţelegem viaţa, se cuvenea să ne salvăm de moartea spirituală, dacă acceptăm că nemurirea este soarta ce ne-a fost a hotărât .[10]

IV).  Domnia  lui Cristos  şi   Biserica[11]  Termenul de  Adonai[12]  este derivat din adon, care se traduce cel mai exact prin “Domn”. Dat fiind că, în Biblie, Dumnezeu este “Domn peste întregul univers”, el este adeseori numit Adonai, “Domnul meu”. Deuteronomul 6:4  Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Acest lucru se răsfrânge şi asupra lui Hristos care este Fiul lui Dumnezeu, prezis în Vechiul Testament  Isaia 9:6  Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.  În momentul Întrupării se face afirmaţia că  Matei 12:8 Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.”, desfiinţând şi în acelaşi timp împlinind Sabatul. Acelaşi lucru îl afirmă şi Petru mai târziu ca o acuză adusă naţiunii lui Israel.  Faptele Apostolilor 2:36  Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” El merge mai departe şi vorbeşte depre iertarea păcatelor. Faptele Apostolilor 5:31  Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Apostolul Pavel afirmă că mântuirea este legată de Hristos. Romani 10:9  Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.  De asemenea Evanghelia este ceva precis, nimic în plus, nimic în minus.  Efeseni 4:5  Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Poate cea mai clară explicaţie cu privire la Hristos o avem în cartea Evrei.  Evrei 1:1-4.  Isus Hristos este : moştenitor al tuturor lucrurilor, stă la drepta lui Dumnezeu într-o poziţie de autoritate şi putere, este oglindirea Slavei Lui, ţine toate lucrurile, a făcut curăţirea păcatelor, a moştenit un Nume mai presus de orice Nume.

Astfel în Numele lui Isus se va aplica orice genunchi, orice limbă să mărturisească că Isus este Domnul.  El dă viaţă veşnică, a înviat din morţi.  Hristos este : diferit faţă de alţi proroci, proaspăt, îndrăzneţ, puternic în fapte şi cuvinte. Hristos  are autoritate de Fiu, Mântuitor, Mare Preot, Domn, Judecător. El este Capul Bisericii.  Isus Hristos se supune autorităţii lui Dumnezeu şi agonia din Grădina Ghestimane ne arată atât latura divină al lui Isus cât şi latura umană ( groaza păcatului ).

Din păcate Hristos nu este lăsat să funcţioneze ca Domn peste Biserică.  Papalitatea prin pretenţia unui intermediar dintre Dumnezeu şi om, ( Papa, care este considerat infaibil ), dar care este tot un om. Ortodoxismul o face prin supradimensionarea rolului Mariei, şi invocarea sfinţilor, iar Neoprotestanţii prin ecumenismul protestant modern care politizează creştinismul, pluralismul teologic, indiferenţa faţă de evanghelizare, subiectivismul carismatic cu indiferenţa sa faţă de preocupările teologice dominante. Fiecare în mod fragmentar şi în acelaşi timp toate la un loc,  refuză pe Cristos de a fi Domn peste Biserică. Biblia spune clar : 1 Timotei 2:5  Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,

VI). Autoritatea Omului. [13]. Mandatul omului este limitat. El a fost destinat să stăpânească  pământul, să-l umple şi să se înmulţească. Geneza 1:28  Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”. De asemenea omul numeşte vieţuitoarele :  Geneza 2:20  Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească.  Omul a ieşit de sub autoritatea lui Dumnezeu atunci când s-a răzvrătit şi a vreau să fie ca Dumnezeu. De asemenea şi noi am primit autoritatea pe care o dă Duhul Sfânt fiecărui credincios din Marea Trimitere (Mat. 28 : 18-20), pentru că  spune în Apocalipsa 1:6  şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

Autoritatea[14] Trebuie menționat că temperamentului autoritar îi sunt specific ca  trăsături, întâmplări rapide,  transformare,  asumarea responsabilităţilor şi câştigarea  de rezultate. Persoanele  care au un astfel de caracter operează cel mai bine într-un regim în care nu există vigilență şi control.  Ei pot reuși să facă o mare varietate diversitate de activităţi. Stilul lor de a administra este dominant,  direct şi la obiect, poruncitor şi decisiv. Ei sunt motivaţi de înfruntare,  vigoare şi autoritate. Cei care au acest caracter se frământă adeseori să nu fie întrecuţi şi cel mai frecvent ajunge  să se elibereze de stres prin a ajunge ostili. Ei îi  analizează pe ceilalţi după dexteritate de a duce la  realizarea unui lucru.”

Modelul lui Cristos[15] ne face să înţelegem mai bine termenul de autoritate.  "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare "vorbesc despre Cristos şi despre Biserică" (Efeseni 5:31-32). Textul biblic care ne vorbeşte despre Cristos ca despre un mire şi despre biserica sa ca despre o mireasă ne atrage atenţia asupra unicităţii acestei legături. În rugăciunea rostită de Isus Cristos în Ghetsimani, El S~a rugat pentru ca trupul lui Cristos să fie una,  tot aşa cum Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt una.  Pavel le spune efesenilor că aceasta este o taină. A fi una în Cristos şi în căsătorie este ceva supranatural, care poate fi înţeles numai prin credinţă.

VII). Ungerea[16]  Este ceva particular vechiului Testament, este poruncită de Dumnezeu, şi o fac oamenii. Cuvântul ajunge   aici  din ebraică  se numeşte  maşiah, şi înseamnă “uns” . El [17] înseamnă şi  Salvator  şi izbăvitor eliberator care va veni la sfârşitul vremurilor. Termenul ajunge din ebraicul maşiah, transmis prin mijlocire limbilor greacă şi latină, cu înțeles de “uns”. Termenul este  găsit  pentru prima oară în Levitic (4, 3-5), în înlănțuire cu preotul care succeda “ungerea”, şi orânduit la origine ca un  om investită cu o rol divin: preot, profet, rege şi chiar Cirus al Persiei, catalogat ca un executant al hotărâri divine (Isa. 45, 1). După angajamentul făcută lui David (2 Sam. 7, 12-13), dinastia davidică a fost considerată ca aleasă (2 Sam. 22, 51; Ps. 89, 35-38),  iar mai târziu, când regatul era terorizat de puteri exterioare, Isaia şi Ieremia au prevesti înălțare unui domnitor din casa lui David, a cărui domnie va fi glorioasă. În timpul Primului Templu, iudaismul nu era o credință mesianică iar termenul de maşiah nu avea conotaţia de mai târziu. Modelul a prins formă din dată în care ideea de Mesia a fost asociată cu “sfârşitul vremurilor”.

Ungerea[18] se aplică prea puţin în Noul Testament. Ea se aplică persoanelor şi locurilor alese special pentru o lucrare, dacă de către prezbiteri persoanelor bolnave.

Ungerea unor  persoane : Moise a fost delegat de Dumnezeu să facă acestă lucrare :  Exodul 28:41  Să îmbraci cu ele pe fratele tău Aaron şi pe fiii lui, împreună cu el. Să-i ungi, să-i închini în slujbă, să-i sfinţeşti şi-Mi vor sluji ca preoţi.

Acest act al ungerii se răsfrânge şi asupra urmaşilor.  Exodul 40:15  şi să-i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururea dreptul preoţiei, printre urmaşii lor.”

Şi Samuel, ultimul dintre judecători a fost delegat de Dumnezeu pentru acestă lucrare. 1 Samuel 9:16  „Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimite un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna Filistenilor; căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.”  Este vorba despre primul împărat al lui Israel care a fost Saul.

Dar Domnul l-a părăsit pe Saul, pentru neascultare şi Samuel a trebuit să ungă pe David în locul lui.  1 Samuel 16:3  Să pofteşti pe Isai la jertfă; Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci, şi Îmi vei unge pe acela pe care-ţi voi spune să-l ungi.”

Când prorocul Ilie într-un fel ajunge la sfârşitul lucrării sale Dumnezeu porunceşte să ungă pe altcineva în locul lui. 1 Împăraţi 19:16  Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel; şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca prooroc în locul tău, şi nu numai ci şi 1 Împăraţi 19:15  Domnul i-a zis: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustie până la Damasc; şi când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei.

Dar ungerea o  face direct şi Dumnezeu asupra omului.  Psalmi 23:5  Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

În Noul Testament am găsit un singur verset cu privire la aşa ceva, şi care este o practică a Cultului Penticostal. Iacov 5:14  Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii (Sau: bătrâni.). Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.

Ungerea unor locuri : Porunca o primeşte Moise şi se referă la locurile şi lucrurile destinate pentru jertfă.  Exodul 29:36  În fiecare zi să mai aduci un viţel ca jertfă pentru păcat, pentru ispăşire; să curăţeşti altarul, făcând ispăşirea aceasta, şi să-l ungi ca să-l sfinţeşti. Exodul 30:26  Cu el să ungi Cortul Întâlnirii şi chivotul mărturiei, Exodul 40:9  Să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi cu el cortul şi tot ce cuprinde el, şi să-l sfinţeşti, cu toate uneltele lui; şi va fi Sfânt. Exodul 40:10  Să ungi altarul pentru arderile-de-tot şi toate uneltele lui şi să sfinţeşti altarul; şi altarul va fi preaSfânt. Exodul 40:11  Să ungi ligheanul cu piciorul lui şi să-l sfinţeşti.

VIII). Alegerea[19] Dumnezeu alege oameni.  Neemia 9:7  Tu, Doamne Dumnezeule, ai ales pe Avram, l-ai scos din Ur din Haldeia, şi i-ai pus numele Avraam.

Dar El alege şi un popor pe care să îl caracterizeze sfinţenia. Deuteronomul 7:6  Căci tu eşti un popor Sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.

Dumnezeu alege un popor şi El este dumnezeul lui.  Ezechiel 20:5  Spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „În ziua când am ales pe Israel, Mi-am ridicat mâna spre sămânţa casei lui Iacov, şi M-am arătat lor în ţara Egiptului; Mi-am ridicat mâna spre ei, şi am zis: „Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru!”

Dar alegerea se poate face şi indirect prin oameni, pentru o anumită lucrare.  Exodul 35:30  Moise a zis copiilor lui Israel: „Să ştiţi că Domnul a ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda.

Sau pentru lucrarea Lui. Deuteronomul 21:5  Atunci să se apropie preoţii, fiii lui Levi; căci pe ei i-a ales Domnul, Dumnezeul tău, ca să-I slujească şi să binecuvânteze în Numele Domnului, şi ei trebuie să hotărască în orice ceartă şi în orice rănire.

El alege o seminţie : ( Levi ) Deuteronomul 18:5  căci pe el l-a ales Domnul, Dumnezeul tău, dintre toate seminţiile, ca să facă slujba în Numele Domnului, el şi fiii lui, în toate zilele.

El îl alege pe Samuel.  1 Samuel 2:28  Eu l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel, ca să fie în slujba Mea, în preoţie, ca să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia, şi să poarte efodul înaintea Mea; şi am dat casei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc şi aduse de copiii lui Israel.

De asemenea alege şi pe împărat peste Israel ( Saul ) 1 Samuel 10:24  Samuel a zis întregului popor: „Vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el”. Şi tot poporul a strigat: „Trăiască împăratul”!”

Dumnezeu alege dar şi pedepseşte.  Amos 3:2  „Eu v-am ales numai pe voi dintre toate familiile pământului: de aceea vă voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre.

In Noul Testament există o alegere specială, pe Isus Hristos.  Matei 12:18  „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Prea iubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata.

La rândul Său Hristos alege ucenicii.  Luca 6:13  Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi, şi a ales dintre ei doisprezece pe care i-a numit apostoli, şi anume: 14  Pe Simon pe care l-a numit şi Petru; pe Andrei, fratele lui; pe Iacov; pe Ioan; pe Filip; pe Bartolomeu; 15  pe Matei; pe Toma; pe Iacov, fiul lui Alfeu; pe Simon, numit Zilotul; 16  pe Iuda, fiul lui Iacov; şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut vânzător.

Mai târziu Dumnezeu îl alege pe Pavel.  Faptele Apostolilor 26:17  Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la care te trimit.

Prin puterea delegată a Duhului Sfânt ucenicii aleg şi ei.  Faptele Apostolilor 6:5  Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.

Alegerea se face şi în alte domenii.  1 Corinteni 1:27  Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.  sau  Iacov 2 :5  Ascultaţi, prea iubiţii mei fraţi : n-a ales Dumnezeu pe cei ce Sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc ?. Sunt aceste adevăruri valabile şi astăzi. Răspunsul este Da. Ne gândim la mari evanghelişti ai lumii, sau la cei  prin care s-a produs treziri spirituale şi de ce nu la misionari.

IX). Concluzii. Primele cinci cărţi sunt sunt atribuite lui Moise de către tradiţia iudaică. Geneza este o carte a începuturilor, care ne dă posibilitatea de a privi în trecut. Omul a fost creat de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui,  iar Întruparea lui Hristos, Şi Lucrarea Sa Mântuitoare, Naşterea Bisericii, este un nou început, prin care omul redobândeşte Imago Dey.

Termenul de autoritate în seamnă şi Poruncă, sau Dispoziţie dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate şi care trebuie executată întocmai înseamnă şi  ordin, decizie, hotărâre, cu valoare de imperativ.  În religia iudaică şi  creştină avem Cele zece porunci din decalogul, şi  lege morală sau învăţătură,  din Vechiul Testament şi două porunci din Noul Testament. Ultima şi Prima sursă de autoritate este Dumnezeu, care este Atotputernic şi Suveran. Fiul face voia Tatălui, dar poate exista şi autoritate delegată dată oamenilor. În Grădina Ghestimane Hristos este supus unei presiuni enorme, pe de o parte Sfinţenia Sa refuza păcatul, şi pe de altă parte, vrea să facă voia lui Dumnezeu.

Dumnezeu a oferit omului o parte din atributele Sale, comunicabile şi cere omului să nu rămână indiferent la ele, să le dea curs, pentru ca să poată să îl cunoască pe El. Doar prin ele omul poate reiniţia părtăşia pierdută cu cel care l-a creat. Dumnezeu alege oameni, dar şi locuri, pe care le-a uns şi le-a sfinţit în vederea unei lucrări, dar mai târziu dă această autoritate şi omului ca Mise, Samuel, Ilie, care fac ungerea şi aleg alţi oameni pentru lucrare.

Dumnezeu  îşi descopere calităţile Sale, cea mai importantă fiind dragostea care raportată la păcat dă viaţă vecinică. Dar dincolo de dragoste este puterea de a iubii o fiinţă care l-a trădat. Puterea lui Dumnezeu este atributul care stă la baza celorlalte atribute divine.  A  fi puternic, în semnă a fi suveran. Supremaţia  lui Dumnezeu presupune faptul că El realizează tot ceea ce doreşte să înfăptuiască. Acest lucru este deosebit de important dacă ne gândim la Lucrarea Sa de răscumpărare.  Dacă privim în ansamblu atributele lui Dumnezeu, Scriptura ne revelează un Dumnezeu puternic.

După Naşterea Biserici, şi trebuie să fie Domn, stăpân peste Biserică, şi peste fiecare creştin în particular. Pentru un creştin adevărat Isus Cristos  nu poate fi decât Domn. Biblia îl prezintă pe Cristos Ca Domn al Bisericii. Sunt numeroase referinţele în acest sens, mai puţin în Vechiul Testament dar mai multe în Noul Testament. Cristos are şi alte Nume care reprezintă funcţiile Sale.  Calitatea de Mare Preot, Miel, Leu sau alte funcţii pe care le însumează Cristos nu diminuează calitatea de Domn. Domnia este una terestră, cel puţin teoretic în lumea creştină, dar El este Domn peste Împărăţia Cerurilor, calitate ce I-a fost delegată de Dumnezeu. Cristos este o Persoană din Trinitate. Faptul că nu este recunoscut de lume şi chiar în multe biserici nu are calitatea de Domn,  este de fapt o carenţă spirituală  şi denotă neînţelegerea sau neacceptarea adevărurilor din Scriptură. Pasivitatea majoritară a creştinilor face ca Evanghelia să nu fie vestită, sau mesajul să fie compromis prin denaturare. Dar în final Cristos ca Rege va judeca lumea. Relaţia lui Cristos cu Biserica este o relaţie incompletă din punctul de vedere al funcţiei de Domn ce o are Cristos. Relaţia lui Cristos cu Biserica este o relaţie în desfăşurare, neîmplinită încă în  totalitate.

Este necesară o aplicare a Mesajului Divin. De asemenea există o rezistenţă la primirea acestui mesaj dar şi o poruncă valabilă pentru toţi oameni.   Faptele Apostolilor 17:30  Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; Omul are un statut de fiinţă creată, dar pe care îl neagă şi încearcă să-şi depăşească limitele în afara perimetrului oferit de Dumnezeu. Pe de altă parte omul funcţionează corect doar în armonie cu Creatorul său.

Bibliografie

SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de  ERNEST AEBI

Sait. www.theophilos.3x.ro 

Sait.Itinerar Biblic.  Sorin Micloş

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

Montmogery James  Boice, Fundamente ale Credinţei Creştine,   Editura   Institutului  Biblic„Emanuel”  Oradea                                                                                      

Karl Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol.5.

CĂRĂMIZILE CĂSNICIEI de Scott & Cheri Scheer. Sait www.theophilos.3x.ro

Enciclopedia Iudaismului Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

Ardelean Viorel