Cred că de cele mai multe ori ne dorim ca viaţa de credinţă să fie ceva uşor, un set de reguli pe care să le urmăm , bifăm că le-am urmat şi gata, noi ne-am făcut partea, urmează ca Dumenzeu să-şi facă partea, să ne dea tot ce ne pofteşte inima. Din această cauză nu trebuie sa-i blamăm pe fariseii din vremea Domnului Isus care dădeau zeciuială din izmă, mărar şi chimen dar lasau nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege, pentru că de multe ori suntem şi noi la fel de făţarnici. Suntem obişnuiţi să facem ceva pentru Dumnezeu doar ca să primim apoi ceva din partea Lui, şi de prea puţine ori slujim doar pentru simplul motiv că-l iubim pe Dumenzeu. Acesta este prototipul relaţiei egoiste, dau ceva ca să primesc la schimb altceva. Dar în textul din Isaia, Dumnezeu vine şi pune degetul pe rană, spunând clar că nu o astfel de relaţie doreşte El cu poporul Său, pentru că la urma urmei şi celelate popoare aveau ritualuri religioase pe care le respectau cu stricteţe dar nu aveau o relaţie cu dumnezeul căruia i se închinau.

Dumnezeu îşi trimite prorocul înaintea poporului, ca să le descopere nelegiuirea şi păcatul, pentru că ei aveau impresia că în ceea ce priveşte raportarea lor la Dumenzeu ei erau OK. Aveau impresia că problema este la Domnul şi nicidecum la ei. Exact aceeaşi atitudine o avem şi noi uneori: facem anumite lucruri în ceea ce privesc ritualurile pe care ni le+am format, iar dacă cerul tace zicem şi noi la fel: La ce ne foloseşte dacă Tu nu ne vezi?

Este extraordinar Dumnezeu în toate scrierile profetice pentru că este extrem de tranşant. Şi totuşi se coboară până la nivelul omului şi îşi explică acţiunile, îşi explică tăcerea, deşi nu ar avea nevoie să dea El explicaţii pentru că la urma urmei El este Dumnezeu.

Problema în textul de faţă este dată de post, un ritual pe care Domnul l-a instituit prin unele porunci din Levitic 16:29-31, ziua de post fiind o zi de curăţire de toate păcatele. Evreii au ajuns în punctul în care posteau, după cum cerea legea, dar nu vedeau efectul postului în viaţa lor. Aici intervine Dumnezeu prin prorocul Isaia şi le explică ce înseamnă defapt postul, dincolo de ritualul pe care ei îl ţineau. Prin practicarea unui ritual, golit de sens (pentru că ei nu se mai gândeau la ce semnifică postul) au ajuns să li se împietrească inima şi să se lase în voia pornirilor lor. Aşadar ei ţineau ritualul postului, dar aveau unele lucruri care oprea lucrarea lui Dumnezeu în viaţa lor:

-          Se lăsau în voia pornirilor lor

-          Asupreau pe simbriaşi

-          Se ciorovăiau şi se certau.

Dumnezeu le strigă în gura mare că nu trebuie să-şi chinuiască omul sufletul pentru o zi şi să-şi plece capul ca un pipirig. Ba mai mult, vine şi le explică pe îndelete ce înseamnă efectiv postul:

1.       Să deslegi lanţurile răutăţii; să nu mai gândeşti rău de cel de lângă tine

2.       Deznoadă legăturile robiei; dacă ai ajuns în poziţia în care poţi să ai autoritate peste alţii lasă-i să fie liberi

3.       Împarte-ţi pâinea cu cel flămând

4.       Dacă vezi un om gol acoperă-l

5.       Să îndepărtezi ameninţările şi vorbele de ocară

6.       Să-ţi opreşti piciorul ca să nu-ti faci poftele tale

7.       Să nu urmezi căile tale, să nu te dai la flecăreli

În urma unui astfel de post Domnul va da binecuvântare într-un mod cât se poate de palpabil:

1.       Lumina ta va răsări ca zorile

2.       Vindecarea ta va încolţi repede

3.       Slava Domnului te va însoţi

4.       Tu vei chema şi Domnul va răspunde Iată-Mă

5.       Lumina ta va răsări peste întuneric

6.       Domnul te va călăuzi neîncetat

7.       Îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă

8.       Va da din nou putere mădularelor tale

9.       Vei fi ca o grădină bine udată

10.   Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte

11.   Te vei putea desfăta în Domnul

12.   Te va face să te bucuri de moştenire.

Dacă acesta este postul plăcut Domnului am face bine să-l ţinem aşa cum vrea El nu cum credem noi că ar trebui ţinut.