Dividere et impera (dezbină şi cucereşte) este dictonul care a stat la baza ridicării Imperiului Roman; romanii şi-au dat seama că dacă vor reuşi să dezbine popoare, ele vor fi mai uşor de cucerit, şi au aplicat această tactică atât la nivel politic cât şi pe câmpul de luptă – când se aflau în bătălie cu o armată numeroasă, strategia era să divizeze acea armată în două sau trei, fiind apoi mult mai uşor de învins. Însă principiul dezbinării nu l-au inventat romanii sau grecii, ci a fost folosit de Satan cu primii oameni, dezbinând familia lui Adam şi Eva prin crima pe care Cain a comis-o. Iar aceeaşi strategie a folosit-o şi acum două mii de ani ca să zădărnicească ridicarea Bisericii lui Hristos, şi o foloseşte şi azi ca să dărâme biserici. Aceeaşi strategie a fost când la Marea Schizmă biserica s-a rupt în două şi a început vrajba între cele două biserici, ruptura neputând fi nici până astăzi rezolvată. Cel rău ştie că este mult mai uşor să manipulezi grupuri mici de oameni decât grupuri mari, iar când biserica este preocupată de cine are dreptate într-o problemă sau alta îşi pierde focalizarea de la principala sa menire: salvarea sufletelor de la moartea veşnică. 

Asemenea probleme erau şi în biserica din Corint unde a apărut o dezbinare în interiorul bisericii din cauză că unii îl vedeau pe Pavel mai calificat să-i conducă iar alţii îl vedeau pe Apolo ca având calităţile necesare de conducător. Biserica a introdus în interiorul ei o practică lumească din politică şi anume divizarea în cei care sunt la putere şi cei care erau în opoziţie. Dar situaţia a apărut treptat, pentru că în mod sigur nu s-au gândit ei dintr-o dată ca o parte să fie cu Pavel şi altă parte cu Apolo. Mai mult ca sigur că cei doi nu-şi doreau ca biserica să se dezbine şi fiecare să ia o parte din ea, dar oamenii probabil în pruncia lor spirituală au început sa-şi dea cu părerea că Pavel ar fi mai bun decât Apolo sau invers, când de fapt nu erau capabili să vadă că puterea lor de a predica şi a conduce venea de la Dumnezeu nu de la ei. Doar în momentul în care membrii bisericii sunt în stare să-i vadă pe cei care sunt puşi sa-i conducă ca fiind nimic mai mult decât unelte în mâna lui Dumnezeu, folosite cu acelaşi scop fiecare dar cu roluri diferite, atunci gândul dezbinărilor în sânul bisericii nu mai apare.

Principiul creşterii bisericii îl găsim în versetele 6-7 din capitolul 3 din 1Corinteni, unii sădesc sămânţa în inimile oamenilor, altii udă, dar cel care face să crească sămânţa este Dumnezeu. Din aceste versete ne dâm seama că păstorii şi predicatorii indiferent cât de buni conducători sau oratori sunt, dacă Dumnezeu nu face să crească sămânţa, toate eforturile lor sunt zadarnice, fără rod. În momentul în care se vede rod în biserică, meritul este doar a lui Dumnezeu, iar cei prin care El a lucrat pot fi luaţi ca şi exemplu de ceilalţi ca şi ei să se lase folosiţi în lucrare. Din păcate de multe ori dezbinarea bisericii apare în momentul în care conducătorii ei îşi arogă lor meritul de a fi crescut biserica eu am făcut, eu am ridicat, ajungând să se certe pe tema care a făcut mai mult sau care a făcut mai bine, iar apoi neajungând la nici un consens îşi iau fiecare adepţii şi îşi fac altă biserică. Creşterea numărului de biserici prin dezbinarea bisericilor mari în biserici mai mici nu este o creştere spre slava lui Dumnezeu, ci este birunţa lui Satan în interiorul bisericii. Desprinderea unei părţi dintr-o biserică mai mare ar trebui sa fie ceva normal şi natural, dar trebuie să se facă într-o colaborare strânsă şi continuă în vederea plantării de biserici în zone unde nu există; o creştere viabilă este doar aceea în care conducerea şi toată biserica este consultată şi se ia o decizie unanimă de extindere a bisericii şi în alte locaţii, prin aceasta se evidenţiază o biserică matură.

Dacă o împărăţie este dezbinată împotriva ei însăşi, aceea nu poate dăinui (Marcu 3:24) este o afirmaţie pe care Isus a spus-o în contextul în care unii îl acuzau că scotea dracii afară din oameni cu ajutorul domnului dracilor, demonstrând că acuzaţiile ce i se aduceau erau absurde. Esenţa acestei afirmaţii se aplică şi în contextul bisericii, dacă membrii dezbină biserica aceasta nu poate dăinui. În vremurile de prigoană comunistă biserica a fost ridicată

cu mari sacrificii iar cei care dezbină acum bisericile se aseamănă cu o bombă pe care constructorii o pun la temelia unei clădiri pentru a o demola. Biserica nu dăinuieşte dacă este dezbinată împotriva ei însăşi, şi ne mai întrebăm de ce nu cresc bisericile noastre? Oamenii dacă vor să vadă scandaluri se uită la ştiri, de la biserică se aşteaptă la cu totul altceva: unitate, iubire, slujire.

Dar problema majoră sunt persoanele care conştient sau inconştient dezbină biserica sub imboldul propriilor ambiţii. În contextul dezbinărilor din Corint, Pavel la finalul capitolului 3 face o afirmaţie extrem de gravă cu privire la cei care nimicesc astfel biserica Nu stiti ca voi sunteti templul lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? Daca nimiceste cineva templul lui Dumnezeu, pe acela il va nimici Dumnezeu; caci templul lui Dumnezeu este sfant, si asa sunteti voi.(1Corinteni 3:16-17). Oare cum poate o persoană să mai pună capul pe pernă seara știind că Dumnezeu îl va nimici pentru ce a făcut? Fiul Său a plătit cu sânge scump ca Biserica Lui să se nască și să crescă iar el o dezbină.

Care este soluția ca biserica să nu se dezbine? Ține de fiecare membru pentru că fiecare trebuie să-l urmeze pe Hristos, El este capul Bisericii, astfel încât în momentul în care se ridică agitatori în biserică, toată lumea îl urmează pe Hristos și nu pe ei, planul lor de dezbinare eșuează pentru că nu au adepți care să-i urmeze.