În anul 362 d. H., împăratul roman Iulian a început o campanie de revigorare a păgânismului. Creştinismul punea stăpânire pe Imperiul Roman, iar el şi conducătorii păgâni erau îngrijoraţi. Într-o replică dată unui important preot păgân, Iulian îşi exprimă îngrijorarea şi ne dezvăluie unul dintre secretele creşterii rapide a bisericii creştine: „Cred că atunci când s-a întâmplat ca săracii să fie neglijaţi şi desconsideraţi de preoţi [păgâni], galileenii hulitori [creştinii] au observat aceasta şi s-au dedicat binefacerii… [Ei] le dau ajutor nu numai săracilor lor, ci şi săracilor noştri, şi oricine vede că poporul nostru nu primeşte ajutor de la noi.” – Citat de Rodney Stark, în Cities of God (San Francisco: HarperCollins Publishers, 2006), p. 31

  Romanii au contat pe dispariţia creştinismului, odată cu moartea iniţiatorului lui, Isus Hristos. Totuşi nu mică le-a fost surprinderea să constate că un număr record de romani au ales să-L urmeze pe Galileean. Şi cum au explicat ei aceasta? Adepţii lui Isus manifestau iubirea Sa prin împlinirea nevoilor de bază ale oamenilor. Ei imitau exemplul Său.

  Nu era de mirare că atât de mulţi aleseseră să-L urmeze!