2. Citeşte Luca 19:10; Marcu 1:17; Luca 9:2 şi Apocalipsa 14:6,7. Care este ideea comună a acestor texte? Altfel spus, ce ne îndeamnă ele să facem?

  Membrii unei biserici adventiste de ziua a şaptea au înălţat mulţi ani la rând rugăciunea: „Doamne, Te rugăm să-I aduci pe oamenii din localitatea noastră în biserica Ta şi la Tine”, de parcă biserica ar fi un magnet uriaş, capabil să-i atragă pe toţi în ea, ca prin farmec. Da, este adevărat că unii oameni vin la biserică din proprie iniţiativă, căutându-L pe Dumnezeu fără vreun efort concret din partea noastră, Dar ce are de făcut biserica atunci când anii trec şi niciun om nu intră pe porţile ei? Dacă nu facem altceva decât să ne rugăm, nu respectăm metoda lui Isus de câştigare a sufletelor. El ieşea în mijlocul oamenilor, socializa cu ei, căuta personal ca să-i salveze. „Nu trebuie să aşteptăm ca oamenii să vină la noi, ci să-i căutăm acolo unde se află. […] Există o mulţime de oameni la care Evanghelia nu va ajunge niciodată dacă nu le este dusă de cineva.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 229

  Ideea aceasta, a căutării oamenilor, este ilustrată prin câteva metafore:

  1. Păstorul lasă cele 99 de oi în staul şi pleacă în căutarea unei singure oi rătăcite (vezi Matei 18:10-14). Isus spune pilda aceasta după îndemnul de a nu defăima „nici măcar pe unul din aceşti micuţi”. „Micuţii” pot fi copiii sau creştinii imaturi. Dacă se întorc în lume, noi suntem datori să-i căutăm şi să-i aducem înapoi la El cu iubire.

  Pilda aceasta ne transmite aceeaşi idee ca textele de mai sus: să fim proactivi, să pornim în căutarea celor pierduţi, să facem efortul necesar pentru a ajunge la ei. Rareori se întâmplă ca o persoană să ne oprească pe stradă şi să ne spună: „Spune-mi despre Dumnezeu, despre mântuire, despre adevăr.”

  2. „Metoda lui Hristos” de a ajunge la inima celor pierduţi „nu va fi şi nici nu poate fi lipsită de roade” – Ellen G. White, Divina vindecare, ed. 2010, p. 98. Nu cumva noi avem tendinţa de a ne ocupa doar de „roadele” de pe crengile mai joase – de oamenii care ne împărtăşesc deja convingerile creştine? Ce facem însă pentru „roadele” de pe crengile mai înalte – pentru oamenii care n-au auzit deloc despre Dumnezeu, pentru atei, musulmani, evrei, hinduşi, budişti etc.? Pentru cei de orientare creştină, adventismul este relevant, în general, dar trebuie să urmărim să le vorbim despre Isus şi celor care au o altă orientare religioasă.