Dacă ne uităm la societatea zilelor noastre avem impresia că parcă niciodată societatea nu a fost mai depravată ca și acum. Dar în decursul umanității au existat multe perioade de-a dreptul sumbre, însă în timpul nostru, pentru că avem acces la atât de multe informații tot timpul, și aproape din orice colț al lumii ni se pare că nu a mai fost niciodată așa de rău. Pentru fiecare perioadă sumbră Dumnezeu avea pregătită calea prin care se putea ieși din ea. De exemplu pentru cei din vremea lui Isaia și Ieremia calea de scăpare era vestită de profet prin întoarcerea la Dumnezeu și ascultarea de legile Lui.  Oare în dreptul societății noastre s-a schimbat ceva sau putem avea și noi parte de aceeași cale de ieșire la liman?

Atâtea familii se destramă mânate de impulsul egoismului și a unei iubiri superficiale, centrate pe eul interior nu pe cel lângă care stai.

Individualismul este promovat prin toate metodele posibile pe baza principiului că fiecare luptă pentru el și ne trezim că suntem ca într-o junglă, supraviețuind cel mai puternic. Călcăm unii peste alții doar ca să ne atingem țintele, și nu mai poți avea încredere în nimeni, suspiciunea devenind un mod de viață și suntem tot mai abili în a ne face strategii în funcție de eventualele comportamente ale celorlalți.

Suntem experți în a ne pune masca familiei cu acte în regulă când de fapt am pierdut de mult semnificația efectivă a familiei. Și dacă am pierdut noțiunea de familie pe drum, în viteza dezvotării societății, transmitem lucrul acesta și mai departe pentru că ne creștem copiii într-un mediu care nu le oferă în nici un fel stabilitate emoțională. Nemaiștiind cum arată de fapt o familie ne este foarte ușor să acceptăm că familia poate fi formată și din doi bărbați sau două femei iar copiii crescuți de astfel de familii sunt profund dezechilibrați și vor crește la rândul lor alți copii dezechilibrați. Putem observa că nu este nevoie de mulți ani ca o societate să se depraveze, sunt deajuns două – trei generații ca tot ceea ce alții au clădit (valori creștine corecte) să fie destrămat ca într-o bătaie de vânt. Familiile fiind fundamentul societății ele dau până la urmă direcția societății: dacă ai familii depravate vei avea o societate la fel.

Și într-o astfel de societate omul se simte captiv între blesteme din care simte că nu mai poate ieși, și întradevăr de unul singur nu poate ieși. Oare are Dumnezeu soluție pentru societatea noastră mult prea complicată? Sau și căile Lui sunt mult prea complicate ca să le poți urma?

De cele mai multe ori oamenii nu se apropie de Cuvântul lui Dumnezeu (Biblie) din două motive total diferite: fie li se pare extrem de complicat că nu îl pot înțelege fie li se pare că a fost scris pentru cei din vremurile de mult apuse și nu se mai aplică la zilele noastre. Cuvântul lui Dumnezeu devine accesibil în momentul în care vrei din toată inima să te apropii de el și când îți dai seama că în el găsești soluții la problemele tale și a societății în care trăiești indiferent cât de complicate ți se par. În Biblie sunt tratate o sumedenie de probleme care sunt aceleași ca acum două sau patru mii de ani, singura diferență este modul în care ele se manifestă, acesta da întradevăr s-a schimbat dar problema în sine este aceeași.

Una din temele care se repetă în Biblie este frământarea omului și a societății care se depărtează de Dumnezeu, iar îndepărtarea aceasta este o alegere personală. Fiul lui Dumnezeu ne lasă o plidă prin care vrea să ne explice că soluția la problema depărtării de Dumnezeu este atât de simplă încât de multe ori nu o vedem sau ni se pare că nu poate fi asta pentru că e prea simplă (poate dacă necesita mai mult efort din partea oamenilor mai mulți s-ar fi întors acasă). Pilda fiului risipitor începe cu decizia conștientă a fiului cel mai tânăr:

El a mai zis: "Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: "Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine." Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. Şi-a venit în fire şi a zis: "Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: "Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi." Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: "Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău." Dar tatăl a zis robilor săi: "Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit." Şi au început să se înveselească. Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: "Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine." El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: "Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat."  "Fiule", i-a zis tatăl, "tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit."

Binecuvântările și blestemele sunt parte ale legii pe care Dumnezeu a lăsat-o poporului Său, ori mai bine spus sunt consecințe ale respectării sau nerespectării Legii. Binecuvântările devin operaționale în urma ascultării de Lege, iar blestemele în urma neascultării de Lege, dar ambele sunt o consecință a deciziilor luate de popor.

Fiul cel mai tânăr a ieșit din sfera binecuvântărilor care umple viața unui om doar când stai lângă Dumnezeu, sunt o consecință a trăirii cu Dumnezeu, și a intrat în lume unde operează blestemele pentru că acolo în destrăbălare nu este Dumnezeu. În esență blestemele sunt toate lucrurile și activitățile care nu îți dau acea liniște sufletească ce te ajută să vezi dincolo de acest pământ vremelnic; pentru unii ceea ce pare a fi un blestem ca o boală de exemplu poate fi defapt o binecuvântare pentru că de cele mai multe ori ne face să de dezlipim ochii de la lumea care ne acaparează în fiecare zi prin toate lucrurile ei și ne ajută să ridicăm ochii spre cer și să ne putem întrebări vitale pe care poate niciodată nu ni le-am pus.

La fel ca în această pildă decizia de a ieși din sfera binecuvântărilor este individuală, fiecare alege în dreptul său, și în mod implicit în dreptul familiei sale. Decizia este luată de cele mai multe ori sub efectul mirajului pe care îl oferă lumea; și ea posedă o forță de atracție extrem de mare căreia mulți nu-i pot rezista. Ceea ce trebuie fiecare să își dea seama este faptul că în mintea noastră se formează o imagine idilică cu privire la anumite lucruri din lume, imagine care nu este defapt imaginea reală a lucrului respectiv; imaginea reală o descoperi doar când guști. Fiul risipitor avea formată o imagine ireală despre lume, și anume că acolo totul este plăcere sub forma destrăbălării dar a ajuns să vadă adevărata față a lumii în momentul în care și-a terminat averea – nimeni nu mai era lângă el. Tragedia este că la fel și noi din fii (sau fiice) de Împărat putem ajunge robi ai păcatului, și mult prea mulți își vând acest statut de fiu, moștenitor al unei împărății nepieritoare pe cea de rob al unei împărății pieritoare, totul sub efectul ireal al mirajului pe care lumea ți-l oferă. Cel rău încearcă să ne ademenească prin imagini idilice cu privire la anumite lucruri din lume, la bărbați aceste imagini idilice pot lua forma unei femei care să ți se pară mai frumoasă ca soția ta sau pot lua forma confortului oferit de o viață luxoasă obținută rapid printr-un efort mic. Și sunt bărbați care s-au lăsat furați de aceste imagini idilice umblând după alte femei sau după bani distrugându-și familia. Una din soluțiile ce pot fi folosite în momentul în care te lupți cu astfel de imagini idilice, este aceea de a găsi un punct slab sau ceva urât în acea imagine și să demontezi imaginea idilică pornind de acolo.

Totuși, lucrul cel mai fascinant este modul în care din rob se poate ajunge iar la statutul de fiu (sau fică). Fiul risipitor a făcut un lucru extrem de simplu: a comparat situația sa actuală în care a ajuns cu cea în care se afla înainte și și-a dat seama (și-a venit în fire) că până și servitorii din casa tatălui său o duceau mai bine. După ce a făcut comparație a luat tot o decizie, însă spre fericirea lui de data aceasta a luat decizia corectă să se întoarcă acasă. Dumnezeu Tatăl ne pune la îndemână o modalitate simplă de a schimba blestemul în binecuvântare, trebuie doar să ne întoarcem acasă. Este prea simplu pentru unii și preferă să stea în mocirlă, lamentându-se în consecința fatală a deciziei greșite pe care au luat-o.

Interesant este faptul că fiul risipitor se gândea că va trebui să plătească un preț pentru greșeala făcută, și anume că va fi rob la tatăl său (care oricum era mai bine decât rob la un străin), dar tatăl are pregătită pentru el haina cea bună, inelul în deget și încălțăminte în picioare. Pentru noi, reîntoarcerea la statutul de fiu este posibilă prin prețul care a fost deja plătit pentru noi de Hristos pe cruce, tot ceea ce trebuie să facem este să luăm decizia de a ne întoarce de la statutul de rob la cel de fiu.

Orice familie cu probleme poate găsi slavare prin reîntoarcerea la modul în care Dumnezeu a gândit familia, și anume anume în părtășie strânsă cu El. La începutul creației aflăm că Dumnezeu vorbea în fiecare zi cu omul, astfel pentru a avea o familie funcțională trebuie să vorbești cu cel care a creat această instituție, să aflii direct de la sursă cum anume trebuie să fie familia ta ca să te poti bucura de binecuvântări. 

Scăparea din blestem, pentru fiecare individ și fiecare familie este o decizie personală ce trebuie luată. Familiile care au ajuns în impas trebuie să înceapă cu o decizie conștientă. În acest mod se începe procesul de transformare a blestemului în binecuvântare. Soluția Tatălui este la îndemână, trebuie doar să o acceptăm, nu să ne gândim că ar trebui să fie mai grea, pentru că ea în sine a fost extrem de grea dar pentru Dumnezeu și nu pentru noi, el a trebuit să își dea Fiul la moarte, și încă moarte de cruce.