Libertatea omului credincios în Hristos

Versete de bază: 1)”Tot astfel,frații mei, prin trupul lui Hristos, și voi ați murit în ce privește Legea, ca să fiți al altuia, adică a celui ce a înviat din morți, și aceasta să aducem roadă pentru Dumnezeu. Căci, când trăiam subt firea pământească, patimile păcatelor,ațâțate de Lege, lucrau în mădularele noastre, și ne făceau să aducem roade pentru moarte. Da acum, am fost izbăviți de Lege, și suntem morți față de Legea aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.”(Romani 7:4-6) 2)”Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascuștați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare (Evanghelie), care duce la neprihănire?”(Romani 6:16) 3)”Le făgăduiesc slobozenia,în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care a fost biruit.„(2Petru 2:19) 4)”Căci Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acole este slobozenia.”(2Corintein 3:17)5)”Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur, din pricina fraților mincinos, furișați și strecurați printre noi, ca să pândească slobozenia pe care o avem în Isus Hristos, cu gând să ne aducă la robie.” (Galateni 2:3,4) 6)”Fraților, voi care ați fost chemați la slobozenie.Numai să nu faceți din slobozenie o pricină să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste. Căci toată Legea se cuprinde într-o singură puruncă: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”(Galateni 5:13,14) 7)”Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită,care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea sa.”(Iacov 1:25)

Libertatea creștinească este, în zilele noastre obiectul unor polemici acerbe. Iată de ce merită să ne aplecăm asupra acestui subiect, atins de versetele de bază ale prezentului studiu. Ca punct de plecare, este necesar să clarificăm noțiunea de creștin, apoi se impune tratarea aspectelor robiei de care creștinul este eliberat și în sfârșit se cuvine să abordăm felul în care Duhul slobozeniei lucrează în creștin și prin creștin.

 Însăși noțiunea de libertate  are mai multe accepțiuni în societatea umană. După „Dicționarul explicativ al limbii române” există trei accepțiuni. Libertatea înseamnă:1) posibilitatea omului de a acționa după propria voință și dorință între limitele cunoașterii sale, 2)starea celui ce nu este supus unui stăpân, 3) situația unei persoane care nu se află în temniță.Bazându-se pe prima accepțiune a cuvântului, unii cred, în mod eronat,că libertatea înseamnă să-ți împlinești poftele fără nicio îngrădire. Însă nu tot ce ni se trece prin cap este spre binele nostru și spre binele semenilor noștri. Morala și legea  cenzurează libertatea umană, căci fără autoritate statală și fără morală civilizația umană s-ar fi stins de mult. La fel și în domeniul spiritual creștin, legea slobozeniei în Hristos pichetează calea de urmat.

Nu se poate concepe libertatea absolută fără o cunoaștere absolută, deținută de Dumnezeu. Scripturile ne oferă frânturi din această cunoaștere, precum ne învață și apostolul Pavel:”căci cunoaștem în parte și proorocim în parte, dar când va veni ce este desăvârșit,(Hristos), acest în parte se va sfârși.” (1Cor.13:9,10) Sub Legea lui Moise, slova era purtătoare de cunoștiință,iar  sub Legea lui Hristos, legea slobozeniei,  Duhul este purtător de conoștiință. Cunoașterea lui Dumnezeu prin Duhul este superioară cunoșterii lui Dumnezeu prin slova gravată în piatră, deoarece ”slova omoară,dar Duhul dă viață.” (2Corinteni 3:6)

Relativ la creștin,este bine să știm că acesta nu este un om firesc (adamic), pus  sub paza Legii lui Moise,închis pentru credința” în Hristos, încă nedescoperită.(Galateni 3:23,24) El este un om născut, prin credință, din Dumnezeu, care este Duh,el este o creatură nouă în duhul său, având cetățenia în Ierusalimul cel Nou, de unde aștepăm și pe Hristos cel îmbrăcat în slavă.(Ioan 1:12,13; 2Cor.5:17; Filipeni 3:20)

Primul  Cuvânt de bază ne descoperă modul în care creștinul a fost izbăvit de firea pământească, de Legea Mosaică și de păcat, factorii rodirii pentru moarte. Botezându-se în moartea Domnului Isus, catecumenul moare, prin credință, pentru Lege, în calitatea sa de om adamic  și, prin participarea sa simbolică la învierea Domnului,trece în Hristos cel înviat, ca să trăiască pentru Dumnezeu. Legea, care incită firea la păcat, cere moartea păcătosului.(Romani 6:23) Isus s-a jertfit pentru păcate,conformându-se sentinței Legii, iar cei ce se încred în El participă în apa botezului la moartea Domnului, ca apoi , prin ajutorul apei, să se nască din nou pentru a putea sluji lui Dumnezeu.(Romani 6:3-7)Nașterea din apă  a credinciosului, fără de care nimeni nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu, are loc în apa botezului .(Ioan 3:5) Acolo moare simbolic în Hristos firea pământească, colaboratoarea Legii lui Moise, ca să dea loc firii  cerești, colaboratoarea Legii slobozeniei în Hristos.

Două lucruri sunt de reținut  din primul pasaj citat la capătul prezentei lucrări:1)  oricine aparține Legii lui Moise nu aparține Celui înviat dintre cei morți și nu poate aduce roadă pentru Dumnezeu; 3)creștinul are chemarea să slujească lui Dumnezeu într-un duh nou, nu după vechea slovă.

Ducând mai departe opoziția dintre Hristos și Legea Mosaică, schițată mai sus, înțelegem mai nuanțat robia despre care vorbeste cel de-al doilea verset de bază:„nu știți că dacă vă dați rob cuiva, ca să-l ascultați,sunteți robii aceluia de care ascultați.” Noi putem asculta de Lege sau de Har, două sisteme de sfințire diferite. Harul a fost adus de Hristos, cine ascultă de Evanghelia Harului, ascultă de Hristos și este robul lui Hristos. Cine ascultă de Lege este robul Legii. Cum Legea ațăță patimile păcatelor ascunse în firea pământească, cine ascultă de Lege nu poate să nu păcătuiască. Firea pământească a creștinului murise simbolic  în apa botezului, însă solicitările Legii și purtarea de grijă față de firea carnală o pot trezi la viață ca să-și revendice drepturile.(Romani 13:14)Singura metodă prin care lucrările firii și legalismul pot fi anihilate este purtarea zilnică a crucii hristice, căpătată în apa botezului. (Luca 9:23; Romani 6:11)

Pănă acum am distins două robii: robia păcatului, care derivă din robia față de Lege, și robia neprihănirii, care derivă din robia față de  Hristos. Despre aceste două robii tratează și Pavel în partea finală a capitolului 6 din Epistoa către Romani. (Romani 6:15-23) Petru  lărgește domeniul robiei cu terenul robiei față de lucrul (obiectul ori activitatea)care biruiește pe om. El înțelege în principal, pe lângă unele fapte nelegiuite, anumite pasiuni lumești, care, prin faptul că cer mult timp, îndepărtează pe oameni de la slujirea lui Dumnezeu. Toate aceste atracțiuni și pasiuni lumești  le are în vedere și Ioan, cînd ne mustră în următorii termeni:”Nu iubiți lumea , nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.”(1Ioan 2;15)Dragostea pasională față de lucrurile trecătoare ale acestei lumi(fotbal, filme, bani, ospățuri,televizor  etc.) alungă dragostra lui Dumnezeu din inima omului.Însă la rândul ei, dragostea lui Dumnezeu alungă din inimile noastre dragostea față de lucrurile trecătoare. Pe tronul inimii noastre nu poate să stea simultan Dumnezeul cel veșnic și lumea aceasta pieritoare,mai ales că ”lumea zace în Cel Rău”.(1Ioan 5:19)

Slobozenia față de Lege, de păcat și de atracțiile lumii  o aduce și o guvernează Duhul lui Dumnezeu, despre care Isus a făcut o promisiune minunată ucenicilor săi:”rămână cu voi și va fi în voi.”(Ioan 14:17) Îndemnurile Duhului se suprapun cu îndemnurile Evangheliei, iar îndemnurile firii pământești contrastează cu aceste îndemnuri. (Galateni 5:17)Din moment ce creștinul are două firi, una carnală- adamică și alta duhovnicească-hristică, el nu poate face tot ce-i trece prin minte. Dacă firea și-o ține pe cruce, Duhul se poate manifesta fără îngrădiri. Călăuzirea Duhului asigură slobozenia față de  păcat, legalism și față de iubirea lumii.

Drept exemplu pentru slobozenia față de Lege, Pavel amintește că Tit a fost scutit de a fi tăiat împrejur, când pătrunse în cercul de evrei creștini tăiați împrejur, în care se furișaseră și frați mincinoși, care pândeau slobozenia creștinilor cu gând să-i ducă iarăși în robia Legii și a păcatului. Evreii se identifică cu Legea lui Moise, și cu Talmudul care apăruse la cinci secole după înălțarea Domnului. Talmudul care se vrea un comentariu al cărților lui Moise este plin de ură șovină față de națiuni și de răstălmăciri. De aceea evreii legaliști ”sunt vrăjmașii tuturor oamenilor.”(1Tes.2:15)

După ce auziseră de trezirea din Antiohia, niște evreii creștini plini de râvnă pentru Lege s-au prezentat acolo în mijlocul fraților și le-a zis:„Dacă nu sunteți tăiați împrejur după obiceiul lui Moise,nu puteți fi mântuiți.”(Fapte 15:1) Iată o manifestare concretă a fraților mincinoși care pândesc slobozenia noastră în Hristos cu gând să ne aducă la robia Legii. Acești frați se recunosc și astăzi prin faptul că prezintă anumite porunci ale Legii ca condiție a mântuirii sufletului nostru. În zilele noastre,este  în vogă cinstirea zilei de sâmbătă drept condiție a mântuirii  la fel și interdicțiile alimentare. Dacă Templul, obiceiurile și sacrificiile de acolo, tăierea împrejur și cinstirea zilei a șaptea ar fi fost în stare să mântuie sufletul uman, atunci Dumnezeu degeaba și-a trimis Fiul să se jertfească pe crucea din Golgota. Această idee a fost exprimată chiar de apostolul neamurilor:”dacă neprihănirea se capătă se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.”(Galateni 2:21)Nu este nimic de adăugat la lucrarea de mântuire împlinită de Hristos, nici la Evanghelia Harului. Amestecarea Legii cu Harul dăunează Harului, ducând la scăderea importanței lui Hristos ca Domn și Mântuitor.Hristos este suficient ca să ne ducă la Tatăl. (Ioan 14:6)

Precum bine ne atenționează Pavel, libertatea față de Lege poate deveni o pricină pentru a satisface poftele egoiste ale firii pământești. Legea Mosaică ne pune în gardă față de satisfacerea  poftelor trupului și ale ochilor în dauna semenilor noștri.(Exodul 20:17)În mecanismul producerii păcatului,redat de Iacov apostolul,pofta trupului și al ochilor ocupă un loc central:”Ci fiecare este ispitit, cânde este atras de pofta lui însuș și momit. Apoi pofta, când a zămislit,dă naștere păcatului, și păcatul odată înfăptuit, aduce moartea.”(Iacov1:14,15)A  vesti unui creștin formal, care n-are Duhul,că interdicțiile din Lege nu mai sunt valabile în epoca Harului,înseamnă să-l îndrepți spre adâncimile mocirlei păcatului, adică spre adâncimile disprețului față de om și față de Dumnezeu. Cine-și iubește  semenii și pe Dumnezeu, căci dragostea divină a fost turnată în inima lui prin Duhul Sfânt, n-are a face cu Legea lui Moise, dată dinadins pentru cei păcătoși.(Romani 5:5;Timotei 1:9-11) Pentru cei sfinți se potrivește legea lui Hristos, cuprins în Evanghelie, care are cerințe mult mai înalte decât Legea lui Moise. Moise cere să ne iubim semenii ca pe noi înșine, Hristos cere ca să ne iubim frații mai mult decât pe noi înșine, să ne iubim cu iubirea sa jertfitoare. (Ioan 13:34; 1Ioan 3:16) Dumnezeu fiind dragoste, vechea Lege cere dragoste, iar noua Lege tot dragoste cere,însă la un nivel mai înalt. Aceasta este o diferență subtilă,  neremarcată intre cele două legi . Prima Lege are ca partener firea, iar cea de-a doua, duhul. Prin prima nu se poate obține o neprihănire ca să ne permită întrarea în Sfânta Sfintelor. Prin cea de-a doua se obține o neprihănire care dă acces în sala Tronului Ceresc. (Filipeni 3:9;Efeseni 2:18)

Contrar unei învățături false care neagă importanța faptelor ce implinesc  versete scripturale, apostolul Iacov ne îndeamnă să ne adâncim privirile în legea slobozeniei și să străruim în ea, împlinind-o cu fapte ca să fim fericiți în lucrarea noastră. Fără nicio îndoială, creștinul are chemara să împlinească prin fapte cerințele Evangheliei, lucru ușor de îndeplinit căci are legea lui Hristos imprimată prin Duhul în inima lui.

Controversele încep atunci, când se discută despre elementele pe care Biserica trebuie să le preia din Vechiul Legământ ca să le respecte. Noi n-avem a face cu vechiul sistem de sfințire, concentrat în jurul cortului întâlnirii și în jurul Templului din Ierusalim:altarul tămîierii, chivotul legământului vechi,dalele de piatră cu cele zece porunci, interdicțiile alimentare, jertfele de animale și jertfele de mâncare, sabatul, luna nouă, circumciziunea, sărbătorile, purificările de tot felul, pentru că Templul din Ierusalim este umbra lucrurilor viitoare, însă noi facem parte din trupul lui Hristos  care este realitatea însăși.(Evrei 10:1;Coloseni 2:16,17)

Cu privire la prescripțiile morale legate de relațiile noastre cu semenii și cu Dumnezeu, să nu uitîm că ele se adresează unor oameni carnali, nu sfinților în Hristos. Așteptările lui Dumnezeu față de sfinți sunt mult mai înalte. Însuși Domnul a folosit deseori în Predica de pe Munte formularea următoare:”s-a zis celor din vechime...dar eu vă spun...”(Matei 5:21,22, 27,28,33,34) De aici ne dăm seama că există diferențe între cerințele celor doi Legi. Există chiar și opoziții. Iată una dintre ele:”Ați auzit că s-a zis: ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte.Dar eu vă spun să: Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău.Ci oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.”(Matei 5:38,39)

Revelațiile despre Dumnezeu și Împărăția sa cerească, cele despre facerea omului și căderea lui în păcat, descoperirile de care avuseră parte proorocii Domnului, istoria poporului ales constituie cunoștiințe incontestabile. Felul cum se îmbracă și cum se delectează cei aleși în Hristos este reglementat în  Legea Harului.(1Petru 3:1-7;Filipeni 4:4)Fiindcă Dumnezeu nu se schimbă, să ne ferim de tot ce Vechiul Testament declară ca o urâciune înaintea Lui.Iată un exemplu:”Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească,și bărbatul să nu se îmbrace în haine femeiești, căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.”(Deuteronom 22:5)Dansul ca manifestare a bucuriei înaintea Domnului se poate accepta, dar într-un fel spiritual, care exclude satisfacerea poftei trupului și a ochilor și lădăroșenia vieții. (Ps.150:4;2Samuel 6:14) În adunările unde sunt mulți creștini firești dansul produce mai multă pagubă decât  zidire. Băutura alcoolică și țigara n-au ce căuta în adunarea  sfinților.

Sighișoara,2 aprilie 2016         Carol Szekely