2 Timotei 3: 16 "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire "

Totuși, am constatat cu stupoare că există frați,  care  chiar postează pe R. C. și totuși, se îndoiesc de inspirația sfântă din cărți precum „Estera”, respectiv, din „Cântarea Cântărilor”.

Alte scrieri în care „ "nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt. "(2 Petru 1: 21) noi nu recunoaștem, în afară de cărțile canonice ale Vechiului Testament -39 (numite și Scripturi ebraice) și de cărțile canonice ale Noului Testament-27-creștine. Totuși, la ortodocși și la catolici circulă o variantă a Bibliei, numită „bogată”. Ea cuprine cărți precum- a Suzanei, a lui Tobie, 1 și 2 Macabei, Cartea Înțelepciunii lui Solomon, Cartea lui Isus, fiul lui Sirah, Rugăciunea Regelui Manase. De altfel, în doctrină, aceste confesiuni apelează la așa zisa „sfântă tradiție” lăsată de așa-numiții „părinți ai. . . bisericii” (deși Isus ne-a poruncit să numim „Părinte” în sens spiritual doar pe Tatăl Ceresc și nicidecum pe  un învățător pământesc).

Noi știm că ultimul profet -Maleahi-cu aproximativ 400 de ani înainte de Cristos încheie scrierile inspirate precreștine. Ca dovadă aducem traducerea  elină a scripturilor ebraice-Septuaginta, realizată în perioada elenistică (între 333 î. H. -cucerirea de către Alexandru Macedon și 135 î. H. -a Hasmoneilor).

Septuaginta este traducerea din ebraică  și aramaică în greacă veche. a Legii(cele 5 cărți ale lui Moise) și a celorlalte cărți ale Vechiului Testament, inclusiv „Estera” și „Cântarea Cântărilor”.

Legenda, transmisă nouă de Philon din Alexandria și de „Scrisoarea lui Aristeas”  spune că traducerea respectivă a fost opera comună a șaptezeci (sau, după o altă variantă, a șaptezeci și doi) de înțelepți evrei, aleși câte șase din fiecare trib și că ea s-a realizat în Alexandria, în secolul al III-lea î. Hr. , sub domnia lui Ptolemeu al II-lea (285-247). Conform unei ipoteze, Ptolemeu însuși s-ar afla la originea inițiativei, din dorința de a cunoaște codul de legi al unei comunități importante (din Egipt), anume al celei evreiești.  Variante ale unor carti din Septuaginta, precum "Daniel" si "Estera", sunt mai lungi decat cele din Textul Masoretic. Textul masoretic este cel ebraic original, transmis doar prin înșiruirea consoanelor(fără semne de punctuație). Numele lui Dumnezeu era scris: YHWH și, deoarece evreii se temeau să-L pronunțe, înlocuindu-l cu Numele, nu prea mai știm exact ce vocale să-i  adăugăm.

Până la începutul erei creștine, evreii folosesc Septuaginta fără urmă de suspiciune. Textele apocrife enumerate mai sus au fost adăugate de unii iudei, respectivi. creștini denumiți eretici. (Erezia fiind, conform definiției din Dicționarul Biblic-o ambiție mândră și egoistă, ducând la rătăcire, dezbinare) Dar aceste texte istorisesc mai ales povești care duc la doctrine precum cultul morților (cartea lui Tobit) sau la rugăciuni și ofrande pentru iertarea păcatelor celor decedați ca în Cartea Macabei.

Înainte de răscoala din 132-136 (a lui Bar Kokebah-„Fiul Stelei, fals mesia), era deja în circulație Septuaginta, , care conținea, însă și apocrifele adăugate direct în limba greacă între sec II î. H. și sec I d. H. Se consideră că, în timpul acestei răscoale, o adunare rabinică a decis care cărți pot fi considerate parte a canonului Bibliei ebraice, scrierile denumite apocrife fiind excluse.

Mai avem ca dovadă a canonului Vechiului Testament sulurile de la Qumran-descoperite lângă Marea Moartă (expuse astăzi în „Muzeul Cărții” din Ierusalim), unde apar toate cărțile Vechiului Testament (sulul Isaia conținând și importantul capitol 53, având șapte copii aproape identice cu ce citim noi), dar, cu excepția cărții „Estera”, pe care esenienii copiști se pare c-o respingeau. Apocrifele nu apar între acele copii importante, datate în secolul I î. H.

Este important să știm că avem în Biblie exact textele originale și sfinte, inspirate.

Așa că putem să le răspundem catolicilor și ortodocșilor care îi acuză pe protestanți de scoaterea unor părți din Scripturi. Noi nu ne încadrăm la Apocalipsa 22: 19:

"Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.

Cei care se bazează pe „Biblia bogată" să bage de seamă, că sunt sub blestemul de la Apocalipsa 22: 18:

Apocalipsa 22: 18 "Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. "

Orice doctrină nebiblică se află sub acest blestem și cine își dorește urgiile descrise în Apocalipsa?