Fiecare Biserică este formată din oameni.
Însă, conf. 1Cor. 14/15 „oamenii” se împart în 2 categorii: „oameni firești” și „oameni duhovnicești”.

Dacă păstorul Bisericii ar propune, formarea a 2 grupe de părtășie pentru studiu: o grupă din cei duhovnicești, iar cealaltă grupă din oamenii firești, în această situație în care grupă te-ai înscrie?   Dar oare s-ar putea face 2 grupe din moment ce toți pretind că sunt duhovnicești? La prima vedere și la „suprafață” toți par duhovnicești, însă care este totuși diferența dintre unii și alții? Dar este posibil să fie în Biserică și oameni firești? Sigur că da. . .

De ex: În Apoc. 3/14 citim din avertizările Bisericii din Sardes: „Îți merge numele că trăiești dar ești mort. Totuși, ai în Sardes câteva nume”. Doar câteva nume. . . ? Atât.  
(Un păstor a fost trimis să slujească într-o Biserică necunoscută de el. Primul gând, spunea el, a fost acesta: să-i caute pe cei firești, să-i găsească și să-i îndrume să devină duhovnicești. Dezamăgirea lui a fost să constate că cei mai mulți erau cei firești și puțini din cei duhovnicești)

Același lucru îl întâlnim în 2Tim. 3/1 unde Pavel scrie despre „vremurile grele” cauzate de oamenii firești. După ce îi descrie pentru a  putea fi identificați, el îi scrie lui Timotei un îndemn pe care nu l-a mai spus probabil la nimeni: depărtează-te de „oamenii aceștia” (Vers. 5b). Dacă corintenilor le scrie să-i disciplineze și eventual să-i excludă, aici întâlnim altă situație: Timotei să se depărteze. . . Cum așa? Explicația este simplă și la îndemâna tuturor:
Dacă Timotei ar fi încercat redresarea acestor oameni cu astfel de „apucături”, „lupta” aceasta n-ar fi condus nicăieri. . . Așa că Pavel îl îndeamnă să „renunțe” el după principiul: „cel înțelept cedează primul”

După ce am văzut trăsăturile omului firesc (în 2Tim. 3/1-5) ne întrebăm cum se manifestă el?

Omul firesc este de „natură pământească”. El nu este „așezat în locurile cerești” (Efes. 2/6) și ca atare el nu are nici o legătură cu cerul. El nu are nimic „de sus” ci doar „de jos” din cele pământești. Nu a trecut prin procesul de „altoire” pentru a fi ”modificat genetic” așa că „gena” lui este „sălbatică”. Pavel scrie romanilor: „ Noi nu mai datorăm nimic firii pământești ca să mai trăim după îndemnurile ei”

Concluzie: Dacă omul duhovnicesc „se hrănește” cu cuvintele credinței, (1Tim 4/6) cel firesc, umblă și trăiește doar din „firea pământească” (a se citi Galateni 5/17-21). Omul firesc nu va primi (accepta) lucrurile duhovnicești, deoarece pentru el sunt o nebunie și nu pot fi înțelese (1 Cor. 2/14). Ex: „Nicodime, tu trebuie să te naști din nou. . . Doamne, cum se poate naște un om bătrân? Poate să intre el a doua oară în pântecele mamei lui și să se nască? ”

Foarte important: Omul firesc „împlinește” doar poftele firii pământești, însă, cel duhovnicesc o rupe cu păgânătatea și cu poftele lumești (Tit 2/12), iar după ce a trecut din moarte la viață trăiește după principiile „omului nou”.

Dar ce înseamnă un om duhovnicesc?  
Omul duhovnicesc este născut din Duhul (Ioan 3/5). Nașterea din Duhul înseamnă dezbrăcarea de omul cel vechi și îmbrăcarea cu omul cel nou care este după chipul lui Dumnezeu. Acest proces este numit: Înnoirea făcută de Duhul Sfânt (Tit 3/5)

Omul duhovnicesc se integrează într-o „casă duhovnicească” (1 Petru 2/5). Casa duhovnicească este formată din „pietre vii”. Înseamnă că trebuie să fii un „om viu”.

Fiind născut din nou - dorește laptele dudovnicesc. (1Petru 2/1)

Omul duhovnicesc este părtaș la slujbele duhovnicești (Rom. 12/1b)

În „casa duhovnicească” se aduc „jertfe duhovnicești” (1 Petru 2/5b). Numai oamenii duhovnicești pot aduce „jertfe duhovnicești”.

Omul duhovnicesc va cânta cântări duhovnicești  și nu lumești. (Col. 3/16)

Cel duhovnicesc va judecă lucrurile duhovnicește. (1 Cor. 2/14b)

Omul duhovnicesc va avea o vorbire duhovnicească și nu una lumească (1Cor. 2/13b).

În omul duhovnicesc, locuiește Duhul Sfânt (Romani 8/9) și ca atare, umblă cârmuit de Duhul (Gal. 5/16)

Concluzie finală:

Conf. Romani 7/17, 18: Firea pământească este „compartimentul în care este „localizat” păcatul, dar inactiv (ura, invidia, răutatea, mânia s. a. m. d. ) de care Iacov spune că reprezintă un pericol doar atunci când este înfăptuit, adică aplicat. Iacov 1/15 (ex: mâniați-vă dar nu păcătuiți)

Un alt „compartiment” este duhul omului unde este „localizat” Duhul Sfânt (conf. Rom. 8/9).

Între aceste 2 entități este o „luptă” continuă. Însă, intervine voința omului care este decisivă deoarece ea hotărăște de către cine să fim direcționați. . .

Gal. 5/16: „Umblați deci cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești. În aceste condiții vei fi sigur,

. . . „om duhovnicesc”