Evreii au fost „educați” permanent să nu aibă nici o legătură cu neamurile considerate „necurate”.

Era interzis să se încuscrească cu ele, deoarece o asemenea căsătorie, însemna „lipirea fierului cu lutul”. (Daniel 2/43) „Prăpastia” s-a adâncit în timp și mai mult, încât în mentalitatea evreilor, neamurile erau considerate „căței” iar ei se considerau „fii împărăției”

Chiar și în vedenia lui Petru (Fapte 10/12), neamurile sunt „înfățișate” în asemănare cu ”dobitoacele”.

De pe poziția aceasta atât de diferită, trebuia făcută „unirea” celor două entități. . .

„Zidul de la mijloc”, format din „concepții religioase” trebuia „dărâmat”

Dar cum s-ar fi putut face această „unitate” când „zidul” era înalt și bine consolidat? Și nu erau la mijloc doar concepții religioase total diferite, ci chiar de un „resentiment” de dispreț și ură față de neamuri. . .

Exemplu biblic: În Luca 10/33 citim că Isus s-a „identificat„ cu un samaritean ( dintre neamuri)  care l-a ridicat pe cel căzut. . . Când a fost întrebat evreul: „Care ți se pare că a dat dovadă că este aproapele celui căzut”? Putea să răspundă simplu: samariteanul. . . Dar, pentru a nu-și „murdări buzele curate” rostind numele „străinului” evreul a preferat să ocolească răspunsul: „Cel ce și-a făcut milă de el”. . .

Venirea Mântuitorului însă avea să schimbe în mod radical lucrurile, deoarece, deși a spus că „vine la oile pierdute a casei lui Israel”, tot El a spus: „ Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta și pe ele trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, și va fi o turmă și un Păstor”. . . (Întâlnirea de la fântână cu o femeie samariteancă, nu l-a împiedecat să discute cu ea și să ceară apă. Femeia a rămas profund mișcată de această atitudine, deoarece evreii nu beau apă din orice vas și mai ales din mâna unui „netăiat împrejur”. . . Însă erau primele „fisuri într-un zid ce urma să se prăbușească”. . .

Revenind la subiect: Chiar Domnul Isus a recunoscut poziția „privilegiată” a evreilor. Când rostește „Pilda nunții fiului de Împărat” îi clasifică pe evrei în categoria celor „aleși” (poftiți vers 8) iar neamurile care urmau să intre în planul Lui Dumnezeu de mântuire, fiind cei doar chemați (Matei 22/9) - Pilda se încheie: Mulți chemați (neamurile) și puțini aleși (evreii)

Situația a devenit tensionată în momentul în care Domnul Isus a vorbit evreilor despre văduva din Sarepta Sidonului și despre Naaman Sirianul, ambii dintre neamuri.

Numai pentru că a amintit de favorul pe care Dumnezeu L-a făcut acestor oameni, în detrimentul lor, evreii au vrut să-L omoare. (Luca 4/28, 29)

Totuși „zidul” trebuia dărâmat (Efes 2/14)

Dar cum? deoarece era prea înalt și bine consolidat. . . De multe ori este greu, nu numai să zidești dar să și dărâmi. . . Proorocului Ieremia în relația cu neamurile, i s-a spus: „Te pun astăzi peste neamuri și peste împărății, ca să smulgi, să tai, să dărâmi și apoi să zidești”. . . Însă, aceasta nu a fost atât de simplu pentru el. . .

Pentru această lucrare deosebită, a fost pregătit un ucenic, chiar din mijlocul evreilor pentru a trece „granița” la neamuri. . .

Nu putea pleca oricare ucenic deoarece „ cheile” erau la Petru și el trebuia să „deschidă” (Matei 16/19)

Așa că Dumnezeu îi arată lui Petru o vedenie cu un vas în care erau tot felul de „dobitoace necurate” 

Această vedenie i s-a arătat de trei ori, iar pentru o confirmare temeinică vasul s-a ridicat la cer. Pentru a îndepărta orice îndoială Duhul Sfânt îi dă un semn: „Iată că te caută 3 oameni. (nu 2, nu 4, nu 1) Toate aceste evenimente derulate unul după altul l-au făcut pe Petru să înțeleagă lucrarea lui Dumnezeu cu neamurile.  

În Fapte 15/8, el explică această vedenie în felul următor: „Dumnezeu care cunoaște inimile, a mărturisit pentru ei (neamurile) și le-a dat Duhul Sfânt ca și nouă”.

Petru, însă nu se putea apăra în fața evreilor fanatici doar cu o vedenie pe care a avut-o doar el personal și numai de el știută, întru-cât citim în Fapte 11/3 că ei îl mustrau pentru că intraseră în casa unor oameni netăiați împrejur.

Dar în casa lui Corneliu sa întâmplat ceva deosebit, care a fost văzut și auzit de câțiva martori evrei care îl însoțeau pe Petru la acest eveniment. Pentru a se justifica, Petru amintește de cei șase martori prezenți cu el în casa lui Corneliu (Fapte 11/12)

Ce s-a întâmplat în casa lui Corneliu? Fapte 10/44- „Pe când rostea Petru cuvintele acestea s-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul”- dar nu peste evrei, ci peste cei ce ascultau Cuvântul dintre neamuri.

Vers. 45 - „Toți evreii care veniseră cu Petru au rămas uimiți căci îi auzeau vorbind în limbi și măreau pe Dumnezeu”. Din moment ce ni se spune că prin intermediul limbilor măreau pe Dumnezeu, este posibil ca limba vorbită de cei din casa lui Corneliu să fi fost chiar ebraica și era pe deplin înțeleasă de Petru și însoțitorii lui. (Cu acest prilej vom înțelege și mai bine care a fost rostul vorbirii în alte limbi în casa lui Corneliu)

În urma acestei lucrări s-au împlinit cuvintele: „Acum, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici tăiere împrejur, nici netăiat împrejur, ci Hristos este totul și în toți (Col. 3/11) deoarece El a venit să aducă vestea bună a păcii și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, nimicind vrăjmășia. . .

Ce a însemnat în istorie casa lui Corneliu? Nu a fost o simplă întâlnire dintre evrei și neamuri.

Ci a fost o zi istorică pentru că în casa lui Corneliu s-a „surpat un zid”, s-au dat la o parte „barierele” religioase.

Casa lui Corneliu a fost locul de unde evrei și neamuri, au pornit împreună spre patria cerească. . .