"Nu vă înșelați  preaiubițiii mei frați: orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare." (Iacov 1/16,17

DA, DUMNEZEU este sursa tuturor darurilor, dar înainte de a intra în acest subiect discutat și uneori controversat, este bine să definim ce înseamnă „dar”?

 Din punct de vedere omenesc, darul este un obiect pe care îl primim, sau îl oferim  în mod gratuit, din dragoste sau simpatie  pentru  cineva. Sub nici o formă darul nu se cere, ci este o acțiune voluntară. Chiar dacă este oferit gratuit, un lucru cerut nu mai poate fi considerat „dar”, ci este o facere de bine. Urmărind itinerarul biblic, constatăm că din punct de vedere spiritual  definiția pentru „dar”este aceeași:

Mântuirea noastră a fost posibilă datorită faptului că Dumnezeu Tatăl a hotărât să ne-o dăruiască, fără să contribuim cu nimic și fără să ne coste ceva, ci doar am acceptat-o: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.”  Pentru a intra în posesia acestui dar, Tatăl l-a dăruit pe însuși Fiul Său ca prin El  mântuirea să ajungă la noi. Apostolul Pavel mulțumește pentru acest dar prețios: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Său nespus de mare.” (2Cor. 9/15)

Așadar: Nu noi am cerut ca Isus, Fiul lui Dumnezeu să vină în lumea noastră, ci Tatăl l-a trimis ca „dar” din dragoste pentru lume, El a împlinit dorința Tatălui, iar nouă nu ni s-a cerut decât să-L acceptăm. : „„Tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul să se facă copii a lui Dumnezeu.” (Ioan 1/12) La rândul Său, Fiul l-a trimis ca dar pentru omenire pe Duhul Sfânt: „ dacă nu mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar dacă mă duc vi-L voi trimite.”  Deci, nu noi am cerut ca Duhul Sfânt să coboare pe pământ și să continue lucrarea de mântuire, ci Fiul L-a trimis în urma promisiunii făcute. (Ioan 16/7b) Pentru a intra în posesia acestui dar este iarăși nevoie de acceptare: „Iată Eu (Duhul Sfânt), stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.”  Cu prilejul sărbătorii „Cincizecimi” în predica ținută în fața mulțimii, apostolul Petru le-a vorbit despre făgăduința primirii darului Sfântului Duh. Singura condiție cerută a fost pocăința, apoi El va fi dăruit  pentru că a fost făgăduit ( promis) Ioel 2/28. De unde totuși a apărut învățătura precum că trebuie cerut? Dar pe celelalte daruri primite le-ai cerut? Ce dar ai primit ca rezultat a cererilor tale? Am spus deja că darurile nu se cer, ci doar se așteaptă  în cazul în care au fost promise: „... le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim și să AȘTEPTE acolo făgăduința Tatălui... ” - și nu s-o ceară... Din punct de vedere omenesc, este supărător  ca  cineva să insiste sau chiar să ceară să i se dea darul promis. Din punct de vedere duhovnicesc lucrurile nu stau la fel? Totuși, evanghelistul Luca scrie că Dumnezeu va da Duhul Sfânt celor ce-L cer. Cum se explică aceasta? Este bine să știm că scrierile evanghelistul Luca sunt rezultatul documentării sale, el nefiind  de față atunci când Isus a rostit învățăturile. Nici nu are pretenția că pentru cele două cărți scrise, ar fi avut inspirație divină. Ci el mărturisește sincer: „... am găsit cu cale prea ales Teofile după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul... ” (Luca 1/3)  Evanghelistul  Matei deține „originalul” învățăturilor lui Isus pe  tema „cererilor”: „Deci dacă voi care sunteți răi știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce i le cer.” (Matei 7/11) Deci Mântuitorul a vorbit despre „lucruri bune” și nu despre Duhul Sfânt. Acum este posibil să înțelegem și mai bine cum au apărut anumite discrepanțe biblice.

La rândul Său, Duhul Sfânt este înzestrat cu daruri și le împarte  după buna plăcere a voii Sale. „Sunt felurite daruri, dar este același Duh... care dă fiecăruia în parte după cum voiește.”  - scrie  Pavel bisericii din Corint. (1Cor. 12/4,11) Deși în această biserică  darurile se manifestau la un nivel ridicat, apostolul  constată că darurile Duhului Sfânt nu i-a maturizat, ei rămânând la „statura de prunci”. Ar fi fost îndreptățit mentorul să le recomande să renunțe la ele dacă nu le-a fost de nici un folos în creșterea lor... Dar nu. El îi încurajează să fie  doritori de a deține  și mai multe daruri: „Tot așa și voi fiindcă râvniți după darurile duhovnicești, să căutați să le aveți din belșug în vederea zidirii sufletești a Bisericii.”

 Deci scopul darurilor Duhului Sfânt este zidirea sufletească. Ea (zidirea) nu trebuie amestecată cu creșterea. (maturizarea) Acum pricepem de ce corintenii n-au crescut - deși erau binecuvântați cu diferite daruri. Pentru creștere este necesar în mod obligatoriu „lapte” și apoi „bucate tari” (consistente) Evrei 5/14 „Și voi ca niște prunci născuți de curând să doriți laptele duhovnicesc și curat ca prin el să creșteți spre mântuire.”  (1Petru 2/2) Dar care este diferența dintre zidire și creștere? Zidirea este asemănătoarea cu imunitatea dobândită în urma consumului de vitamine. Dar vitaminele nu pot înlocui alimentele. Laptele rămâne alimentul de bază ce asigură o creștere sănătoasă pentru un prunc. Tocmai de aceea, după ce apostolul explică  scopul darurilor, apoi instaurează disciplina în acest domeniu atât de bulversat, le îndreaptă atenția  spre Evanghelie: „Vă fac cunoscut fraților Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care ați primit-o, în care ați rămas, și prin care sunteți mântuiți, dacă o țineți așa cum v-am propovăduit-o, altfel degeaba ați crezut”. (1Cor. 15/1)

Propovăduirea Evangheliei este darul lui Hristos și se găsește  pe lista trimisă de apostol bisericii din Efes, alăturat de darul apostoliei, darul prorociei, a păstoririi și celui de învățător: „Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos. Și El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători... . pentru zidirea trupului lui Hristos... până vom ajunge la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.” (Efes. 4/7,11) Tocmai de aceea apostolul  încurajează  pe Timotei să înflăcăreze darul de evanghelist primit  prin punerea mâinilor (2Tim. 1/6) „... fă lucrul unui evanghelist și împlinește-ți bine slujba.” (2Tim. 4/4) Este ușor de observat că darurile enumerate mai sus nu doar zidesc, ci  au menirea de a contribui la creșterea trupului lui Hristos „ca să nu rămânem copii, mânați de orice vânt de învățătură.”

Foarte important: Din punct de vedere pământesc, omul nu poate să-și ducă existența doar pe baza darurilor. Din punct de vedere spiritual lucrurile stau la fel. Totuși apostolul încurajează biserica din Corint să umble (râvnească) și după darurile duhovnicești. Recomandarea nu este adresată unei persoane, ci unei biserici, Deci  biserica în ansamblu trebuie să și le dorească și nu eu să doresc să mi se dea darul „puterea de a face minuni”, deoarece Duhul Sfânt dă cui voiește El și nu cum voim noi. Criteriul după care sunt împărțite darurile (talanții) este puterea fiecăruia. (conf. Matei 25/5) Nimeni nu pune pe umărul unui prunc ce abia se ține pe picioare o greutate de 20 kg. Cu siguranță că nimic nu va pune Duhul Sfânt pe umărul unui „prunc”...

Nu putem încheia acest studiu fără să nu spunem că suntem îndemnați să râvnim după darurile cele mai bune. (1Cor. 12/31) Intrând în posesia unor daruri bune și mersul nostru pe Cale va fi îmbunătățit. Dar sunt daruri bune și daruri mai puțin bune? Da, există o listă valorică a darurilor ce începe cu darul înțelepciunii și sfârșește cu darul limbilor și a tălmăcirii limbilor (prorocia) Înțeleg de aici că cel mai prețios dar după care trebuie să râvnească biserica, este darul înțelepciunii. Însă asistăm la o inversare a priorităților: Biserica nu mai râvnește după înțelepciune, ci după limbi și prorocie. Aceiași stare de indiferență era și la credincioșii din bisericile din Efes și Colose contemporani cu Pavel, încât apostolul este determinat să facă el câteva demersuri prin rugăciune: „nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de orice fel de înțelepciune și de pricepere duhovnicească.” (Col 1/9) și pentru cei din Efes se roagă: „... și mă rog ca Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui... ” (Efes. 1//17)

De ce este nevoie de darul înțelepciunii? Deoarece înțeleptul va fi un om cu judecată ce va ști să-și chibzuiască bine viața. Totdeauna înțelepciunea vine la pachet cu toate nevoile noastre spirituale făcându-te un ispravnic înțelept. Toate darurile ar trebui să aibă la bază darul înțelepciunii. Este cel mai prețios dar.

Din respect pentru cel Cel ce ne-a dăruit, trebuie să mulțumim pentru orice dar pe care l-am primit, conștientizând că „... orice ni se dă bun și orice dar care este desăvârșit este de sus de la Tatăl luminilor în care nu este schimbare, nici umbră de mutare.”

Însă nu putem încheia deoarece „vinul” cel bun va fi pus abia la urmă fiind cel mai prețios dar: viața veșnică. „... darul fără de plată este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Rom. 7/23) Nimeni nu va putea intra în posesia ei prin merite personale, ci va fi darul lui Dumnezeu.

Pentru că darurile nu se cer și nici nu se dau pe merit...

Fiți binecuvântați!