Unul dintre cele mai frumoase cuvinte din Biblie, este cuvântul „dragoste”

Dragostea este temelia Împărăției Lui Dumnezeu,   întru-cât citim în Coloseni 1/13: „El, ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui.

Așa că ne așteptăm ca în această „Împărăție” să predomine dragostea... În Efeseni 4/16, Pavel scrie: „Din El tot trupul bine închegat, își primește creșterea și se zidește în dragoste”.

Însă,  este foarte bine să știm exact ce înseamnă „dragoste” în termeni biblici. Am rămas mirat de intensitarea manifestărilor „dragostei” într-o Biserică: strângeri de mână, îmbrățișări,   sărutări, ș. a. m. d...

Cineva de alături era  surprins și el:   „Câtă dragoste aici”!

Numai că noi n-am înțeles că „felul acesta de dragoste”, este unul superficial, formal... și este posibil să nu aibă nici-o legătură cu inima...

Dragostea în termeni biblici nu înseamnă flori, nu înseamnă declarații, nu înseamnă cereri de prietenie pe Facebook, nu înseamnă cuvinte frumoase, nici îmbrățișări și nici chiar sărutări... NU.

Dragoste în „limbaj” biblic înseamnă sacrificiu,   jertfire de sine în folosul altora...

Despre Obadia ni se spune că a hrănit din resurse proprii 100 de prooroci ai Domnului ascunși în peșteră pentru a nu fi nimiciți de Izabela. Numai că aceast sacrificiu l-a făcut îndatorându-se, iar după moartea lui, nevasta și copiii urmau să fie vânduți ca robi dacă nu făcea Elisei o minune înmulțind untdelemnul. (2 Împ 4/1)

Este absolut necesar  dovezi practice în acest sens:

Ioan 15/14 - „Nu este mai mai mare dragoste decât să-și dea viața cineva pentru prietenii săi.

Ioan   3/16 - „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe Fiul Său...

Dragostea „dă”, „oferă” în folosul altora.

( Am văzut în una din zile doi tineri „îndrăgostiți”. Mergeau pe stradă unul lângă celălalt. Ea  avea ambele mâini ocupate cu bagaje consistente, iar el avea în  mână o pungă de plastic.   „Surprinzător era că din când în când se opreau, iar el o îmbrățișa și o săruta... O  „dragoste” care nu vrea să se jertfească. . ,

Nu întâmplătot Ioan scrie: „Copilașilor să nu iubim cu vorba, ci cu fapta și cu adevărul”

Cu „felul” acesta de dragoste, ne întâlnim la tot pasul și în biserici în ziua de astăzi:

„Pace frate”, „Domnul să te binecuvinteze!”, „Să fiți iubiți de Domnul!”, „Să fiți iubiți de toți!”

Frumoase cuvinte... Probabil, preotul și levitul, l-au „salutat pe cel căzut” în drum, deoarece erau foarte politicoși: „Însănătoșire grabnică” și au trecut mai departe...

Dar de multe ori nu putem iubi nici cu vorba măcar.

(Un bărbat între  două vârste, tot repeta mereu: „baba mea” și iar „baba mea”. Surprins, întreb: Dar de cine vorbești? De nevastă-mea... Dar ea nu-i bătrână iar dacă te-ar auzi nu s-ar supăra? întreb eu... Nu, deoarece acasă îi spun „mami”)

Domnul Isus a rămas și El dezamăgit că totul se limitează la nivel declarativ: „Poporul acesta mă cinstește cu buzele dar inima este departe de Mine”.

Așa că n-am găsit o asemănare mai bună pentru dragoste, decât că ea seamănă cu un tort ornat frumos, cu glazură de diferite culori, bomboane, cireșe, steluțe argintii, însă „blatul e posibil să fie din material plastic”

Iar dacă dragostea, chiar și așa puțină, dar dacă ar fi „curată” ar fi acceptabil. Principiul ar fi: „puțin și bun”decât mult și rău... Însă ea s-ar putea să fie ”diluată” și amestecată în multe cazuri cu prefăcătorie.

Nu întâmplător Petru scrie: „ Lepădați orice fel de prefăcătorie”... (1Petru 2/1) iar Pavel completează:

„Dragostea să fie fără prefăcătorie”... (Rom. 12/9)

Este greu de deosebit o sărutare sinceră de „sărutul lui Iuda”

Este greu de deosebit o îmbrățișare sinceră, de „îmbrățișarea lui Ioab” (2Sam. 20/9)

Este și mai greu de deosebit o declarație sinceră de una prefăcută... În Ieremia 9/4 citim: „Fiecare să se păzească de prietenul lui și să nu se încreadă în nici unul din frații lui... deoarece ei locuiesc în mijlocul fățărniciei” - și este imposibil să nu fie atinși de această „maladie”... Fățarnicii au de obicei „două fețe” și nici un „obraz”

(Un creștin a mers în vizită la un alt „creștin”. Pe când intra în curte a fost văzut pe geam de către gazdă. Au început cârtirile față de un alt prieten care deja se găsea în casă: „Ei, la ce mai vine și ăsta, cine l-a invitat~_?"&~Prietenul din casă a rămas însă surprins când gazda a ieșit afară și a strigat musafirului nou-venit: „Bine ai venit frate, ne bucurăm că ați venit, erați așteptat”... )

Una dintre cele mai frumoase și mai sincere povești de dragoste o vedem la doi tineri: David și Ionatan

Au făcut un „legământ” între ei care s-a păstrat și în condiții vitrege, când tatăl lui Ionatan îl ura de moarte pe prietenul său. Însă ura tatălui său nu a afectat în nici un fel relația dintre cei doi...

Exemple de felul acesta sunt foarte puține în Biblie.

Până și ucenicii Domnului Isus deși erau alături de Cel care era „dragostea întruchipată”, n-au reușit să treacă peste anumite orgolii și să se iubească cu adevărat. Era făptura omenească care nu este decât „carne păcătoasă” (Gen. 6/3)

În aceste condiții, El le-a poruncit: Vă dau o poruncă nouă:   „Să vă iubiți unii pe alții - prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei” (Ioan 13/34,5.) La fel scrie și Ioan. (1Ioan 3/23)

Dar oare cum  „funcționează” o iubire poruncită? Mă gândesc că o iubire poruncită este o „misiune” foarte greu de îndeplinit...

Imaginați-vă că doi soți ar merge la divorț. Acolo judecătorul le-ar spune: „Nu vă divorțez, ci în numele legii, vă poruncesc ca de astăzi înainte să vă iubiți reciproc... Oare ar rezolva problema? Oare nu vor  ieși „scântei”și mai departe ori de câte ori se vor întâlni unul cu celălalt?

De regulă unde-i dragoste puțină,   lesne-i a găsi pricină, dar unde nu este de fel, poate fi impusă? Nu știu...

Cânt. Cântărilor 8/7b: „De ar da omul toate averile pentru dragoste, n-ar avea decât dispreț.   Dragostea este jar de foc, o flacără a Domnului”

Dragostea nu este de „origine” pământească.

Ci ea „trece”(trad. nouă)  printr-o inimă curată, un cuget bun și o credință neprefăcută (1Tim. 1/5) și ajunge la alții...

Ea este de origine dumnezeiască...

Ea a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt. (Rom. 5/5) Dragostea este Dumnezeu...

1Cor. 13/13  „Acum rămân aceste trei: credința, nădejdea și dragostea.

Dar cea mai mare este dragostea... dar  cea  neprefăcută.