Fiecare din noi am fost cândva un prunc. Am crescut și am devenit oameni mari. Aceasta datorită faptului că Dumnezeu a poruncit: „Creșteți!” Bucuria cea mai mare pentru părinți a fost să ne vadă crescând. Nu există durere mai mare în inima unei mame decât să vadă copilul său că nu crește. Ce ar fi însemnat să fi rămas cu toții prunci? Imaginați-vă o familie cu 10 copii toți în fașă, niciunul nu dă semne să crească - ar fi o tragedie...

Trecând în plan spiritual,  Biserica lui Dumnezeu este formată din „prunci” dar este un har să fie în ea și „oameni mari” care trebuie să îngrijească de „cei mici”.

Venirea noastră în „familia” lui Dumnezeu s-a făcut prin „naștere” dar nu din voia firii sau din voia unui om, ci „din Dumnezeu”.  Așa că Petru este motivat să scrie: „Voi ați fost născuți dintr-o sămânță care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu” (1Petru 1/23). În felul acesta am devenit „prunci în Hristos”. Porunca este valabilă și în acest caz: „Creșteți!”. A fost prima poruncă pe care a dăruit-o Dumnezeu făpturii omenești.  Este și cea mai importantă poruncă.

Imaginați-vă acum o Biserică formată numai din „prunci” și nici un „om mare”. Așa era Biserica din Corint. Pavel întreabă: „Nu este nici unul între voi, măcar unul singur „matur” (înțelept) care să fie în stare să judece?”. El nu știa pe niciunul, nici chiar pe „lider” nu-l știa să fi fost un om „crescut”.

Așa că a fost determinat să scrie cuvintele: „Cât despre mine fraților,  nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci ca unor „prunci în Hristos”. Pavel venise cândva în Biserica din Corint cu „bucate alese” dar specifice unor „oameni mari”. Era o hrană doar  pentru cei cu „stomacul sănătos”. Apostolul constată însă, că „hrana” adusă de el era prea „tare” și nu o puteau asimila.

Era nevoie de „lapte”... Aceeași situație este și în unele Biserici din ziua de astăzi, deoarece ele sunt pline de „prunci” și mai puțini „oameni mari”. Unii spun să suntem în „școala lui Dumnezeu”, dar parcă mai corect ar fi să spunem că suntem în „grădinița lui Dumnezeu”

„Pruncii” au nevoie de „lapte” iar unii au nevoie chiar de un „lapte degresat 1,5% grăsime”

Hrană simplă: „Pufuleți și pufarine.” Dar este posibil după 30-40-50 de ani de „creștere”, aceeași hrană?

E o dezamăgire...

Pavel recunoaște și el: „Cândva am fost copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil, dar când m-am făcut om mare am lepădat ce era copilăresc”

Înseamnă că nu mai umblăm cu „barbețică” și nici cu „sticluța cu lăptic” după noi.

După ce Pavel îi hrănește pe „pruncii” din Corint, el observă că „procesul de maturizare” stagnează.

Indisciplina în domeniul folosirii darurilor l-a determinat să scrie:

„Fraților, nu fiți copii la minte” (1Cor. 14/20a)

Mulțimea era dezorientată deoarece vânturile de învățătură își schimbau mereu direcția. Erau lipsiți de un reper major care să-i ajute să găsească direcția cea bună...

Aceeași situație o găsim și în Biserica din Efes, așa că apostolul îi îndeamnă la maturitate: 

„Să nu mai fim copii plutind încoace și încolo mânați de orice vânt de învățătură, ci credincioși adevărului până vom ajunge toți la statura de om mare”. „Copii” nu au stabilitate și sunt ușor de „purtat”, „oamenii mari” mai greu... Tocmai de aceea Pavel îi vrea „oameni mari”.

Conf. Evrei 5/14  pentru „oamenii mari” este recomandată „hrana tare”, consistentă și sănătoasă.

Psalmistul spune: „Mi se satură sufletul cu bucate grase și miezoase” (Ps. 63/5). Dar cine nu se hrănește decât cu „lapte” nu este obișnuit cu cuvântul despre neprihănire. 

 ”Pruncul” își va întoarce urechea de la adevăr, deoarece el vrea doar istorisiri închipuite (2Tim. 4/4), doar vedenii, doar descoperiri, doar „cunoștințe din partea Domnului”.

Aceasta este hrana lui, care îi priește cel mai bine...

Dar și mai rău, este posibil cândva să fi fost un „om mare” dar să fi dat din nou în „mintea copiilor”, conf. Evrei 5/12: „Voi care de mult trebuia să fiți învățători aveți iarăși trebuință de cineva să vă învețe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns iarăși să aveți nevoie de lapte”

Nu-i suficient să crești, ci este bine să urmărești cum crești, deoarece este posibil să crești strâmb și mai târziu să nu mai poți fi „îndreptat”. Solomon scrie: „Ce este strâmb nu se mai poate îndrepta”...

Exemplu: Un pom roditor când este mic, îi pui un tutore pentru a-l îndrepta în caz că ia o  creștere greșită. Poți să mai faci așa ceva cu un pom „bătrân” mai ales dacă-i „ciotoros și câlțos”? În veci nu... Numai focul îl mai poate îndrepta...

„Frate, nu-i neapărat cum crezi și spui dumneata”. Da.... Dar, noi așa am primit și crescut: fără blugi, fără cravată, fără ceas la mână, fără internet, baticul sub barbă, fără Biblie cu fermoar sau cruce pe ea, fără cântăreți sau predicatori cu barbă, fără.... și fără.

A fost un fel de „creștere” potrivit cu hrana de atunci...

Însă, în Isaia 7/5 citim că copilul când se va naște va mânca „smântână și miere”

Asta înseamnă că din „lapte” trebuie ales doar „smântâna” - adică cuvântul cel mai bun și mai potrivit pentru o alimentație corectă și o creștere sănătoasă. Deoarece nu orice s-ar putea să se potrivească pentru un „prunc”

„Cuvântul Tău este mai dulce decât fagurele de miere”

Deci Cuvântul și numai Cuvântul.

Ce am primt de pe „margine” s-ar putea să-mi fie dăunător mai târziu și „nociv” atunci când vreau să „învăț” și pe alții

Este foarte bine să crești dar e și mai important cum crești...

Doctorul Luca „specialist în pediatrie” observă că pruncul Isus „creștea” dar întâi în înțelepciune și apoi în statură.

Aceasta mă va determina să am o „dietă” sănătoasă ca să cresc în mod sănătos.

Pavel constată că tânărul Timotei se „hrănea cu cuvintele credinței și ale bunei învățături”.

Am citit un îndemn afișat într-un loc public valabil și pentru noi:

„Mănâncă sănătos, ca să crești sănătos!”...