Tema de față face referire la termenul „legământ” pe care îl întâlnim frecvent în cuvântul Lui Dumnezeu. Întrebarea care ne interesează, este următoarea: Ce este un legământ și cum îl putem defini?   Termenul „legământ” derivă din cuvântul  legătură sau legat.

Așadar, legământ înseamnă: o convenție, sau o  înțelegere între două părți care se angajează să respecte anumite clauze stabilite de comun acord.

Orice legământ implică în mod obligatoriu un „cuvânt dat”. În Vechiul Testament, termenul de juruinţă se identifica cu legământul. În psalmul 15/4b citim: „El nu-și ia vorba (cuvântul)  înapoi dacă face un jurământ (legământ)  în paguba lui. Suportul de susținere a unui legământ este credincioșia, loialitatea... Foarte multe legăminte sau juruințe sunt încălcate sau rupte tocmai din pricina faptului că oamenii sunt călcători de cuvânt și nu-și mai respectă promisiunile și angajamentele.

Ca să înțelegem mai bine ideea de legământ vom lua un model din 1Sam. 18/3:

David și Ionatan au încheiat un legământ de prietenie. În acest legământ ei urmau să se iubească, să se ajute și să rămână prieteni. Este demn de apreciat că înțelegerea făcută s-a păstrat și în condiții vitrege, când prietenul său David, era urât  de tatăl său. Aceasta înseamnă: „credincioșie”- devotament.

Un alt legământ între două persoane este legământul căsătoriei dintre un bărbat și o femeie. Ambii parteneri își dau cuvântul unul față de celălalt că se vor iubi, respecta și vor fi fideli unul - celuilalt.

Dumnezeu constată că acest legământ este încălcat frecvent și mustră pe poporul Său prin proorocul Maleahi: „Domnul a fost martor între tine și nevasta ta, căreia acum nu îi ești credincios măcar că este tovarășa ta de viață cu care ai încheiat legământ”.

Deci: Legământ înseamnă „legătură” care implică credincioșie și care are la bază un  „cuvânt dat” care trebuie respectat.

Legămintele pot fi mici sau mari. Dar ori în unul ori în altul, „cuvântul este dat” iar lucrurile nu trebuie tratate în mod diferit. (mic sau mare)

Domnul Isus a spus: „Din cuvintele tale vei fi scos fără vină, din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12/37). „Cuvintele” te duc în rai sau în iad... Destinul veșnic al tâlharilor a fost pecetluit pe cruce, din felul în care au știut să-și folosească cuvintele...

Iar cât privește lucrurile mici sau mari, citim în Luca 16/10: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari;   și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari”

Nu este posibil să fii „credincios” într-un legământ mare dacă n-ai fost în  unul mic.

Primul care a „testat” respectarea unui legământ de către om, a fost Dumnezeu.

Făptura omenească s-a văzut neputincioasă și incapabilă să ducă până la capăt legământul încheiat.

Un prim legământ a fost făcut cu Adam. Un altul cu Avraam, cu Noe, cu Moise, cu Iosua s. a. m. d.

Unul dintre cele mai interesante, este legământul dintre Dumnezeu și Iacov.

Dumnezeu îl chemă pe Iacov într-un legământ în care îi promite pământul pe care stătea el. Iacov nu se mulțumește cu atât și introduce câteva clauze suplimentare. (Genesa 28/20,1) Dumnezeu acceptă cerințele lui dar Iacov nu și-a mai respectat cuvântul dat...

Însă, cel mai important legământ nu este cu un om, ci cu o națiune - Israel. Legământul acesta implica angajamentul lui Dumnezeu de a-i duce într-o țară unde curge „lapte și miere”, un simbol pentru bunăstare materială și odihnă trupească (Deut. 8/1-20) Evreii au acceptat acest legământ în schimbul ascultării de Dumnezeu (Exod 19/8)

Acest legământ și clauzele lui sunt descrise în Deut. cap. 28 și este cunoscut sub denumirea de legământul cel vechi.

În Noul Testament ni se vorbește despre legământul cel nou care este așezat pe făgăduințe mai bune (Evrei 8/6) Dar în ce constau aceste făgăduințe?  

Diferența dintre legământul cel vechi și cel nou constă în faptul că cel vechi promitea o patrie pământească- cel nou făgăduia una cerească (Evrei 11/16). Cel vechi promitea odihnă trupească, cel nou făgăduia odihnă sufletească (Matei 11/28). Cel vechi promitea o viață trecătoare (Deutr. 16/27), cel nou făgăduia viață veșnică (1Ioan 2/25)

De regulă un legământ este „autentificat” printr-un semn.

Exemplu: În cazul lui Noe - curcubeul (Gen. 9/12). În cazul lui Avraam - tăierea împrejur (Genesa 17/9,0) În cazul evreilor din Egipt - sângele de pe stâlpii ușii (Exod 12/13)

Dumnezeu ne cheamă pe fiecare să fim părtași în noul legământ.

Acest legământ este făcut prin „jertfă”. În Ps. 50/5 citim: „Strânge-ți pe credincioșii mei cu care am făcut legământ prin jertfă”. Pentru împlinirea făgăduințelor de mai sus se va ține cont de acest legământ.

Semnul acestui legământ este sângele jertfei- Matei 26/28: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor”

În ce ne privește pe noi, se spune că atunci când ne botezăm în apă, acceptăm și încheiem legământul. Dar botezul în apă este doar semnul care însoțește legământul.

Conf. 1Petru 3/21, botezul în apă este mărturia,   care provine dintr-un cuget curat adică sincer.

Ex: Filip a întrebat: „Crezi din toată inima?” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este fiul lui Dumnezeu.” Mărturia noastră a fost asemănătoare:

„Crezi... . ?” „Da, cred~&."_~ „Până când vei ține acest legământ?” „Până la sfârșitul vieții.”

Foarte important: Cuvintele rostite cu gura sunt socotite ca și legământ, deoarece ne-am „legat”, am promis, ne-am angajat să rămânem fideli, credincioși până la capăt.

Tocmai de aceea Domnul Isus a zis: „Din cuvintele tale vei fi scos fără vină, din cuvintele tale vei fi osândit”

 În 1Ioan 5/8 citim: „Trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa și sângele”

Așa cum în Vechiul Testament, pietrele erau socotite ca „martori” și era numită movila mărturiei,   Gen. 31/47,   tot așa, apa în ce ne privește pe noi; sângele în ce-L privește pe Domnul Isus; sunt martori față de un legământ care l-am încheiat în prezența trimisului special al cerului Duhul Sfânt.