Unul dintre cele mai controversate subiecte pe linie spirituală, a fost, este și probabil va fi cel privitor la „vorbirea în alte limbi”.

Tema de față nu încearcă să  „limpezească” lucrurile, deoarece „moștenirea confesională” pentru unii este mai presus  decât învățătura Scripturii. Vorbirea în alte limbi este biblică, dar nu este o practică la îndemâna oricui, ea manifestându-se în anumite contexte de împrejurări având un scop bine determinat. În sensul de a înțelege mai bine „scopul” pentru care s-a vorbit în alte limbi, vă recomand să citiți o altă resursă pe care am intitulat-o: „Vorbirea în alte limbi un semn... dar pentru cine?”

Nici chiar în ce privește  interpretarea  nu este un subiect la îndemâna oricui, așa că Pavel a fost nevoit să scrie corintenilor un capitol cu „explicații” format din 40 de versete. Nu întâmplător, exact în mijloc, el introduce un verset de maximă importanță care aparent nu are nici o legătură cu conținutul textului:

„Fraților nu fiți copii la minte”  (1Cor. 14/20b) 

Nicăieri nu este folosită mai multă „copilărie” decât  la manifestarea „vorbirii în alte limbi”.

Unii, și nu sunt puțini, consideră că vorbirea în alte limbi este obligatorie și universală pentru toți deoarece este dovada primirii Duhului Sfânt. Am încercat să  descopăr de unde este luată această învățătură dar nu i-am găsit corespondent în Cuvântul Lui Dumnezeu.

Aceeași  învățătură circula și pe vremea lui Pavel, deoarece pentru corinteni vorbirea în alte limbi era prioritatea „0”. Așa că apostolul a fost nevoit să-i întrebe surprins de acest mod de gândire:

„Toți vorbesc în alte limbi”? (1 Cor. 12/30) Cu siguranță că nu...

Dacă toți vorbesc, sau ar trebui să vorbească, își mai avea sens întrebarea lui Pavel?

Dar cine sunt vorbitorii?

Numai cei ce au acest dar, deoarece ea este un dar al Duhului Sfânt ca și celelalte daruri.

Dar ce este „vorbirea în alte limbi”?

Este vorbirea cursivă într-o limbă, alta decât cea maternă sub insuflarea Duhului Sfânt. AA

Ce nu este vorbire în alte limbi?

 2,3, 10 cuvinte moștenite și repetate la nesfârșit nu poate fi numită „vorbire în alte limbi”

Logică: Dacă o persoană știe câteva cuvinte în franceză, câteva în engleză și câteva în spaniolă, poate spune că vorbește mai multe limbi?

Cerințele Scripturii constau în faptul ca darul vorbirii în alte limbi să fie însoțit de darul tălmăcirii. Cunoașteți pe cineva care să fi cerut acest dar? Și dacă ar cere și primi ce ar putea tălmăci acest dar dacă vorbirea se limitează doar la câteva cuvinte?

Așadar, nu există vorbire în alte limbi mai puțină atunci când primești Duhul Sfânt și vorbire mai multă pentru cei care au acest dar. Ci există doar darul vorbirii în alte limbi.

Deși nu am avut ocazia să aud cum se manifestă „darul vorbirii în alte limbi”, nu înțeleg de ce este legat în mod obligatoriu de primirea darului Sfântului Duh.

Este bine să reținem că Duhul Sfânt a existat și până la „Cincizecimi” chiar dacă până atunci nu s-a vorbit în alte limbi, iar apariția limbilor s-a făcut exact în momentul în care neamurile au intrat în procesul de mântuire... (Fapte 2) deși proorocul Ioel nu amintește nimic despre ele în profeția sa.

Probabil s-a luat ca „reper” modul de pogorâre a Duhului Sfânt de la „Cincizecimi” deoarece atunci s-a vorbit  în alte limbi. Foarte adevărat...

Dar aceasta presupune, că acolo unde este darul vorbirii în  limbi, ar trebui să fie mai întâi plinătatea Duhului Sfânt. Deci întîâi plinătatea și apoi limbile.

Deoarece citim în Fapte 2/4: „Și toți s-au umplut de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi după cum  le da Duhul să vorbească.”

Acceptăm ideea că nu mai sunt oameni plini de Duhul Sfânt dar „vorbitori sunt toți. Cum se explică această nesincronizare?

Concluzie: Darul vorbirii în alte limbi este rezultatul umplerii cu Duhul Sfânt și numai dacă le dă Duhul să vorbească. (Conf. Fapte 2/4,1Cor. 12/11)

Deci vorbirea în alte limbi este un dar al Duhului Sfânt, El fiind penultimul pe listă și este urmat de darul tălmăcirii. (1Cor. 12/10b)

Foarte important: Ori de câte ori Pavel amintește de acest „dar”, el îl scrie urmat de darul tălmăcirii și niciodată singur. (Conf. 1Cor. 12/10b, 30b; 14/26,27)

Folosirea acestui dar în public fără tălmăcire, apostolul o numește „vorbire în vânt”. Așa că el recomandă corintenilor  să umble după darurile duhovnicești și e de dorit să le aibă din belșug spre zidirea sufletească a Bisericii, dar insistă: „De aceea, oricine vorbește în altă limbă să se roage să aibă și darul să o tălmăcească”. (1Cor. 14/13)

Darul vorbirii în alte limbi este ziditor pentru alții doar dacă limbile sunt tălmăcite.

Imaginați-vă că în Biserica dumneavoastră ar veni un predicator spaniol. Timp de un ceas ar predica Evanghelia fără translator (tălmăcire) doar în spaniolă. La sfârșitul slujbei vei fi gata să spui că te-ai zidit sufletește? Sau a fost o oră de pierdere de timp, iar din „potopul de vorbe” nu te-ai ales decât cu o chinuitoare plictiseală?

Ca oricare slujitor dornic de a instaura „disciplina” în Biserică în ceea ce privește manifestarea darurilor, cu siguranță că  Pavel a fost condamnat că el nu are acest dar și ca atare îi îngrădește și pe alții. Numai că apostolul se justifică: Eu vorbesc în alte limbi mai mult ca voi toți (la un loc) - deci așa se manifestă acest dar: cursivitate, coerență și vorbire nelimitată.

Numai că lucrurile nu se opresc aici. Pavel vrea rânduială și explică: „Dar în Biserică” repet: „Dar în Biserică” - înseamnă că nu vorbea în Biserică ci în odăiță - în loc de 10.000 de cuvinte netălmăcite - 5 cuvinte cu înțeles.

Deci dacă rostesc în rugăciune: „Ai milă de mine, păcătosul.” (Luca 18/13b) - este o rugăciune foarte importantă.

Iar dacă predici: „Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.” - este  suficient.

Este bine de reținut că Duhul Sfânt știe cel mai bine ce dar mi se potrivește și ca atare, El dă după cum voiește El și nu cum voiesc eu sau pe care voiesc eu. De ce vrei numai decât să vorbești în alte limbi, când s-ar putea să ai nevoie de exemplu de darul înțelepciunii - primul pe listă, mai ales că Pavel  recomandă să umblăm după darurile cele mai bune (adică după cele din capătul de sus a listei din 1Cor. 12/7-11)

Fecioarele înțelepte au intrat în odaia de nuntă nu pentru că au vorbit în alte limbi, ci pentru că au avut darul înțelepciunii care le-a fost de mare folos.

Dar dacă ții numaidecât să-ți dea Duhul Sfânt darul vorbirii în alte limbi, roagă-te și așteaptă...

N-o lua înainte și ferește-te cât poți de mult de imitații...

  Fiți binecuvântați!