Cartea Esterei a iscat controverse încă din antichitate. Referitor la această scriere, ca și pentru "Cântarea Cântărilor", au existat aprinse dezbateri rabinice în mai multe etape, despre inspirația lor și despre oportunitatea includerii în canonul Scripturilor ebraice. În cele din urmă, au fost declarate „divin inspirate" și au fost adăugate -nu la „Proroci", nici la „Cronici"-, ci la „Scrieri"-adică la literatura poetică a VT, alături de „Cartea Psalmilor", de „Proverbe" și de „Eclesiastul". Totuși, au mai fost unii teologi care s-au îndoit de istoricitatea și de inspirația divină a cărții „Estera", dovadă fiind faptul că esenienii(membrii unui curent mozaic extremist, cu tentă monahală) nu au găsit-o demnă să o copieze. . . . și nu a fost găsită printe manuscrisele de la Qumran, Marea Moartă (care, azi, sunt expuse la „Muzeul cărții"din Ierusalim).

 Noi știm că această frumoasă carte biblică prezintă istoria instituirii sărbătorii Purim la iudei, datând  din perioada captivității lor. Creștinii protestanții(luterani, calvini/reformați) ca și anabaptiștii, menoniții, au considerat-o dintotdeauna o carte istorică, nu o legendă.

Totuși, istoria profană (incompletă și secularizată, din păcate) nu menționează vreo împărăteasă Estera sau Hadassa între soțiile lui Ahașveroș (Asuerus) care a fost identificat drept Xerxes, fiul lui Darius. Dupa Ctesias (în Persice 20) mama lui Artaxerxes se numea Amestris, fiica lui Otanes.

Este cel puțin neobișnuită alegerea ca împărăteasă a unei concubine care nu dăruise cel putin un fiu regalului său soț, dar dacă istorisirea biblică ne spune aceasta, trebuie să credem că în acest caz a fost o excepție din pricina lui Vasti.

Putem interpreta textul cărții Estera și ca pe o minunată alegorie sau mai bine zis parabolă despre cum vedeau iudeii mântuirea lor și pe Mesia cel așteptat.

În primul rând, suntem toți de acord că Israel a fost privit ca „Soția" lui Dumnezeu în texte din Ieremia, Ezechiel. Mai târziu se vorbește despre Ierusalim (înțelegându-se prin capitală: iudeii și beniamiții) și de Samaria (celelalte 10 triburi) ca fiind, pe rând, „Miresele” Tatălui Ceresc.

Ezechiel 16: 8 "Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine, şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostei. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul, Dumnezeu, şi ai fost a Mea! "

Deoarece Samaria și-a călcat prima legământul, Domnul a dat-o în mâinile asirienilor. Dar, observăm că și Ierusalimul a căzut după un timp, în aceeași trădare, iar Domnul l-a dat lui Nebucadnețar să îl nimicească. Iată ce îi spune Domnul, prin Ezechiel „soției" sale necredincioase:

Ezechiel 16: 39 "Te voi da în mâinile lor; îţi vor surpa casele de curvie şi îţi vor nimici înălţimile; te vor dezbrăca de hainele tale, îţi vor lua toată podoaba de pietre scumpe şi te vor lăsa goală, goală de tot. "

Dar, diferența importantă dintre Israel și Iuda-(Ierusalim) este că, pe când cele 10 triburi nu au mai fost reprimite ca popor de legământ, căci s-au amestecat cu neamurile în regiunea Samariei,  Iuda a fost iertat și restabilit. Un ghid iudeu, Samuel, ne-a explicat (în timpul pelerinajului)  că nouă triburi și jumătate din Israel sunt considerate pierdute.

Isaia 54: 6 "căci Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită şi cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinereţe, care a fost izgonită, zice Dumnezeul tău. ” 

Prin urmare, putem presupune că Vasti (sau Vashti=frumusețe, în persana veche) o intruchipează pe Israel (cele 10 triburi) numită si Samaria:

Ezechiel 16: 13 "Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint şi ai fost îmbrăcată cu in subţire, cu mătase şi cusături cu fir. Ai mâncat floarea făinii, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţe desăvârşită, ba ajunseseşi chiar împărăteasă. "

Dar Vasti (ca și Samaria) ajunsă împărăteasă, nu a mai ascultat de Domnul ei. (căci, cu reverență, putem presupune că Ahașveroș Îl reprezintă pe Adonai, desigur, într-un mod nedesăvârșit: ca și Solomon într-un mod alegoric, pe Cristos, iar Sulamita pe Biserică în „Cântarea Cântărilor")

Deoarece nu s-a prezentat la Împărat când a fost chemată prin eunuci (purtători de cuvânt, îi simbolizează pe profeți), Vashti a fost alungată. . . . și niciodată nu a mai văzut fața Domnului Său. Pentru că a refuzat să-și arate frumusețea, adică să fie o mărturie. . . . Comportamentul unei împărătese avea un impact puternic asupra tuturor nevestelor din cele 127 de ținuturi. În loc să fie o pildă de ascultare, Vasti (sau Samaria) devine un exemplu de răzvrătire pedepsită.

Prin contrast, Estera ar putea întruchipa Iuda (Ierusalimul), în timpul deportării și captivității. Ea „căpăta trecere” înaintea tuturor. Deși nechemată la Rege timp de o lună, ea va ține un post de trei zile (deodată cu toți iudeii din Susa) și se va prezenta înaintea Împăratului, în ciuda interdicției și va fi ascultată, va căpăta favoarea Sa. Și tot poporul iudeu va putea lupta și va fi salvat în acea lună fatidică, în care i se decisese prin sorți (pur) nimicirea: luna Adar. Evident că Haman, Agaghitul (urmaș al regelui amalecit ucis de Samuel), în fața căruia Mardoheu refuza să îngenuncheze, îl reprezintă pe Satan, cel ce a avut nerușinarea să-I ceară chiar Domnului Isus închinare. Haman este diavolul-„pârâșul (calomniatorul) fraților sfinți, al poporului ales. Cel care „a cerut să-i cearnă „ca pe grâu” pe ucenici.

Iar  despre Mardoheu, putem afirma că este, în această carte, un prototip al lui Mesia. El este vărul Esterei și cel care a crescut-o și a condus-o până la Împărat și a convins-o să mijlocească, și prin post, dar prin rugăciune directă, în primul rând. Și să ceară salvarea, adică mântuirea poporului său iudeu.

Estera 10: 3 "Căci iudeul Mardoheu era cel dintâi după împăratul Ahaşveroş. El era cu vază între iudei şi iubit de mulţimea fraţilor săi, căci a căutat binele poporului său şi a vorbit pentru fericirea întregului său neam. "

Cred că aceasta este esența cărții Estera. Desigur, ilustrează și proverbul: „Cine sapă groapa altuia, cade el în ea”, dar acesta e un sens secundar, de poveste moralizatoare. Celelalte amănunte creează coloritul de epocă și îi susțin istoricitatea. Numele de „Hadassa” este tămăcit prin „steaua mării” și ne amintește de steaua davidică, ce „răsare în Israel ” prin seminția lui Iuda.

Sărbătoarea Purim poate fi asemănată cu bucuria Mântuirii și prefigurează Împărăția mesianică de 1000 de ani.

Toată slava să fie a Domnului Isus, care se va întoarce în curând!