„Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos  pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17/3)

Dacă ar fi să definim „viața veșnică” din punct de vedere omenesc am putea spune că este un început fără de sfârșit - o eternitate.  Însă din punt de vedere dumnezeiesc, ea este definită prin expresia „cunoaștere”.

Dar ce înseamnă „cunoaștere” din punct de vedere biblic?

Cunoaștere înseamnă mai mult decât știință (a ști)  înseamnă : tovărășie, intimitate, loialitate, încredere. Numai că cea mai mare deficiență din viața oamenilor este tocmai această „necunoaștere”.

Încă din Vechiul Testament Dumnezeu a deplâns starea poporului Său:

„Boul își cunoaște stăpânul și măgarul cunoaște ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaște” (Isaia 1/3)

Dumnezeu „întruchipat” a părăsit cerul și a coborât printre pământeni pentru a face cunoștință cu oamenii, dar a fost respins deoarece „lumea nu l-a cunoscut”(Ioan 1/10)

Însă ne așteptăm măcar în mediul creștin lucrurile să stea diferit față de lume, dar  nici aici nu stau prea bine... Este surprinzător că nici chiar ucenicii care erau împreună cu Domnul Isus nu l-au cunoscut.

Exemplu: Corabia în care se găseau ucenicii cu Mântuitorul era gata să se scufunde. Domnul a mustrat vântul, iar marea s-a potolit. Această intervenție miraculoasă i-a determinat pe ucenici să se întrebe plini de frică: „Cine este acesta de-L ascultă chiar și vântul și marea?”

Cu siguranță că ei L-au considerat un simplu om...

Așadar, „cunoașterea” este cel mai important capitol din viața unui creștin și nu întâmplător viața veșnică începe cu aceasta. Venirea Domnului Isus în lumea noastră a avut scopul de a-i da posibilitatea oricărui muritor să-L cunoască mai de aproape. Așa că dorința Lui a fost să se apropie de orice om și să facă o „punte de legătură” între om și Dumnezeu.

În căutarea vieții veșnice, ținând cont de „aglomerația”, de organizații religioase - oamenii se întreabă: Unde este adevărul și care este adevărata religie? Fiecare creștin își promovează propria organizație...

Dar să vedem ce spune Biblia despre adevărata religie. Așa că, citim în Iov 22/21a:

„Împrietenește-te dar cu Dumnezeu,  și vei avea pace și te vei bucura astfel de fericire.”

Este „religia” cea mai bună care îți garantează viața veșnică. Dar este posibil ca un om să se împrietenească cu Dumnezeu? Nu-i prea mult spus? Ca să te împrietenești cu un om bogat trebuie să fii și tu bogat, ca să te împrietenești cu un parlamentar trebuie să fii și tu parlamentar... Dar ca să te împrietenești cu un „dumnezeu”?  Dar Domnul Isus s-a împrietenit cu vameșii, cu săracii, și cu cei năpăstuiți de soartă până acolo că a plâns când a auzit că prietenul Său Lazăr a murit, iar iudeii ziceau: „Iată cât îl iubea de mult.” (Ioan 11/36)

Așa că Domnul Isus a generalizat și a spus: „Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu.”

Numai că „prietenia” cu Dumnezeu, nu-i o prietenie pe Facebook. Nu. Prietenii adevărați își cunosc bucuriile dar își cunosc și durerile, se cunosc atunci când sunt în belșug, dar se cunosc și atunci când sunt în lipsă. Se cunosc când sunt sănătoși, dar și atunci când sunt bolnavi...

„Prietenul adevărat la nevoie se cunoaște!”

În toate împrejurările vieții, „prietenul adevărat” rămâne prieten.

Una dintre cele mai frumoase și de durată prietenii dintre om și Dumnezeu a fost consemnată chiar în cartea Genesa.

„Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut pentru că l-a luat Dumnezeu.” (Gen. 5/24)

O „prietenie” neîntreruptă de 300 ani.

(La școala duminicală învățătorul întreabă pe copii: „Cine știe să descrie tovărășia lui Enoh cu Dumnezeu?” Un copil se ridică și spune: „Enoh a fost prieten cu Dumnezeu. Ori de câte ori Enoh mergea la masă îl invita și pe Dumnezeu la masă, atunci când se ducea la culcare îl invita și pe Dumnezeu cu el, iar atunci când pleca în călătorie îl ruga  pe Dumnezeu să-l însoțească”... Văzând Dumnezeu - spunea copilul - că Enoh nu se poate despărți de El i-a spus într-o zi: „Enoh, n-ai vrea să vezi unde locuiesc Eu?” Și Enoh a plecat să vadă unde locuiește Dumnezeu... Și atât de mult i-a plăcut lui Enoh acasă la Dumnezeu că n-a mai vrut  să coboare din nou pe pământ...)

„Prietenie” înseamnă „viața veșnică” dar pentru viață veșnică este nevoie de „cunoaștere”.

 Însă, „cunoașterea” în multe cazuri a rămas doar la nivel teoretic...

Așa că Pavel este nevoit să scrie ca și o mustrare: „Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu dar cu faptele îl tăgăduiesc deoarece sunt nesupuși și netrebnici pentru orice faptă bună.” (Tit 1/16)

Înseamnă că faptele sunt dovada cea mai bună, și ele „vorbesc” cel mai bine în ce măsură îl cunoaștem noi pe Dumnezeu. Deoarece este posibil să ai suficientă vechime cu „numele de creștin” dar să nu-L cunoști așa cum dorește Dumnezeu. Proorocul Ieremia explică și cauza: „De fățarnici ce sunt nu vor să mă cunoască.” (Ier. 9/6b)

Însă totdeauna dorința Lui Dumnezeu a fost ca omul, făptura mâinii Sale să-și cunoască Creatorul 

Domnul Isus a făcut un „sondaj” de opinie pentru a evalua nivelul de cunoștință a oamenilor în ceea ce-L privește pe El și a pus următoarea întrebare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” Dar părerile au fost foarte împărțite. În general toți considerau că este doar un om... Însă când a fost cerută părerea ucenicilor, Petru a răspuns: „Noi am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. A fost o „descoperire de sus”...

Însă, în fața slujnicilor de la curtea Marelui Preot, Petru a negat: „Nu-L cunosc.”  Ce a fost această negație? Adevăr sau minciună? Deși i-a fost socotită ca lepădare, Petru a rostit un mare adevăr.

El nu-L cunoștea. 

Pare surprinzător dar afirmația și dorința lui Pavel este reală: „Să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui.”  Dar nu-L cunoștea Pavel?

 Foarte puțin (parțial)

Numai în veșnicie îL vom „cunoaște” pe deplin.

1Cor. 13/12: „Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.”

Dar care sunt factorii care favorizează cunoașterea?

În primul rând cercetarea Bibliei.

Nu întâmplător Domnul Isus spunea: „Cercetați Scripturile deoarece socotiți că în ele aveți viață veșnică și tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Scripturile îți vor da posibilitatea să cunoști bunătatea lui Dumnezeu și tot ele te vor ajuta să cunoști și asprimea lui Dumnezeu.

În al doilea rând o „apropiere” mai mare de Dumnezeu îți va da posibilitatea să-L „vezi” și să-L „cunoști” mai bine. Mi se pare demnă de apreciat atitudinea lui Toma care a dorit să pună mâna în semnul cuielor din mâini și picioare dar și din coasta Sa.

O simplă „plimbare”alături de Domnul Isus, a celor doi ucenici care mergeau spre Emaus, nu i-a ajutat cu nimic în scopul cunoașterii și L-au considerat un oarecare străin. (Luca 24/18)

Dar în momentul în care s-au așezat la masă într-un cadru mai apropiat li s-au deschis ochii și L-au cunoscut. (vers. 31)

Tot în scopul cunoașterii Pavel se roagă și scrie celor din Efes: „Și mă rog ca Dumnezeu să vă dea un Duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui și să vă lumineze ochii inimii.”

Foarte important: Cunoașterea este absolut necesară deoarece dacă nu-L cunoști pe Dumnezeu, cu siguranță că nici El nu te va cunoaște pe tine.

Matei 7/23: „Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut.”

Cunoașterea înseamnă timp. Ea nu se va putea realiza într-o singură zi. Încă de pe vremea proorocului Osea suntem îndemnați: „Să cunoaștem; să căutăm să cunoaștem pe Domnul! Căci El se ivește ca zorile dimineții și va veni la noi ca o ploaie de primăvară care udă pământul.”

Cum se ivesc zorile? Sau cum vine ploaia? Treptat...

Fiecare muritor este invitat la o „cunoaștere” și apoi la o „prietenie” cu Dumnezeu.

Pentru a creea un cadru apropiat față de ucenici, Domnul Isus le-a zis: „Voi sunteți prietenii mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu.”

Se spune că după ce au plecat oaspeții de la Avraam, masa a rămas întinsă. A trecut pe acolo un călător pe care Avraam l-a invitat la masă. Înainte de a mânca, el a scos un „idol” din buzunar și a început să se închine înaintea lui. Avraam l-a mustrat și apoi l-a izgonit...

Dumnezeu însă întreabă pe Avraam: „Unde este străinul pe care ți L-am trimis la masă?” Acesta răspunse: „L-am izgonit deoarece îmi spurca bucatele.”

Avraame, i-a spus Dumnezeu: Eu de multă vreme îl îngădui pe acest om, iar tu n-ai vrut să-l îngădui cât să stea la masă la tine? Du-te repede și cheamă-l înapoi...

Avraam a alergat după el, l-a ajuns, și i-a spus:

Dumnezeul căruia îi slujesc m-a trimis să te chem înapoi. Străinul a rămas foarte surprins, și a întrebat: Cum, dumnezeul tău te-a trimis să mă chemi înapoi?

Dumnezeul meu de când m-ai izgonit tu, mă îndeamnă continuu să mă întorc să te ucid...

Însemnă că dumnezeul tău, este mai bun decât dumnezeu meu...

Aș vrea și eu să-L cunosc...