Subiectul nr. 1 care a generat cele mai multe controverse, a fost, este și va fi cel  privitor la înviere. O parte din religioșii de pe vremea Domnului Isus s-au organizat și au format o grupare numită „Saduchei” pentru a contracara învățătura învierii.

Chiar și ucenicii au fost reținuți atunci când li s-a vorbit despre ea, iar când Mântuitorul a revenit între ei în urma învierii unii din ei s-au îndoit. (Matei 28/17).

Doctrina învierii a devenit o învățătură de bază în mediul creștin, iar apostolii în calitate de martori au încercat să o promoveze, însă Pavel  constată că ea este respinsă chiar de unii din biserică.

Așa că apostolul este nevoit să scrie corintenilor:

„Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morților? Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea este zădarnică, și zădarnică este și credința voastră. (1 Cor. 15/12,14).

Așadar: La baza credinței  este învierea, iar la baza învierii este credința. Ele nu pot fi separate.

La evanghelizarea din Atena, Pavel a fost ascultat până în momentul în care  amintește despre învierea morților ( Fapte 17/31). Când a început acest subiect, mulțimea s-a divizat în trei categorii:

1)  unii au refuzat să mai asculte (vers. 32b).

2)  alții au devenit batjocoritori ( vers. 32a).

3)  totuși, unii (foarte puțini) au crezut (vers. 34)

Exact aceste trei categorii se regăsesc și-n ziua de astăzi.

Puțini sunt cei ce acceptă învierea. Aceasta se datorează  faptului că pentru o convingere din inimă este necesară trecerea  unui „prag psihologic”, deoarece o simplă credință de pe buze nu este suficientă. Un „Hristos a înviat” rostit în mod formal, nu ajută la nimic.

Domnul Isus i-a mustrat pe Saduchei când au pus întrebări privitor la înviere spunându-le că se rătăcesc deoarece nu cunosc Scripturile și nici puterea lui Dumnezeu. (Matei 22/29)  

Deci ca să înțelegem  măreața înviere este necesar:

 a) să cunoaștem Scripturile.

b) să cunoaștem  puterea lui Dumnezeu. (... să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui... Fil. 3/10a)

Însă capacitatea omului de a cunoaște puterea Lui Dumnezeu este foarte limitată.

Exemplu: Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului după care i-a suflat în nări suflare de viață și el a devenit un suflet viu. Aceasta s-a realizat prin puterea Lui, însă mintea omului este imposibil să o înțeleagă.

Revenind la subiect: învățătura privitor la înviere a fost și este eronat interpretată.

Contemporanii apostolului Pavel dar și mulți din timpul actual, cred, sau mai corect spus își închipuie că la a doua venire a Domnului Isus, mormintele se vor deschide, iar trupul în forma inițială își va lua „zborul” spre patria cerească.

Pavel este surprins de această gândire deplasată și este nevoit să scrie corintenilor folosind o expresie dură: „ Nebun ce ești! (cum ai putut gândi așa ceva?) Ce semeni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întâi?”  (1Cor. 15/36)

Concluzie: Trupul pământesc este doar o „sămânță care va încolți” și va primi un trup duhovnicesc (1 Cor. 15/44). (Ex: Când pui o sămânță în pământ ea nu va mai ieși la suprafață, ci din ea va rezulta un alt „trup”). Tot așa va fi și cu trupul omenesc. „Acolo unde va fi un trup firesc, va fi și un trup duhovnicesc” (1Cor. 25/44b)

Este semănat trup firesc și va „încolți” (învia) trup duhovnicesc. (Conf. 1 Cor. 15/52)

Această „sămânță” (trupul)  are putere de germinare datorită „embrionului” care este sufletul.
Când Pavel folosește expresia „adormit” el face referire la suflet și nu la trup.

Trupul, „țărână” a fost; țărână va rămâne.

Partea majoritară consideră că în momentul în care trupul este pus în mormânt, sufletul este deja în bucuria veșnică. Se ia ca argument  vedenia lui Ioan ce a văzut sub altar sufletele celor înjunghiați din pricina mărturiei lor. Este necesar în acest context să punem câteva întrebări: „Sufletele” văzute de el, , erau reale? a)   Cum ar arăta un suflet văzut cu ochiul liber? b)    Dacă sufletele văzute de Ioan erau reale, înseamnă că și balaurul din Apocalipsa 12, era real. c)   Dacă sufletele  se găseau în bucuria veșnică, nu ar fi cerut răzbunare, deoarece răzbunarea este o stare de amărăciune și nu de bucurie. „Căci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou, așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute. și nimănui nu-i va mai veni în minte. Ci vă veți bucura și veseli pe vecie... ”(Isaia 65/17,18) 

d) Dacă sufletul este ajuns în veșnicie ce rost ar mai avea învierea dacă bucuria veșniciei a început o dată cu moartea trupului?

e) Dacă sufletul trece direct în rai înseamnă că se anulează judecata - însă Pavel spune că toți ne vom înfățișa în fața scaunului de judecată. (2Cor. 5/10)

f) Este posibil ca sufletul să fie activ și conștient fără trup? De ce nu raționează sau conștientizează o persoană și atunci când  trupul doarme sau se găsește în comă?

Dumnezeu nu i-a dat celui dintâi om un suflet. Nu. Trupul are în componență un suflet... Și viețuitoarele au un suflet. Dumnezeu i-a dat duh de viață (suflare de viață) Gen2/7- duhul de viață nefiind același cu duhul omului (1Cor 2/11).

Dar care este diferența?

Duhul de viață (Ecl. 12/7) asigură mișcarea (Fapte. 17/28a) sau „funcționarea” trupului. Duhul (intelectul) omului asigură rațiunea. (1Cor. 5/3; 2/11) Nici într-un caz nu trebuie amestecate.

Foarte important de reținut: Sufletul are cunoștință se sine și este activ doar atunci când este asociat cu trupul, fie cel pământesc, fie cel duhovnicesc. Independent, nici într-un caz.

Și dacă tot discutăm de suflet este bine să știm: ce este sufletul și cum poate fi definit?

Omul este o făptură trinitară format din: Trup, duh și suflet.

Trupul este format din totalitatea organelor interne și externe și are ca „centru de comandă” mintea.

Mintea (sau în termeni biblici - inima) este formată din două entități: duhul și sufletul.

Duhul este partea rațională și decisivă. El face alegerea între viață și moarte între bine și rău, deoarece este înzestrat cu voință proprie. Duhul hotărăște destinul omului și tot el are nevoie de înnoire în sens spiritual. Apostolul Pavel îndeamnă: „... să vă înnoiți în duhul minții voastre” (Efes. 4/23). Este bine de reținut că toată activitatea duhului, pozitivă sau negativă, se răsfrânge asupra sufletului.

Ce este sufletul?

Dacă duhul este partea rațională, sufletul este partea sentimentală.  (Ex:  „Și sufletul lui Ionatan s-a lipit de sufletul lui David și Ionatan l-a iubit ca pe sufletul său.” 1Sam. 18/1b) Este una și aceeași cu cugetul. (Ps19/14)

Sufletul  este „omul lăuntric” care poate fi înnobilat cu virtuții dumnezeiești: milă, dragoste, bunătate, bucurie, îndurare, pace, s. a. m. d. (Col. 3/12,14)

(După ce Pavel scrie despre „înnoirea duhului minții”, el continuă în vers. următor privitor la suflet:

„... și să vă îmbrăcați în omul cel nou făcut după chipul lui Dumnezeu, cu neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul”. )

Sufletul (omul lăuntric) poate fi: curat (Iov 1/1), întristat (Matei 26/38), rău (Evrei 10/22), mâhnit (Ps. 42/5), bun (1 Tim. 1/5), iubitor (1Sam. 18/1) îndurerat (Isaia 65/14), sătul (Ps 63/5), plângăreț (Isaia16/11), spurcat (Tit1/15). s. a. m. d.     

El este luminat de Duhul Sfânt (Rom. 9/1) În aceste condiții el te mustră în dorința de a te corecta. (1 Împ. 8/38; Ioan 8/9). Ceea ce numim: „mustrări de conștiință”

Este „omul” care va învia în ziua de apoi. - „pentru că veți dobândi ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre” (1Petru 1/9)

Așa că apostolul Pavel este interesat de starea sufletului și scrie filipenilor:

„Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea  să  vă însuflețecă. (Fil. 4/8)

Este bine de reținut că „veșnicia” va începe în același moment pentru toți - atât pentru cei care vor fi în viață, cât și pentru cei care se găsesc în țărâna pământului. În acest sens Pavel scrie tesalonicenilor: „Noi cei vii, nu  vom lua-o înaintea celor adormiți”.  (1Tes. 4/15) - dar nici cei adormiți înaintea celor vii, ci toți în același timp.

„Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit, ca să nu ajungă la desăvârșire fără noi.” (Evrei 11/39,40).

„De acum mă așteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în ziua aceea... ” (2Tim 4/8a)

Nu sunt argumente biblice  care să dovedească că pe măsură ce oamenii încetează din viață sufletul ajunge „în veșnicie”.

Deși Daniel a primit confirmarea că este prea iubit și sfânt, la sfârșitul vieții Dumnezeu i-a spus: „Iar tu du-te până va veni sfârșitul; te vei odihni și te vei scula iarăși în partea ta de moștenire la sfârșitul zilelor.” (Daniel12/13). De ce  nu i-o fi spus „vino”?

„La vremea sfârșitului mulți din cei ce dorm... (Dar unde?) în țărâna pământului se vor scula, unii pentru viață veșnică, iar alții pentru ocară și rușine veșnică.” (vers. 2)

„Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele... ”    

Există un „crez” personal a unora dar nu și biblic, precum că Ilie a fost răpit la cer.

Dar Domnul Isus a spus: „Nimeni nu s-a urcat în cer afară de cel ce s-a pogorât din cer, adică Fiul omului care este din cer. ” (Ioan 3/13)

Nu sunt cuvintele Domnului demne de crezare? Sau căutăm explicații colaterale?

„Singurul Stăpânitor, Împăratul Împăraților și Domnul domnilor, singurul care are nemurirea... ” (1Tim. 6/15b, 16a) „După cum toți (fără excepție) mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos” 1Cor. 15/22.

(Ilie a fost răpit în mod public către cer pentru a i se pierde urma, dar a avut parte de o înmormântare discretă ca și a lui Moise pentru a fi evitată idolatria, fiii prorocilor care știau prin Duhul Sfânt că Ilie se găsește undeva în zonă, insistau să îl caute, dar Elisei i-a oprit, dar putea să le spună: Nu vă duceți deoarece este plecat la Dumnezeu.)

Pentru unii discuția Domnului Isus cu tâlharul de pe cruce este derutantă deoarece se înțelege că i s-a promis că în acea zi va fi cu Domnul în rai. Dar cum să fii cu  Domnul în rai dacă nici El nu s-a înălțat la Tatăl? În Ioan 20/17 citim cuvintele spuse Mariei după înviere: „Marie, nu Mă ținea, căci încă nu m-am suit la Tatăl meu.” (întoarcerea la Tatăl s-a făcut în prezența ucenicilor după 40 de zile). Cuvintele spuse tălharului: „Adevărat îți spun astăzi: Vei fi cu mine în rai.” - a fost o promisiune pentru viitor făcută în acea zi „astăzi”.

Pilda bogatului nemilostiv rămâne o pildă și nu  realitate. Pilda este o vorbă cu tâlc ( conf. Ezechiel 17/2), care are menirea de a mări imaginația omului. În acest caz ea scoate în evidență existența raiului și a iadului... Între iad și rai nu există o „prăpastie” reală, iar bogatul nu avea de unde să îl cunoască pe Avraam. Raiul nu va fi „sânul lui Avraam”.

Concluzie finală:

„Însuși, Domnul... se va pogorî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos, apoi noi cei vii vom fi răpiți toți împreună cu ei ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

„Mângâiați-vă cu aceste cuvinte.”

„In lucrurile care am ajuns de aceeași părere să umblăm la fel, si dacă in vreo privință sunteți de altă părere, Dumnezeu vă va lumina... ”(Fil. 4/16)

Fiți binecuvântați!