Acest capitol urmărește zeciuaiala de la originile ei patriarhale, trecerea prin Legea mozaică până la Noul Testament și istoria bisericii primare, și explică de ce zeciuiala a dispărut și consecințele reluării ei sub Charlemagne în anul 585 d. Hr. Capitolul continuă apoi să privească principiile Noului Testament în ceea ce privește dărnicia și se încheie cu îndemnuri privind tratarea diferențelor în ceea ce privește convingerea despre folosirea finanțelor și un scurt paragraf privind perspectiva biblică a folosirii cu înțelepciune a banilor.  

Practica Patriarhilor

Avraam a dat zeciuială lui Melhisedec și Iacov a promis lui Dumnezeu zeciuială din tot ce-i va da. A fost o practică personală de a onora pe Dumnezeu (Gen. 14:20, 28:22). Este un exemplu, nu o poruncă. Ca practică, a fost „ o zecime din tot”. Este clar din N.T. că sărbătorile, sacrificiile și practicile Legii mozaice nu sunt obligatorii pentru creștini (Rom. 7:4-6). Totuși, zeciuiala a fost practicată înainte de Lege de către Avraam. Acest lucru ridică întrebarea dacă practicile anterioare Legii sunt obligatorii pentru credincioșii noului testament astăzi. Practicile patriarhale și noahale cum ar fi ținerea Sabatului, construirea de altare, sacrificiile animale, animalele curate și necurate (Gen. 2:2, 4:1-4, și 8:20) au fost înlocuite în Noul Legământ (Col. 2:16-23). Și cea mai semnificativă practică avraamică – tăierea împrejur (circumcizia) nu este cerută pentru creștini (Gal. 5:1-11). Așa că pot deduce pe bună dreptate că și cealaltă practică avraamică – zeciuiala a fost eliminată de asemenea.

Zeciuiala – în Legea mozaică și în Vechiul Legământ

            Forma legată a zeciuielii făcea parte din sistemul evreiesc de sărbători și diferă semnificativ de practica patriarhală. Cea mai bună explicație pe care am auzit-o vreodată spune că zeciuiala a funcționat pe un ciclu de 7 ani, anul al treilea fiind anul în care era dată săracilor. Ca practică, deseori a dispărut și a fost reinstituită de reformele lui Ezechia (II Cron. 31:1-7), Neemia (Neem. 10:35-39) și Maleahi (Mal. 3:8-12). În perioada intertestamentală, zeciuiala a devenit o practică majoră a partidei fariseilor. Preocupat de ceea ce putem înțelege în mod clar în acest domeniu complex, se pare că:

1.      Zeciuiala a fost pentru a fi mâncată în Ierusalim cu bucurie (Deut. 12:17)

2.      Zeciuiala implica mâncarea și a fost pentru a fi mâncată. Banii au fost impicați doar atunci când zeciuiala trebuie să fie transportată o distanță mare și se degrada. Zeciuiala era întâi convertită în bani, apoi convertită înapoi în mâncare. Doar mâncarea putea fi prezentată ca zeciuială (Deut. 14:22-29)

3.      Zeciuiala putea fi cheltuită pe vin sau băuturi tari (Deut. 14:24-26)

4.      Zeciuiala era sfântă pentru Dumnezeu și pentru a ajuta pe leviți, care nu aveau moștenire în Israel (Num. 18:20-32). Au fost aproximativ 1/10 din populație. De asemenea, par să fi lucrat ca artizani și comercianți.

5.      Mâncarea era consumată parțial în timpul sărbătorii și mai târziu depozitată în depozite sau hambare pentru a fi folosită de săraci, leviți, văduve și orfani. Aceasta a acționat astfel ca securitate socială de bază pentru cei fără pământ sau îngrijire familială. (Deut 26:12-13, Mal. 3:8-12)

6.      O zecime din zeciuială mergea direct la Marele Preot. (Num. 18:26-27)

7.      Zeciuiala a fost percepută pentru rodul pământului care a fost văzut ca dar direct al lui Dumnezeu. O zecime din vite, cereale, ulei de măsline, vin etc. (Lev. 27:32, II Cron. 31:1-7). În mod special, absent din taxă este argintul, aurul, banii și profitul comercianților și meșteșugarilor. Un artizan nu pare să fie obligat să ofere zeciuială din mesele pe care le producea, dacă era dulgher etc. Se pare că a fost o taxă numai pentru producătorii primare – care au fost în cea mai mare parte coloana vertebrală a economiei. A fost așa și în vremea lui Neemia, când economia monetară era la putere (Neem. 10:35-39). Isus menționează că este aplicată plantelor (Mat. 23:23).

Zeciuiala în Noul Testament

            Următoarele 4 seturi de versete sunt singurele mențiuni ale N.T. privind zeciuiala. Primele trei sunt într-un context negativ, două când Domnul Isus Hristos spune fariseilor că supra-accentuează zeciuiala și subminează dreptatea. Al treilea este a unui fariseu care încearcă să se justifice înaintea lui Dumnezeu prin zeciuială. Zeciuiala încă este o datorie ce nu trebuie neglijată de cei care încearcă să îndeplinească Legea mozaică, cum făceau fariseii (și așa cum a făcut Isus Hristos până la cruce, când a abrogat Legea). Ultima referință este la Avraam când oferă zeciuială lui Melhisedec. Ideea este că preoția levitică coboară din Avraam, acesta onorând preoția acordată lui Melhisedec – un prototip al lui Hristos, și astfel preoția lui Hristos este superioară lui Aaron. Nici un pasaj nu implică zeciuiala ca fiind obligatorie pentru credincioșii Noului Testament.

(Mat. 23:23 și Luca 11:42) „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că* voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute* cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.”

(Luca 18:12-14) „Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele. Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul! Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.”

(Evr. 7:2-9) „care a primit de la Avraam zeciuială din tot, care, după însemnătatea numelui său, este întâi „împărat al neprihănirii”, apoi şi „împărat al Salemului”, adică „împărat al păcii”;... fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu – rămâne preot în veac. Vedeţi bine, dar, cât de mare a fost el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război! Aceia dintre fiii lui Levi care îndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam.Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam şi a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele. Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială sunt nişte oameni muritori; pe când acolo, o ia cineva despre care se mărturiseşte că este viu. Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam;”

Taxele religioase

Isus a văzut  impozitele religioase ca nemaifiind potrivite pentru credincioși, iar principiul 
fiilor Împărăției ca nefiind impozitați pare să se aplice și zeciuielii obligatorii.

Dărnicia în Noul Testament

Dărnicia  pare să nu fi fost reglementată la un anumit procent sau la un anumit eveniment anual. 
Dărnicia pare să fie doar o parte din viața naturală a Bisericii, așa că atunci când nevoile au 
apărut, cum ar fi văduvele în mijlocul lor sau apariția unei foamete în Iudeea, atunci apostolii 
s-au angajat să colecteze ceea ce era necesar pentru a satisface acea nevoie în trupul lui Hristos.
Este o singură referință în N.T. care cere dărnicia săptămânală, atunci când Pavel recomanda 
corintenilor să strângă în fiecare săptămână pentru dărnicia ce urmau să o facă săracilor din 
Ierusalim, la fel cum la școala duminicală se strâng bani pentru a fi donați misionarilor.

(I Cor. 16:2-3) „În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea,
după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.Şi, când voi veni, voi trimite 
cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici ca să ducă darurile voastre la Ierusalim.”

De ce a dispărut zeciuiala

Practica actuală a zeciuielii dispare din Biblie după Evanghelii și nu este restabilită ca o 
practică obligatorie pentru credincioșii dintre neamuri în oricare dintre epistole sau de către 
Consiliul de la  Ierusalim din Faptele Apostolilor 15. Motivele pentru dispariția zeciuielii pot 
include:

1.      Zeciuiala era un eveniment foarte organizat la nivel național, care impunea unei națiuni 
teocratice stabile o infrastructură considerabilă. Acest lucru nu era în mod evident cazul bisericii
primare care era un grup minoritar adesea persecutat. Când Evul Mediu a venit și Europa a fost o 
societate teocratică în general stabilă, zeciuiala  reapărea din nou în 585 sub împăratul 
Charlemagne și, din nefericire, a condus la corupția financiară a Bisericii care a ajuns să 
controleze o zecime din PIB-ul Europei și peste o treime din terenuri

2.      Se pare că a fost înlocuită de o dărnicie bazată pe spiritul comunității, care a dăruit în 
refacerea bisericii din Ierusalim, iar acest model de dărnicie continuă condus de Dumnezeu pare să 
fi predominat în biserica Noului Testament, dărnicia  bazându-se pe evenimente pneumatice cum ar fi
profeția lui Agab.

3.      Mulți credincioși dintre neamuri erau sclavi, iar cei mai mulți sclavi erau fără posesiuni 
sau terenuri sau produse din care să ofere zeciuială cel puțin în modul de practicare a Vechiului 
Testament. (Și ar fi fost crud să ceri de la cei  care nu puteau da)

4.      A fost o sărbătoare evreiască și a mers pe drumul celorlate sărbători evreiești la fel de 
mult ca  un festival evreiesc și a mers pe drumul celorlalte festivaluri evreiești, în măsura în 
care a mers și respectul dintre neamuri.

5.      Lipsa de  clădiri în biserica primară ar fi inclus și lipsa de depozite și grânare.

6.      Crima și persecuția ar fi făcut neînțelept strângerea a unei bogății mari în biserica locală.

7.      Majoritatea comunităților din Noul Testament par să fi fost biserici în case cu  pastori 
bi-vocaționali și doar mai târziu aceștia aveau dreptul de a avea un sprijin financiar adecvat. 

Dărnicia nu realizează neprihănirea în Dumnezeu sau ne justifică înaintea Lui, aceasta este 100% 
lucrarea lui Hristos. Nici nu adaugă la binecuvântările noastre spirituale, ci mai degrabă este un 
răspuns la acestea.

(Luca 18:12) „Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.”

(Rom. 3:20) „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.”

(Efes. 1:3) „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a 
binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.”

(Efes. 2:8) „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este 
darul lui Dumnezeu.” 

Dărnicia în Noul Testament cuprinde  trei grupe mari de oameni - cei săraci din trupul lui Hristos, 
învățâtorii bătrâni (prezbiteri) și slujitorii itineranți ai Evangheliei de ex. Apostolii.

(Fapte 4:34-35) „Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau 
case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se 
împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.”

(Gal. 2:10) „Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, şi chiar aşa am şi căutat să fac.”

(Iac. 1:27) „Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.”

(II Cor. 8:13-15) „Aici nu este vorba ca alţii să fie uşuraţi, iar voi strâmtoraţi;ci este vorba de 
o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentru ca şi prisosul 
lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, aşa ca să fie o potrivire;după cum este scris: „Cel
ce strânsese mult n-avea nimic de prisos, şi cel ce strânsese puţin nu ducea lipsă.”

(I Tim. 5:17-18) „Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales 
cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora.Căci Scriptura zice: „Să 
nu legi gura boului când treieră bucate”; şi: „Vrednic este lucrătorul de plata lui.”

(I Cor. 9:13-14) „Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniţi din lucrurile de la Templu şi că cei ce slujesc altarului au parte de la altar? Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.”

Singura restricție în ceea ce privește dărnicia este aceea că nu ar trebui să înlocuiască îngrijirea
părinților în vârstă sau a membrilor familiei.

(Mat. 15:4-6) „Căci Dumnezeu a zis: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” şi: „Cine va grăi de rău 
pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit negreşit cu moartea.” Dar voi ziceţi: „Cine va zice 
tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta l-am închinat lui Dumnezeu” nu mai este 
ţinut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Şi aţi desfiinţat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în 
folosul datinii voastre.”

(I Tim. 5:8) „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat 
de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.”

Dărnicia noastră trebuie să se concentreze asupra împărăției lui Dumnezeu și a neprihănirii Sale și 
apoi El  ne va oferi astfel încât nevoile noastre să fie satisfăcute.

(Mat. 6:33) „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri 
vi se vor da pe deasupra.”

(II Cor 9:7-10) „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, 
căci „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.” Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, 
pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună, după 
cum este scris: „A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.” „Cel ce dă sămânţă
semănătorului şi pâine pentru hrană” vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va 
face să crească roadele neprihănirii voastre.” 

Unii creștini au darul special al dărniciei.

(Rom. 12:6-8) „Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul 
prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă să se ţină de 
slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de 
îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte să cârmuiască cu râvnă. Cine face 
milostenie s-o facă cu bucurie.”

Nu ar trebui să încercăm să-l mituim pe Dumnezeu prin dărnicie - El este deasupra manipulării 
noastre și toate lucrurile sunt oricum ale Lui

(Rom. 11:33-36) „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse 
sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi, în adevăr, „cine a cunoscut gândul 
Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cin* I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” Din 
El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” 

Dărnicia este o expresie iubitoare a relației noastre cu Dumnezeu și cu alții care decurg din 
conștiința noastră despre darul lui Dumnezeu oferit nouă în Hristos

(II Cor. 8:9) „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut
sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.”

(II Cor. 9:11-15) „În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele pentru orice dărnicie, 
care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu. Căci ajutorul dat de darurile acestea, 
nu numai că acoperă nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţumiri către Dumnezeu. Aşa 
că, dovada dată de voi prin ajutorul acesta îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe 
care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos şi pentru dărnicia ajutorului vostru 
faţă de ei şi faţă de toţi; şi-i face să se roage pentru voi şi să vă iubească din inimă, pentru 
harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui
nespus de mare!”

Dărnicia trebuie să vină dintr-o relație și să nu fie făcută sub constrângere – ca toate slujbele 
Noului Testament, dărnicia este o slujbă a Duhului, nu a slovei.

(II Cor. 9:5) „De aceea, am socotit de trebuinţă să rog pe fraţi să vină mai înainte la voi şi să pregătească strângerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie, nu cu zgârcenie.”

(II Cor. 9:7) „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, 
căci „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.”

(II Cor. 8:12) „Pentru că, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avându-se în vedere ce are 
cineva, nu ce n-are.”

(II Cor. 3:6) „care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci 
al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.”

Există multe domenii de practică creștină în care părerile creștinilor  diferă semnificativ de ex. 
Sabatul și problemele de mâncare și băutură, în astfel de domenii nu trebuie să ne judecăm reciproc 
– dărnicia poate fi un astfel de domeniu.

(Rom. 14:1-6) „Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor 
îndoielnice.Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă 
decât verdeţuri. Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă să nu 
judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? 
Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul 
are putere să-l întărească pentru ca să stea. Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru 
altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine  face 
deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o 
face. Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulţumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, 
pentru Domnul nu mănâncă; şi aduce şi el mulţumiri lui Dumnezeu.”

Înțelepciune generală asupra finanțelor

Proverbele dau sfaturi foarte bune despre finanțe și sunt caracteristici precum economia, prudența 
și investiția înțeleaptă, care sunt admirate, precum și oferirea către cei săraci și împrumuturi în 
mod liber, fără a se percepe dobânzi. Practicile care sunt condamnate includ dăruirea celor deja 
bogați, iubirea de "luxuriile mici" și dărnicia cu zgârcenie . Ne dă o imagine de dărnicie constant,
credincios și înțelept planificată, care vede cu bucurie nevoile și le împlinește și care nu are 
nimic de-a face cu egoismul pe de o parte sau prostia pe cealaltă. (Prov. 11:24-26, 12:24-27, 21:5-6,
22:16, 25:21-22, 28:27)

Rezumat și concluzii

" Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui... Dacă stă în picioare sau cade, este treaba 
stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să 
stea ". Sunt acei care găsesc 10% un procent util în planificarea dărniciei lor și ei o fac lui 
Dumnezeu.  Există aceia care dau altfel – de asemenea tot Domnului. Nimeni nu ar trebui să simtă 
că este sub lege sau că este judecat de alții ... Mai degrabă ar trebui să vedem dărnicia ca o 
slujire care se desfășoară sub îndrumarea Duhului Sfânt și lucrarea miraculoasă a puterii lui 
Dumnezeu. Dărnicia poate să-l onoreze pe Dumnezeu, să sprijine Împărăția și să ofere ajutor celor 
săraci. Dărnicia trebuie să fie planificată, cu credincioșie și serioasă, astfel încât destinatarii 
să se poată baza pe ea. Mai presus de toate, dărnicia trebuie să vină dintr-o inimă plină de 
recunoștință și mulțumurie care strigă " Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus
de mare!".