În tavalugul lumii moderne sau post moderne oare ce trebuie să facem ca să rezistăm?

Nu de mult am aflat că scopul celor care au dezvoltat calulatoarele a fost acela de a ajuta omul să aibă acces mult mai repede la informație astfel încât să nu mai piardă vremea adunându-o, ci să o aibă la un click distanță. Dar spre surprinderea noastră toată această informație în loc să ne facă mai liberi să avem mai mult timp liber, ne-a acaparat tot mai mult din timp și suntem mai ocupați decât acum câteva decenii când trebuia să mergi până la poștă să dai un telefon ca să afli o informație. Mașinile în urmă cu câteva decenii mergeau cu 70-80 km pe oră și ni se părea că merg repede, dar acum merg cu 170-180 km pe oră și parcă timpul tot nu ne ajunge. Agitația lumii noastre este la cote mari, ni se pare că nu a mai fost niciodata la fel, și da, întradevăr, nu a mai fost nicodată la fel. Războaie în multe părți ale globului, vești de războaie, lideri ai marilor puteri economice și militare care se joacă cu afirmații și cu amenințarea butonului roșu al armamentului nuclear de parcă ar fi telecomanda de la televizor. 

Însă și cei din vechime au simțit aceleași lucruri, și ei aveau impresia că lumea a intrat într-un tăvălug cum nu a mai fost, și da, întradevăr, nu a mai fost până în acel moment al istoriei. Însă atunci în vechime și acum în prezent același Dumnezeu are de transmis câteva lucruri importante poporului său:

1.   Eu sunt adăpostul și sprijinul vostru

În vremuri dificile, omul are nevoie de două lucruri: un adăpost unde să se ascundă de pericol și cineva care să-i ridice moralul.

Dumnezeu ni le oferă pe ambele, la umbra aripilor Sale suntem păziți, suntem la loc de siguranță. Omul a căutat și caută în continuare siguranța, iar unii încearcă să beneficieze de această nevoie și se îmbogățesc de pe urma celor care au posibilități materiale și le vând locuri de adăpost (buncăre) pentru zile când va fi război sau catastrofe naturale. Din păcate, puțini ajung să își dea seama că doar Dumnezeu este cel care poate oferi cu adevărat adăpost.

Psalmiștii și-au dat seama de acest lucru și ascultați-i în câteva versuri:

Cât de scumpă este bunatatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. (Ps.36:7)

Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile. (Ps.57:1)

Căci Tu ești ajutorul meu, și sunt plin de veselie la umbra aripilorTale. (Ps.63:7)

Dumnezeu oferă sprijin. Indiferent cât de mult se frământă neamurile prin războaie și vești de războaie, Dumnezeu oferă sprijin copiilor Săi. El este Cel care ridică moralul, Cel care îmbărbătează și îți dă puterea necesară să treci peste greutăți, prin puterea noastră nu putem, ci doar prin a Lui. Dacă ne uităm în istoria poporului Israel, observăm că ori de câte ori au incercat să își ia ei istoria în mâini și să facă alianțe după cum se gândeau ei cu popoarele din jur care aveau forță militară sfârșeau prin a fi cuceriți; dar când ascultau de Dumnezeu și căutau sprijin la El ieșeau victorioși, uneori și prin sprijin supranatural.

2.     Opriți-vă

Când El spune Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ. Efectiv asta vrea să transmită că trebuie să ne oprim și să-L lăsăm pe El să conducă căci El este stăpân peste creația Sa. Oare avem nevoie de binecuvantare mai mare decât să facă cineva lucrurile în locul nostru? Interesanți mai suntem noi, oamenii. Tânjim după cineva care să facă în locul nostru lucrurile mărunte (să ne aducă un pahar de apă ca să nu ne ridicăm noi, să meargă până în cutare loc, ca să nu mergem noi) dar când vine vorba de lucrurile importante, noi vrem să le facem pe toate: noi vrem să ne asigurăm ziua de mâine, noi vrem să aranjăm lucrurile ca să se întâmple după voia noastră – cine să fie la conducerea țării, ce să facă, cum să facă...

Dar Dumnezeu ne spune: opriți-vă și lăsați-mă să imi fac treaba de Dumnezeu, eu stăpânesc și nu voi, vă iau de pe umeri această povară și vă chem să stăpâniți împreună cu Mine, haideți și uitați-vă la planurile pe care le am cu voi Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.

Dar cum să te oprești din tăvălugul vieții care pare din ce în ce mai mare? Ni se pare că El ne cheamă la ceva imposibil, cum să stai ca o stâncă nemișcată în mijlocul unui râu care aleargă năvalnic la vale? Uneori efectiv aceasta trebuie să facem... să ne oprim, să ne liniștim și să privim în urma noastră să ne analizăm toate momentele când am încercat să fim noi stăpânii și să vedem rezultatul lor. Sunt sigur că rezultatul este în cel mai bun caz unul nefericit, dacă nu dezastruos. Și să ne uităm la poate puținele momente când L-am lăsat pe EL să fie stăpân, și, dacă suntem sinceri cu noi înșine, sunt sigur că rezultatele sunt mult peste așteptările noastre. A te opri nu înseamnă a sta indiferent cu mâinele încrucișate la piept și să nu mai lucrezi nimic, ci înseamnă a lucra cot la cot cu Dumnezeu la scrierea istoriei tale și a familiei tale. La aceasta se referea Hristos când le spuse ucenicilor: Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi, veți înțelege planul lui Dumnezeu și vă veți da seama că trebuie să vă lăsați în mâna Lui, modelați de El pentru slava Lui. Nu va fi ușor, pentru că va însemna zdrobirea eului nostru personal care vrea necontenit să preia conducerea, va însemna frângerea dorințelor noastre și acceptarea voii lui Dumnezeu.

Dacă aud același îndem ca și cei din vechime: Oprește-te! Oare mă supun? El o spune fiecăruia dintre noi în diverse momente și în diverse moduri, astfel încât noi să înțelegem. Dar oare ce alegem?