Când totul pare pierdut pentru o națiune și fără nici un fel de cale de ieșire oare mai există speranță?

Poporul era într-o situație disperată sub robia Babiloniană. Au intrat în robie crezând că vor scăpa repede de sub această robie, dar au trecut peste 50 de ani și ei erau tot acolo. Se aflau departe de țara lor și vedeau cum nădejdea că se vor întoarce în țară nu se mai împlinește astfel ajung să spună: "Ni s-au uscat oasele, ni s-a dus nădejdea; suntem pierduţi!". Dar dacă ne uităm cu băgare de seamă vedem că Dumnezeu a încercat să lucreze la inima poporului ca să nu se ajungă aici. Și-a trimis un prim proroc, pe Isaia, înainte ca țara să fie cucerită, care umbla prin cetăți și în templu ducând mesajul ca să-i trezescă din păcatul spiritual în care erau, dar nu au ascultat. Apoi a trimis un al doilea proroc, pe Ieremia, care a făcut același lucru dar fără nici un rezultat, așa că pedeapsa a fost iminentă, pentru că era parte a legământului. Au uitat că au intrat în legământ cu un Dumnezeu drept, care dacă le-a promis pedeapsă în cazul neascultării aceea le va da. În mijlocul robiei Dumnezeu le dă încă un proroc care îi avertizează că nu trebuie să asculte de vorbele falșilor proroci care se ridicau în fața poporului și spuneau că robia nu va dura mult. Dar prorocul Ezechiel ajunge să fie pus de Dumnezeu în fața unui scenariu macabru, o vale plină de oase uscate, imaginea a ceea ce simțea poporul după 50 de ani de robie. Iar Dumnezeu lansează o întrebare: "Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învie?". Și de această dată ca de multe altele în istoria poporului Dumnezeu vrea să își demonstreze puterea și aduce la viață oasele uscate: crește carne pe ele și pielea le acoperă iar apoi suflă un duh de viață peste ele. Mesajul pe care Domnul vrea să îl transmită este clar: El le spune că a auzit strigătul lor (ca altă dată a părinților lor în Egipt) și le spune că le va da putere să iasă din robie.  

Așadar mucul ce încă fumegă El nu îl stinge, ci îl protejează să nu îl stingă vântul, iar apoi îl alimentează ca să ia foc iarăși.

Dumnezeu își duce poporul înapoi în țară, așa cum a promis prin gura lui Ezechiel, dar pentru că o dată intrați în țară ei sunt preocupați nu de cum să rezidească templul ci de cum să își rezidească casele, Dumnezeu mai trimite timp de aproximativ 200 de ani încă 9 proroci printre care Osea și Zaharia, după care tace efectiv timp de 400 de ani, se rupe legământul și îi lasă în voia minții lor blestemate, până la întruparea Fiului și instituirea noului legământ cu neamurile.  

Dumnezeu este gata oricând să ne demonstreze că El este Domnul, dar oare noi am vrea să îl vedem la lucru? Să vedem cum scutură din temelii tot ceea ce credem noi că știm? Să îl vedem că înfăptuiește înaintea ochilor noștri imposibilul?

Ieșirea din apatia spirituală  necesită uneori căte un șoc, dar pe lângă asta necesită și voință. Uneori Dumnezeu ne poate duce până la limita inferioară de suportabilitate la fel cum a făcut cu poporul Său ca să ne trezim. Cred că nici unul din noi nu ne-am dori asta, dar situațiile drastice cer soluții drastice. Chiar Hristos afirmă mai târziu în evanghelii: Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o și leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă. (Matei 5:29-30)

Dacă mă uit la actuala generație de familii tinere mă apucă groaza pentru că îi văd că nu sunt interesați deloc de partea spirituală. Cel puțin părinții lor merg la Biserică, indiferent că este Ortodoxă sau Catolică, cel puțin au o căutare înspre partea spirituală. Dar actuala generație este de părere că Biblia a fost scrisă acum mii de ani pentru a controla masele de oameni care nu aveau prea multă scoală și prin Biblie au putut fi manipulați. Însă acum când fiecare are cel puțin o facultate nimeni nu mai crede prostiile din Biblie. Iar după ei vor urma copii lor care vor fi și mai indiferenți pentru că asta au văzut la părinții lor.

Ieșirea din apatia spirituală necesită și o voință din partea poporului. Trebuie ca poporul să conștientizeze că este în fundul prăpastiei și să vrea să iasă de acolo, oare neamul nostru va vrea? Poporul Israel nu a avut voința necesară să iasă din decăderea spirituală și au ajuns să se îngrijească doar de trupurile lor uitând de suflet și de Templul Domnului

Suntem și noi într-o vale plină de oase, din punct de vedere spiritual nu este nici o vlagă, biserica ce altădată era plină de viață acum parcă este uscată. Ce ar trebui să facem? Același lucru ca și poporul de altă dată, să strigăm către Domnul. Dar ce mi-e cel mai frică e faptul că va mai fi doar o singură înviere a oaselor, ascultați ce bine se aseamănă imaginea din Ezechiel cu cea din Apocalipsa: Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb, și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele. Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. (Apoc. 20:11-12)

Învierea morților este aproape, dar câți dintre noi suntem gata ca la porunca Domnului să prindem viață și să stăm în fața scaunului de judecată cu fruntea sus? Unii ca de fiecare dată vor fi ignoranți și acum, dar cel mai tare mă doare modul în care se încheie cap. 20 din Apocalipsa: Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieții a fost aruncat în iazul de foc.

Pentru ei, nu va mai fi nici o speranță atunci, dar este clipa de acum care poate fi o trezire la viață a oaselor uscate.