Ce spune Dumnezeu despre avort?
Autor: Vasile Filat  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 17/11/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

https: //moldovacrestina. md/ce-spune-dumnezeu-despre-avort/

Părerile oamenilor cu privire la avort sunt diferite şi contradictorii. La mijlocul secolului trecut, toţi oamenii recunoşteau în această practică o crimă şi omor premeditat şi în cele mai multe ţări era interzis prin lege. Astăzi, lucrurile s-au schimbat, mulţi nu mai consideră avortul o crimă şi multe state chiar au adoptat politica de promovare a practicii avortului.

Ştiaţi că 37, 5% din cazurile de moarte ale mamelor în Moldova este avortul? În anul 2004, avorturile au reprezentat 441 la fiecare 1000 de copiii născuţi vii, iar în Transnistria revin 1190 de copiii avortaţi la fiecare 1000 copiii născuţi vii. În ţara noastră 10% din avorturi sunt făcute la adolescente. Într-un articol realizat de Ludmila Şargov se spune că 78% din femeile Moldovei au făcut 2 sau mai multe avorturi, iar cu şase ani în urmă 83% din totalul sarcinilor erau întrerupte. Privind la statistici ai impresia că este vorba de un adevărat genocid.

Legislația Republicii Moldova nu interzice practia avortului. Ce spune Dumnezeu cu privire la avort?

 

Cuvântul ”avort” nu este menţionat pe paginile Sfintelor Scripturi, dar Biblia vorbeşte mult despre omor şi chiar prezintă o lege specifică care se aplică la subiectul nostru. Acest text va arunca multă lumină asupra practicii avortului. Textul se găseşte scris la Exod 21: 22-25 şi scrie astfel:

Dacă se ceartă doi oameni, şi lovesc pe o femeie însărcinată, şi o fac doar să nască înainte de vreme, fără altă nenorocire, să fie pedepsiţi cu o gloabă, pusă de bărbatul femeii, şi pe care o vor plăti după hotărârea judecătorilor. Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie.

Textul acesta scoate clar în evidenţă următoarele adevăruri:

1. Dumnezeu protejează viaţa copilului nenăscut şi a mamei în aceeaşi măsură

Biblia spune că dacă copilul se naşte înainte de vremea hotărâtă, fără să se întâmple o altă nenorocire, oamenii care au început cearta şi au lovit pe femeia însărcinată vor fi puşi să plătească o despăgubire, pentru că au întrerupt dezvoltarea normală a fetusului. Dacă însă, se întâmplă  ”o altă nenorocire” vor plăti identic. Care putea să fie o altă nenorocire? Aceasta poate fi pierderea vieţii fetusului sau a mamei, sau a ambilor. În oricare din aceste cazuri oamenii care se certau trebuie să plătească cu viaţa lor. Le va fi aplicată pedeapsa capitală, chiar dacă omorul săvârşit de ei nu a fost unul premeditat. Procedura de avort, însă, este un omor premeditat şi cu atât mai mult sunt vrednici de moarte ucigaşii.

Oamenii au ajuns să creadă azi o minciună, care le este repetată des de pe ecranele televizoarelor, în ziare, reviste, etc. precum că fetusul încă nu are viaţă, nu este persoană, nu este om, etc. Dumnezeu afirmă categoric în Biblie că…

2. Viaţa copilului avortat are aceiaşi valoare ca şi viaţa fiecăruia din noi

Chiar în acest text din cartea Exod, Dumnezeu nu specifică nicio deosebire când spune că se poate întâmpla o nenorocire şi vorbeşte în aceeaşi măsură despre valoarea vieţii copilului ca şi a mamei lui. Viaţa fetusului are aceiaşi valoare ca şi a fiecăruia din noi. Iată de ce, în cazul când ar fi murit, ucigaşii, adică oamenii care îşi rezolvau conflictul şi au lovit femeia, aveau să plătească cu viaţa lor. Nu te lăsa înşelat de cei ce spun că copilul nu are viaţă decât de la o anumită perioadă. Dumnezeu pune viaţa cu toată valoarea ei în momentul conceperii omului.

3. Tatăl are datoria să protejeze viaţa copilului nenăscut şi a mamei

De multe ori bărbaţii îşi impun soţiile să facă avort. Sau, poate au relaţii amoroase imorale şi apoi, ca să nu se căsătorească şi să nu poarte nicio responsabilitate, impun fetele sau femeile să comită avort.

Aceşti oameni vor purta vina toată viaţa pentru acest sânge vărsat al propriului lor copil. Chiar dacă trăim într-un stat care nu pedepseşte acest omor premeditat, nu vor scăpa de judecata lui Dumnezeu. Tatăl copilului are datorie înaintea lui Dumnezeu şi înaintea copilului să asigure condiţii bune pentru soţia lui pe tot timpul sarcinii şi astfel să asigure condiţii bune de dezvoltare pentru copilul lor. Această datorie nu se limitează doar la ei.

4. Statul şi societatea au datoria să protejeze viaţa copilului nenăscut şi a mamei

În cazul în care cei doi oameni care se certau și au lovit o femeie însărcinată şi au făcut-o să nască înainte de vreme, fără să se fi întâmplat vreo altă nenorocire, Scriptura spune că aceștia trebuie ”să fie pedepsiţi cu o gloabă, pusă de bărbatul femeii, şi pe care o vor plăti după hotărârea judecătorilor”. Judecătorii erau reprezentaţii statului şi de la ei se aştepta să ia hotărâri drepte pentru protecţia vieţii şi a sănătăţii fetusului, a mamei şi în general, pentru protecția familiei.

Ce trist este să vedem astăzi cum statul, după ce face programe şi spitale pentru protejarea mamei şi a copilului, în acelaşi timp, prin lege acceptă şi promovează practica avortului, care presupune omor premeditat. Nu tot aşa este la Dumnezeu pentru că…

5. Dumnezeu protejează viaţa omului

Cel ce a creat şi dă viaţa cere în Cuvântul Său să fie luată viaţa ucigaşului. Aceasta nu pentru că n-ar pune preţ pe viaţa lui, ci tocmai pentru că viaţa fiecărui om are o valoare inestimabilă care nu poate fi înlocuită cu nimic şi pentru că preţul vieţii victimei poate fi plătit doar cu viaţa criminalului. Adevărul acesta este foarte mult repetat pe paginile Bibliei şi Dumnezeu spune categoric:

Dacă un om omoară pe cineva, ucigaşul să fie omorât, pe mărturia martorilor. Un singur martor nu va fi de ajuns ca să fie osândit cineva la moarte. Să nu primiţi răscumpărare pentru viaţa unui ucigaş vinovat de moarte, ci să fie pedepsit cu moartea. (Numeri 35: 30-31)

6. Cum să procedezi dacă ai recurs la avort?

Dacă ai făcut avort, sau ai impus pe soţia ta, ori pe femeia care nu-ţi era soţie dar ai trăit în adulter cu ea – eşti vinovat de omor premeditat. Aceeaşi vină o porţi dacă eşti medic şi ai acceptat să faci această crimă. Astfel, după ce ai avut chemarea şi pregătirea să vindeci pe oameni şi să le protejezi viaţa, după ce ai depus Jurământul lui Hipocrate te-ai transformat în călău şi ucigaş. Chiar dacă toţi “marii învăţaţi” din răsputeri insistă să te convingă că ai făcut “un lucru bun”, tu ştii bine că eşti un criminal şi conştiinţa ta, care este legea lui Dumnezeu pusă în inima ta, nu te lasă în linişte. Vine judecata lui Dumnezeu când vei da socoteală pentru că ai omorât copii nevinovaţi.

În calitate de preot al lui Dumnezeu şi în autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu îţi spun că există scăpare pentru tine doar la Domnul Isus Hristos, dacă închei un legământ cu El. Citeşte cu atenţie Sfintele Scripturi ca să afli caracterul Domnului Isus şi planul Lui de salvare pentru viaţa ta. Caută şi mergi la biserica unde se predică Cuvântul lui Dumnezeu şi se dau învăţătură sănătoasă care te vor ajuta să zideşti o relaţie cu Dumnezeu. Nu lăsa să treacă vremea pentru că nu eşti stăpân nici pe timp şi nici pe viaţa ta. Pocăieşte-te şi ia o atitudine împotriva acestui rău.

Dacă nu ai comis această crimă, nu sta indiferent când vezi cum oamenii răi promovează această crimă. Ia o atitudine pentru ca împreună să oprim genocidul. Spune altora despre adevărul pe care l-ai aflat citind acest articol. Tipărește-l şi dă altora să citească.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1956
  • Descărcări: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni