Întrebare:

Vă rog dacă puteți să-mi explicați versetele următoare din cartea Eclesiastul, pe care nu reușesc să le înțeleg: „Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur? Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme? Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o laşi din mână; căci cine se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea. (Eclesiastul 7: 16-18) Cum poate Duhul Sfânt să ne spună să nu fim prea neprihăniți, de vreme ce in 1 Petru 1: 16 spune: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”?

Neprihănirea adevărată nu este de ochii lumii

Contextul pasajului biblic la care s-a făcut referinţă ne relatează următoarele despre omul care este prea neprihănit:

• El se arată prea înţelept. Aceasta o face în faţa oamenilor prin vorbe şi fapte. Astfel, şi neprihănirea lui este una de faţa oamenilor.
• Tocmai prin acţiunile pe care le face dorind să se arate oamenilor neprihănit şi înţelept îşi atrage asupra necazuri şi pieirea.
• Neprihănirea pe care spune şi încearcă să o arate un astfel de om nu izvorăşte din frica de Dumnezeu pentru că cine se teme de Dumnezeu scapă de aceste pericole.

În versetul anterior scrie următoarele:

Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este câte un om fără prihană care piere în neprihănirea lui, şi este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui. (Eclesiastul 7: 15)

Tocmai pentru că este o neprihănire de ochii oamenilor şi tocmai pentru că vrea să se arate prea înţelept, de aceea acest om ajunge să piară în această “neprihănire” a lui. Până acolo merge Solomon că îl pune pe acest om în contrast cu cel nelegiuit care o duce mult în răutatea lui (dar tot va cădea).   Pentru că ştie să vorbească şi se înfrânează de la îngâmfarea lui, cel care are adevărata neprihănire a lui Dumnezeu nu va cădea nici odată şi Dumnezeu în această privinţă spune:

Când vine mândria, vine şi ruşinea, dar înţelepciunea este cu cei smeriţi. Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă, dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea. În ziua mâniei, bogăţia nu slujeşte la nimic; dar neprihănirea izbăveşte de la moarte. Nevinovăţia omului fără prihană îi netezeşte calea, dar cel rău cade prin însăşi răutatea lui. Nevinovăţia oamenilor fără prihană îi scapă, dar cei răi sunt prinşi de răutatea lor. La moartea celui rău, îi piere nădejdea, şi aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită. Cel neprihănit este scăpat din strâmtorare, şi cel rău îi ia locul. Cu gura lui, omul nelegiuit pierde pe aproapele său, dar cei neprihăniţi sunt scăpaţi prin ştiinţă. Când le merge bine celor neprihăniţi, toată cetatea se bucură; şi când pier cei răi, toţi strigă de veselie. Cetatea se înalţă prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi. – (Proverbe 11: 2-11)

Cel “prea neprihănit” nu tolerează greşelile altora şi îşi aduce singur necazuri

Imediat după pasajul citat de autorul întrebării, urmează acest text:

Înţelepciunea face pe cel înţelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate. Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască. Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău! Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii. (Eclesiastul 7: 19-22)

Oare este cu adevărat neprihănit un om care nu admite că face şi el greşeli în viaţa aceasta? Oare este cu adevărat neprihănit un om care face conflict din orice vorbă pe care o aude la adresa sa? Oare nu de aici se trag multele conflicte?

Nu-ţi pune înainte o neprihănire a ta

Când predam cursul de Misiune unde studiam  după manualul de studii inductive vestită Predică de pe Munte (Matei 5-7) a Domnului Isus. Recomand studierea acestui curs autorului întrebării şi tuturor celor care doresc să cunoască adevărata neprihănire a lui Dumnezeu. În toată Predica de pe Munte Domnul Isus face o mare diferenţă între neprihănirea oamenilor şi cea a lui Dumnezeu. Oamenii au tendinţa deseori să-şi facă o neprihănire a lor, nesocotind neprihănirea dată de Dumnezeu. Nu este bine şi nu trebuie să facem aceasta. Domnul Isus a spus:

Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. (Matei 5: 20)

Problemă neprihănirii cărturarilor şi fariseilor era că şi-au făcut-o singuri şi o îndeplineau înaintea oamenilor, ca să fie văzuţi de ei. De aceea Isus a spus:

Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri. (Matei 6: 1)

Şi a mai spus Mântuitorul:

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Matei 6: 33)

Neprihănirea lui Dumnezeu o putem primi doar în Hristos Isus

Când împărtăşeşte durerea care o are pentru cei din poporul Său care au respins pe Domnul Isus Hristos, Apostolul Pavel scrie:

Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. (Romani 10: 1-3)

Iată nişte oameni care caută salvarea dar nu sunt mântuiţi pentru că au râvnă, dar fără pricepere. Ei şi-au pus înainte o neprihănire a lor şi resping neprihănirea pe care o dă Dumnezeu.

Zilele acestea am discutat cu tatăl unui băiat care a crezut în Domnul Isus Hristos din toată inima şi vrea să fie botezat în baza credinţei lui, aşa cum învaţă Sfintele Scripturi. Tatăl lui a venit să-mi ceară cu  multe insistenţe să nu-l botez şi mi-a spus că este creştin din moşi strămoşi şi că ţine credinţa cum a apucat-o. Când l-am întrebat dacă ştie ce spune Scriptura despre botez s-a mâniat şi a spus: “Prostii… Nu vreau să ştiu şi nu vreau să citesc nimic”. Iată un om care şi-a pus înainte o neprihănire  a lui, sau a poporului, a strămoşilor, etc. şi nu vrea să cunoască şi nici să se supună neprihănirii lui Dumnezeu care poate fi cunoscută doar din Sfintele Scripturi prin Isus Hristos. Iată un om care se crede prea neprihănit şi care piere în neprihănirea lui, tot aşa cum au fost şi israeliţii care şi-au pus înainte o neprihănire a lor şi nu s-au supus neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. Dar oare numai tatăl acestui băiat gândeşte aşa?   Cu durere în inimă mărturisesc că sunt mulţi astfel de oameni în poporul nostru şi din pricina neprihănirii pe care şi-au pus-o singuri înainte nu pot fi mântuiţi. Ei zic că cred în Domnul Isus, dar nu doresc şi nu-şi dau silinţele să cunoască învăţătura Mântuitorului ca să împlinească tot ce a poruncit El în Sfintele Scripturi. Dumnezeu să-i ajute să primească adevărata neprihănire a lui Dumnezeu:
p>

Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea. (Romani 10: 4)

Să ne verificăm atitudinea inimii

Tot în Epistola către Romani, când se adresează creştinilor născuţi din nou, care au întrat în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos, Apostolul Pavel le scrie:

Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. (Romani 12: 3)

Să ne ferească Dumnezeu de aroganţă  sau de pericolul să ne punem înainte o neprihănire a noastră şi să nesocotim neprihănirea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus.