Cum să ne eliberăm de frică?
Autor: Oxana Tentiuc  |  Album: fara album  |  Tematica: Teamă
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 30/11/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

Întrebare:

De o bucată de vreme încoace soția mea mi se plânge că uneori simte că îi este teamă fără motiv, că-i bate inima mai tare, că n-are aer etc… și aceasta din senin. Avem și un avort pe conștiință și personal îi spun să ne rugam din inimă la Dumnezeu să ne ierte de această crimă premeditată pentru care merităm moartea. Cred că avortul e una din cauzele stării ei. Ea nu mai merge cu liftul, metroul sau avionul de vreun an încoace. I-am recomandat să se roage din inimă la Dumnezeu să ne ierte și să ne lumineze calea. Aceasta fac eu mereu și simt cum Dumnezeu mă ajută la bine și la greu, numai cu Dumnezeul cel Întreit ca persoană înainte mereu și povățuit de Cuvântul Său din Scripturi… Apoi să meargă și la medic. Dvs. ce explicații aveți pentru starea ei și ce ați sfătui-o să facă/facem pe viitor ca să fie normală situația? Vă mulțumesc anticipat din nou și Doamne ajută!


Cauzele fricii

Frica ne poate paraliza mintea și trupul. Frica își are oringinea în ceea ce credem, este o stare a minții care ne poate afecta negativ tot trupul și sufletul. Frica trebuie îmblânzită și strunită de credință, credința în Dumnezeu. Credința în Dumnezeu învinge frica. Eliberarea de frică vine prin frica de Domnul. Când vorbesc despre frica de Domnul, mă refer la o dragoste față de Dumnezeu, la o teamă care izvorăște din dragoste, mie-mi este teamă să nu-L supăr pe Dumnezeu, pentru că Îl iubesc.

Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, şi copiii lui au un loc de adăpost la El.  Frica de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii. (Proverbe 14: 26-27)

Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor, este priceperea. (Proverb 9: 10)

Dar cum să obțin această frică? Ce înseamnă să mă tem de Dumnezeu?

Frica de Domnul este urîrea răului; trufia şi mîndria, purtarea rea şi gura… mincinoasă, iată ce urăsc eu(Proverbe 8: 13)

Să urăsc păcatul. Păcatul produs afectează mintea, trupul și sufletul. Aceasta poate duce la stări inexplicabile de panică, frică. Psalmistul David, după ce a păcătuit, spune:

Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decît zăpada. Fă- mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele, pe cari le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. (Psalmul 51: 7-8)

Starea lui fizică a fost afectată de păcat. Vedem cum și oasele îl dureau, se simțea zdrobit, nu mai avea bucurie și pace.

Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvîrşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte- mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărîrea Ta, şi fără vină în judecata Ta. (Psalmul 51: 1-4)

Păcatul ne fură pacea și ca să recăpătăm pacea sufletească avem nevoie de o restabilire, o împăcare cu Dumnezeu. Deci, ce-i de făcut?

Cum să ne eliberăm de frică

Avem nevoie să ne împăcăm cu Dumnezeu, să restabilim relația cu Dumnezeu ca mai apoi El să ne restabilească spiritual și trupește. Împăcarea cu Dumnezeu se face printr-o pocăință sinceră, din inimă, o părere de rău pentru păcatele săvârșite. E necesar să ne rugăm și să ne cerem iertare pentru păcatele noastre, să ne pocăim.

Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele! Izbăveşte- mă de vina sîngelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta. Doamne, deschide- mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta. Dacă ai fi voit jertfe, Ţi- aş fi adus: dar Ţie nu- Ţi plac arderile de tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sînt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mîhnită (Psalmul 51: 14-17)

După ce ne-am cerut iertare de la Dumnezeu, avem nevoie să creștem în frica de Domnul. Cum? Crescând în cunoașterea Lui. Ne eliberăm de fricile zilnice când creștem mai mult în cunoașterea lui Dumnezeu.  

Cînd se va aşeza pe scaunul de domnie al împărăţiei lui, să scrie pentru el, într-o carte, o copie a acestei legi, pe care s-o ia de la preoţii din neamul Leviţilor. Va trebui s-o aibă cu el şi s-o citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul lui, să păzească şi să împlinească toate cuvintele din legea aceasta şi toate poruncile acestea, pentruca inima lui să nu se înalţe mai pe sus de fraţii lui, şi să nu se abată dela poruncile acestea nici la dreapta nici la stînga, şi să aibă astfel multe zile în împărăţia lui, el şi copiii lui, în mijlocul lui Israel. (Deuteronom 17: 18-20)

Frica de Dumnezeu se învață, deci eliberarea de fricile noastre zilnice e un proces, cu cât ne aprofundăm în cunoașterea lui Dumnezeu, cu atât mai mult ne eliberăm de frică, frica de oameni, frica de viitor, frica de moarte etc.

Un lucru frumos din partea dumnevoastră, ca soț, este că ați recunoscut păcatele săvârșite și înțelegeți că aceasta este cauza stării soției dumnevoastră. Majoritatea oamenilor de astăzi ar fi răspuns: „Da toți așa trăiesc azi, de ce eu să am așa stări, de ce eu să fiu așa pedepsită? ” Deci, este bine ca împreună ca și familie să vă cereți iertare de la Dumnezeu și să nu mai faceți aceste păcate.  

Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi S-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimes în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne- a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre(…) În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvîrşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvîrşit în dragoste (1 Ioan 4: 9-10, 18)

Un lucru evident este că atunci când acceptăm dragostea lu Dumnezeu, adică credem în Fiul Său, aceasta alungă frica. Deci, așa cum am zis mai sus, soția dumnevoastră are nevoie de credință în Domnul Isus Hristos și aceasta credința va trebui să producă o pocăință sinceră de păcate, ca în final ea să fie eliberată de frică și să lase frica de Dumnezeu să-i inunde ființa.  

Un ultim sfat pentru dumnevoastră ca familie este să studiați cursul Căsătorie fără regrete. Acesta este un curs care a restabilit multe familii, a mângâiat multe inimi, a dat sfaturi biblice multor cupluri.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1756
  • Descărcări: 1
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni